Reply To: Licenta clubului Sportul Studentesc

Home Forums Archive Sezon 2006-2007 Season – Divizia B Licenta clubului Sportul Studentesc Reply To: Licenta clubului Sportul Studentesc

#65868
cameliu
Member

😮 😮 😮 😮 😮 😮

prosport

Condescu: “Pandurii nu e pregătită pentru a evolua în Liga I”

Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, şi antrenorul Eugen Neagoe consideră că formaţia din Târgu Jiu nu este pregătită să evolueze în Liga I, în cazul în care gruparea va avea dreptul să joace în primul eşalon al campionatului.

Comisia de Apel a Sistemului naţional de licenţiere a decis, vineri seară, retragerea licenţei clubului Sportul Studenţesc, din cauza datoriilor înregistrate la bugetul statului pe anul 2005. Conform regulamentului, dacă o echipă pierde licenţa şi nu este admisă în campionat, locul acesteia este luat de formaţia retrogradată cel mai bine clasată, în acest caz fiind vorba de Pandurii Târgu Jiu.

Condescu: “Dacă numai Sportul nu ar primi licenţă, cum s-a anunţat, nu mi se pare tocmai corect ca Pandurii să joace în prima ligă. Lumea ar înţelege că noi ne-am luptat numai să ajungem aici şi nu ne mai interesează principiile. Dacă vor să retrogradeze doar pe Sportul, am prefera mai curînd să ne ducem în liga a doua şi apoi să promovăm. Dar, dacă se aplică acelaşi regulament pentru toţi, atunci mergem cu sufletul împăcat în prima ligă. Dar e vai de noi dacă vom fi în Divizia A!”.

La rândul său, antrenorul Eugen Neagoe a spus că echipei îi va fi greu, deoarece nu s-a pregătit pentru a juca în Liga I. “Dacă se va întîmpla să începem campionatul în prima ligă, vom face toate eforturile pentru a fi la parametri optimi până începe campionatul. Cu siguranţă că ne va fi greu la început, pentru că nu am avut timpul necesar pentru a ne pregăti, dar, dacă se va întâmpla acest lucru, vom încerca să facem faţă şi în Liga I”, a spus tehnicianul.