Reply To: Cristian Ciubotariu 24.10.1980

Home Forums Archive Foste glorii / Past Players Cristian Ciubotariu 24.10.1980 Reply To: Cristian Ciubotariu 24.10.1980

#57033
ultrasro
Member

Andone a recuperat datoria din transferul lui Ciobi? 😯

“CÎINE”. După experienţa nefericită din Giuleşti,
Ciubotariu (dreapta) este pregătit pentru un nou început şi speră să nu dezamăgească pe nimeni de la Dinamo

Dinamo a realizat ieri primul transfer menit să întărească lotul după plecarea lui Marica. Astăzi, Ioan Andone va afla dacă se poate baza şi pe serviciile lui Octavian Chihaia, Tibi Moldovan,
Lucian Burdujan şi Cristian Cigan

Ioan Andone a primit promisiunea conducerii că, după plecarea intempestivă a lui Marica la Şahtior Doneţk, va primi în schimb orice jucător îşi doreşte. Prima mutare s-a realizat ieri, Cristian Ciubotariu, 23 de ani, a semnat pentru cinci ani cu gruparea din Ştefan cel Mare, legitimarea lui a fost deja înregistrată, iar jucătorul a participat ieri-după amiază, la Săftica, la primul antrenament sub bagheta lui Andone şi a primit tricoul cu numărul 7. “Sînt pregătit de luptă şi îmi doresc un trofeu cu Dinamo”, a spus Ciubotariu.
Zi decisivă
Din cîte se pare, oficialii roş-albilor nu se vor opri aici, şi astăzi ar putea fi perfectate transferurile lui Octavian Chihaia, Tibi Moldovan, Lucian Burdujan şi Cristian Cigan. În cazul primului, Naţionalul este dispus la negocieri şi nu se opune unei înţelegeri, chiar dacă suma ce urmează să fie încasată va fi împărţită în mod egal cu Sportul Studenţesc, coproprietara atacantului. În privinţa lui Cigan, Ando luase hotărîrea cooptării lui încă de pe vremea turneului din Antalya, iar accidentarea sa la meciul naţionalei de juniori Under 17, care îl va ţine pe tuşă timp de o lună, cu piciorul în ghips, nu a schimbat datele problemei. Pentru Burdujan, Dinamo a făcut ieri o ofertă de 250.000 de dolari, numai că Gheorghe Ştefan doreşte în plus şi 20% dintr-un eventual transfer ulterior.
Cît despre vîrful celor de la Apulum, imediat după ce au aflat de trecerea lui Marica în Ucraina, oficialii ardeleni au dublat preţul jucătorului, cerînd pentru un transfer imediat şi definitiv 300.000 de dolari şi 30% dintr-un viitor transfer. Ieri-dimineaţă, conducătorii “cîinilor” au oferit 200.000 de dolari plus împrumutul pînă la vară al lui Claudiu Drăgan, numai că Emanoil Savin a rămas ferm pe poziţii, forţînd practic mîna dinamoviştilor, aşa că totul urmează să se decidă astăzi. Din cîte se pare, supărarea tehnicianului dinamovist, care a fost luat pe nepregătite de transferul lui Marica, se va atenua în cazul în care toţi aceşti jucători vor ajunge sub comanda sa.

În contul datoriei lui Ioan Andone

Transferul lui Cristi Ciubotariu la Dinamo a fost negociat chiar de Ioan Andone, cel care a reuşit să ajungă la o înţelegere cu patronul studenţilor, Vasile Şiman . Totul s-a învîrtit în jurul banilor pe care conducătorul Sportului avea să-i dea tehnicianului, circa 80.000 de dolari, de pe vremea cînd Ando conducea echipa alb-negrilor. Avînd acest atu, antrenorul dinamoviştilor a obţinut transferul atacantului, Şiman urmînd să încaseze doar un procent dintr-un viitor transfer. Ciubotariu urmează să primească pentru contractul pe cinci ani cu Dinamo un salariu stagional de 30.000 de dolari.