12.08.2009 Unirea Urziceni – Sportul Studentesc 4-0(2-0)

Home Forums Archive Sezon 2009-2010 Season – Liga II 12.08.2009 Unirea Urziceni – Sportul Studentesc 4-0(2-0)

Viewing 8 posts - 1 through 8 (of 8 total)
  • Author
    Posts
  • #50717
    cameliu
    Member

    http://www.liga2.ro:

    SPORTUL STUDENŢESC 16:24 ALB-NEGRII JOACĂ DE LA 19.00 UN AMICAL CU CAMPIOANA ROMÂNIEI
    Selymes se înrolează în “Gaşca Nebună”!

    Tibor Selymes a negociat în ultimele două zile preluarea conducerii tehnice a Sportului Studenţesc şi a ajuns astăzi la un acord cu patronul Vasile Şiman şi a semnat un contract cu gruparea din Regie.

    “Selymes a semnat astăzi un contract cu Sportul Studenţesc prin care devine antrenorul echipei. Mai multe amănunte vom da într-o conferinţă de presă”, a declarat Şiman pentru Mediafax.

    Fostul mare internaţional român va vedea în această seară pe viu la lucru viitoarea sa echipă în amicalul pe care “studenţii” îl vor disputa la Urziceni cu Unirea, campioana României, cu începere de la ora 19.00.

    După despărţirea de tehnicianul Adrian Falub, produsă la jumătatea lunii martie, “Gaşca Nebună” a fost pregătită de secunzii Florin Motroc şi Cezar Zamfir. Noul antrenor a mai pregătit în trecut formaţiile FC Sopron, din Ungaria şi Liberty Oradea.

    Singurul obiectiv al alb-negrilor pentru sezonul 2009-2010 e promovarea în Liga I.

    #83476
    cameliu
    Member

    Suntem pe drumul cel BUN:

    realitatea.net

    Unirea Urziceni-Sportul Studenţesc 4-0, într-o partidă amicală
    Miercuri, 12 August 2009 21:17

    Echipa antrenată de Dan Petrescu a trecut, astăzi, pe teren propriu, de formaţia din eşalonul secund Sportul Studenţesc, scor 4-0, într-o partidă amicală în care a evoluat şi noua achiziţie a ialomiţenilor, portughezul Antonio Semedo.
    Foto (1)
    Unirea Urziceni-Sportul Studenţesc 4-0, într-o partidă amicală Vezi Galerie Articol
    Golurile campioanei au fost marcate de Onofraş (29), Marinescu (41), Paraschiv (48) şi Bilaşco (73).

    Tehnicianul Dan Petrescu a folosit câte o echipă în fiecare repriză, după cum urmează:

    Repriza I: Tudor – E. Nicu, B. Fernandes, Mehmedovic, Brandan – Ricardo – Onofraş, Pădureţu, Marinescu, Semedo – Dănălache.

    Repriza a II-a: Arlauskis – E. Nicu, D. Munteanu, Galamaz, Bordeanu – Paraschiv – Frunză, Todoran, Marinescu, D. Stan – Bilaşco.

    La ialomiţeni a revenit pe teren portarul Arlauskis, care s-a accidentat la cap într-un meci de pregătire. Lituanianul a evoluat în repriza secundă cu o cască de protecţie pe cap, similară cu cea purtată de goalkeeper-ul lui Chelsea, Petr Cech.

    Marinescu şi Paraschiv au reuşit primele goluri pentru Unirea Urziceni, în timp ce Semedo a evoluat pentru prima dată în tricoul campioanei. După ce a fost schimbat, portughezul a efectuat pregătire separată pe marginea terenului, pentru că se află în urmă cu pregătirea fizică şi mai are nevoie de circa o lună pentru a fi la capacitate maximă.

    La Sportul Studenţesc a debutat pe banca tehnică noul antrenor Tibor Selymeş, în timp ce Dacian Varga, cel care a fost împrumutat la Unirea în sezonul trecut, a evoluat împotriva fostei sale echipe în repriza secundă.

    #83477

    Unirea Urziceni a făcut instrucţie cu “Gaşca Nebună”
    Studenţii bucureşteni au disputat ieri la Urziceni un amical de lux în compania campioanei Unirea. Acesta a fost şi meciul de debut pe banca alb-negrilor pentru antrenorului Tibor Selymes, după ce tot ieri tehnicianul a semnat un contract pe trei sezoane cu gruparea din Regie.

    Primele 30 de minute ale partidei nu au lăsat să se vadă diferenţe considerabile între cele două formaţii, cu toate că Unirea a arătat un plus de soliditate şi relaţii de joc mult mai bine sudate. Însă, după primul gol marcat de Onofraş, care a profitat de o gafă în defensiva studenţilor, jocul a fost controlat în totalitate de echipa lui Dan Petrescu. Până la pauză, campionii au mai punctat o dată prin Marinescu.

    În garnitura Sportului Studenţesc au fost operate la pauză mai multe modificări, ca de altfel şi în tabăra campionilor. Printre cei introduşi de Selymes în teren s-a numărat şi Dacian Varga, fotbalist care sezonul trecut sub bagheta lui Dan Petrescu a câştigat titlul de campion al României. Repriza secundă a început bine pentru gazde. Paraschiv a reuşit o scăriţă de efect, mărind avantajul la trei goluri, iar scorul final a fost stabilit de Stan, găsit nemarcat în gura porţii.

    Sportul a jucat curajos la Urziceni, lăsând spaţii mari în apărare, de care Unirea nu a ezitat să profite, aceasta fiind una dintre explicaţiile diferenţei considerabile de pe tabelă.

    Sportul Studenţesc (prima repriză): Viciu – Ciupe, Patrichi, Secăreanu, Farmache – Postolache, Irimia, Cruceru, Ferfelea – Nae, Curelea.

    Sportul Studenţesc (repriza secundă): Viciu – Ciupe, Ghinga, Lung, Rusu – Varga, Nicola, Lungu, Ferfelea – Postolache, Dobre. Au mai intrat: Costin Gheorghe, Cioranu, Cazan

    articol şi foto de Florin Alboiu

    #83475
    07Ex
    Keymaster

    Am deschis un subiect separat pe tema acestui meci ca sa putem discuta mai mult despre cele intamplate la Urziceni.

    Mie unul rezultatul mi se pare destul de prost. Stiu, este campioana romaniei cu care am jucat, dar ca s-o furam cu 4-0 este cam rusinos.

    #83478
    sircos
    Member

    de ce nu sunt anuntate din timp meciurile “sportului” ?

    #83479
    Zibling
    Member

    @sircos wrote:

    de ce nu sunt anuntate din timp meciurile “sportului” ?

    De ce? Te-ai fi deplasat miercuri la Urziceni pt a viziona live acest amical de lux?

    #83480
    sircos
    Member

    nu neaparat, dar mi se pare normal sa se stie din timp cand sunt meciuri fie ele si amicale.

    #83481
    07Ex
    Keymaster

    Subiectul a fost inchis si arhivat.

Viewing 8 posts - 1 through 8 (of 8 total)
  • The forum ‘Sezon 2009-2010 Season – Liga II’ is closed to new topics and replies.