Reply To: Stiri din presa – sezon 2006-2007

Home Forums Archive Sezon 2006-2007 Season – Divizia B Stiri din presa – sezon 2006-2007 Reply To: Stiri din presa – sezon 2006-2007

#76243
ultrasro
Member

Liga a II-a, Seria I, etapa a XXV-a: Rezultat echitabil
F.C. Prefab Modelu – Sportul Studentesc 2 – 2 (1 – 1)

Un nou rezultat de egalitate a reusit F.C. Prefab sambata in fata propriilor suporteri, intr-o partida saraca in faze de poarta. Sportul a venit decisa sa castige trei puncte, pentru a ramane in hora promovarii, a dominat pe alocuri, dar a plecah doar cu un punct. Modelenii au reusit sa revina de la 0 – 1, au condus, insa din nou neatentia in aparare i-a privat de prima victorie pe teren propriu.

Studentii incep decisi sa transeze repede partida, Mihai, in minutul 2, respingand o minge periculoasa. Sportul domina teritorial, fara a-si crea mari ocazii, iar Prefab nu se apropie de careul de 16 metri al lui Stanca. Sportul construieste mai bine, Modelu incearca cate ceva, dar fara pericol pentru poarta oaspetilor. In minutul 25, Jianu isi prelungeste prea mult mingea in careu, iar defensiva Sportului respinge in aut. Sase minute mai tarziu, Maciuca trage puternic, dar Stanca este la post. In minutul 36, Cata suteaza pe langa poarta Sportului, din lovitura libera. Sportul deschide scorul, in minutul 40, in urma unei lovituri libere executate superb de Ferfelea, dupa ce Mihai a faultat la 18 metri, fault pentru care a primit cartonas galben. Prefab nu renunta si reuseste egalarea in minutul 42, dupa ce Serban a insistat, a centrat de pe stanga, iar Rotaru a inscris. Jianu are sansa sa modifice tabela inainte de pauza, dar Stanca retine sutul acestuia. 45 de minute fara faze incendiare, dar cu doua goluri ce au mai dezmortit putin tribunele. In cea de a doua repriza asistam la acelasi joc, disputat mai mult la mijloc. In minutul 61, Serban ridica tribunele in picioare, dupa ce marcheaza pentru 2-1. Bucuria gazdelor nu dureaza mult, pentru ca in minutul 67, Oae egaleaza din doi metri, dupa o greseala in lant a apararii modelene. Pana la final mai notam cate o ocazie de fiecare parte si acelasi joc crancen de la mijloc. Rezultat echitabil, care a multumit la final ambele echipe. Prefab nu a mai reusit acelasi joc excelent, asa cum a facut-o cu Forex Brasov, dar si-a revenit complet dupa esecul de la Campina.

Cum s-a marcat:

0 – 1, min. 40 – Ferfelea executa foarte bine o lovitura libera de la 18 metri, fara sperante pentru Mihai.
1 – 1, min. 42 – Rotaru egaleaza, dupa ce Serban a insistat pe partea stanga a atacului modelean si a centrat in fata portii.
2 – 1, min. 61 – Serban inscrie cu un sut plasat, dupa o combinatie cu Tudor.
2 – 2, min. 67 – Oae egaleaza, cu un sut din doi metri.

Au evoluat:

F.C. Prefab: Mihai – Bold, Gatu, Ilie, Mendizov – Maciuca (min. 35 – Tudor), Satmar, Cata – Grigoruta (min. 28 – Rotaru), Serban, Jianu (min. 83 – Feher). Antrenor principal: Florin Motroc.
Sportul Studentesc: Stanca – Oae, Patriche, Secareanu (min. 66 – Lung), Dedu – Irimia, Ghinga (min. 46 – Nicola), Cazan (min. 77 – Jderu) – Ferfelea, Curelea, Postolache. Antrenor principal: Gheorghe Multescu.
Arbitri: Dan Monea (Cluj) – Liviu Ciubotariu (Galati), Stelian Slabu (Brasov).
Observatori: Dumitru Paraschiv (Dr. Tr. Severin), Cornel Sorescu (Pitesti).

Miercuri este intermediara

Miercuri, 25 aprilie, va avea loc prima etapa intermediara a returului, etapa ce fusese programata initial pe 11 aprilie. F.C. Prefab va intalni in deplasare pe Dunarea Giurgiu. In tur, partida din etapa a IX-a, partida restanta ce s-a disputat pe 11 octombrie, Modelu a invins cu 2-1, golurile fiind marcate pentru Prefab de Vasiliu (min. 57) si Cata (min. 64), pentru giurgiuveni reducand din diferenta Rusescu (min. 74). Cea de-a doua etapa intermediara a returului va avea loc miercuri, 9 mai, cand la Modelu vine F.C. Brasov.

Stere, accidentat

Atacantul hanut Stere a privit meciul de sambata din tribuna, alaturi de mijlocasul Vasile Olariu, care a fost suspendat, in urma eliminarii de la Campina. Stere s-a accidentat destul de grav la antrenamentul de joi, dupa ce a cazut in umarul stang, suferind o disjunctie. Atacantul va lipsi cel putin doua partide de pe teren.

Maciuca, incert pentru miercuri

In etapa de miercuri, Prefab nu va conta, se pare, pe serviciile mijlocasului Marian Maciuca. Acesta a fost accidentat la genunchi in minutul 35 al partidei cu Sportul. Antrenorii asteapta verdictul medicilor formatiei pentru a vedea ce vor face. Maciuca a fost inlocuit cu Marian Tudor, jucator care s-a miscat bine in cele 55 de minute cat a evoluat pe teren.

Satmar si-a sarbatorit ziua

Mijlocasul Horatiu Satmar si-a sarbatorit sambata ziua de nastere. Satmar a implinit, pe 21 aprilie, 26 de ani. Venit in iarna la F.C. Prefab, Satmar a devenit rapid titular, fiind unul din cei mai constanti jucatori ai formatiei din Modelu. Imediat dupa partida cu Sportul, jucatorul a plecat la Brasov, unde isi are domiciliul, pentru a-si aniversa ziua de nastere.

S-au reunit aseara
Lotul formatiei modelene s-a reunit aseara in cantonamentul de la Modelu. Jucatorii vor incepe de astazi antrenamentele pentru dificilul joc de miercuri cu Dunarea Giurgiu, din etapa a XXVI-a.

Sportul a venit cu galerie

Formatia Sportul Studentesc a venit la Modelu insotita si de o mica galerie. Aproximativ 20 de fani si-au incurajat favoritii. Acestia au fost acoperiti insa de zgomotoasa galerie a Prefabului, mult mai numeroasa si mai bine dotata.

“Rezultatul este corect” – declara Marian Petre Milut, principalul actionar al F.C. Prefab

Presedintele de onoare al F.C. Prefab si totodata principalul actionar al echipei, Marian Petre Milut, s-a aratat multumit de rezultatul inregistrat pe tabela la finalul celor 90 de minute ale partidei cu Sportul Studentesc. “Un meci frumos. O partida echilibrata. Dupa parerea mea, un joc bun. Ambele echipe au aratat ca joaca un fotbal de calitate. Rezultatul este corect”, a declarat, la finalul partidei, patronul Prefabului. MarianhPetre Milut s-a intretinut la pauza, in tribuna oficiala, cu presedintele Sportului, Vasile Siman, si cu antrenorul Ioan Andone. Partida de sambata a fost a doua urmarita pe teren propriu de catre presedintele de onoare al modelenilor in retur.

Dumitriu: “Din punctul meu de vedere am castigat jocul”

Aflat la cea de-a patra partida pe banca tehnica, alaturi de antrenorul principal Florin Motroc, Dumitru Dumitriu a acuzat voalat arbitrajul brigazii conduse de Dan Monea din Cluj. “Din punctul meu de vedere am castigat jocul. Ca nu a vrut arbitrul, e treaba lui. Jocul e castigat de noi pentru daruire, pentru jocul practicat. Arbitrul ne-a taxat ori de cate ori a avut ocazia. A avut si decizii inventate”, a declarat Dumitriu. Acesta a mai afirmat ca se asteapta ca in continuare arbitrii sa creeze probleme echipei sale.” Nu e frumos sa spui despre arbitri lucrul asta, dar e purul adevar. Cred ca este o chestie ce se va repeta in continuare, avand in vedere ca ei sunt baietii destepti si noi oamenii seriosi. Ma astept la treaba asta, la toate meciurile de acum incolo”, a incheiat Dumitriu.

Multescu crede ca a ratat victoria

Antrenorul oaspetilor, Gheorghe Multescu, s-a declarat nemultumit de rezultatul final inregistrat de elevii sai. “Cred ca am ratat victoria, pentru ca marea majoritate a timpului jocul a fost sub controlul nostru”, a declarat Multescu. Acesta a mai afirmat ca echipa sa a ratat foarte mult si a avut numeroase greseli in aparare. “Am avut o caruta de ocazii. Am pierdut ca prostii, cum am pierdut ca si pana acum punctele”, a mai afirmat Multescu.

Andone, la Modelu

Antrenorul Ioan Andone s-a aflat ieri in tribuna oficiala de la Modelu. Tehnicianul a venit impreuna cu presedintele Sportului, Vasile Siman, alaturi de care a privit partida. Ultima oara la Omonia Nicosia, fostul dinamovist este la ora actula fara contract, fiind curtat de catre cipriotii de la Apollon Limasol si Poli Timisoara. Andone a refuzat orice dialog cu presa. El a declarat inainte de a se urca in masina, dupa partida: “Am venit numai sa vizionez acest meci”.

Doi observatori

Partida de sambata dintrehPrefab si Sportul a fost supervizata de doi observatori ai Federatiei Romane de Fotbal, si anume Dumitru Paraschiv (Dr. Tr. Severin) si Cornel Sorescu (Pitesti). Primul dintre acestia a fost delegat la meci pentru a vedea modul in care clubul gazda se ocupa de organizarea partidelor de acasa. Praschiv nu a constatat deficiente organizatorice, fiind multumit de cele vazute.

Etapa pe scurt

O noua etapa incurcata in Seria I a Ligii a II-a. O etapa cu 21 de goluri, in care s-au inregistrat cinci victorii ale gazdelor si patru rezultate de egalitate. Liderul, Gloria Buzau, nu a trecut de penultima clasata, C.F. Braila, care a reusit un punct pretios. 0 – 0 la Buzau, acolo unde gazdele au ratat si un penalty, prin irakianul Jaber. Antrenorul Gloriei, Viorel Ion, si-a certat la final elevii pentru jocul slab parcticat, buzoienii ratand ocazia de a se desprinde. F.C. Snagov nu a reusit sa treaca de Dunarea Giurgiu, scor final 1 -1, bucurestenii fiind tot mai aproape de Liga a III-a, acolo de unde au promovat la inceputul acestui sezon. Petrolul invinge fara probleme pe Chimia Brazi, formatie ce are acelasi sponsor ca si “gazarii”, intr-un meci considerat a fi in familie. 4 – 2 la final pentru ploiesteni, care urca pe locul 2, la trei puncte de Gloria Buzau. F.C. Brasov se indeparteaza de promovare, dupa ce a reusit doar un egal, 1 – 1, cu C.S. Otopeni, in derbyul etapei. A fost o partida dura, in care gazdele au avut trei accidentati, antrenorul brasovean Mihai Stoica acuzand jocul practicat de oaspeti. Venirea lui Gabi Stan pe banca Forexului nu a oprit degringolada “padurarilor”. F.C. Sacele, prin veteranul Robert Dani, administreaza o noua infrangere Forexului, cu 1 – 0, care este acum la patru puncte de locul al doilea, ce asigura promovarea. Sacelenii continua evolutiile excelente, fiind revelatia returului. Delta Tulcea trece fara probleme, cu 2 – 0, de F.C.M. Campina, elevii lui Stefan Nanu fiind preocupati de reducerea proportiilor scorului, si mai putin de atac. Dunarea Galati invinge la limita pe F.C. Botosani, cu 1 – 0, si trece pe locul 4, fiind la cinci puncte de lider si la doua de Petrolul Ploiesti. Cetatea Suceava isi revine si incearca sa scape de retrogradare, antrenorul Marian Pana fiind la prima victorie de la preluarea echipei. Sucevenii au castigat cu 2 – 1 in fata celor de la F.C.M. Bacau.
8 comentarii | imprimati
Data 23.04.2007, autor Nicolae DOBRE