Reply To: Stiri din presa – Sezon 2013-2014

Home Forums Archive Sezon 2013-2014 Season Stiri din presa – Sezon 2013-2014 Reply To: Stiri din presa – Sezon 2013-2014

#94701
razvanR
Member

Comando pentru un club de fotbal aproape dispărut
Plan surpriză pentru redresarea clubului Sportul Studențesc

http://www.ziuanews.ro/sport/plan-surpriza-pentru-redresarea-clubului-sportul-studentesc-115950
Postat la: 05.03.2014 – 13:04 | Scris de: Ovidiu Drăgan

Una dintre cele mai simpatizate echipe din București, cândva a lui Hagi, Gino Iorgulescu, Mircea Sandu și Paul Cazan, Sportul este acum în prăpastie. Clubul a fost desființat în 2013 și se poate reafilia la FRF anul acesta, dar trebuie să își reînceapă viața din Liga a III-a. O soluție surpriză vine din partea unor consilieri locali de la Primăria Bucureștiului, care au în plan o propunere salvatoare: transformarea Sportului în echipa celui mai mare oraș al României. Primăria a mai avut inițiative salvatoare în sport, ajutorul financiar acordat echipei de handbal Oltchim după colapsul colosului economic vâlcean dovedindu-se esențial în campania în care oltencele au ajuns în semifinalele Ligii Campionilor. Inițiativa a căpătat acordul multor consilieri, și urmează să fie analizată în cel mai scurt timp posibil. Stadionul deja există, necesită însă reparații destul de serioase, dar care se pot face gradat. Lotul și antrenorii costă și ele, dar pentru primul an de Liga a III-a 500.000 de euro (incluzând aici și refacerea bazei) sunt arhisuficienți. Pentru promovarea în Liga I suma poate ajunge la un milion de euro.

Nașu nu se bagă

Mircea Sandu, cel mai puternic om din fotbalul românesc, poate ajuta acest proiect. Contactat telefonic de ZIUANews, fostul președinte al FRF a declarat: “E prea devreme să mă pronunț. E foarte bine că Primăria are această intenție, dar lucrurile trebuie așezate profesionist de la început.” Sandu este în relații excelente cu Macc Popescu, fost rector al Universității de Arhitectură, instituție de învățământ care deține stadionul, alături de Universitatea Politehnică. Paul Cazan, un alt fost jucător important al Sportului, a salutat și el proiectul.

Sigla și culorile merg în Alba Iulia?

O informație care poate frâna acest proiect vine dintre foile Monitorului Oficial. Un ardelean din Alba Iulia, Adrian Docea, a depus la OSIM o cerere pentru a obține sigla Sportului Studențesc. Consilierii care susțin ideea înființării unei echipe de fotbal a Bucureștiului nu vor să se atașeze de clubul care păstrează însemnele grupării născute în 1916. Există informații conform cărora, totuși, palmaresul și însemnele alb-negrilor s-ar afla în posesia unui membru al galeriei.