Reply To: Thread-ul cu articole interesante

Home Forums Miscelaneous Diverse / Miscelaneous Thread-ul cu articole interesante Reply To: Thread-ul cu articole interesante

#72936
dragos
Member

http://www.gsp.ro/international/campionate/vikingul-erou-s-a-stins-din-viata-selectionerul-care-a-cucerit-cel-mai-surprinzator-euro-din-istorie-419470.html

Vikingul erou » S-a stins din viaţă selecţionerul care a cucerit cel mai surprinzător Euro din istorie

Nielsen (dreapta, celebrînd titlul din 1992 alături de Christofte), a mai antrenat “naţionalele” Finlandei (1996-’99) şi Israelului (2000-’02) // Foto: …

Richard Moller Nielsen, antrenor nonconformist, ucis de o tumoare pe creier, a mărturisit recent: “Pentru mine, fotbalul a fost o sărbătoare nesfîrşită”.

“Acest om mi-a inspirat cariera şi viaţa. Astăzi, mi-a dispărut profesorul, prietenul”. Pentru Schmeichel, portarul-spider, “Richard Moller Nielsen a fost un erou”. Care a învins într-o misiune imposibilă: a cucerit titlul continental cu o echipă strînsă din vacanţă.

În 1992, “Ricardo” n-a avut nici două săptămîni să organizeze Euro. A aflat că vikingii participă de-abia pe 30 mai, după ce ONU a izolat Iugoslavia din cauza războiului, interzicîndu-le plavilor să joace la turneul final.

Pînă pe 10 iunie a sunat fotbaliştii, i-a adunat de pe plajă (Michael Laudrup, cu care se certase în 1990, boicotînd “naţionala”, l-a mai refuzat o dată) şi, împreună, fără pregătire, dar plini de entuziasm, au plecat în Suedia. Deloc încrîncenaţi. Zîmbind.

McDonald’s, şampanie şi dame de companie
“Atunci, a fost antrenorul ideal”, spune John Jensen. RMN şi-a lăsat liberi jucătorii. A fost prietenul lor, nu selecţionerul. Pe 14 iunie, după eşecul cu suedezii, în grupă, i-a dus la McDonald’s.

Pe 22 iunie, după victoria în faţa Olandei, din semifinale, au făcut o noapte albă la hotel, cu şampanie şi dame de companie. Iar pe 26 iunie, au învins Germania în finală. Cea mai frumoasă amintire a fotbalului danez.

Danemarca la CE 1992

Grupă
0-0 cu Anglia
0-1 cu Suedia
2-1 cu Franţa

Semifinale
2-2, 5-4 la penaltyuri cu Olanda

Finală
2-0 cu Germania