Reply To: 15.08.2009 Concordia Chiajna – Sportul Studentesc 1-0(0-0)

Home Forums Archive Sezon 2009-2010 Season – Liga II 15.08.2009 Concordia Chiajna – Sportul Studentesc 1-0(0-0) Reply To: 15.08.2009 Concordia Chiajna – Sportul Studentesc 1-0(0-0)

#83460
cameliu
Member

http://www.liga2.ro

CONCORDIA – SPORTUL 1-0 12:10 ATACANTUL ŞI-A ÎNGENUNCHIAT DIN NOU FOSTA ECHIPĂ
Diniţă, naşul “studenţilor”

Concordia Chiajna şi Sportul Studenţesc şi-au respectat statutul de candidate la promovare şi au oferit ieri un spectacol fotbalistic de calitate, de mare angajament, cu un plus pentru gazde. Studenţii au părut un pic obosiţi la revenirea din vacanţă, jocul lor fiind marcat de o oarecare lipsă de orizont, mai ales în jumătatea adversă. Antrenorul Tibor Selymes s-a agitat pe marginea terenului încercând să le insufle studenţilor mai multă ambiţie, dar în cele trei zile avute la dispoziţie de la instalarea la conducerea echipei nu a putut face minuni.

Ocaziile importante ale primei reprize au aparţinut alb-negrilor, însă Costin Gheorghe şi Postolache nu au putut să îl învingă pe Niţă din poziţii ideale, finalizările lor fiind previzibile. Repriza a doua a început într-o uşoară notă de dominare a oaspeţilor, însă în minutul 53, la capătul unei acţiuni rapide, Concordia a deschis scorul. Ciubotariu a centrat în forţă de pe partea stângă, Diniţă a atacat colţul scurt şi a trimis cu capul sub transversală, o schemă deja clasică la Chiajna.

Studenţii au alergat până la final după egalare, dar s-au izbit de opoziţia portarului Niţă şi de imprecizia atacanţilor. Mai întâi, Dobre a întârziat o fracţiune de secundă la întâlnirea cu mingea în faţa porţii, pentru ca apoi Curelea, din 8 metri, în loc să trimită mingea cu capul spre poartă a dat cu ea de pământ, execuţie complet ratată. Ultima ocazie a oaspeţilor de a pleca cu un punct a avut-o Nae, care a ramas singur cu Niţă, însă l-a luat la ţintă pe goalkeeperul ilfovenilor.

Chiajna s-a prezentat ca o echipă solidă, cu relaţii de joc bine puse la punct, care îşi urmăreşte cu pragmatism obiectivul. De cealaltă parte, Selymes va avea viaţă grea la Sportul, cel puţin în perioada imediat următoare. Tehnicianul, care în primul rând îşi propune schimbarea mentalităţii jucătorilor, va avea nevoie de susţinerea totală a conducerii clubului pentru a putea realiza ceea ce şi-a propus. O reformă a “Găştii Nebune” au vrut şi alţi antrenori, dar s-au lovit de inerţia împământenită în Regie. Fostul internaţional va da un adevărat test de ambiţie, deoarece va fi de multe ori tentat să renunţe, aşa cum s-a întâmplat cu unii dintre predecesorii săi. Însă, având la dispoziţie un lot bun de jucători, din punct de vedere al calităţilor individuale, răsplata în caz de reuşită va fi pe măsura eforturilor depuse. Etapele viitoare ne vor arăta în jocul prestat de Sportul Studenţesc, dacă antrenorul se face înţeles sau dacă pe alb-negrii îi aşteaptă un nou sezon de zbatere în mediocritate.

Concordia: Niţă – Pătru, Stativă, Gardos, Lungan – Neagu (Bălaşa ’90), Oae (Burlacu ’80), Duru, Ciubotariu – Diniţă, Martinescu (Iliescu ’65). Antrenor: Adrian Bumbescu

Sportul Studenţesc: Viciu – Ciupe, Patrichi, Lung, Ghinga – Costin Gheorghe, Irimia (Nae ’70), Lungu (Dobre ’60), Ferfelea – Postolache, Curelea. Antrenor: Tibor Selymes

articol şi foto de Florin ALBOIU