Reply To: 07.03.2009 Cetatea Suceava – Sportul Studentesc 3-0(1-0)

Home Forums Archive Sezon 2008-2009 Season – Liga II 07.03.2009 Cetatea Suceava – Sportul Studentesc 3-0(1-0) Reply To: 07.03.2009 Cetatea Suceava – Sportul Studentesc 3-0(1-0)

#82557
cameliu
Member

liga2.ro:

CETATEA – SP. STUDENŢESC 3-0 07.03.09 SUCEAVA A UMILIT SPORTUL
Victoria lui Romaniuc

Cetatea Suceava a produs supriza rundei în Liga a II-a, învingând sâmbătă pe Sportul cu 3-0.

Autor a două goluri, Marius Romaniuc a fost cu siguranţă cel mai bun om de pe teren în partida dintre Cetatea şi Sportul Studenţesc.

„A fost o victorie meritată şi cred că dacă şi pe viitor dacă ne vom dărui la fel ca şi astăzi, nu se poate să nu ne salvăm de la retrogradare. Sincer, nu mi se pare o diferenţă atât de mare între Liga a II-a şi a III-a, acolo unde eu am jucat până acum. Personal, mă simt mai bine jucând la Cetatea, pentru că terenurile din eşalonul secund sunt mult mai bune iar acest lucru mă avantajează, ca să nu mai spun că la Liga a III-a se practica un fotbal mult mai dur şi eram nevoit de multe ori să sar coarda pentru a evita durităţile adversarilor”, a declarat mijlocaşul Cetăţii, cel care l-a ridiculizat practic pe Samoilă la golul din minutul 71.

Murariu: “Victorie meritată”

Antrenorul gazdelor, Ovidiu Murariu crede în continuare în slavarea de la retrogradare. „Am obţinut o victorie meritată în faţa unei echipei foarte bune. Este o victorie a determinării şi a voinţei jucătorilor, care au pus mult suflet pentru cucerirea celor trei puncte. Consider că astăzi am fost mai pragmatici decât adversarii noştri şi în plus ne-a avantajat şi starea mai grea a terenului. Remarc toată echipa cu un plus totuşi pentru Romaniuc, care a avut execuţii de excepţie la cele două goluri. Îi mulţumesc primarului Ion Lungu că a fost la meci şi cred că i-a plăcut ce a văzut. L-am observat bucurându-se la fiecare reuşită a noastră şi cred că acesta este un semn că va rămâne lângă echipă şi pe viitor. Victoria de azi reprezintă un balon de oxigen pentru noi în perspectiva luptei de uzură pentru salvare care ne aşteaptă până la finalul sezonului”, a declarat la conferinţa de presă antrenorul Ovidiu Murariu.

Falub: “Nu am fost concentraţi!”

Pe de altă parte, Adrian Falub nu a comentat prea mult eşecul de la Suceava. “Am pierdut un joc în care ne-a lipsit motivaţia şi concentrarea. Suceava a meritat victoria şi a fructificat toate ocaziile de gol pe care le-a avut. Prea multe nu poţi să mai spui atunci când pierzi cu 3-0. Cetatea este o echipă bună, care poate spera să se salveze de la retrogradare. Noi am făcut astăzi un joc mai modest însă trebuie să ţinem cont ne-au lipsit nu mai puţin de patru titulari iar doi dintre jucătorii care au intrat pe teren nu s-au antrenat toată săptămâna. Din această cauză am fost obligat să termin meciul cu patru juniori pe teren”, a declarat Adrian Falub la conferinţa de presă de după meci.

articol scris de Gabriel TODERAŞCU