Reply To: Stiri din presa – sezon 2005-2006

Home Forums Archive Sezon 2005-2006 Season – Divizia A Stiri din presa – sezon 2005-2006 Reply To: Stiri din presa – sezon 2005-2006

#72521
Ultras
Member

Investiţie pentru viitor

Joi seară, Tom Cristea, fostul fotbalist al Sportului Studenţesc, a inaugurat un teren cu gazon artificial, lucrare finanţată împreună cu bunul său prieten Florin Tăutu. La inaugurare au fost prezente personalităţi ale fotbalului românesc, printre care Mac Popescu, Marian Răduţă sau Gavrilă Balint. “Principalii beneficiari vor fi jucătorii din cadrul Centrului de copii şi juniori al Sportului. Este un pas înainte şi sper că nu ne vom opri aici”, ne-a declarat Tom Cristea, vizibil mulţumit de cum arată suprafaţa de joc. Gazonul, cu dimensiunile de 60X34, poate fi folosit şi de jucătorii de la echipa mare, dar şi de cei care doresc să-l închirieze. Primii care au testat calitatea acestuia au fost 20 de puşti de la juniorii Sportului, organizaţi în două echipe. Prezent la eveniment, fostul atacant al naţionalei, Gabi Balint, a spus că fosta sa echipă, Steaua, a ratat calificarea în Champions League încă din meciul tur. “Aici au ratat mult, iar acolo au jucat cu frică, nu-mi pot da seama de ce”. În ceea ce priveşte victoria cu Cehia, Balint a fost tranşant: “Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, după victoria în faţa Germaniei am făcut la fel”, a încheiat fostul internaţional român.