Reply To: Stiri din presa – Sezon 2014-2015

Home Forums Archive Sezon 2014-2015 Season Stiri din presa – Sezon 2014-2015 Reply To: Stiri din presa – Sezon 2014-2015

#94735
dragos
Member

http://www.ziarulring.ro/stiri/sport/244936/2014/REPORTAJ-Sportul-Studentesc-RENASTE-din-propria-cenusa

cine stie ce va fi……

Peste doi ani ar trebui să-şi serbeze centenarul, o vârstă cu care puţine grupări din România se pot mândri. Sportul Studenţesc este clubul care n-a ajuns niciodată la notorietatea celor trei granzi bucureşteni, Steaua, Dinamo şi Rapid, dar a dat fotbalului mari fotbalişti, precum Gino Iorgulescu, Mircea Sandu sau Gheorghe Hagi. Ajuns în pragul falimentului la un moment dat, clubul din Regie pare să renască.

O adiere tomnatică leagănă nişte buruieni la intrarea în Regie. Doar ciripitul păsărelelor sparge liniştea de la stadion. În jur, un câmp plin de bălării de un metru arată că nimeni nu se mai ocupă să cosmetizeze zona. Un cetăţean care locuieşte în apropiere şi zice că ţine cu Sportul de când se ştie spune amărât: “Nu mai e, tată, nimic aici. Nu am lipsit de la niciun meci timp de 30 de ani, dar acum nu mai avem echipă”. Se uită în gol peste câmpul de buruieni. Privirea i se opreşte asupra vestiarelor de la stadion. “Nu mai sunt nici terenuri de antrenament, doar de stadion se mai ocupă cineva. Ştiu că baza este a lui Vasile Şiman, care se judecă acum cu cei de la Facultatea de Arhitectură. E un litigiu acolo, nu ştiu exact despre ce e vorba. Asta am auzit şi eu de la cei de pe aici”, continuă domnul în vârstă.

Viitorul Domneşti joacă în Regie

Într-adevăr, stadionul arată cât de cât bine, iar vestiarele par aranjate de curând. Gazonul pe care călcau în urmă cu câteva decenii Gică Hagi, Gino Iorgulescu, Paul Cazan sau Mircea Sandu este tuns “regulamentar”. Inevitabil, discuţia curge către echipa de fotbal. “Aici vine acum să joace Domneştiul, dar jucătorii sunt tot ai lui Şiman din ce am înţeles. S-a judecat cu Oprişan (n.r. – Adrian Oprişan) şi a câştigat. Au fost prieteni de sânge şi acum se ceartă pe jucători. Dar de-ar face ceva şi să avem din nou echipă aici… Ăsta este visul nostru, al celor care ţinem cu echipa asta. Am înţeles acum că se reînfiinţează şi Sportul şi că se înscriu în Liga a IV-a. Să dea Dumnezeu”, încheie cetăteanul.

Surpriza Mazilu

Ieri, la vestiar, două figuri cunoscute, foşti atacanţi la Sportul lui Şiman. Unul – Ionuţ Mazilu, fotbalist care a cochetat la un moment dat cu naţionala. Celălalt, Octavian Chihaia, jucătorul care, în 2005, a avut calificarea lui Dinamo în primăvara europeană în vârful bocancului în dauna lui Olympique Marseille. O calificare refuzată de arbitrul spaniol Santiago Rodriguez. Mazilu, rezemat de un stâlp, cu mâinile în buzunare, este noul antrenor al echipei Sportul Studenţesc din Liga a IV-a. “De un an încerc să mă refac cu problema medicală pe care o am la genunchi. N-aş vrea să îmi închei cariera de fotbalist. Vreau să mai joc, dar dacă tot stau, am zis să ajut echipa asta. Nu am făcut şcoala de antrenori, dar vreau să mă apuc de ea. Sper să începem acest proiect cu echipa în Liga a IV-a. Echipa este a Facultăţii de Arhitectură”, spune Ionuţ Mazilu. Cât despre Octavian Chihaia, fostul fotbalist este administratorul bazei din Regie. “Proiectul este al Facultăţii de Arhitectură, Şiman nu mai are nicio treabă cu echipa Sportul Studenţesc. Baza este tot a facultăţii şi tot domnul Mac Popescu este şeful aici. Nu ştiu despre vreun litigiu pe care l-ar avea cu Vasile Şiman”, a spus Chihaia.

Şiman: “Facultatea vrea să reînvie un proiect care există”

Contactat, Vasile Şiman spune că şefii Facultăţii de Arhitectură s-au trezit după 20 de ani să-i pună piedici în ceea ce face. “Ce a vrut să facă Ministerul de Interne cu Dinamo, să reînfiinţeze secţia de fotbal din cadrul clubului sportiv, ce a vrut să facă Ministerul Apărării la Steaua, acelaşi lucru vrea să-l facă şi Facultatea de Arhitectură cu Sportul. După 20 de ani, vrea să pună beţe în roate. Stadionul şi tot ce este acolo se află în patrimoniul Societăţii Comerciale Sportul Studenţesc. Facultatea de Arhitectură face abuzuri. Vrea să reînvie un proiect. Abuziv joacă şi Domneştiul în Regie. Eu am un litigiu cu Facultatea de Arhitectură şi ei profită până când nu voi avea o hotărâre judecătorească”, a declarat, pentru “ring”, Vasile Şiman.

“Am vrut să înscriu echipa în Liga a II-a, dar nu ne-au lăsat. Sportul întotdeauna a avut două echipe. Ionuţ Mazilu antrenează Sportul II.” – Vasile Şiman