Reply To: Renovarea bazei din Regie (2004)

Home Forums Archive Sezon 2004-2005 Season – Divizia A Renovarea bazei din Regie (2004) Reply To: Renovarea bazei din Regie (2004)

#64229
cameliu
Member

Sursa: Onlinesport
Sportul si Apulum au probleme cu licenta
Federatia Romana de Fotbal a omologat la 9 iunie rezultatele intalnirilor din cadrul competitiilor nationale de seniori organizate de acest for si de Liga Profesionista in sezonul 2003/2004. Totusi, in urma ultimelor evenimente, FRF ar putea reanaliza situatia cluburilor care au participat la editia trecuta de campionat.

Pana-n prezent, Apulum Alba Iulia si FC Oradea nu au prezentat garantii ca pot continua sa aiba statutul de club profesionist. Comisia pentru Licentiere din cadrul FRF nu a vrut sa acorde celor doua grupari acest statut, dar Comisia de Apel a acordat un termen de gratie pentru cele doua formatii. Ieri, Apulum si Oradea trebuiau sa prezinte documentatia suplimentara ceruta de Comisia de Licentiere, dar la sediul FRF nu s-a primit nimic. Situatia formatiei din Alba Iulia este mult mai grava deoarece Apulum a ramas in prima divizie, in timp ce bihorenii au retrogradat.

Duru, muntele care se duce la Mahomed!

Astazi, presedintele Comisiei de Licentiere a cluburilor, Viorel Duru, a plecat spre Iasi pentru a vedea modul in care nou-promovata Politehnica si-a indeplinit criteriile impuse pentru a primi statutul de club profesionist. Luni, Duru va merge la Cluj pentru a observa ceea ce au facut cei de la CFR, castigatoarea seriei a III-a a Diviziei B, dupa trei zile urmand sa ajunga la Alba Iulia.

Duru este convins ca Iasiul si Clujul nu vor avea probleme si vor primi licentierea, insa este sceptic in privinta sanselor ca Apulum sa-si pastreze licenta de club profesionist, iar Sportul Studentesc, castigatoarea seriei a II-a a esalonului secund, sa o primeasca.

“Apulum si Sportul sunt in pericol de retrogradare. Le-am spus conducatorilor celor doua echipe ca nu pot juca in Divizia A cu bazele pe care le au. Astazi (n.r. – ieri), cei de la Alba Iulia trebuiau sa prezinte intreaga documentatie ceruta de noi, insa n-au trimis nimic. Am informatia ca din cele 7.000 de locuri pe scaune pe care trebuiau sa le amenajeze n-au reusit decat 1.000”, a comentat Duru.

“Studentii”, codasii codasilor

Presedintele Comisiei de Licentiere a declarat ca pana luni Apulum trebuie sa prezinte situatia financiara a clubului, in caz contrar urmand sa-i fie retrasa licenta. De asemenea, la aceeasi data, Sportul Studentesc va trebuie sa dovedeasca faptul ca indeplineste masurile minime pentru a primi licenta de club profesionist.

“Sunt convins ca nu vor putea respecta acest termen. Cei din Regie sunt codasii codasilor. Le vom acorda insa un ultim termen pentru 24 iulie. Daca nici atunci nu vor prezenta garantii, vor fi retrogradati. Le-am cerut sa vopseasca portile stadionului si caile de acces in culoarea galbena. Trebuie sa puna 3.000 de scaune la tribuna I si sa amenajeze vestiarele si spatiile rezervate corpului medical si pentru controlul antidoping. De asemenea, clubul din Regie va trebui sa achizitioneze toilette ecologice”, a precizat oficialul FRF.

Duru crede ca Sportul a pierdut timp pretios incercand sa inchirieze o alta baza pe care sa-si dispute meciurile din Divizia A. “Am inteles ca au fost refuzati de cei din Urziceni. Pe stadioanele echipelor Dinamo, National, Rapid si Steaua nu au cum, iar arena din complexul «Lia Manoliu» va intra in reparatie. Situatia Sportului este catastrofala”, a subliniat Duru.

Sabia, in mana Comitetului Executiv

Duru a spus explicit ca Apulum si Sportul au sanse infime de a fi inscrise in viitoarea editie de campionat. In cazul in care se va ajunge la aceasta situatie, conform articolului 55 din Regulamentul de Organizare a Activitatii Fotbalistice, Ceahlaul, prima echipa aflata sub linia de retrogradare, isi va pastra locul in primul esalon, in detrimentul lui Apulum, care isi va pierde licenta. Exista insa si o nebuloasa in cazul “studentilor”.

In regulamentul Comisiei de Licentiere nu este prevazuta situatia conform careia o nou promovata nu-si poate primi licenta. “Este o situatie ciudata. Daca Sportul nu va avea dreptul de a deveni club profesionist, normal mi se pare ca in locul bucurestenilor sa fie inscrisa Petrolul in noua editie de campionat, formatie ce a terminat pe penultima pozitie a clasamentului Diviziei A. Ploiestenii au deja licenta si cred ca FRF va alege aceasta solutie. Situatia se va transa doar intr-un Comitet Executiv al FRF”, a adaugat Duru.

Interesant este faptul ca Gheorghe Stefan a anuntat ca Ceahlaul nu va mai cumpara locul nici unei formatii din Divizia A. Se pare ca Pinalti stie ca Apulum si/sau Sportul se vor duce in B, situatie in care echipa din Piatra Neamt va ramane “moca” in primul esalon.

Vasile Siman: “Sportul nu are probleme cu licenta”

– Buna ziua, domnule Siman! Comisia de licentiere a FRF afirma ca Sportul Studentesc nu are un stadion adecvat normelor in vigoare, si ca atare ar putea sa fie retrogradata.
– Fugi dom’ne d-aici. Sportul nu are nici o problema cu licenta. Stadionul nostru indeplineste conditiile.

– Totusi, cei de la comisie afirma contrariul.
– Noi ne-am depus toata documentatia, am inceput lucrarile de renovarea stadionului…

– Dar se pare ca nu-s suficiente…
– Ma baiete, nu intelegi, noi nu avem probleme cu licenta. Stadionul nostru e bun. Daca stau sa ma gandesc, nici un stadion din tara asta nu indeplineste toate normele.

– Spuneti ca ati demarat lucrarile de renovare. In cat timp vor fi finalizate?
– Ma baiete, tu esti constructor? Sau ce, eu sunt constructor sa stiu cand vor fi gata. Daca as fi constructor as spune ca in trei zile. Dar nu-s, asa ca m-as multumi daca ar fi gata pana la inceperea campionatului.

– Cat va costa aceste lucrari?
– Ma, da’ esti chiar culmea. De unde sa stiu eu? Nu dau eu banii. Da statul roman prin Institutul de Arhitectura (n.r. – al carui rector este Barbu Emil Popescu, presedintele de onoare al Clubului Sportiv Sportul Studentesc), iar lucrarile sunt facute de firma care a castigat licitatia.

– Firma de constructii este a dlui Popescu?
– Nu stiu a cui e firma. Intrebati-l pe dl Popescu daca e firma lui.

01/07/2004