Reply To: Stiri din presa – Sezon 2007-2008

Home Forums Archive Sezon 2007-2008 Season – Liga II Stiri din presa – Sezon 2007-2008 Reply To: Stiri din presa – Sezon 2007-2008

#79025
07Ex
Keymaster

Sportul – Fc Brasov 1-1 / Remiza echitabila

Sportul Studentesc si FC Brasov au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul amical disputat în aceasta dimineata pe stadionul din Regie. Gazdele au început tare meciul, deschizând scorul în primul minut de joc, atunci când Cristian Ciubotariu l-a executat pe Eugen Nae cu un sut la coltul lung din interiorul careului dupa o excelenta pasa primita de la Dacian Varga.

A urmat o perioada în care jocul a fost unul de angajament la mijlocul terenului, prima ocazie ivindu-se în minutul 25, când Roman a scapat pe partea dreapta cu portarul, însa sutul lui a fost aparat de goalkeaper-ul Sportului. In minutul 32, acelasi Roman centreaza perfect de pe partea dreapta, însa Ilyes, scapat din marcaj, a trimis balonul peste poarta. Repriza s-a încheiat cu ratarea lui Ciubotariu, care a fost blocat în ultima instanta de fundasul brasovenilor, Bogdan Nicolae.

Al doilea mitan a debutat cu golul egalizator reusit de Hadnagy în minutul 47. Odata cu introducerea în teren a mai multor rezerve de cei doi tehnicieni, jocul a scazut în intensitate, singura faza de poarta reprezentând-o sutul lui Zburlea, prins însa de Niculescu, intrat între timp în locul lui Popescu.

Au marcat: Cr. Ciubotariu (‘1) / Hadnagy (‘47)

Echipele de start:

Sportul: Popescu – Oae, Patrichi, Secareanu, Cazan – Nicola, Ghinga, Ferfelea, Varga – Cr. Ciubotariu – Curelea
Antrenor: Eduard Badescu
Au mai jucat: Niculescu, Stânga, Dedu, C. Gheorghe, Târnacop, Vlad

FC Brasov: Nae – Voicu, B. Nicolae, N. Constantin, Cr. Ionescu – Roman, Ilyes, P. Adriano, Chipciu – Hadnagy, Gheju
Antrenor: Razvan Lucescu
Au mai jucat: Oros, Zburlea, Sandor, Dedu, Poverlovici, Amet