Reply To: Stiri din presa – sezon 2005-2006

Home Forums Archive Sezon 2005-2006 Season – Divizia A Stiri din presa – sezon 2005-2006 Reply To: Stiri din presa – sezon 2005-2006

#72760
07Ex
Keymaster

Răzbunarea “studenţilor”

După ce în campionat a fost învinsă de două ori, formaţia din Regie a câştigat cu 2-0 chiar în Cotroceni

Gabi ZAMFIRESCU
Deşi a fost o partidă de verificare, puţinii spectatori prezenţi pe stadion aşteptau mai mult de la două echipe care în acest retur de campionat au ţinut capul de afiş mai mult ca niciodată.
Meciul a început mai bine pentru echipa din Regie, care a avut şi două bune ocazii de a marca, prin Cruceru şi Oae, care l-au evidenţiat pe portarul Nae. “Studenţii” au deschis logic scorul în minutul 31 prin Vasile Nicola, care a înscris cu un şut de la 14 metri. Singura echipă, în afara Stelei, care a învins de două ori Sportul în acest campionat a încercat să revină în joc, însă tot puştii lui Mulţescu au fost cei care au punctat pe tabelă. Debutantul Marius Lulea a profitat de o bâlbâială în doi, Mehmedovic-Milenovic, şi a împins balonul în plasă.
Pe lângă foarte mulţi tineri care au evoluat în cele două echipe, de remarcat debutul în tricoul “bancar” al italianului Roberto Donati, venit din Serie C2, de la Faenza. Acesta a fost adus în România de impresarul lui Bergodi, Marco de Marchi. După toate probabilităţile, Donati nu va fi oprit în lot pentru că are o vârstă destul de înaintată, conducerea Naţionalului dorind să aducă doar jucători tineri, de perspectivă.

“Nu m-a contactat nimeni de la Steaua, însă cine nu şi-ar dori să joace la cea mai bună echipă din ţară?.”
Ryan Griffiths, atacant FC Naţional

“Am răbdare şi nervi în războiul cu LPF. La Ligă a sosit timpul schimbării. Griffiths e un jucător scump pentru că are valoare.”
Constantin Iacov, preşedinte CA FC Naţional

“Nu mi se pare normal ca Steaua să fie depunctată. Acolo este vorba doar de nişte slogane. Şi noi mai facem glume cu Abiodun.”
Zeno Bundea, mijlocaş FC Naţional