Reply To: Cristian Irimia 07.07.1981

#63271
sorin
Member

Nr.2981 / Miercuri, 7 Martie 2007 Prosport
“O rampa de lansare”

INTERVIU / Cristi Irimia Fundasul s-a întors în România pentru a recupera terenul pierdut în sezoanele trecute.

Cristi Irimia este unul dintre jucatorii de la care se asteapta sa conduca Sportul spre promovarea în Liga I.
Cum a fost revenirea?
Nu a fost asa un mare eveniment, eu oricum ma antrenez cu ei înca din ianuarie, am fost si la stagiul de pregatire din Antalya. Am revenit în tara pentru ca voiam neaparat sa joc, iar partida cu Dunarea Giurgiu a fost prima oficiala dupa foarte mult timp.

La ce întelegere au ajuns oficialii Sportului cu cei de la Dinamo Kiev?
Am fost împrumutat gratis, dar salariul mi-a ramas acelasi, însa mi-l platesc în mare parte ucrainenii. Am semnat doar pe patru luni cu Sportul, pentru ca probabil ei se gândesc ca as putea sa revin în Ucraina. Insa eu când am plecat, le-am zis totusi ca nu mai vreau sa ma mai întorc. Acolo nu prea jucam, chiar daca ma antrenam cu echipa mare, doar câteodata intram la formatia a doua.

Ai avut oferte si de la alte echipe din România? Se vorbea ca Dinamo si Otelul ar fi interesate de tine.
Da, au fost oferte de la mai multe cluburi din tara, s-au purtat discutii, dar pâna la urma nu s-a concretizat nimic. Cei mai interesati de mine au fost cei de la Urziceni. Dan Petrescu a venit la Kiev la meciul cu Steaua din Champions League. Dupa câteva zile de discutii, chiar eram la un pas sa merg la Unirea, dar pâna la urma cei de la Kiev s-au razgândit si a cazut transferul.

Te gândesti sa ramâi la Sportul sau ai vrea sa joci la o echipa din Liga I?
In primul rând am revenit în Regie pentru ca vreau sa am meciuri în picioare. Si mi-am dat seama ca aici e o foarte buna rampa de lansare spre alte cluburi mai mari. Daca jucam la echipa a doua de la Dinamo Kiev, nu ma vedea nimeni niciodata. Campionatul din România oricum e mai bine vazut decât cel din Ucraina.