Tibor, pui de dac
Postat in fotbal intern de Mihai Mironica
Arta duplicităţii a fost dusă pe cele mai înalte culmi de briganzii fotbalului românesc, arbitrii. Ieri a trebuit să mai suportăm o demonstraţie în acest sens. La câţiva metri sub privirea arbitrului Radu Petrescu, Culio îl calcă pe Irimia de la Sportul în cel mai golănesc mod în care poate un zidar argentinian.
Instantaneu, Petrescu îşi îndreaptă privirea în direcţia opusă, aşa cum cere manualul arbitrului cocoşat de atâta obedienţă. Oricine se uită la meciurile CFR-ului ştie că domnul Culio, care după seara magică de acum doi ani de pe Olimpico este într-un picaj continuu, calcă totul în picioare fără ca niciun arbitru să-l deranjeze pe acest Maradona al mistriei. Pentru ca grotescul să fie desăvârşit, un balaur al acestei caste infame a arbitrilor, Huzu, a spus că roşul nu se impunea pentru că faza trebuie judecată „în complexitatea jocului”. Eliminarea lui Cadu şi penalty-ul nedat Sportului la un fault făcut asupra lui Curelea sunt deja semne că Radu Petrescu este şi el purtător al sindromului Colţescu.
„Aceasta e Selymes Tibor. S-o crescut cu tata”, spunea un puşti maghiar care privea spre un tablou cu naţionala României la meciul cu Argentina şi pentru care Hagi, Popescu sau Dumitrescu erau detalii pe lângă Tibor. Maghiarul care a jucat în cea mai frumoasă naţională a României este acum port-stindardul românismului în Liga I. În aceste vremuri în care orice echipă comunală care se respectă trebuie să aibă un bulgar sau un african în lot, Selymes, doar cu români în lot, a trimis la podea colosul internaţionalist al lui Paszkany. Asta e, Pătraşcu vine în ţară, intră şi dă gol, De Zerbi sau Kivuvu au nevoie de secole de acomodare.
Înainte de escapada din Regie, Mandorlini mai primise un sărut „de protecţie” de la Paszkany. Italianul ar fi trebuit să ştie însă de la el de acasă că atunci când Don Corleone sărută pe cineva, e semn rău…
http://blog.prosport.ro/mihai_mironica/2010/08/20/tibor-pui-de-dac/