Două rupturi musculare l-au împiedicat pe Laurenţiu Diniţă să se lupte pentru titularizare cu şanse reale în turul campionatului. Acum e perfect restabilit şi a preluat de la Claudiu Răducanu postul de vîrf împins în primul “11”. Debutul turneului din Cipru i-a adus şi prima reuşită, cea prin care Steaua a învins luni pe Chunnam Dragons, scor 1-0.
– Laurenţiu, golurile cu capul nu sînt chiar specialitatea ta, dar ai reuşit să marchezi aşa contra coreenilor de la Chunnam Dragons.
– Păi la cît de “mare” sînt, e şi normal. Am mai dat unul în prima etapă, cu Braşovul, dar nu din săritură şi am mai marcat odată aşa în Divizia B, dacă nu mă înşel. Dar dacă tot am ajuns la trei, înseamnă că mai este loc şi pentru altele. Gabi Boştină a făcut un efort deosebit să ajungă la acea minge, a centrat perfect şi era păcat să-i risipesc eu toată munca.
– Cu Dragons ai fost şi tu la un pas de eliminare.
– Da, mi-am cam pierdut cumpătul fiindcă jucau prea dur. Fiecare atac era de la spate, direct pe tendoane. Am ripostat şi am luat un avertisment. Nu i-am înţeles pe asiatici, era doar un meci amical. Iar arbitrul mi s-a părut prea indulgent de la început. Dacă ar fi umblat mai devreme la cartonaşe, probabil că s-ar mai fi potolit şi ei.
– Cum de ai ajuns să porţi numărul 9?
– Nea Piţi a decis numerele de pe tricouri cu puţin timp înainte de a pleca în Cipru. E un număr de atacant, care mă obligă şi mă onorează. Nu-mi doresc decît să mă ridic la nivelul aşteptărilor. Pentru că degeaba am acest tricou, nu el joacă şi nici nu-ţi asigură postul de titular.
– Crezi că-l vei putea face uitat pe Claudiu Răducanu?
– Am să încerc. Mi-aş dori să ajung să înscriu la fel de mult ca el, dacă se poate în fiecare meci. Dar, să fie clar, eu nu vreau şi nici nu pot să fiu Răducanu! E imposibil să încerci să te transformi în altcineva. Eu vreau să fiu Diniţă! Să ajut echipa să cîştige, să vuiască presa despre Steaua cînd vom lua titlul.
– Ce are Răducanu şi nu are Diniţă?
– Claudiu este un atacant excelent în suprafaţa de pedeapsă. Speculativ, individualist, dar extrem de penetrant, mortal în faţa porţii. Mie asta îmi cam lipseşte. Cînd sînt într-o situaţie bună de a marca, încerc să găsesc un coechipier mai bine plasat, după aceea mă gîndesc să finalizez. Şi fundaşii atît aşteaptă, să întîrzii! Trebuie să corectez asta. Aşa am fost mereu, mai combinativ, dar voi încerca să îmbin acest stil cu unul mai direct. E nevoie de muncă, de disciplină, dar se poate.
– Cum e după un meci cînd nu marchezi?
– Poate o să pară deplasat, dar nu pot să dorm. Nici cînd încriu nu reuşesc aşa repede să aţipesc, dar cînd nu reuşesc e şi mai rău. Revăd ocaziile din joc, încerc să-mi dau seama unde am greşit. Pînă la urmă, indiferent cît de bine joci, pe cartea de vizită a unui atacant se trec numai golurile. Iar dacă marchezi o dată la 50 de partide, înseamnă că e ceva în neregulă.
– Ce planuri ai pentru retur?
– Sper să joc cît mai mult şi să dau cel puţin 10 goluri. Numai să scap de ghinionul accidentărilor, că în prima parte a sezonului am stat pe margine două luni. Totuşi, peste ambiţiile lui Diniţă, mai importantă este echipa şi să reuşim ce ne-am propus. E mai puţin relevant dacă înscriu eu sau alt coleg.