Reply To: Licenta clubului Sportul Studentesc

Home Forums Archive Sezon 2006-2007 Season – Divizia B Licenta clubului Sportul Studentesc Reply To: Licenta clubului Sportul Studentesc

#65794
cameliu
Member

Sportul Studenţesc
Vasile Şiman: “Duru trăieşte în confuzie”

Gabi ZAMFIRESCU
Daniel VLAD
Preşedintele Sportului Vasile Şiman s-a referit în cadrul conferinţei de presă susţinută astăzi şi la recenta retragere a licenţei clubului din Regie. “Nu înţeleg cum prima oară ne-a fost acordată, iar apoi s-au găsit motive ca să fie retrasă. Şi-au plătit toate echipele datoriile la stat, numai noi, nu. Viorel Duru trăieşte în confuzie”, a ironizat Şiman decizia Comisiei de Licenţiere. Acesta a mai adăugat că între cluburi şi federaţie există o confidenţialitate şi că aceste decizii nu trebuiau făcute publice până la definitivarea lor. “Deranjăm chiar atât de mult prin corectitudinea noastră. Noi nu am intrat în niciun blat”, a atacat Şiman.

Sportul Studenţesc
Şiman a lansat un atac “la baionetă” împotriva FRF

Patronul clubului Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, s-a arătat revoltat de decizia luată, astăzi, de comisia de primă instanţă din cadrul Sistemului naţional de licenţiere, de a retrage licenţa grupării bucureştene, în urma cererii formulate de Viorel Duru.

“Lucrurile sunt extrem de simple. FRF e obligată să comunice la UEFA, la 31 mai sau 1 iunie, cluburile care au primit licenţa. Orice discuţie legată de licenţiere trebuie făcută până atunci. Regulamentul prevede că o licenţă se poate retrage în timpul campionatului, în anumite condiţii, iar condiţia esenţială este să apară elemente noi. Dar la noi nu s-a întâmplat nimic. Pe 15 mai ni s-a acordat licenţă definitivă. Domnul Duru putea să facă apel şi să ne retragă licenţa până la 31 mai”, a spus Şiman.

Vasile Şiman a precizat că membrii Sistemului naţional de licenţiere au descoperit că Sportul nu mai îndeplineşte criteriile pentru păstrarea licenţei la două zile după expirarea termenului limită. “Pe 2 iunie au descoperit că nu mai îndeplinim criteriile. Judecătorii au decis, pe data de 19 iunie, retragerea licenţei pentru că nu mai sunt îndeplinite condiţiile, care pe 15 mai erau îndeplinite. Sportului nu trebuie să-i dea nimeni licenţă, pentru că are una primită în termen legal”, a subliniat Şiman.

Patronul “studenţilor” a lăsat să se înţeleagă că FRF foloseşte comisia de licenţiere a cluburilor ca pe o unealtă de a crea presiune asupra cluburilor. “Duru, când îi convine, invocă manualul de licenţiere, când nu-i convine invocă anumite obligaţii financiare pe care nu le-a achitat Sportul. Ştim câtă independenţă au comisiile FRF, nu pot să mă pronunţ. FRF trebuie să aibă un mijloc de presiune asupra cluburilor”, a afirmat Vasile Şiman.

Patronul Sportului a comparat situaţia acordării licenţei cu un penalty dictat uşor în favoarea unei echipe. “Dacă intrăm în detaliile manualului de licenţiere o să râdem foarte mult. Ei au un comportament ca un arbitru care dă un penalty care nu a prea fost şi nu dau altul care a fost clar. Ei consideră că licenţa Sportului a fost uşor acordată, iar acum vor să îndrepte greşeala, chiar şi după ce s-au terminat prelungirile, şi ne aleargă pe holuri numai şi numai pentru că ei au pâinea şi cuţitul. Noi suntem o problemă naţională. Suntem singurul club care îşi permite să nu plătească datoriile la stat. În rest toate sunt la zi cu ele”, a comentat, cu ironie, Şiman.

Vasile Şiman crede că gruparea bucureşteană nu merită acest tratament, deoarece a făcut fotbalul românesc mai frumos. “Sportul face FRF de râs pentru că dă cinci internaţionali B, cinci internaţionali A, pentru că e singura echipă din istoria fotbalului românesc care joacă pe teren. De şapte ani de când sunt aici, Sportul a făcut fotbalul mai frumos. Noi am păţit ceea ce n-a păţit nimeni. La meciul cu Steaua ni s-a spus că suntem slugile lui Copos, la meciul cu Rapid am fost integraţi în toate structurile Uniunii Europene pe criteriul că suntem servitorii lui Becali. Noi nu mai putem să jucăm cu nimeni”, a completat oficialul “studenţilor”.

De menţionat, că în Manualul de licenţiere pentru sezonul 2006-2007, la criteriul financiar nu se condiţionează acordarea licenţei de angajamente neachitate faţa de autorităţile fiscale.