Reply To: Licenta clubului Sportul Studentesc

Home Forums Archive Sezon 2006-2007 Season – Divizia B Licenta clubului Sportul Studentesc Reply To: Licenta clubului Sportul Studentesc

#66003

Vasile Şiman a fost evacuat din Casa Fotbalului

Patronul clubului Sportul, Vasile Şiman, a fost evacuat cu forţa din Casa Fotbalului, după ce oficialii FRF au refuzat să îi înregistreze o serie de acte prin care dovedea că a plătit o parte din datoriile pe care gruparea bucureşteană le are la bugetul de stat.

Marţi după-amiază, directorul economic al clubului Sportul, Daniela Nenciulescu, a încercat să înregistreze actele respective, dar Biroul de registratură al FRF era închis. Ulterior, Vasile Şiman a sosit la Casa Fotbalului şi a încercat să-i ceară socotelaă directorului de relaţii internaţionale din cadrul FRF, Florin Prunea, pentru această situaţie. Cei doi au avut o dispută verbală, care a culminat cu evacuarea lui Şiman de către agenţii de pază, la solicitarea lui Prunea.

Comisia de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a decis, vineri, retragerea licenţei clubului Sportul Studenţesc, din cauza datoriilor înregistrate la bugetul statului pe anul 2005. Conform directorului de licenţiere, Viorel Duru, gruparea din Regie are datorii la bugetul statului în valoare de 1,26 milioane RON. De asemenea, directorul coordonator al Sistemului Naţional de Licenţiere, Florin Prunea, susţine că jucătorilor echipei Sportul Studenţesc nu li s-a mai operat în cărţile de muncă de câţiva ani.
============================================================

Interesant este daca Daniela Nenciulescu a ajunt cand aveau program aia de la FRF. Oricum nu stiu ce a fost in capul lor sa plateasca in ultima zi cand stia ca se la lua o decizie pt Sportul la mijlocul zilei. Asta este! Prostia se plateste scump!