Reply To: Se apropie latzul!!!

Home Forums General Football Fotbal Intern / Romanian Football Se apropie latzul!!! Reply To: Se apropie latzul!!!

#71857
07Ex
Keymaster

„B“-ul la puricat!

Scandalul provocat de investigaţiile DNA în fotbalul românesc va intra în curând şi pe o altă pistă, aceea a ligii secunde, patronată direct de FRF, unde se petrec lucruri cel puţin bizare.

Procurorii au strâns informaţii şi vor demara în curând o amplă anchetă, ce se va desfăşura pe două planuri: arbitrajul şi meciurile aranjate pentru pariori. În ambele cazuri au fost aduse în discuţie nume grele, pornind de la cel al preşedintelui Mircea Sandu şi terminând cu cel al deja arestatului Marcel Lică, cel care făcea delegările la Liga a ll-a. Dacă la primul eşalon exista o oarecare teamă pentru „mânăriile“ care se făceau în privinţa arbitrilor, se pare că în B lucrurile se făceau chiar pe faţă.

Există trei feluri de echipe: 1. Cele care vor să promoveze şi au parte de arbitrajele pe care le doresc; 2. Formaţii care fac jocurile şi influenţează ierarhiile, care încearcă să îşi programeze arbitrajele în funcţie de interese; 3. Echipele care vor să supravieţuiască, dar de cele mai multe ori sunt victimele celorlalte. Potrivit informaţiilor, comenzile se dădeau la centru pe axa Lică – Kassai, iar Gheorghe Constantin şi Mircea Sandu nu erau deloc străini de ele.

Telefoane date din vestiar

Al doilea plan pe care se investighează este cel al meciurilor aranjate pentru pariori. Există informaţii conform cărora acestea au fost destul de numeroase în acest sezon, iar suspiciunile planează asupra formaţiei FC Snagov, din prima serie. Având o poziţie lipsită de griji în clasament, echipa ilfoveană e bănuită că a trântit anumite meciuri pentru a influenţa câştiguri importante la casele de pariuri. Din câte se pare, s-a ajuns până într-acolo încât, la meciurile la care se putea paria live, la pauză erau sunate din vestiarul echipei anumite persoane care trebuiau să pună sume mari de bani mizând pe ce se va întâmpla în repriza secundă. (Adrian Dumitru)