04.09.2010 Sportul Studentesc – Milsami Orhei 4-2 (amical)

Home Forums Archive Sezon 2010-2011 Season – Liga I 04.09.2010 Sportul Studentesc – Milsami Orhei 4-2 (amical)

Viewing 3 posts - 1 through 3 (of 3 total)
  • Author
    Posts
  • #50802
    07Ex
    Keymaster

    Gaşca Nebună a învins locul 4 din Moldova

    Amicalul de la Mogoşoaia s-a desfăşurat pe parcursul a patru reprize a câte 30 de minute şi s-a încheiat cu victoria clară a studenţilor, cu scorul de 4-2. Milsami Orhei, fostă Viitorul, ocupă după şapte etape locul al patrulea în Moldova şi are ambiţii serioase în acest sezon, obiectivul propus fiind obţinerea dreptului de participare în Europa League, la numai doi ani de la promovarea în primul eşalon. Echipa a fost preluată în luna iunie de un grup de investitori condus de Ilan Şor şi îl are ca antrenor pe experimentatul Vladimir Gosperschi.

    Show marca Varga

    Din prima garnitură a Sportului Studenţesc, care a evoluat în primele două reprize, au lipsit patru jucători. Tibi Bălan a fost învoit pentru a fi alături de familie la funeraliile bunicului său, în timp ce Curelea, Postolache şi Ciupe sunt uşor accidentaţi. Despărţirea de Selymes nu pare să fi afectat prea tare moralul alb-negrilor. Gaşca Nebună nu a întâmpinat mari probleme şi şi-a impus jocul din primele minute. După primul sfert de oră, scorul a fost deschis de Varga cu un şut din întoarcere, din interiorul careului, care anunţa spectacolul pe care vedeta din Regie avea să îl prezinte în continuare. Deja cunoscutele incursiuni pe ambele benzi, bicicleta, dar şi câteva jonglerii noi cu mingea au făcut parte timp de o oră din repertoriul mijlocaşului.

    Chihaia, concurenţă serioasă pentru Curelea

    În absenţa căpitanului Costin Curelea, în avanposturi a fost trimis Tavi Chihaia. După câteva luni în care a dat jos kilogramele în plus, atacantul a revenit la o formă fizică corespunzătoare şi acest fapt s-a simţit din plin. Bine înfipt între fundaşii centrali moldoveni, Chihaia s-a bătut pentru fiecare minge şi efortul i-a fost răsplătit, în ultimul minut al primei reprize, când a preluat elegant şi a şutat din întoarcere pe plasa laterală.

    Ghiulea marca Max

    Studenţii au început repriza a doua prea relaxaţi şi Adrian Grigoruţă a redus din diferenţă, nefiind stingherit de nimeni în mijlocul careului. Gaşca Nebună şi-a luat repede seama şi a revenit cu promptitudine. O lovitură libră de la 35 de metri, care nu anunţa mare lucru a fost transformată în gol de Maxim, care a trimis violent în vinclul porţii lui Mihai Moraru, fostul goalkeeper al Petrolului Ploieşti.

    Penalty ratat

    A treia repriză a început cu cele două formaţii schimbate complet. Timp de 27 de minute nu prea s-a încercat vigilenţa portarilor, dar cu trei minute înainte de ultima pauză, studenţii au şansa de a duce scorul la 4-1. Truţă a scos o lovitură de pedeapsă, însă Costin Gheorghe trage la o palmă de bara din dreapta. Chiar înainte ca arbitrul să fluiere, spaniolul Caio scapă singur cu Popescu şi îl învinge cu un şut la colţul lung.

    Penalty transformat

    În ultima repriză, Costin Gheorghe se revanşează şi obţine la rândul lui un penalty. De această dată, a executat Nicola Vasile, care a trimis puternic lângă bară pe plasa laterală şi a stabilit scorul final: 4-2.

    Spioni de la Brăneşti

    Sâmbătă viitoare, de la ora 17.00, Sportul Studenţesc va întâlni, pe teren propriu, Victoria Brăneşti într-un meci contând pentru etapa a VII-a din Liga 1. Din acest motiv, şi-au făcut apariţia, la Mogoşoaia, Marin Dună, antrenorul echipei a doua a clubului ilfovean, şi Alin Buzărin, directorul sportiv al Victoriei. Cei doi nu au fost interesaţi decât de primele două reprize, în care au evoluat majoritatea titularilor ce vor face parte din echipa care va înfrunta trupa lui Ilie Stan.

    Sportul Studenţesc (prima oră de joc): Niculescu – Farmache, Patriche, Ghinga, Maxim – Ferfelea, Irimia, Pătraşcu, Varga – Nae, Chihaia.

    Sportul Studenţesc (a doua oră de joc): Popescu – Beţa, Cioranu, Lung, Cazan – C. Gheorghe, N. Vasile, Cruceru, Cheţan (Rusu) – Dobre, Truţă.

    #87180

    ma bucur pt tavi..ar fi bun acolo in atac pt noi

    #87181
    webmaster
    Keymaster

    Subiectul a fost arhivat.

Viewing 3 posts - 1 through 3 (of 3 total)
  • The forum ‘Sezon 2010-2011 Season – Liga I’ is closed to new topics and replies.