Home › Forums › Archive › Sezon 2004-2005 Season – Divizia A › Cupa Romaniei 2004/2005 › Reply To: Cupa Romaniei 2004/2005
S-au întîlnit de 4 ori în acest an. Pînă ieri, avantaj Dan Petrescu. Două bătălii cîştigate, ambele reuşite în această toamnă, 1-0 în Regie şi 2-0 tot pe teren propriu, în prima manşă a “sferturilor” Cupei. Cosmin Olăroiu avea în palmares un 1-0 obţinut în Giuleşti pe vremea cînd “Bursucul” se chinuia fără succes să-l mulţumească pe George Copos. Cei doi sînt prieteni şi cîrcotaşii ar putea spune că trebuia neapărat să se refacă egalitatea.
De fapt, “studenţii” s-au speriat de ce putea să li se întîmple. Să ajungă în semifinala Cupei, după un sezon în care au încîntat. Ieri însă au dezamăgit. Petrescu a luat vina asupra lui, cum face orice antrenor de bun simţ. Nu a dat vina pe arbitraj, şi avea motive s-o facă, pe propriii jucători, pe vreme, pe oboseală sau pe ziarişti. Bravo, Dane, eşti fair! Mai rămîne să-l suni şi pe Olăroiu, cu care vorbeşti săptămînal, pentru a te consulta pe probleme de fotbal şi să-i spui că a fost mai bun ca tine. Asta, în meciul de ieri. Mai vorbiţi în 2005.
Augustus a condus cu greşeli
Augustus Constantin a enervat pe toată lumea, avînd multe faze în care a luat decizii greşite. Golul trei al “bancarilor”, cel prin care FC Naţional a obţinut calificarea, a fost precedat de un fault al lui Ionuţ Savu la Ciupe. Vîlceanul a lăsat jocul să continue, deşi fundaşul celor din Regie a rămas întins pe gazon. Jucătorii Sportului au pierdut mingea, faza a continuat şi Caramarin a înscris. Imediat ce bancarii au marcat, “centralul” a revenit şi i-a arătat cartonaşul galben lui Savu. Fiind cel de-al doilea, jucătorul lui FC Naţional a fost şi eliminat. “Dacă noi nu înscriam, nu cred că îmi mai dădea galben”, a declarat Savu. y Valentin Damian
EXPRES
Incident y La pauză, pe drumul către vestiare, spiritele în tabăra “studenţilor” s-au încins. Portarul Sportului, Eduard Stăncioiu, şi-a certat colegii, cerîndu-le să se trezească. y Paul Muntenescu
Accidentare y Mazilu nu a făcut parte din primul “11” al Sportului, atacantul nefiind trecut nici pe banca de rezerve. “Are capul spart. S-a lovit marţi la antrenament”, a spus Dan Petrescu. y Paul Muntenescu
Petrescu y “Experienţa a jucat un rol determinant. Jucătorii mei nu au înţeles că 2-0 este periculos. Eu sînt singurul vinovat pentru ce s-a întîmplat”, a declarat tehnicianul Sportului. y Paul Muntenescu
Olăroiu y “Dacă fotbaliştii mei evoluau tot timpul cu aceeaşi dorinţă de care au dat dovadă azi, eram pe primul loc detaşaţi. Păcat că nu avem constanţă. E o diferenţă prea mare de la un meci la altul”, a declarat Oli. y Paul Muntenescu
FC NAŢIONAL 3-0 SPORTUL
4-3-2-1
Marcatori
Chihaia (23)
S. Rădoi (41 – autogol)
Caramarin (79)
Antrenor Cosmin Olăroiu
12. M. Popa 7
21. Olah 5
4. Mc. Kain 4
6. Cînu 5
24. Iancu 5
(28. G. Coman, 60) 6
27. G. Popescu 6
(10. Shroj, 86)
20. Liţă 6
8. Caramarin (cpt) 7
23. Abiodun 6
15. I. Savu 6
9. Chihaia
(11. Mitrovici, 57) 6
Rezerve 13. Nae, 3. Thwaite, 7. Chiacu, 18. M. Savu
SPORTUL
4-4-2
Antrenor Dan Petrescu
33. Stăncioiu 5
15. Ciupe 6
(17. Oae, 84)
21. S. Rădoi 4
6. Secăreanu 5
13. Rusu 4
7. Stancu 5
(11. Varga, 81)
5. Lazăr 6
8. Cruceru 4
(14. Ferfelea, 81)
10. T. Bălan (cpt) 6
18. Curelea 5
20. G. Bucur 5
Rezerve 1. Stanca, 2. Raţiu, 3. Dedu, 23. Maxim
Cartonaşe
Galbene: Liţă (30), I. Savu (45, 80), Olah (74) / Cruceru (37), Stancu (77), Stăncioiu (88)
Roşu: I. Savu (80)
Arbitru A. Constantin (Rm. Vîlcea) 5. Asistenţi I. Popa (Paşcani) 7, A. Oniţa (Constanţa) 6
Spectatori 500
Cum s-au marcat golurile
1-0 – Chihaia (23) y centrare I. Savu de pe dreapta şi Chihaia a reluat din 6 metri
2-0 – S. Rădoi (41) y fundaşul Sportului a înscris în propria poartă la un duel aerian cu Chihaia
3-0 – Caramarin (79) y căpitanul Naţionalului a şutat spectaculos în colţul lung al porţii lui Stăncioiu