Reply To: Stiri din presa – Sezon 2012-2013

Home Forums Archive Sezon 2012-2013 Season – Liga II Stiri din presa – Sezon 2012-2013 Reply To: Stiri din presa – Sezon 2012-2013

#93492
dragos
Member

pe langa Beta, Lazar si Serban devin “caini”

PACHET STUDENTESC:

http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/exclusiv-gsp-pachet-studentesc-dinamo-a-transferat-doi-jucatori-de-la-sportul-397540.html

Dinamo a obţinut semnăturile lui Valentin Lazăr, mijlocaş dreapta, 23 de ani, şi Ionuţ Şerban, 17 ani, care poate evolua ca mijlocaş central şi fundaş dreapta.

Dinamo a început să se mişte deja pe piaţa transferurilor şi îşi face strategia pentru viitorul sezon prin întinerirea echipei. Roş-albii vor să profite de situaţia Sportului, club ai cărui jucători şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract, şi s-au înţeles deja cu doi dintre “studenţi”.

Mijlocaşul dreapta Valentin Lazăr şi-a dat acordul pentru un transfer din Ştefan cel Mare, fotbalistul de 23 de ani aşteptînd doar să fie declarat liber de Comisia de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF. Cazul său ar trebui judecat mîine, însă membrii Comisiei au liber pînă pe 8 mai!

Şefii roş-albilor i-au propus lui Lazăr un contract de 2.500 de euro lunar, plus un bonus la semnătură, însă mijlocaşul este curtat intens şi de Petrolul, Pandurii şi Vaslui. Toate trei echipele i-au propus un salariu dublu, dar mijlocaşul îşi doreşte să rămînă în Bucureşti în cazul în care “cîinii” vor plusa la contract.

Şi Iulian Şerban, care poate evolua ca fundaş dreapta, dar şi ca mijlocaş central, şi-a dat şi el acordul pentru a îmbrăca tricoul alb-roşu din vară. Fotbalistul de 17 ani şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract săptămîna trecută, la el procedura de eliberare urmînd să mai dureze cîteva săptămîni. Amîndoi urmează să se alăture lotului “cîinilor” din vară, ei fiind convinşi să joace la Dinamo de preşedintele Constantin Anghelache.

I-a bătut singur pe “cîini”
Pe 17 martie 2012, în etapa 21 a sezonului precedent, Valentin Lazăr a fost cel mai bun jucător al Sportului în victoria obţinută contra lui Dinamo, în Ştefan cel Mare, 3-1! Atunci, Lazăr a reuşit o pasă decisivă şi ultimul gol al studenţilor, avînd cea mai bună prestaţie dintre jucătorii Sportului.

Răchită l-a dat afară
Valentin Lazăr este ploieştean, a făcut junioratul la Petrolul, însă nu a mai rămas la clubul prahovean după ce Vivi Răchită a venit la club. În 2008, peste 100 de fotbalişti i-au fost puşi la dispoziţie lui Răchită pentru a forma o echipă capabilă să atace promovarea în Liga 1. Lazăr a fost utilizat pe finalul unui meci de verificare şi a fost pus de antrenor pe postul de fundaş dreapta, unde nu evoluase niciodată! Răchită l-a dat afară, Lazăr ajungînd la Chimia Brazi şi ulterior la Sportul Studenţesc.

Pe Şerban l-au contestat
Ionuţ Şerban a debutat în Liga 1 chiar împotriva lui Dinamo, în victoria Sportului din martie 2012, 3-1, pe cînd avea doar 16 ani. A jucat fundaş dreapta şi a făcut-o perfect în faţa lui Sorin Strătilă, cel care a fost titular în acea partidă. Imediat după meci, roş-albii au depus contestaţie, solicitînd să cîştige partida cu 3-0 la “masa verde”, invocînd că Şerban fusese cedat de Chimia Brazi la Prahova Tomşani. Contestaţia a fost respinsă!

Beţa mai aşteaptă
Dinamo mai are pe listă un fotbalist de la Sportul, Dean Beţa, care poate evolua pe ambele benzi ale liniei defensive. Fotbalistul de 21 de ani este deja liber de contract, însă nu s-a decis momentan unde va evolua din sezonul următor. Astra, Vaslui, Pandurii şi Braşov au intrat pe fir, iar Beţa aşteaptă să vadă care dintre echipe îi va oferi un contract mai avantajos.

550.000 de euro este cota de piaţă a lui Valentin Lazăr, conform transfermarkt.de, el fiind cel mai valoros dintre cei trei. Ionuţ Şerban este evaluat la 450.000 de euro şi Dean Beţa la 350.000 de euro

4 goluri a marcat Lazăr în cele 31 de partide jucate pentru Sportul în sezonul precedent, în Liga 1

8 meciuri a bifat Ionuţ Şerban în Liga 1 pentru Sportul Studenţesc, în sezonul trecut