gsp:
Gaşca italiană
Antonio Robitu
După un start de sezon ezitant, “studenţii” s-au apropiat la două puncte de promovare, în urma a 3 victorii consecutive cu 1-0. De cînd a venit Gheorghe Mulţescu în Regie, “gaşca nebună” a început să joace din nou fotbal. Fără aportul mai multor jucători importanţi plecaţi de la echipă, antrenorul Sportului a izbutit să-i ducă pe “studenţi” la numai două puncte de un loc promovabil, în urma victoriei de sîmbătă, 1-0 cu FCM Cîmpina. “După parcursul mai ezitant de la începutul sezonului, ne-am propus apropierea de poziţiile fruntaşe ale clasamentului şi am reuşit. Echipa actuală nu poate face faţă în primul eşalon, însă, cu cîteva transferuri în iarnă, vom crea un lot ce va avea puterea să promoveze, dar să şi joace în Liga I”, a mărturisit Mulţescu. Etapa viitoare, trupa din Regie îşi poate confirma forma bună din ultima perioadă, întrucît va întîlni, în deplasare, pe liderul Seriei 1, CS Otopeni.
Răzvan Stanca a izbutit să-şi menţină poarta intactă în ultimele 3 etape
20 noiembrie 2006