Reply To: Calaii!

Home Forums Archive Sezon 2008-2009 Season – Liga II Calaii! Reply To: Calaii!

#75676
07Ex
Keymaster

“Duru e mizerabilul Federaţiei! A retrogradat Sportul, frumuseţea fotbalului românesc”

Giovani Becali a declanşat un atac la adresa lui Viorel Duru, directorul Direcţiei de Licenţiere din cadrul FRF. Fostul impresar, a cărui licenţă a fost ridicată chiar de Duru, l-a acuzat pe oficialul FRF că este un simplu pion, care a făcut jocurile anumitor centre de interese.

“Sunteţi un om corupt domnule Duru, mizerabilul federaţie, coruptul federaţiei! Datorită incapabilităţii lui avem probleme la UEFA. Eşti un nemernic, ai retrogradat Sportul, frumuseşea campionatului de acum 4 ani. Poate nu a fost în regulă, dar azi sunt alte cinci echipe la fel, iar tu nu a salvat Sportul, că ai avut ordine. Acest domn Duru a venit doar să joace rolul unui dur, a jucat cum i s-a dictat, şi, în loc să devină “durul” federaţiei, a devenit omul comisiilor federaţiei”, l-a atacat Giovani Becali pe Duru, la gsptv.

Fostul impresar a dat exemplu situaţia din sezonul 2005-2006, când Sportul, aflată într-o situaţie asemănătoare cu aceea a unor cluburi de acum, a fost trimisă în liga secundă. “Nu e posibil să-i dai licenţă lui Jiul, să o retrogradezi pe Sportul, care era pe 4, şi să-i aduci pe Pandurii, care erau în B”, a spus Giovani Becali.