Home › Forums › Archive › Sezon 2009-2010 Season – Liga II › 10.10.2009 Sportul Studentesc – Dinamo II Bucuresti 2-0(1-0)
- This topic has 32 replies, 10 voices, and was last updated 13 years, 4 months ago by
07Ex.
-
AuthorPosts
-
October 9, 2009 at 12:45 pm #83906
07Ex
KeymasterStudenţii, la „vânătoare”
Umilinţa de la Suceava nu poate fi îndreptată decât cu o victorie. Obiectiv uşor pentru Sportul Studenţesc, care în următoarea etapă va întâlni pe Dinamo II.
Dacă numele “Dinamo” ar trebui să sperie din start, nu acelaşi efect îl obţinem dacă ne gândim la “Dinamo II”, adică satelitul câinilor roşii. Jucătorii antrenaţi de Gheorghe Mihali, au reuşit să obţină doar 4 puncte după primele opt etape, adică aceiaşi “performanţă” reuşită de colega din subsolul clasamentului, CSM Râmnicu Sărat.
Acest lucru poate fi în avantajul studenţilor, deşi nici gruparea lui Selymeş nu merge ca pe roate. Deşi poate fi considerată una dintre cele mai bune echipe din serie, Sportul ocupă doar locul 9, având ca zestre doar 10 puncte. Prea puţin pentru o echipă care în această vară avea pretenţii la promovare.
După un început ezitant presărat cu două victorii şi un egal, au urmat câteva victorii la scor care păreau ca vor pune pe picioare echipa lui Selymes. A venit, însă, înfrângerea cu Cetatea care a demonstrat că în Regie mai este de lucru pentru a ataca primele locuri şi implicit promovarea.
Concluzie: Sportul nu ar trebui să aibă probleme în a se impune în jocul cu Dinamo II, iar dacă lăsăm la o parte înfrângere din ultima etapă, ne putem aştepta chiar la un meci cu multe goluri. În care poartă? Vom afla în meciul de sâmbătă.
Pronostic: 1
Echipe probabile
Sportul Studenţesc: Popescu – Irimia, Patrichi, Ghinga, Farmache – C. Gheorghe, Cruceru, N. Vasile, Ferfelea – Truţă, Curelea
Dinamo II: Oprea – Acsinte, Soare, Sandu, Ianciuk, Marcu, Nanu, Drăgălina, Attoukora, Predescu, BădăuţăOctober 10, 2009 at 10:45 am #83907cameliu
MemberMaica-mea prinde postu fantoma sportklub, asa ca mi-a pus microfonul la TV si acult meciul:
e 1-0 gol Curelea!
October 10, 2009 at 10:54 am #83908multi
MemberAaaaaaa, postul asta chiar exista ?! Si golul o fi real sau postul-fantoma , vorba ta , transmite meciuri cum a transmis NASA aselenizarea ?
Lasand gluma , bine ca am dat unul…
Dar , de fapt , ne miscam bine sau ce zice televizorul doamnei mama ?October 10, 2009 at 10:55 am #83909cameliu
MemberComentariu “extraordinar”:
Sportul se numeste gasca nebuna de pe vremea cand juca la Targu Jiu!
Curelea a deschis scorul pt echipa antrenata de Cezar Zamfir!October 10, 2009 at 10:58 am #83910multi
MemberCu atat mai mult mai intreb o data : am dat gol sau Cezar Zamfir n-a fost de acord si a zis ca nu se pune ?
October 10, 2009 at 11:01 am #83911cameliu
MemberDe condus conducem sigur… da sa-ti zic ce se joaca dupa comentariu e cam greu…
2-0 ferfelea!
E fenomenal comentatorul: a gresit portarul Sportului, si Nae a inscris pt 3-0! dar s-a dat offside si apoi la reluare a fost pe linga poarta! Deci ramane 2-0!
October 10, 2009 at 12:22 pm #83912Ace of Spades
MemberNici nu mi-am pus problema ca nu o sa ne impunem cu Dinamo II.Sunt intristat ca nu am putut asista la meci pe stadion
,dar o sa ma revansez cu Dunarea Galati peste doua etape.O sa urmeze un meci greu cu FCM Bacau cu care totusi sper sa scoatem ceva puncte,desi rezultatele din deplasare nu prea ne avantajeaza.Oricum,e bine ca prin aceasta victorie nu am pierdut de tot contactul cu locurile fruntase.
FORZZA SPORTUL STUDENTESC!!! :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause:
October 10, 2009 at 1:18 pm #8391307Ex
KeymasterPai dece ai lipsit de la meci Ace?
October 10, 2009 at 2:13 pm #83914Ace of Spades
Member@07Ex wrote:
Pai dece ai lipsit de la meci Ace?
Am dormit mai mult decat trebuia :p.Mi-am pus ceasul sa sune la vreo 11:00,dar inca eram somnoros si am zis sa mai stau 5 minute in pat,iar acestea din pacate s-au transformat in vreo 90 minute
.Puteam totusi sa prind a doua repriza,dar nu imi place sa asist la un meci daca nu sunt prezent de la inceput .Le cer scuze celorlalti care au fost prezenti in galerie, ca datorita penibilitatii mele nu am putut veni sa incurajez cu ei echipa.Sper sa nu se mai intample vreodata aceasta situatie.
October 10, 2009 at 10:10 pm #83915MarcAntoniu
Member:ymapplause: :ymapplause:
FORZA SPORTUL STUDENŢESC !October 10, 2009 at 10:28 pm #83916cameliu
Memberliga2.ro:
SPORTUL – DINAMO II 2-0 10.10.09 STUDENȚII SUNT IMBATABILI PE TEREN PROPRIU. ”CÂINII” NU ÎȘI MAI REVIN
Pe aici nu se trece!Favorită înainte de startul meciului, Sportul s-a impus lejer azi, pe teren propriu, în fața echipei clasate pe penultimul loc în Seria I, Dinamo II.
Învinși surprinzător în etapa trecută, 3-0, la Suceava, alb-negrii au început meciul de astăzi mult mai temători. Deși, în urmă cu o lună îi desființau într-un alt meci direct, ce conta pentru Cupa României, studenții sperau să se bucure tot de cinci ori.
Primele faze mai periculoasă la poarta lui Curcă sunt ratate de tandemul, din atac, format din Curelea și Ferfelea. Cei doi nu reușesc să finalizeze precis și goalkeeperul dinamovist scapă fără emoții. Jocul se mută pe partea dreaptă de atac a gazdelor și prima centrare a lui Costin Gheorghe aduce și primul gol al partidei. Ferfelea trage în portar, mingea sare până la Curelea care reia spectaculos pe colțul lung. După golul marcat de căpitan, jucătorii lui Tibor Selymes s-au mulțumit să se apere și să contraatace periculos. Până la finalul reprizei, doar Nae a mai pus în pericol poarta alb-roșilor, dar șarjele sale de pe stânga s-au finalizat de cele mai multe ori cu lovituri libere.
Mihali schimbă doi jucători la pauză și repriza a doua se anunța una mai disputată. Nu de aceeași părere a fost și Costin Gheorghe, care la două minute după revenirea pe teren a fost din nou decisiv pe partea dreaptă. Centrarea venită de la mijlocaș a produs o neînțelegere între Curcă și Soare și primul scapă mingea pe sub el. Ferfelea, singur în fața porții, nu mai ratează și mărește avantajul. Nae putea înscrie și el, dar singur în fața porții trage pe lângă, după ce goalkeeperul dinamovist a respins șutul lui Curelea.
Finalul este unul tensionat după o intrare criminală a lui Covaciu la Nae. Arbitrii, deși în apropiere, nu acordă nici măcar fault la o fază în care cartonașul roșu ar fi fost o sancțiune prea blândă și mijlocașul Sportului iese pe targă. Ultimele minute sunt un calvar pentru central, acesta comițând nenumărate erori.
Sportul reușește să spele rușinea din meciul trecut și se impune cu 2-0 după un meci cu două reprize identice.
Sportul: Viciu – Farmache, Patriche, Ghinga, Cazan – C-tin Gheorghe (’74 Chețan), Irimia, Cruceru (’71 Postolache), M. Nae (’85 Truță) – Ferfelea, Curelea (cpt.)
Antrenor: Tibor SelymesDinamo II: Curcă – Coandă, D. Grigore, Soare (cpt.)(’57 Covaciu), Diabate – C. Predescu, Dragalina, M. Manu (’46 C. Stan), Attoukora – Damaschin (’46 Bădăuță), C. Neagu
Antrenor: Gheorghe MihaliArticol și foto de Marius Anghel
October 11, 2009 at 2:19 am #8391707Ex
KeymasterArbitraj în doru’ lelii
Bogdan Hanceariuc a demonstrat sâmbătă în Regie de ce arbitrii români sunt desconsideraţi de aproape toţi cei implicaţi în fenomenul fotbalistic. Ieşeanul a avut de condus un meci uşor, care nu ar fi trebuit să îi ridice mari probleme, însă din cinci faze mai importante a “reuşit” să judece corect doar una singură. Poate toate acestea ar fi trecut neobservate, mai ales că rezultatul partidei era evident, însă intervenţia lui Covaciu, din finalul jocului, asupra lui Nae a scos la iveală lipsa de competenţă a centralului, dar şi a asistentului Marian Fridl.
La scorul de 2-0 pentru gazde, Covaciu, în mod ironic, un fotbalist crescut la centrul şi copii şi juniori din Regie, îl ataca bezmetic pe Nae, fără minge, sub ochii lui Hanciariuc şi Fridl, într-o zonă cu vizibilitate perfectă pentru cei doi arbitri. Jocul a continuat şi numai după protestele vehemente ale gazdelor cei doi s-au consultat şi au decis că nu s-a întâmplat nimic! Nu de aceeaşi părere a fost şi glezna lui Nae care nu a rezistat şocului. Primul verdict dat de medici, până la un control mai amănunţit, este de entorsă gravă, dar nu e exclus ca şi ligamentele să fi fost afectate. În cel mai fericit caz, atacantul formaţiei din Regie va sta departe de teren cel puţin o lună de zile.
Revoltător e faptul că pentru o intervenţie clară de cartonaş roşu nu s-a acordat nici măcar fault., când lovitura nici nu trebuia văzută, fiind auzită în toate colţurile stadionului.
Fotografia realizată de colegul nostru de la http://www.fcdb.ro demonstrează fără urmă de îndoială că Bogdan Hanceariuc trebuie să îşi reevalueze aptitudinile de arbitru, împreună sau separat cu băcăuanul George Fridl. (Marius ANGHEL)
October 11, 2009 at 9:56 am #83918cameliu
MemberPoza infioratoare e aici: http://www.fcdb.ro/images/morfeoshow/sportul_stud-5557/big/Stef5056bis.jpg
October 11, 2009 at 6:02 pm #83919dragos
MemberCURCA S-A UITAT, din nou ca, CURCA-N LEMNE
)
)
)
)
)
)
)
victorie fara griji……..insa arbitrajul ramane de tot rasul curcilor)
)
)
cum poate fi sanctionat acest arbitru care are orbul gainilor/curcilor ??
dar criminalul covaciu ??
HOOOUUUU JIGODIE spurcata de caine vagabond…..manca-te-ar hinghierii……sa-mi fac manusi din blana ta :ymdevil: X(October 13, 2009 at 7:14 am #83920 -
AuthorPosts
- The forum ‘Sezon 2009-2010 Season – Liga II’ is closed to new topics and replies.