Reply To: Stiri din presa – Sezon 2008-2009

Home Forums Archive Sezon 2008-2009 Season – Liga II Stiri din presa – Sezon 2008-2009 Reply To: Stiri din presa – Sezon 2008-2009

#80313
Radu Dobrin
Member

Eduard Stăncioiu a fost suspendat pe termen nelimitat!

Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor l-a suspendat ieri pe portarul Eduard Stăncioiu până la achitarea unei datorii de 200.000 de euro către Sportul Studenţesc, fostul său club.

Eduard Stăncioiu este probabil primul fotbalist dator financiar unui club. Mai ales față de un club ca Sportul, celebru tocmai pentru datoriile către jucători. O dispoziţie de plată pentru o sumă situată în jurul sumei de 200.000 de euro şi semnată de Stăncioiu „ca primarul“ i-a fost fatală portarului campioanei. Vasile Şiman, patronul Sportului, a depus memoriu la FRF, iar ieri Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor a dat o sentinţă definitivă: l-a suspendat pe Stăncioiu până la achitarea datoriei. Aflat în cantonament în Antalya, cu CFR Cluj, portarul a negat existenţa unei datorii.

„Nu am nicio datorie la Sportul!“, a spus Stăncioiu. Potrivit unor surse, jucătorul l-a dat în judecată pe Şiman la un tribunal civil şi va încerca acolo să-şi găsească dreptatea. Până atunci însă este bun de plată, iar suma de 200.000 de euro va fi achitată cu ajutorul actualului său club. „Sentinţa este definitivă, aşa că vom plăti noi acei bani. CFR nu-şi lasă jucătorii la greu“, a dezvăluit preşedintele Iuliu Mureşan la un post TV.

Avocatul său îl atacă pe Şiman

Marin Tudoraşcu, unul dintre cei doi avocaţi care îl reprezintă pe Edi Stăncioiu, a explicat cazul la Sport.ro. „Acel ordin de plată în baza căruia a fost suspendat Stăncioiu reprezintă un avans pentru prelungirea contractului. Or, acel contract nu există. Nu este nici măcar un ante-contract. De ce a semnat Stăncioiu acel ordin de plată nu pot spune acum, dar este ilogic. Trebuie să fii nebun ca, după ce ai luat 200.000 de euro avans de la un club, să pleci la o altă echipă pentru o sumă de cinci ori mai mică“, a dezvăluit Tudoraşcu.

articol scris de George Stan, ProSport