Reply To: Stiri din presa – Sezon 2008-2009

Home Forums Archive Sezon 2008-2009 Season – Liga II Stiri din presa – Sezon 2008-2009 Reply To: Stiri din presa – Sezon 2008-2009

#80352
cameliu
Member

http://www.blogdefotbal.com/2009/04/va-mai-amintiti-de-sportul-studentesc.html

Vă mai amintiți de Sportul Studentesc?
Publicat de Beleaua

Mii de copii, cu părinţii şi fraţii lor susţinându-i la fiecare antrenament sau meci, visează să ajunga mari fotbalişti, ajung însă doar câţiva norocoşi deşi marea majoritate ar merita mult mai multe şanse. În ultimii douăzeci de ani, febra de a fi Hagi, Chivu sau Mutu s-a instalat în mai toate familiile care au copii cu predispoziţie spre sportul rege. Sunt multe istorii cu puşti care puteau să ajungă în elita fotbalului. Din cauza schimbărilor societăţii romăneşti unii nu au ajuns să fie nici măcar adulţi.

Imi place însă să imi amintesc de o echipa frumoasă destrămată acum 4 ani doar,o echipă unde fotbalul se juca cu pasiune şi bucurie.Sportul Studenţesc, despre ea este vorba, echipă care ajunsese cu o bandă de copii teribili să se bată pentru primele locuri din campionat.O echipă prea naivă însă pentru meschinăriile fotbalului românesc. Au fost multe momente stralucitoare ale acelei generaţii, însă umbra unei ligi prea machiavelice a ingropat prea de tănăr un lot căruia i se prevedeau zile de glorie, dacă nu pe plan colectiv, măcar pe plan individual.

Din acel lot,doar Mazilu,Gigel Bucur ,Lazăr ,Stăncioiu şi poate pe jumătate
Vali Negru şi Stelian Stancu au răzbit spre cel mai înalt nivel al fotbalului românesc.Stancioiu, Popescu, Stancu, Secareanu, Ratiu, Patriche, Cistean, Stanga, Rusu, Toma, Dedu, Mladin, Ciupe, Cruceru, Varga, Lazar, Oae, Varga, Vasile Nicola, Costin Gheorghe, Mazilu, Curelea, Maxim, Ferfelea, Balan, Bucur și Nae. O intreaga generaţie de copii dintre care marea majoritate s-a pierdut în cruntul anonimat al fotbalului românesc mult prea mic pentru a mai scoate nume mari pe bandă rulantă. Pe unde au ajuns acesti talentați tineri este doar rodul capriciului pervers finisat până la perfectie de competitia internă, nicidecum o reflecţie reală a valorii pure şi pline de pasiune pentru un sport pentru care s-au rupt multe perechi de teneşi prin parcările dintre blocuri sau terenurile de bitum explodat din spatele blocurilor. Ce să le spunem acum puştilor? Că ar trebui să se reorienteze spre alte preocupări cum ar fi scoaterea cât mai rapidă a piuliţelor de la roţile de maşini sau care este cel mai bun vad pentru vanzarea de droguri? Cum să le explicăm că dacă e posibil să aibă vreo şansă, este la fel de posibil ca acea şansă să fie aruncată in toaleta nespălată a fotbalului romănesc de un conducător de club care nu prea are simpatie faţă de fisc, de către un patron pe care nu îl doare gura să declare în câteva secunde că eşti lipsit de valoare deşi toată viaţa ai luptat pentru fotbal? Exemple de copii pierduţi şi de gesturi de nesimţire crasă sunt nenumărate. Rămân doar amintirile frumoase şi gândul că “ce-ar fi fost dacă normalul se întâmpla şi în campionatul nostru”?