Reply To: 08.09.2007 Dunarea Galati – Sportul Studentesc 0-2(0-1)

Home Forums Archive Sezon 2007-2008 Season – Liga II 08.09.2007 Dunarea Galati – Sportul Studentesc 0-2(0-1) Reply To: 08.09.2007 Dunarea Galati – Sportul Studentesc 0-2(0-1)

#79986
Giani
Member

Da, Popescu a fost chiar foarte sigur. Si cand a scapat mingea era deja faultat usor de adversar. Meciul a fost destul de slab ca nivel, ai nostri au jucat “ardeleneste”, in doua trepte de viteza: incet si tupilat. Dunarea ar fi avut ocazii la 0-0, problema lor a fost ca nu prea a avut cine sa le finalizeze. Primul gol, in minutul 43, a venit in urma unei faze fixe: lovitura de colt. Centreaza Varga, Curelea (daca nu ma insel, faza se desfasura la peste 100 de metri de locul unde ma aflam) trimite spre poarta, un fundas respinge pana la Nicola, care suteaza sec, fara preluare, din coltul careului de 16 metri, direct langa bara opusa. Avem avantaj si ne mai cream o ocazie prin Curelea, din nefericire si aceasta ratata. Si am intrat la vestiare (jucatorii, nu noi, care am ramas in peluza, cu exceptia lui Gâgă, acesta refugiindu-se direct in microbuz) cu un avantaj de un gol.

Pentru repriza secunda aveam deja temeri ca ne vom fi retras in aparare, nu a fost insa cazul, intrucat baietii nostri au iesit parca mai ofensivi de la cabine decat au facut-o in primul mitan. Au fost si situatii in care ne-am aparat la limita suprafetei de pedeapsa, au fost si greseli individuale ale aparatorilor nostri, care ne-au cam dat frisoane, dar nota generala a fost aceea de aparare agresiva, intre 50 si 20 de metri de propria poarta, urmate de contraatacuri taioase, la care au excelat patrunderile pe extrema ale lui Varga si Cazan (din ce in cei mai sigur de la meci la meci), pasele precise ale lui Ghinga si incursiunile solitare ale lui Ciobi. Si in minutul 57 Balan, care nu a evoluat stralucit, a realizat o actiune de mare jucator: a primit o pasa la coltul suprafetei de pedeapsa, a insirat pe traseu doi fundasi si portarul prin nistre driblinguri de exceptie si practic a intrat in poarta cu tot cu minge. Desi viteza executiilor lui Tibi a fost de la lent in jos, rezultatul s-a materializat pe tabela: 0-2 si deja ne gandeam din acel colt neospitalier de peluza la urmatoarea mutare a lui Badescu. Spre surprinderea mea, prima mutare a fost ofensiva, locul lui Balan (lent in acest joc, dar si-a demonstrat clasa macar la faza golului) fiind luat doua minute mai tarziu de Postolache. La adapostul a doua goluri, ai nostri au inceput sa se apere din ce in ce mai avansat si sa trimita contre taioase spre butul galatean, doar imprecizia lui Curelea sau simtul artiistic exagerat al lui Ciobi facand tabela sa inghete la 0-2.

Oricum, jocul prestat a fost mai bun decat cel din weekendul anterior, in fatza celor de la Otopeni. Probabil si pentru ca ne-a permis adversarul. Am luat trei puncte, important ramane insa meciul de miercuri, cand vom primi vizita celor de la Chiajna, o echipa poate nu valoroasa in sine (desi au un portar exagerat de bun pentru liga secunda, Bogdan Arges Vintila), dar foarte bine asezata in teren de experimentatul antrenor Lita Dumitru.