Reply To: Costin Curelea 11.07.1984

Home Forums Archive Foste glorii / Past Players Costin Curelea 11.07.1984 Reply To: Costin Curelea 11.07.1984

#57434
07Ex
Keymaster

Ţinta Curelea! Dinamo şi Rapid se luptă pentru căpitanul Sportului

Sportul va merge la matineu la finalul acestui sezon, iar vecinele bucureştene vor să profite şi să transfere ce e mai bun din Regie. Costin Curelea este principala ţintă pe axa Giuleşti – “Ştefan cel Mare”, atacantul fiind dorit de cele două rivale.

Rapid şi Dinamo mai trag cu ochiul doar la o participare în Europa League, însă, în afară de visul european, cele două rivale mai au o ţintă comună. De data asta este vorba de un fotbalist, mai precis atacantul Sportului, Costin Curelea. Vârful în vârstă de 26 de ani este văzut în Giuleşti drept un colac de salvare pentru atacul steril al Rapidului, iar în “Ştefan cel Mare”, ca o piesă în noul proiect de întinerire a formaţiei.

Borcea insistă pentru el

Preşedintele executiv Cristi Borcea este omul care şi-l doreşte foarte mult la Dinamo, însă există şi un dezavantaj pentru “câini” în lupta cu rivalii de sub Podul Grant. Pe lângă relaţia de rudenie dintre Şiman şi Copos, şeful din Regie fiind naşul bossului giuleşteanului, cei doi oameni de afaceri au şi unele datorii unul către celălalt. Mai precis, Vasile Şiman trebuie să-i restituie lui Copos suma de 350.000 de euro, iar plata este posibil să se facă în natură, prin cedarea drepturilor federative ale lui Curelea. Pe de altă parte, Borcea ar fi transmis deja în club că se va ocupa personal de trativele cu Şiman şi cu jucătorul. De altfel, Curelea s-ar fi destăinuit unor apropiaţi că ar prefera Dinamo în detrimentul Rapidului, datorită semnelor evidente de reorganizare a lotului.