Reply To: Lotul de jucatori 2004 – 2005

Home Forums Archive Sezon 2004-2005 Season – Divizia A Lotul de jucatori 2004 – 2005 Reply To: Lotul de jucatori 2004 – 2005

#64988
Ultras
Member

Gică din nou pe gazon!!

Impresarul Gheorghe Popescu a declarat, marţi, la antrenamentul echipei Sportul Studenţesc, că va reveni pe teren, urmînd să evolueze în sezonul viitor pentru echipa antrenată de Dan Petrescu.
“De vreo trei zile tot negociem. Însă fiind prieten de-o viaţă cu Dan (n.r. – Dan Petrescu) nu puteam să rezist la rugăminţile lui. Puteam să-l las pe Dan? Mi-a spus că are doar 12 jucători şi are nevoie de ajutorul meu, aici, în teren, să-l ajutăm. Începînd de mîine o să mă vedeţi la fiecare antrenament”, a mai spus Gheorghe Popescu.
Popescu a declarat că va fi prezent la vizita medicală pe care componenţii echipei Sportul Studenţesc o vor efectua, miercuri, la ora 7.30, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Capitală.
“Dan Petrescu a avut emoţii pentru că aşteaptă de o viaţă să mă antreneze şi acum i s-a îndeplinit visul”, a mai spus Popescu.
Întrebat dacă totul nu este decît o glumă, Popescu a afirmat că totul este serios şi iubitorii fotbalului vor avea ocazia să-l vadă jucînd din nou în Divizia A. Popescu a mai spus că înainte de a răspunde la oferta lui Dan Petrescu, a pus multe condiţii. “Voi fi prezent pe teren şi în campionat. Mi-a promis că voi face doar patru antrenamente pe săptămînă şi nu mă va lua în cantonament. O să mă vedeţi în teren. Credeţi că m-a luat să mă ţină pe bancă?”, a precizat fostul internaţional român.
Înainte de începerea antrenamentului de la baza sportivă Străuleşti, antrenorul Dan Petrescu a declarat că Popescu doreşte să revină pe teren.
“Sîntem în discuţii cu Popescu, care 90 la sută mi-a spus că vrea să se apuce din nou de fotbal, dar fără cantonamente şi antrenamente zilnice”, a spus Dan Petrescu, fost coleg în echipa naţională cu Gheorghe Popescu.
Gheorghe Popescu a jucat ultimul meci oficial pe 17 mai 2003, în partida pe care echipa sa, SV Hannovra, a terminat-o la egalitate, scor 2-2, cu Borussia Monchengladbach, în cadrul campionatului german. Popescu a evoluat ultima oară în România sub culorile echipei Dinamo Bucureşti, pe data de 16 noiembrie 2003, în meciul Oţelul – Dinamo Bucureşti, scor 2-0. Gheorghe Popescu are în palmares 115 selecţii în echipa naţională, pentru care a înscris 16 goluri.

http://www.prosport.ro/index.php?c=1&a=27129