Reply To: Polo pe apa

#60549
cameliu
Member

La Polo Sportul a jucat finala cupei unde a pierdut cu greu in ultima repriza!

Prosport:
Polo » Cupa la Oradea, Sportul o nouă putere
Cupa la Oradea, Sportul o nouă putere

de Alexandru Enciu

Federaţia a hotărât ca în cadrul primului turneu al Superligii (Oradea) să se acorde şi trofeul Cupa României, iar decizia a ridicat nivelul spectacolului din bazinul olimpic. Dacă Digi Oradea, campioana en-titre, n-a avut probleme în a obţine punctajul maxim care să o promoveze în finală de ieri, marea surpriză a fost produsă de Sportul, în contextul în care doar Steaua şi Dinamo păreau să ameninţe supremaţia trupei lui Dorin Costraş. Dar cu foşti jucători importanţi ai naţionalei în apă, Bertini Nenciu (36 de ani) sau Edi Andrei (38 de ani), Sportul, echipă pregătită de Relu Georgescu, a învins în turneul propriu-zis şi pe Steaua (6-5) şi pe Dinamo (11-10)! A încheiat astfel pe 2 şi s-a calificat şi în finala Cupei.

Iar evoluţia din timpul săptămânii a fost dublată ieri de o nouă prestaţie consistentă în faţa unei echipe de top! Bucureştenii, întăriţi cu jucători de la Steaua, au condus cu 3-1, dar orădenii au echilibrat până la pauza mare şi au pus treptat strop după strop pentru a cuceri trofeul. Dacă plutonul de urmărire ce înota în spatele campioanei în ultimii doi ani era format doar din Dinamo şi Steaua, debutul noului sezon a scos la rampă o nouă formaţie care ar putea să facă valuri în faţa celor de la CSM: Sportul Studenţesc.

Au marcat: Cupic, Diaconu, Chioveanu, Kadar (câte două) şi Dunca (foto), respectiv Delas (3), Cătălin Stan (2), Oanţă şi Adrian Stan.