Reply To: Renovarea bazei din Regie (2004)

Home Forums Archive Sezon 2004-2005 Season – Divizia A Renovarea bazei din Regie (2004) Reply To: Renovarea bazei din Regie (2004)

#64385
ultrasro
Member

aparent Siman este atacat pe buna dreptate dar tinta reala nu este el ci clubul Sportul Studentesc

Interesul lui Udrea este alimentat se pare de simpatiile lui pentru Piatra Neamt, fiind al doilea articol in care sustine ca baza nu arata conform cerintelor regulamentare:

“Siman da la bar, intr-o seara, salariul nostru pe-o luna!”

Matei Udrea

Portretul unui patron din fotbalul romanesc, zugravit de angajatii sai Glontul a vijiit pe linga timpla Sportului Studentesc, echipa de fotbal finantata de Vasile Siman. Conditiile de pregatire inacceptabile pentru un club profesionist erau cit pe ce sa se soldeze cu retrogradarea “la masa verde”, UEFA hotarind ca astfel de grupari n-au ce cauta in prima divizie. Lucrari de amploare, demarate cu mare intirziere si executate in pripa, precum si indulgenta federatiei, care a acordat circumstante atenuante nou-promovatelor, au salvat, pina la urma, situatia. Aproape 3.500 de scaune montate la repezeala si citeva kilograme de vopsea data pe garduri nu pot salva insa aparentele. Paraginita, intr-un avansat stadiu de degradare, baza din Regie este de departe cea mai proasta din Divizia A. O parte din motivele dezastrului care a pus stapinire peste una dintre cele mai vechi echipe din Romania le-am aflat la fata locului. “Golanii!” “Eu nu am angajati la Sportul! Am avut pina in urma cu un an! Acum nu mai am oameni acolo! Cine stie cu cine ai facut tu discutii… Sa nu ma mai suni pe teme d-astea! Astea-s golanii de-ale lu’ “Evenimentul zilei”! Ati mai incercat voi d-astea…”, a fost replica lui Vasile Siman, ieri, cind am incercat sa obtinem un raspuns la acuzatiile oamenilor. “Am avut angajati, dar nu mai am. O sa schimb totul! O sa aduc altii, ca astia n-au corespuns!”, a adaugat finantatorul “studentilor”, vizibil iritat. Intrebat daca e adevarat ca le vorbea urit angajatilor si ca-i platea cu salarii de mizerie, Siman a replicat: “Nu-mi permit sa le raspund unor oameni care nu-s angajatii mei. Nu stiu si nici nu-i treaba mea cine-i plateste acum! Atit cit i-am platit eu, i-am platit regeste! In dolari!”. Asezati pe niste scaune de la tribuna “0”, cei doi oameni din fata noastra privesc de la distanta cum aspersoarele montate pe teren imprastie mii de stropi peste iarba putin cam pala. Stau la umbra, pentru ca soarele dogoreste nemilos. Linga ei, alti doi muncitori se odihnesc inainte sa atace din nou niste cadre metalice. “Noi sintem angajatii bazei. Cei de colo nu-s de la club, sint de la firma care face modernizarile”, ne spune unul dintre “supraveghetorii” aspersoarelor. Vestea ca sintem de la ziar nu-l intimideaza. Mai intii isi da cu parerea asupra calitatii lucrarilor: “Sint bune scaunele, au spatarul inalt, sa vedem insa cit o sa tina”. Intrebam intr-o doara, convinsi ca raspunsul va fi evaziv: “De ce nu s-a facut pina acum treaba? De ce s-a asteptat pina-n ultima clipa?”. A fost insa scinteia care a aprins nemultumirea din sufletele celor doi. “Ei, de ce! Ca s-a zgircit, d-aia! Nu ii pasa”. Ca si cind n-am sti, intrebam despre cine e vorba: “De Vasile! De Siman e vorba! Nu ii pasa! Si terenul…”. Ce-i cu terenul? “E prost, dom’le! E prost de tot! Imediat dupa ce s-a terminat campionatul, i-am zis: “Hai, dom’le, sa ne-apucam de teren!”. Faceam noi ce ne pricepeam, luam brazde de pe margine si le inlocuiam pe alea uzate, ca asa se procedeaza. Udam, mai imprastiam niste seminte, si se refacea gazonul. Ne-a flituit: “Nu va bagati voi, ba, ca aducem firma!”. Asa ne-a zis toata vara. Acu’ doua zile, s-au trezit ca disperatii: “Hai, repede, puneti brazde, faceti, dregeti! Sa fie totul gata!”. Parca erau nebuni… N-a mai venit nici o firma…”. Terenul e in panta Omul e ars de soare si are palmele batatorite. Sta gol pina la briu si clipeste des. “Pai ce, asta-i teren? Ingrijim degeaba. Acum arata verde, dar stati sa vina ploile! N-are deloc drenaj. La toamna, cum o da ploaia, cum se face mocirla! Noi doar il cirpim. Nici macar nu-i drept. Cind ploua iti dai seama”. Arata cu mina spre mai multe locuri: “Apa balteste aici, si-aici, si-aici… Noroc ca nu e nici perfect plan. E inclinat spre partea asta, asa ca, atunci cind se face inundatie, apa o ia la vale spre coltul asta!”. Se ambaleaza, ii pare rau ca munceste in zadar: “Daca nu bagi bani, n-ai nici ce sa scoti! Ar trebui strat de pietris pe sub covorul de iarba si macar o rigola de jur imprejur, ca sa preia apa”. Vorbitorul e aprobat, cu gesturi largi, de cel de linga el. “Noi nu sintem de meserie. Dar acu’ citva timp a venit unul meserias, baiatul lui Rudi Konrad, cel care a facut gazonul de pe “Cotroceni” si “Steaua”. Omul era de meserie, stia ce trebuie facut ca sa fie terenul bun. L-a luat la goana Vasile, ca i-a cerut bani. I-a zis ca n-are nevoie. Si nu-i ceruse mult, doar vreo 100-120 de dolari. Baiatul i-a zis: “Iti fac treaba, dar da-mi atit!”. Siman n-a vrut sa auda”. “Cum e Siman?”. Intrebarea ii face pe cei doi sa se schimbe la fata. “In 2000, cind am venit noi aici, Vasile angajase vreo 20 de oameni. Atitia eram care ne ocupam de baza. Pe urma, cite unul, cite unul, a inceput sa dea afara. Acum am ramas sase. Dar vrea sa ne dea si pe noi in somaj. Mereu ne ameninta ca ne da afara. Macar de ne-ar da o data, ca prea sintem bataie de joc!”. “De ce?”. “Dom’le, isi bate joc de noi! Inainte ne dadea cite 80 de dolari pe luna. Acum ne-a mai luat din ei, zicea ca erau prea multi. Ne trateaza ca pe ultimii oameni!”. Odata evocata, imaginea patronului ii urmareste pe lucratori. Vocile li se inaspresc, iar exemplele se pravale aproape singure: “E un om rau, fara inima! Stiti cum se poarta cu noi? Vine si ne spune: “Ba, eu cheltuiesc intr-o seara la bar mai mult decit va dau voua, la toti, intr-o luna!”. Ce sa mai spunem? Ne umileste. Asta-i om?”. Facem un calcul sumar. 80 de dolari inseamna aproape 2.700.000 de lei pe luna. Cum poate sa traiasca un om cu banii astia? “Ei, greu, foarte greu! Am copil, am familie, nu ma ajung cu banii. Ce sa fac? Dupa program, ma duc si mai muncesc pe la unul, pe la altul, ca sa am ce pune pe masa. Eu am fost altceva inainte. N-am calificare. Dar nevoia m-a-nvatat. Acum stiu si despre iarba, si sa zugravesc, si sa tencuiesc…”. “Abia avem ce minca!” Privit prin ochii acestor oameni, tinarul surizator si sigur de sine, intotdeauna cu ochelari de soare pe nas si invirtind cheile unui “CLK” negru, nu mai pare tocmai modelul noului om de afaceri roman. Iar exemplele continua sa se rostogoleasca, implacabile. Sufletele celor din fata ascund o amaraciune infinita. Acum s-au deschis si din ele isi iau zborul necazurile, ca dintr-o Cutie a Pandorei. “Dupa ce ca abia avem ce minca, ne mai ia si din bani! Ca sa vedeti ce inseamna omul rau: erau p-aici niste furtune vechi de vreo 20 de ani. Erau pline de gauri, ca vai de ele. Ne-am gindit ce sa facem cu ele si, pina la urma, le-am aruncat, ca erau inutilizabile. Ni le-a imputat si p-alea! A zis ca de ce le-am aruncat si ne-a oprit cite un milion din salariu! Eu luam atunci un milion patru sute de mii pe luna…”. “Angajeaza pensionari, sa nu plateasca abonamentul RATB!” Cei doi se ridica si se pregatesc sa plece. Inainte insa, isi aduc aminte de ultima patanie. Vorbesc despre injosirile la care au fost supusi aproape cu resemnare. “Siman isi bate joc de noi impreuna cu administratorul. Au un teren la Straulesti. A zis sa trimita acolo doi oameni de aici. Dar ca sa ajunga acolo, oamenii cheltuie mai mult. Pina aici e de ajuns un abonament pe o linie de transport, dar pina la Straulesti e nevoie sa schimbi inca doua masini. Asta inseamna abonament pe toate liniile. Oamenii le-au cerut o suta de mii de lei in plus, sa acopere diferenta de cheltuiala. Cind au auzit, au zis ca n-au nevoie, mai bine ne dau pe toti afara. Pina la urma, au angajat doi pensionari, ca aia au abonament gratuit, nu trebuie sa le mai dea bani!”. Dau sa se indeparteze, dar se opresc din drum: “Sa nu ne dati numele si nici poza la ziar! E razbunator, cine stie ce ne mai face!”. Si pleaca. Doi oameni voinici, arsi de soare si goi pina la briu, platiti cu un salariu de mizerie pentru a indura munca bruta si umilinte cit incape. Doi muncitori in Romania lui Vasile Siman.

PS: aspectele salariile le discuta Udrea total rupt de realitate pentru ca el stie ca Siman nu mai este patronul celor din sectorul administrativ al bazei din Regie de circa un an decand aceasta baza a fost preluata de Arhitectura!

Ma oftica si pe mine Siman dar baiatul asta Udrea ne crede chiar prosti cu textele lui aburitoare, de invaluire, prin care se intrevede nemultumirea lui ca baza din Regie a primit licenta pentru Divizia A.