Daniel Isăilă 29.06.1972

Home Forums Archive Foste glorii / Past Players Daniel Isăilă 29.06.1972

Viewing 15 posts - 1 through 15 (of 18 total)
  • Author
    Posts
  • #50881
    ngm
    Member

    Liga 1: 149 matches – 7 goals
    Liga 2: 139 matches – 6 goals

    A produs SURPRIZA etapei şi a schimbat LIDERUL Ligii 1! Isăilă: “De la Răzvan am învăţat cel mai mult”

    Dinamo a pierdut poziţia de lider în Liga 1, după ce a fost învinsă pe teren propriu de Sportul Studenţesc, scor 1-3. “Studenţii” au ieşit din “zona minată” a clasamentului, după ce au obţinut 9 puncte în ultimele 3 etape.

    “Trebuia să schimbăm ceva, altfel nu aveam nicio şansă de reuşită. A venit şi răsplata muncii noastre. Am făcut o pregătire normală, nimic special. Ne interesează mai puţin ce se întâmplă la alte echipe, noi vrem să câştigăm. E important să nu ne credem mari şi tari, să rămânem cu picioarele pe pământ. Mai sunt multe etape de jucat.

    Mi-a plăcut şi ca jucător să fur meserie de la antrenorii cu care am lucrat. De la Răzvan al învăţat cel mai mult, în cei doi ani în care am fost secundul lui la FC Braşov.

    A fost o conjunctură favorabilă pentru Răzvan Popa, au fost mai mulţi jucători suspendaţi. A fost o schimbare mai mult tactică, ne-a ajutat şi rezultatul”, a spus Daniel Isăilă la Sport.ro

    #92733

    Respect Mister!!! A reusit sa mobilizeze o echipa de copii frumosi si sa ii faca sa inteleaga ca banii vor veni dupa ce te faci afirmi si joci bine.

    #92734

    Isaila merita toata lauda si respectul nostru pentru ceea ce face la Sportul in acest moment. Felul in care i-a mobilizat pe jucatori, convingandu-i din nou sa joace din placere si cu foame de performanta este extraordinar, putini antrenori romani, la ora actuala, sunt capabili de asa ceva. Sper sa-si continue munca la Sportul si pe viitor, deoarece tare mi-e frica, ca daca vom termina campionatul asa cum am inceput acest retur, sa nu plece la o alta echipa cu pretentii mai mari si cu o situatie financiara mai buna :-s .

    #92731
    dragos
    Member

    Sportul este echipa perfecta pt orice antrenor tanar, ambitios si dornic de afirmare.
    sper sa realizeze obiective marete aici.
    mult SUCCES !! :ymapplause: :ymapplause:

    #92735
    ngm
    Member

    Fotbal pentru sugari de Radu Naum
    Fără oameni, nemurirea zeilor lor ar fi un plictis de moarte.

    M-am nimerit peste ultima repriză de la Dinamo-Sportul în compania unor prieteni care numai fani de fotbal nu sînt. Prieteni cu copil mic. În casa lor. Deloc plăcut. Te codeşti, te foieşti, îţi ceri mii de scuze pentru deranjul creat, dar, na, n-ai ce să faci, ţi-ar fi de folos dacă ai putea, cu voia dumnealor, să-ţi arunci un ochi, fără prea mare deranj, promis!, putem continua discuţia, totuşi ar trebui… Evident, ştii răspunsul. Bunul lor simţ, de care profiţi ca un mîrlan, se trezeşte prizonier între a se executa sau a se nega pe sine. Plasma uriaşă se luminează în HD. Seara merge mai departe, la mare depărtare de fotbal. The end? Nu, căci pe ecran nu se joacă fotbal.

    Se joacă altceva. Se joacă dincolo de matematica banilor şi a schemelor. Se joacă fără plămîni. Adică nu se joacă pe durere, se joacă pe plăcere. Pe entuziasm. Ceea ce nu exclude suferinţa, dar sufletul, imaterialul care ne dă toată carnea, stă deasupra inerţiei şi sinergiei faptelor. Pluteşte. Meciul pluteşte. E în ecuaţie, fireşte, tupeul unor «sans-culotte» (unii ar ricana că formula se poate aplica Sportului la propriu) în faţa unor nobili greoi în armura suficienţei lor. Se vor descoperi tactici multiple. Pe bună dreptate. Perfect moarte însă, fără oameni cu sînge în conducte. Se juca, deci, pe rupe, ca pe maidan, ca la handbal, la două porţi, orice atac putea fi un gol, orice gol putea fi un atac, de inimă, acolo sus, la balconul unei Juliete părăsite. Cert e că, pe nesimţite, mica adunare din care făceam parte s-a trezit luată pe sus şi transportată în vîrtejul din Groapă, amintindu-şi de pruncul cu vîrstă subunitară doar atunci cînd acesta dădea semne că ar vrea să tragă cu ochiul la meci, lucru total interzis (nu e voie la televizor aşa repede).

    Poate că exagerez un strop. Dar era limpede că dintr-o dată fotbalul devenise ceva ce merită văzut. Senzaţie tare. Baricadaţi în uzina noastră de pase, faulturi şi vorbe uităm că există o altă lume căreia nu-i pasă de fotbal, că mai sînt oameni care trebuie vrăjiţi, ca în dragoste, unde un milion de declaraţii nu fac cît un fior. Fotbalul are impresia că tot pămînteanul moare de dragul lui. Pretinde că nu există nimic mai bun. Ei bine, există. Celălalt fotbal. Fotbalul iezilor din Regie, opus fotbalului ca principiu al încremenirii. Un pariu care îi va ucide pe pariorii din Hong Kong.

    Prietenii mei n-au ştiut cine mîna în luptă această turmă veselă. În numele lor, şi al fotbalului care mai poate fascina, îi mulţumesc lui Daniel Isăilă.

    #92732
    dragos
    Member

    frumoase articole scrise de gazetari in aceste zile post meciului cu Din(u)amo.
    sper sa fi citit articolele toti jucatorii si intreg staff-ul tehnic.
    Merita din plin ! :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause:

    #92736
    Radu Dobrin
    Member

    frumos articolul lui Naum…merge la suflet

    #92737
    cameliu
    Member

    Liga 1 | INTERVIU PROSPORT

    A fost în umbra lui Lucescu jr, dar acum i-a luat faţa mentorului său după victoria de pe terenul lui Dinamo: “Răzvan îmi e prieten şi model!”

    Daniel Isăilă (39 de ani) spune că tot ce ştie a învăţat de la Răzvan Lucescu: “Nu mi-e ruşine să recunosc”. E obsedat de fotbal şi îşi dă seama că lucrul acesta îi enervează pe cei din jur doar când soţia pleacă nervoasă de lângă el: “Se întâmplă să-mi mai spună câte ceva şi eu să fiu cu gândul în altă parte. Dar mă înţelege”. Alături de Steaua şi de Vaslui, două echipe cu care Sportul nu suferă comparaţie, formaţia lui Isăilă e singura cu trei victorii din trei posibile în retur, iar din Regie pare să răsară un antrenor promiţător.

    După meciul cu Dinamo, camerele TV erau aţintite asupra dumneavoastră. Nu v-aţi bucurat, ci aţi răsuflat uşurat…
    Gândurile mele erau deja la meciul următor. Sigur, eram mulţumit, dar acum trebuia să mă concentrez pe ceea ce să le transmit jucătorilor pentru următoarea partidă. În meseria asta nu îţi permiţi nici măcar câteva ore de relaxare.

    Câte mesaje de felicitare şi apeluri nepreluate aţi avut după victoria din Ştefan cel Mare?
    Ohooo! Au fost destul de multe mesaje! N-aş şti să-ţi spun câte.

    Aţi introdus în teren un jucător care nu a împlinit încă 16 ani, ce i-aţi spus?
    Am avut o discuţie cu el înainte, când băieţii erau la încălzire. L-am văzut în faţa mea, era aşa, pasiv şi l-am întrebat: «Ai emoţii dacă te bag să joci?». Şi mi-a plăcut mult răspunsul lui: «Nu, de ce să am emoţii?». Era natural. Bine, a prins şi o conjunctură favorabilă lui, pentru că ne lipseau foarte mulţi jucători.

    Marea problemă a Sportului, în Antalya aţi plecat cu doar 13 jucători…
    Aşa a fost situaţia atunci, dar trebuia să ne pregătim într-un fel sau altul! Roadele se văd acum. Nu a fost uşor…vă daţi seama ce a fost în sufletul nostru. Dar am acceptat, nu ne-am lamentat şi lucrurile au ieşit bine. Poate că şi situaţiile astea dificile ne-au întărit.

    “«Gaşca nebună» arată imaturitate. Mie nu-mi place!”

    Aţi spus că nu vă place “Gaşca nebună”, porecla primită de Sportul acum câţiva ani. De ce?
    Vreau să scap de această poreclă! Arată incertitudine, oscilaţie a randamentului, a rezultatelor. Eu nu vreau aşa ceva. Îmi doresc o echipă care să se lupte cu orice adversar! Să nu mai creadă nimeni că o poate bate uşor pe Sportul.

    Cum e viaţa de antrenor în Regie? Lumea are deja o impresie: bani puţini, jucători tineri promovaţi de la Centrul de juniori…
    Asta cu banii e o problemă generală. Şi eu sunt de părere că oriunde ai antrena trebuie să fie la fel. Să pui pasiune, să te implici. Dacă nu există pasiune, n-ai cum să reuşeşti. Poate pe termen scurt, o etapă-două, dar nu ajungi să ai rezultate mari. Uită-te la Mircea Lucescu, un om cu rezultate incredibile. E o plăcere să-l asculţi vorbind despre fotbal, nu te-ai plictisi nici dacă ar vorbi toată ziua. El are această pasiune…

    “Riscam să fiu manta de vreme rea pentru Braşov”

    Cât timp alocaţi fotbalului?
    De dimineaţa până seara! Chiar dacă mai sunt cu familia, tot la fotbal mă gândesc. Sunt momente – şi îmi pare rău că există – când soţia are o discuţie cu mine şi eu îmi imaginez ce trebuie să fac la antrenament, ce trebuie să corectez la un anumit jucător. Şi mă trezesc că pleacă supărată de lângă mine. Dar mă înţelege şi întotdeauna a fost punctul meu de sprijin. Îi datorez mult.

    După victoria cu Dinamo aţi mers acasă, la Braşov, şi v-aţi dus direct la stadion…
    Nu ratez niciun meci! Doar e meseria mea.

    Apropo de FC Braşov, acolo aveaţi un loc călduţ, de ce aţi hotărât să plecaţi?
    Uite, tocmai din cauza asta! Dacă aş fi rămas acolo, aş fi fost perceput ca o manta de vreme rea, aşa cum au mai fost şi alţi antrenori. Am zis «stop»!

    Cum aţi colaborat cu Răzvan Lucescu?
    Eram prieteni, ne cunoşteam de mult timp. Nu mi-e ruşine să o spun că de la el am învăţat tot! Toate secretele: cum să pregăteşti un joc, cum să faci o şedinţă tactică, cum să faci o sinteză. Tot ceea ce înseamnă să fii antrenor principal am învăţat de la el.

    “Suntem campioni mondiali la schimbări de antrenori”

    Care este marele dezavantaj în a fi antrenor în România?
    Nu există stabilitate la nivelul băncii tehnice! Mi se pare absurd să schimbi un antrenor după două-trei etape sau patru-cinci antrenori într-un campionat. E nevoie de timp pentru a construi o echipă. Şi vă dau exemplul de la Braşov: au plecat 7-8 jucători titulari şi au venit alţi 15. Nu ai cum să îi faci să joace peste noapte, nu există o baghetă magică la fotbal. Gândeşte-te că sunt mulţi jucători care nici nu pot comunica între ei, unul e portughez, altul e nigerian… Nimeni nu are răbdare!

    De ce credeţi că nu există răbdare în fotbal?
    Trăim în secolul vitezei şi totul e pe fugă. Dar la fotbal e altceva, trebuie să-l laşi cel puţin un campionat. Să luăm exemplele lui Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu. S-au bătut la retrogradare… Dorinel, dacă-mi aduc aminte bine, era înjurat de toată lumea la început. Dar oamenii au avut răbdare cu el şi au apărut rezultatele. Dar, uite, o altă problemă: se uită foarte repede performanţele şi acum e iar hulit! În opinia mea, lui Munteanu şi lui Petrescu ar fi trebuit să li se ridice statuie!

    După un ciclu de rezultate bune, o echipă înregistrează o scădere de formă. Cine trebuie să plece: antrenorul sau jucătorii?
    Depinde de mai mulţi factori. Dacă ne uităm la Manchester United, unde Ferguson e de atâta timp, vedem că se schimbă jucătorii. Dar nu e general valabil acest lucru. În opinia mea, după trei ani sunt necesare aceste înlocuiri: ori jucătorii, ori antrenorul trebuie să plece. Intervine monotonia.

    V-aţi vedea să staţi la un singur club atât cât stă Alex Ferguson la Manchester?
    Ha-ha! În România cred că e imposibil aşa ceva! Noi suntem campioni mondial la schimbatul antrenorilor. Dar asta e… te obişnuieşti! Îţi pui dopuri în urechi şi îţi vezi de treabă. Dacă eşti atent la toate lucrurile negative nu-ţi mai rămâne decât să te arunci de la etaj.

    E normal să existe un dialog permanent cu patronul, dar să nu se întreacă o anumită limită
    Daniel Isăilă, antrenor Sportul

    Ca să mi se ridice statuie la Sportul ar trebui să câştig titlul, lucru greu de realizat. Oricum, sunt de părere că aici se pot obţine lucruri frumoase
    Daniel Isăilă, antrenor Sportul

    #92738
    dragos
    Member

    daca am fi in Premier League, ISAILA ar trebui sa primeasca titlu de: antrenorul lunii MARTIE ! :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause:

    #92739
    Zibling
    Member

    corect. bine zici dragos

    #92740
    dragos
    Member

    la Radio Romania Actualitati, Isaila spunea ca, daca va retrograda Sportul, nu crede ca va continua si in liga secunda…

    #92741
    07Ex
    Keymaster

    Isăilă, noul antrenor al FCM-ului! “Obiectivul clar al echipei este promovarea”

    Fostul antrenor al echipei Sportul Studenţesc Daniel Isăilă va semna, astăzi, un contract pe un an cu FCM Târgu Mureş şi are drept obiectiv promovarea în Liga I, transmite corespondentul Mediafax.

    “M-am înţeles cu FCM Târgu Mureş, pentru un contract pe un an, apoi vom vedea ce va fi. După plecarea mea de la Sportul aceasta este o nouă provocare şi sper să îi fac faţă. Obiectivul clar al echipei este promovarea în prima ligă. Am încredere că dacă vom munci aşa cum trebuie, acest lucru va fi posibil”, a spus Daniel Isăilă.

    Isăilă, ca şi plecat de la Sportul!

    După ce echipa din Regie a intrat într-o minivacanţă de două săptămâni, în plină perioadă de pregătire pentru noul sezon, s-a pus problema ce se va întâmpla mai departe la Sportul. Deşi unii cântau prohodul studenţilor, lucrurile nu au fost chiar atât de disperate pe cât se credea. Cu Varga şi Curelea daţi la Vaslui sub formă de împrumut s-a obţinut o gură de oxigen care să permită echipei patronate de Vasile Şiman să îşi vadă mai departe de drumul ei.

    Primele semnale de revenire la viaţă vin dinspre banca tehnică, acolo unde Isăilă a avut două tentative de a pleca în ultimele săptămâni, dar a revenit asupra deciziei. Din informaţiile pe care le avem acum, se pare că Şiman îi va da o mână de ajutor să se decidă şi asupra celei de-a treia tentative de plecare, nu de alta, dar o vorbă din popor spune că unde au mers două, merge şi a treia. Problema e că asta va fi definitivă, urmând ca în cursul zilei de mâine să se oficializeze despărţirea de Isăilă şi, cel mai probabil şi Nae Constantin, pentru a se face loc unui nou staff tehnic. (Mihai ANDRIEŞ)

    #92742
    sircos
    Member

    @dragos wrote:

    la Radio Romania Actualitati, Isaila spunea ca, daca va retrograda Sportul, nu crede ca va continua si in liga secunda…

    o fi uitat sa spuna “seria I” …
    @07Ex wrote:

    Daniel Isăilă va semna, astăzi, un contract pe un an cu FCM Târgu Mureş şi are drept obiectiv promovarea în Liga I

    #92743
    dragos
    Member

    dupa ce Marin Barbu a stat pe banca Astrei numai o saptamana, locul sau va fi luat de Daniel Isaila….asadar, Daniel va fi astral :p
    asadar, Tibi S. n-a fost singurul antrenor de-o saptamana :D

    #92744
    dragos
    Member

    “Astralul” ISAILA l-a luat secund pe Cezariiica, ole, Cezariiica, ole

Viewing 15 posts - 1 through 15 (of 18 total)
  • You must be logged in to reply to this topic.