Reply To: Centenar 1916-2016

#94778
razvanR
Member

Gabriela Mitroi-Banu: Vrem să arătăm că avem activitate, că nu există doar legenda Sportului Studențesc

http://www.agerpres.ro/sport/2016/02/09/interviu-gabriela-mitroi-banu-vrem-sa-aratam-ca-avem-activitate-ca-nu-exista-doar-legenda-sportului-studentesc-12-08-33

Directorul clubului Sportul Studențesc, Gabriela Mitroi-Banu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES că gruparea pe care o conduce rezistă bine la cei 100 de ani de existență pe care îi va împlini în curând și vrea să demonstreze că este mai mult decât un club de legendă.

Clubul a fost fondat pe 11 februarie 1916, iar de-a lungul timpului a cunoscut multe momente de glorie. În prezent, cele mai reprezentative secții sportive ale grupării sunt cele de polo pe apă, hochei pe gheață, karate și tenis, în timp ce echipa de fotbal, cunoscută la un moment dat drept ”gașca nebună”, desprinsă din clubul sportiv, a dispărut din prim-plan.

Conducătoarea clubului speră ca sărbătorirea centenarului să aducă un plus de vizibilitate clubului, care numără în prezent 12 secții sportive și are 610 sportivi legitimați.

La împlinirea a 100 de ani de existență, fiecare secție sportive a clubului va organiza o competiție legată de acest eveniment, care va culmina cu o gală ce va avea loc în toamnă.

AGERPRES: Cum rezistă clubul Sportul Studențesc în sportul românesc la cei 100 de ani pe care îi va împlini anul acesta?
Gabriela Mitroi-Banu: Clubul Sportul Studențesc rezistă și rezistă bine, zic eu. Este adevărat că în domeniul jocurilor sportive ne-am restrâns oarecum activitatea. În anul 2013, spre exemplu, pentru prima dată după mulți ani de zile ne-am retras din prima ligă națională de baschet. Nu am mai avut bani să susținem echipa în primul eșalon valoric. Acesta este motivul principal pentru care am început un proiect cu copiii. Am făcut acest lucru pentru că nu ne lasă un secol de tradiție. Echipa de baschet a clubului universitar a obținut cele mai strălucite performanțe din baschetul românesc, ajungând până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Pentru asta nu am putut să lăsăm să dispară acest sport din clubul nostru. Astfel, în anul 2015, am obținut medaliile de campioane la prima categorie. Cu alte cuvinte, sperăm să creștem o piramidă, iar în anii următori să găsim și susținerea financiară.

AGERPRES: Care este situația la alte sporturi de echipă?
Gabriela Mitroi-Banu: Dacă mă refer la hochei pe gheață, era foarte ușor să renunțăm, mai ales că nu este niciun patinoar în București. Jucăm toate etapele în deplasare, iar acum avem o colaborare cu un club de copii — Husky. La polo am obținut o colaborare cu clubul Corona Brașov. Rezultatele sunt foarte bune și suntem în lupta pentru medalii în ultimii doi ani de zile. Aici avem un manager foarte bun, doamna Oana Dinulescu, cea care este și în biroul federal la polo.

AGERPRES: Câte secții are Sportul Studențesc?
Gabriela Mitroi-Banu: Avem 12 secții: badminton, baseball și softball, baschet, dans sportiv, karate, hochei pe gheață, kaiac-canoe și yachting sunt secțiile nautice ale CS Sportul Studențesc, apoi modelism, polo pe apă, rugby și tenis de câmp.

AGERPRES: Care este cea mai reprezentativă secție ?
Gabriela Mitroi-Banu: Îmi este greu să spun asta. Avem rezultate bune la sporturile individuale. Spre exemplu, la karate, avem campioni europeni, avem rezultate bune și la Campionatele Mondiale. La fel, la badminton avem rezultate bune, este o secție în plin avânt, a întinerit mult. Avem copii care vin din spate. Vreau să mai amintesc o performanță din palmaresul Sportului Studențesc: în anul 2014, junioara noastră Ioana Ducu a obținut la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing locul patru la tenis de câmp.

AGERPRES: Câți sportivi legitimați are clubul?
Gabriela Mitroi-Banu: Numărul sportivilor legitimați la noi este de 610.

AGERPRES: Care este relația clubului cu Ministerul Educației? Cum poate fi îmbunătățită?
Gabriela Mitroi-Banu: Avem relații bune, foarte bune cu Ministerul Educației. Desigur, nu pot să spun că ne putem lăuda cu bugetele cluburilor municipale, cu banii acordați de primării. Cu toate acestea, cluburile universitare au obținut sprijinul Ministerului Educației. În general, am reușit să ne desfășurăm activitatea la un nivel foarte bun.

AGERPRES: Cum stă clubul la sectorul juvenil? Are viitorul asigurat? Mai vin copii la sport?
Gabriela Mitroi-Banu: Noi stăm bine și oricum este o întreagă discuție la Ministerul Educației. Înainte, cluburile universitare aveau o plajă de selecție în cluburile școlare. Din păcate, cluburile școlare suferă în ultimii ani. Multe și-au restrâns activitatea, altele fac performanțe cu banii părinților. Numărul copiilor a scăzut dramatic, iar la noi nu mai ajunge nimic. Prin urmare, am început noi să ne ocupăm de copii. Este o întreagă discuție la nivelul Ministerului Educației dacă este bine sau nu, dacă putem cheltui banii publici la nivelul copiilor… Lucrurile stau exact așa, cluburile universitare cresc copii. Noi avem clar echipe de copii și la baschet, avem juniori.

AGERPRES: Ce acțiuni aveți în vedere pentru o mai bună promovare a clubului Sportul Studențesc?
Gabriela Mitroi-Banu: Acum, în 2016, este un cumul de factori care sperăm să conducă la dezvoltarea imaginii noastre. Este apariția unei cărți, colaborarea cu dl. Cristian Frisk, el ne ajută la promovare, și la istorie și la site-ul clubului, cu toate știrile și în rândul bloggerilor. Avem multe competiții în anul 2016, care sperăm să ne promoveze imaginea, faptul că mai existăm, că avem activitate, că nu există doar legenda Sportului Studențesc, o echipă frumoasă de nebuni, cum a fost în anii trecuți. Ne continuăm activitatea și zic eu bine.

AGERPRES: Cum va aniversa clubul cei 100 de ani de existență? Aveți în plan organizarea unor evenimente cu acest prilej?
Gabriela Mitroi-Banu: Mă bucur și sunt onorată că trăim acest eveniment. Fiecare secție din clubul nostru va organiza un turneu aniversar. Dorim să marcăm și să mediatizăm cât se poate de bine această aniversare, să îi aducem iar aproape pe foștii sportivi și antrenori. La finalul anului, dorim să facem o gală, o întâlnire cu toți oamenii care în acești ani au fost alături de noi și care doresc să fie cu noi, pentru că mereu CS Sportul Studențesc a fost o grupare de succes. Chiar dacă unii oameni au plecat la alte cluburi, oamenii au rămas aproape de Sportul Studențesc. În luna noiembrie, vom finaliza acest an cu o gală mare, zicem noi. (Foto pe flux)

AGERPRES (autor: Aristotel Bunescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)