Home › Forums › Archive › Sezon 2003-2004 Season – Divizia B › Stiri din presa – sezon 2003-2004 › Reply To: Stiri din presa – sezon 2003-2004
REMEMBER: Inceputul vanarii Sportului Studentesc
April 15, 2003:
Gasca
Duminicã noapte, la “Procesul Etapei”, Ioan Becali, Valentin Alexandru si Ioan Horoba au demonstrat încã o datã de ce fotbalul românesc nu poate progresa. Toti trei au sãrit asupra unui ziarist, folosind aceleasi argumente cu care, de 10 ani încoace, se musamalizeazã blaturile în România
Scena îti întorcea stomacul pe dos. Oamenii de fotbal, electoratul lui Dumitru Dragomir si Mircea Sandu vasãzicã, muscau din toate colturile studioului dintr-un om care se încãpãtîna sã aibã altã opinie decît a lor, sã fie calm si nesupus.
La un moment dat, finantatorul Sportului, Vasile Siman, n-a mai rezistat. Stîrnit de o glumã ieftinã a lui Valentin Alexandru, Siman a izbucnit. El a acuzat “spiritul de gascã”. Si a continuat: “Unde vreti sã ne întoarcem. În Evul Mediu?!”.
Valentin Alexandru se fãcuse mic. Horoba tãcea. Ioan Becali întorsese armele si se aruncase sã-l pupe pe Siman. Ce scenã!
Omul de afaceri a vorbit apoi despre nevoia de credibilitate, “fãrã de care n-avem nici un rost”. Era douã noaptea. România se culcase, fotbalul românesc nu se trezise, iar gasca lua lectii de la urmãtoarea sa victimã. (Cãtãlin Tolontan)
Siman: “În fotbalul românesc este un spirit colectiv de gascã”
Prezent în studioul emisiunii “Procesul Etapei”, patronul Sportului Studentesc a tinut un discurs în care a atacat oamenii care conduc fotbalul. El s-a aprins treptat, cînd Valentin Alexandru, secretarul general al LPF, a deschis subiectul depunctãrii Sportului
Invitat la “Procesul Etapei”, patronul Sportului Studentesc, Vasile Siman, a fost tãcut pînã aproape de finalul emisiunii. El s-a aprins treptat, atunci cînd Valentin Alexandru, secretarul general al LPF, a deschis subiectul depunctãrii Sportului. Cei doi s-au contrat mai întîi atunci cînd Siman a spus cã nu a primit nici un comunicat în care clubul sãu sã fie înstiintat de sanctiune. Cînd a amintit a doua oarã de “comunicat”, Siman a primit drept replicã o glumã a lui Alexandru, referitoare la accentul rusesc al patronului Sportului.
Vasile Siman: Noi atacãm un comunicat care de fapt n-a fost fãcut…
Vali Alexandru: Retineti cã nu e cu “k”, nu e “kamunicat”…
Siman se uitã nedumerit
Giovanni Becali: Adicã ce vreti sã insinuati? Cã el vine din partea rusã?
Vali Alexandru: Vreau sã spun cã nu e o sentintã de-aia cum dãdeau rusii…
Siman: Asta e problema dumneavoastrã. Dumneavoastrã insinuati la Ligã, acolo. Vedeti-vã de treaba dumneavoastrã!
Vali Alexandru: Domnule…am glumit.
Siman (nervos): Pãi, nu faceti glume cu mine cã n-aveti glume cu mine. Dumneavoastrã sã faceti glume cu altii!
Vali Alexandru (pe un ton împãciuitor): Mîine, la Comitetul Executiv, se va rezolva problema. Eu v-am sugerat sã faceti o contestatie…
Siman: Pe mine mã mîhneste cel mai mult cã asist la un spirit de gascã în care toti vã lãudati si a ajuns fotbalul ãsta de rîpã…
Vali Alexandru: Nu, nu…
Siman: Lãudati-vã în continuare si o sã ajungem în Evul Mediu. (Costin Stucan)
Discursul de final
Discutia a continuat pe un ton ridicat pînã cînd Vasile Siman a fost rugat sã spunã cuvîntul de încheiere. Încã marcat de cearta cu Valentin Alexandru, patronul Sportului s-a lansat într-un discurs virulent, avînd ca tintã “mascatã” oamenii care conduc fotbalul românesc:
“Unii nu înteleg în tara asta cã poti avea propriile pãreri personale, fãrã sã fii de acord cu cineva. A trecut timpul cînd se citeau cãrtile lui Lenin în care scria cã dacã nu esti cu noi, esti împotriva noastrã.
Dupã emisiunea din seara asta mi-am dat seama cã în fotbalul românesc nu se va schimba nimic. Nu se doreste sã se schimbe nimic. Se doreste doar o prezentã într-un spirit colectiv de gascã. Vã spun eu, fotbalul românesc suferã de lipsã de credibilitate. Încrederea se cîstigã în timp, nu peste noapte. Nu poti sã ai o condamnare de 10 ani si a doua zi dupã ce iesi sã spui cã esti curat. Unii dintre noi nu se vor schimba niciodatã.
Este o situatie haoticã si care le convine multora. Restructurarea în fotbalul românesc trebuie sã porneascã de la individ. Conteazã fiecare ce face, nu ce spune. E o falsitate în toate declaratiile… Sã se uite în oglindã. Unii s-au restructurat, altii umblã încã cu tablouri din vechime”.
Depunctarea Sportului a cãzut
Comitetul Executiv al FRF a anulat ieri decizia de depunctare a Sportului Studentesc, ca urmare a datoriei pe care clubul din Regie o are fatã de AFC Steaua. Gruparea condusã de Vasile Siman a primit termen pînã pe 5 mai pentru a achita ros-albastrilor cei 150.000 de dolari, contravaloarea transferului lui Maxim, în caz contrar urmînd ca Sportul sã nu mai fie programatã la meciurile Diviziei A. Conducãtorul “studentilor” s-a declarat multumit de decizia luatã, precizînd cã “multi s-au pripit sã considere echipa noastrã depunctatã în urma unui comunicat apãrut pe un site, nu a unei hotãrîri regulamentare”. (Liviu Chiritã)