Reply To: Stiri din presa – Sezon 2012-2013

Home Forums Archive Sezon 2012-2013 Season – Liga II Stiri din presa – Sezon 2012-2013 Reply To: Stiri din presa – Sezon 2012-2013

#93501
cameliu
Member

Liga2.ro

La sfarsitul articolului apar niste declaratii “a la Sile”

Special 09:40 IULIAN STAVRICĂ ŞI-A DEPUS MEMORIU ALĂTURI DE ŞASE COPII PE CARE ÎI PREGĂTEA LA SPORTUL
Ultimul tehnician care a adus un titlu la juniori pentru Sportul, a plecat din Regie

La Sportul Studenţesc e un dezastru total. Dacă despre situaţia seniorilor s-a scris în repetate rânduri în ultima vreme, problemele de la copii şi juniori sunt mult mai grave. Un exemplu relevant este cel de la juniorii 2002, care au câştigat recent titlul de campioni naţionali după 5-1 în finală, cu FC Bihor. La câteva zile după acest succes, copiii au rămas fără antrenorul Iulian Stavrică.

Neplătit de doi ani, Stavrică şi-a depus memoriu pentru a deveni liber. „Sunt la Sportul din 2007, unde m-am ocupat de grupele de copii născuţi în 2002 şi în 2003. Pe lângă titlul din acest an, în 2012 am fost vicecampion cu grupa din 2003. În ciuda acestor performanţe nu am primit nicio primă, iar salariul nu l-am încasat de doi ani. În plus, părinţii achită tot pentru copii: deplasări, turnee, cantonamente şi chiria pentru terenurile de antrenament. Am vorbit cu Şiman, iar dânsul mi-a spus că nu are bani să mă plătească. Mi-a propus reziliere pe cale amiabilă, dar mi-am depus memoriu. Îmi vreau banii. Am ajuns la capătul răbdării“, a spus Stavrică, care a fost urmat în gestul său de şase copii din echipa proaspăt-campioană. Pe lângă toate acest lipsuri, mai trebuie menţionat faptul că, de la începutul acestui an, copiii nu au avut apă caldă şi căldură la vestiare.

Au scăpat definitiv de Şiman
Patronul Sportului, Vasile Şiman, primeşte lovitură după lovitură. Ieri, Comisia de Soluţionare a Litigiilor i-a declarat liberi pe jucătorii Andrei Lungu, Daniel Lung, Octavian Ormenişan, Nistor, Dobre, Ghinga şi Valentin Lazăr. Decizia e definivă. În plus, clubul Sportul e obligat să le achite fotbaliştilor toate restanţele financiare.

Vor să evite neprogramarea
Pe lângă toate acestea, Sportul nu a fost programată la partida de ieri, de pe teren propriu, cu Rapid Suceava, din cauza neachitării baremurilor de arbitraj şi va pierde meciul la masa verde, cu 3-0. Echipa din Regie e la al doilea meci pierdut în acest fel în retur şi e foarte posibil să fie exclusă din campionat şi să fie trimisă în Liga a III-a. În etapa 16, cu Farul, jucătorii de la Sportul au refuzat să intre pe teren, iar constănţenii au primit trei puncte. Ieri, într-un gest disperat, în tentativa de a scăpa de retrogradare, se pare că avocatul lui Vasile Şiman a depus la FRF o cerere de amânare a meciului cu Rapid Suceava cu promisiunea că restanţele către arbitrii vor fi achitate în cel mai scurt timp. În altă ordine de idei, Sportul II nu a fost programată nici ea ieri în Liga a III-a din cauza baremurilor neachitate la echipa de Liga a II-a

A câştigat Stavrică titlul? Eu nu mă ocup de juniori. Nu este treaba mea că el vrea să plece
Vasile Şiman, patron Sportul

Nu cred că cei şapte sunt liberi. Eu nu am primit nicio informare de la nicio comisie
Vasile Şiman, patron Sportul

Nu am depus nicio cerere de amânare a meciului. El se va juca, dar nu ştiu când. E treaba celor de la FRF
Vasile Şiman, patron Sportul

Articol de Daniel REMEŞ