EURO 2012

Viewing 12 posts - 61 through 72 (of 72 total)
  • Author
    Posts
  • #84382
    dragos
    Member

    continuarea interviului cu Nesu:

    Mulţi oameni şi-au promis că se vor gîndi măcar un pic diferit la priorităţile vieţii după ce-au aflat ce a păţit şi cum gîndeşte Mihai Neşu, fotbalistul paralizat de 4 luni. Dar cum arată o schimbare?

    Puştiul aşteaptă calm în zona liftului galben. Traseele de acces din clinica De Hoogstraat sînt colorate diferit, cu vopsele puternice de parcă cineva s-ar fi jucat cu nişte cuburi uriaşe, pe care le-a presărat ca să reimagineze lumea.

    Băiatul de 14 ani vorbeşte cursiv engleză, precum majoritatea olandezilor. Acum trei ani şi jumătate l-a lovit în plin o maşină. Au urmat paralizia şi depresia, ea însăşi paralizantă.

    Zburînd pe planeta Reach
    “Încet, încet, am ieşit din tristeţe”, spune el. “A fost mai greu asta decît să-mi revină simţurile. Mişc o mînă şi jumătate”, spune cu mîndrie. Picioarele sînt inerte.

    Băiatul vine la clinică pentru control şi pentru sesiuni de terapie fizică. Acasă se joacă pe Xbox în reţea. “Am rămas cel mai bun! Abia pot să ţină paşii colegii cu mine în Halo: Reach”.

    Acţiunea se desfăşoară în 2552 şi avatarul de pe ecran al puştiului zboară sub cerul luminat de soarele roşu. Aleargă, sare, trage, e nemilos şi nobil. Încearcă să salveze planeta şi omenirea de invadatori. Pe fundal, cele două luni lucesc într-un halou de lumină.

    Există oameni care l-au ajutat să-şi schimbe gîndurile? Există, îşi aminteşte că la un moment dat au venit chiar aici, la De Hoogstraat, eroii săi, fotbaliştii de la FC Utrecht.

    La început, aluneca din scaun
    Un etaj mai sus, Mihai Neşu se gîndeşte, închizîndu-şi uşor ochii. “Da, aşa e. Am fost în vizită la clinică, împreună cu echipa. Chiar aici erau copiii paralizaţi”.

    “Încearcă să ridici frîna de la pat, te rog! De acolo, de jos”. O singură clapă acţionează toate frînele. Acum, tu sau asistenta, din picioare, puteţi împinge uşor patul, cu un deget, aşa cum mişti un joystick.

    La ieşirea din salon, cîteva scaune cu rotile stau aliniate pe partea stîngă, înghesuite unul în celălalt. “Ăsta-i al meu”, spune Neşu, în timp ce e condus cu patul. “La început am avut un scaun care nu era dimensiunea mea şi, pentru că nu-mi puteam mişca nimic, nici măcar gîtul nu mă susţinea, alunecam mereu din el. O fost nasol! Da’ acum am un scaun bun, îl conduc cu mîna dreaptă, atît cît pot să o mişc, chiar şi fără să-mi controlez degetele”.

    Întunericul de afară priveşte prin geamurile mari, de sus pînă jos, ale clinicii. “Dacă închid oamenii ăştia pe aici, vorbesc cu ei să-ţi dea şi ţie un pat în salon ca să mai putem vorbi”, glumeşte Mihai. Sau poate nu.

    Zîmbetul doamnei de la recepţie
    Ce ar face oamenii în locul acesta? Ce ar face dacă s-ar trezi în trupul copilului călcat de maşină, în mintea fotbalistului accidentat la antrenament – “ce simplu a fost, jucam un 4 contra 4, m-am ciocnit cu putere de un coechipier şi gata!” -, ce ar face dacă doamna amabilă de la recepţie, în loc să-ţi cheme un taxi, ar zîmbi şi ar închide uşile clinicii?!

    Ce ar face un om întreg dacă, fără voia lui, “nu mai ai hotel, asta e!”, s-ar întinde, cu lentoarea fără de scăpare a visului, pe acest al treilea pat, pe patul liber din salonul lui Mihai?

    “Nu ştiu, nu cred că aş avea puterea lui, nu cred…”, răspunde Ilie Dumitrescu, pierdut în redacţia Gazetei.

    “Oamenii ataşează un înţeles personal poveştii”
    Şi a doua întrebare, imposibil de evitat. Nu doar viaţa lor se schimbă, nu doar viaţa familiilor celor paralizaţi, pentru că “oamenii ataşează un înţeles personal cînd întîlnesc o astfel de poveste”, aşa cum scrie undeva un ziarist de la New York Times.

    Într-un anume fel, care depăşeşte pericolul improbabil, martorii simt că exemplul îi priveşte şi că pot culege semnificaţii şi lecţii dincolo de coaja amară a fructelor. Dar nimeni nu ştie dacă va urma acest impuls.

    Îşi vor trăi viaţa mai bine, aşa cum s-au anunţat pe ei înşişi imediat după ce a trecut şocul lecturii sau al discuţiei cu prietenii?

    Se schimbă ceva?

    “Sînt într-o situaţie mega nasoală, dar am cîştigat unele lucruri. De pildă, răbdarea. Înainte, după trei zile de vacanţă, mă agitam. Acum rîd cînd îmi aduc aminte”

    “Mă urc în avion!”
    Marius Niculae spune că da, “sigur că da, se schimbă foarte multe!”.

    Atacantul cu doi ani mai mare decît Neşu zboară în Germania ca să-şi facă o asigurare. “Pe banii mei, gata, nu mai întîrzii!”. Ştie că, în cazul lui Mihai, prima de asigurare a fost plătită de FC Utrecht, dar Niculae nu vrea nimic de la Dinamo.

    Ani de zile s-a complăcut, alături de alte mii de fotbalişti din Liga 1, într-un proiect fictiv de asigurări în caz de accidentare. Acum spune că va schimba lucrurile pentru că ţine de siguranţa lui. E, deocamdată, un anunţ. Ca şi sutele de anunţuri care circulă pe net: “Am realizat ce importantă e viaţa!”.

    Despre bani şi divorţ
    Unii sînt însă convinşi că impactul sever cu drama lui Neşu i-a ajutat instant. Precum cititorul care a anunţat pe blog că a citit interviul cu Mihai şi şi-a chemat soţia, care se decisese să divorţeze. “Soţia a vrut să ne despărţim pentru că i-am ascuns că am un card de credit şi am cheltuit ceva bani, mărunţiş. I-am dat să citească despre tine, Mihai, şi am făcut-o să înţeleagă că 1.300 de euro nu reprezintă totul în viaţă”.

    Banii au valori diferite. 1.300 de euro pe card sau 2.000 de euro ziua de spitalizare la terapie intensivă. Costul total al lunii din spital şi al celorlalte luni din clinica de recuperare, cel puţin încă două de acum înainte, se va ridica la cîteva sute de mii de euro, bani pe care îi vor achita asigurările.

    În week-end merge acasă…
    Tot despre schimbări. Pentru Mihai, unele transformări sînt orbitoare.

    De pildă, relaţia sa cu soarele. Din cauza tenului său alb, fotbalistul blond nu l-a iubit niciodată prea tare. Acum e îndrăgostit.

    “Ori de cîte ori prind o zi cu puţin soare, îmi conduc căruţul electric în curtea clinicii şi stau la lumină. Stau ore întregi sub raze şi mă bucur”

    Aşteaptă după-amiaza de vineri, cînd poate merge acasă, împreună cu Maria. “Merg acasă de trei săptămîni. La început, ne lua cu un taxi comun, special, pe mai mulţi accidentaţi şi dura cam mult drumul, că ne lăsa pe rînd. Apoi, patronul lui FC Utrecht, care are firmă de taxiuri, i-a dat Mariei un număr de telefon şi vine o maşină doar pentru noi”.

    În week-end, el şi Maria ies împreună pe stradă, “am fost o dată şi la supermarket, aici ai toate condiţiile, rampe, acces pentru căruţ, iar oamenii te tratează frumos”. Două asistente vin acasă ca să-l spele şi să-l ajute. “Sînt chiar de la firma unui băiat care a paralizat pe cînd avea 5 ani, dar s-a ţinut tare şi şi-a făcut o afacere pentru oameni ca el”.

    … dar, într-un fel, clinica devine “acasă”
    Alte schimbări sînt paradoxale. Raportul cu “acasă” s-a modificat într-un sens la care el nu s-ar fi gîndit. “La clinică mă simt mega bine. Oricît de amabile sînt asistentele de acasă, nu mă cunosc precum cele de la clinică”.

    La bolnavii care stau luni întregi imobilizaţi apar leziuni ale pielii pe spate, pe fund, pe picioare. Tratamentul este urgent, pentru că micile răni poartă riscul infecţiei. Ca orice suferind, Mihai şi-a alcătuit mica hartă a rănilor sale şi dublează munca medicilor cu propria atenţie ca fiecare zonă să fie curăţată. La clinică e mai simplu. Sau, după cum i-a spus Meredith Grey unui puşti, “Să nu-ţi fie frică! Sala de operaţii e cel mai sigur loc unde te vei afla în viaţa ta”.

    Pizza şi McDonald’s
    Mănîncă de toate. Aici transformarea este aproape nulă. O încremenire delicioasă în vechile obiceiuri destul de puţin sănătoase. “În unele seri ne comandăm pizza de aici, de la un restaurant italian de lîngă clinică. Sau se duce Maria la McDonald’s şi ne ia ceva”.

    A renunţat doar la băuturile acidulate. “Îmi plăceau, mai ales Coca-Cola beam destul de mult înainte. Acum am încercat, dar nu-mi fac prea bine pentru că, neputînd să-mi simt stomacul, probabil că apar ceva probleme acolo, înăuntru”.

    “Tot ceea ce ne dorim este sănătate”
    Maria apare cu mîncarea. Pe tava de la autoservire e o friptură. “E făcută din carne tocată, ca nişte mici”, spune Mihai, prezentîndu-şi, solemn-amuzat, cina.

    El şi Maria îşi zîmbesc. Ea a slăbit faţă de fotografiile mai vechi. Au amîndoi 28 de ani, s-au cunoscut în liceu, sînt căsătoriţi de 5 ani şi sînt împreună de 11.

    Într-un număr din aprilie 2008 al revistei “Steaua Magazin”, Maria spunea că Mihai e un maestru al surprizelor, “mă răsfaţă şi-mi oferă foarte multă iubire”. Şi că “tot ceea ce ne dorim este sănătate, să facem copii şi să fim mereu o familie fericită”.

    Noul joc
    Primele două dorinţe au căzut, înghiţite în după-amiaza noroasă a zilei de 10 mai 2011. Şi jocul acela de pase “4 la 4”, cum şi-l aminteşte Mihai, s-a transformat într-un joc cu mult mai mulţi participanţi, mecanisme şi incertitudini.

    Maria este o femeie care-şi împarte corpul de sportiv al bărbatului său cu asistentele de serviciu, ce-l spală cu grijă pe Mihai, iar Mihai îşi împarte soţia frumoasă cu toate gîndurile lui singuratice, din zilele şi orele cînd nu sînt împreună.

    Există un studiu al unei universităţi britanice care spune că oamenii aflaţi în situaţia lui Mihai îşi înmulţesc cu 2,5 speranţa de viaţă dacă sînt înconjuraţi de prieteni, dar nu există nici un studiu care să vorbească despre şansa ca iubirea pasională şi intimă dintre un bărbat şi o femeie de 28 de ani să se poată converti într-o relaţie platonică şi exclusivă, pe viaţă.

    Speranţe
    “Da, sîntem puţin geloşi, dar avem încredere în iubirea noastră”, mai spunea Maria în 2008 şi Maria de acum nu pare cu nimic diferită.

    Nimeni nu ştie cum va evolua recuperarea lui Mihai. Îşi mişcă doar o mînă, asta-i o veste rea. Nu are măduva secţionată, asta-i o veste salvatoare.

    Ştiinţa medicală a evoluat accelerat şi, vorba amară a lui Mihai, “mi-a zis un văr din Canada, care a venit să mă vadă, că am noroc cu războaiele din Irak şi din Afganistan, pentru că americanii investesc foarte mult în acest domeniu. Au mulţi infirmi răniţi în războaie şi vor avansa, probabil, în soluţii pentru coloană”.

    Povestea domnului Cantor
    Aşa e, lumea s-a schimbat. Lumea se schimbă mai repede decît oamenii.

    În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, se murea încă de poliomelită. Acum, e aproape eradicată. Dar, în iulie 1944, sute de oameni au decedat sau au rămas invalizi pe viaţă numai în oraşul Newark din Statele Unite.

    Domnul Cantor era instructor de sport cînd a venit epidemia din Newark. I-a ajutat cît a putut pe copii, apoi a plecat într-o tabără, unde probabil a dus cu el virusul poliomelitic. Alţi copii au murit, el însuşi a ajuns în spital şi a supravieţuit doar izolat în tancul respirator metalic sub formă de cilindru, cunoscut în epocă sub numele de “plămîn de fier”.

    Altădată un corp perfect de sportiv, el a rămas infirm şi a ales să se despartă de Marcia, iubita lui, pe care a respins-o, după cum explica un prieten, pentru că boala sa “nu i se păruse o absurditate răutăcioasă a naturii, ci o crimă imensă comisă de el însuşi”.

    Să ai încredere în limitele tale
    Domnul Cantor era genul de om “care nu ştie unde se termină responsabilitatea lui, nu are încredere în limitele sale, deoarece, împovărat de bunătatea sa fermă şi naturală, nu îşi permite să se resemneze la vederea suferinţei celorlalţi şi nu va recunoaşte că are şi el limite, fără să se simtă vinovat”.

    “Victoria cea mai măreaţă a unui astfel de om este să-şi scutească fiinţa iubită de a avea un soţ handicapat, iar eroismul acestuia constă în respingerea celei mai profunde dorinţe a lui, în renunţarea la propria iubită”

    Facebook şi ultima întrebare
    Dar poate că domnul Cantor nu s-a putut schimba pentru că, de fapt, el nu e o persoană reală, ci doar un erou închipuit de Philip Roth în romanul său “Nemesis”.

    Între timp, Pămîntul e altul, are o clonă într-un sistem solar imaginat pe Xbox şi înşişi oamenii se pot transforma, oamenii reali sau închipuiţi.

    Pînă şi Mihai Neşu devine, uneori, pur imaginar. “Pe Facebook sînt cîţiva care se dau drept «eu». Le răspund oamenilor că sînt bine, inventează detalii. Scrie, te rog, că nu am cont de Facebook! Şi le transmit celor care fac asta şi-mi iau identitatea că nu e corect”.

    Nu e corect.

    Dar ce e corect, ce e corect în a fi un superbăiat, care să joci un “4 contra 4 banal” cu o săptămînă înainte de încheierea sezonului, să bagi o alunecare şi să simţi că s-au închis uşile?!

    Asta e corect? Şi, promitem, e ultima întrebare.

    “Cînd om fost cu echipa să vizităm copiii de la clinică, mi s-o făcut milă, dar nu mi-am imaginat cu adevărat ce trăiesc. Acum m-am întors printre ei şi ştiu ce simt. Cam aşa ni se întîmplă în viaţă, ajungem să înţelegem cînd trăim”

    Finalul discuţiei. Găseşte Mihai Neşu un sens în ceea ce i s-a întîmplat? Decideţi singuri
    Ultima filă a interviului. Exact acum o săptămînă stăteam faţă în faţă cu Mihai, la Utrecht. Nu trebuia să se întîmple aşa.

    Dorinţa interviului a apărut cu cîteva luni înainte. Legătura a fost discretă şi pe mai multe planuri. Colegul meu Gabriel Berceanu a călătorit de două ori în Olanda, imediat după accident şi mai tîrziu. Reportajele sale excepţionale au mişcat publicul. Despre Mihai am scris şi eu, şi alţi colegi.

    Toată presa română a rezonat la drama fotbalistului.

    Gazeta a urmărit consecvent evoluţia lui Mihai. Şi, printr-un prieten al lui, am rămas în legătură, dar niciodată direct. Acum două săptămîni, prietenul fotbalistului m-a sunat: “Mihai a hotărît să vorbească o singură dată. Ne-am sfătuit şi te roagă să fii tu cel care să facă interviul. E o chestiune de încredere. Vrea o discuţie la telefon. O să-ţi transmit un număr, dar nu acum, că pentru cîteva zile nu poate sta în scaun din cauza unor răni”.

    Apa de pe străzile Bucureştiului
    Miercurea trecută am primit numărul: “Sună-l joi la 4 după-amiază, ora Olandei!”. Nu vorbisem cu Mihai, nu ştiam în ce stare se află.Miercuri noapte mă pregăteam pentru interviu. Ceva nu-mi ieşea de nici un fel! Am intrat pe net şi am verificat avioanele spre Olanda. Erau bilete.
    Dimineaţa decolam de pe “Otopeni”. N-am spus nimănui.

    Ultima amintire din țară a fost mărturia exasperată a taximetristului român, în oraşul unde zorii abia pătrundeau: “Domne, e incredibil ce urît miroase Bucureştiul şi cînd e aerul curat. Ăştia spală asfaltul cu apă din Dîmboviţa! O scot prin nişte ţevi la podul Timpuri Noi sau la Grozăveşti şi încarcă maşinile cu ea!”.

    Secunda cît s-a gîndit
    La 4 după-amiază eram într-o cafenea studenţească din Utrecht, lîngă Wilhelminapark, o grădină care mărgineşte clinica De Hoogstraat. La prînz anunţasem redacţia că s-ar putea să avem ceva important.

    Eram aproape convins că Mihai va refuza să ne vedem, dar şi la telefon interviul era valoros. I-am dat sms. L-am sunat cu mari emoţii. Nu a răspuns.

    A revenit în cîteva minute. “Salut, scuze, am rugat asistenta să-mi dea telefonul, abia am terminat terapia”. Vorbea absolut normal, legănat, ardeleneşte. “Uite cum stau lucrurile, Mihai. Te sun din Utrecht, am preferat să nu vorbim de la mii de kilometri distanţă, eu, într-o hală din Piaţa Romană, tu, la Utrecht. Nu te presez, cred că e mai bine să ne vedem, dar e OK şi la telefon. Cum vrei tu”.

    S-a gîndit doar o secundă. Una dintre cele mai lungi.

    – Ce supraevaluăm în viaţă?
    – (Zîmbeşte şi plînge în acelaşi timp) Multe lucruri le considerăm prea importante. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Eu, în situaţia mea, pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti.

    – În ce crezi, Mihai? (Colega mea Maria Andrieş îmi dăduse întrebarea)
    – În Dumnezeu, acelaşi pentru noi toţi. Diferenţa de religie a născut războaie, dar, pentru mine, Dumnezeu e unul singur. Eu sînt greco-catolic, Maria este penticostală, dar ne rugăm împreună. Am fost la un pastor chiar aici, la un centru creştin mega renumit. Eu cred că toţi avem nevoie de Dumnezeu: creştini, budişti sau musulmani.

    (Nu ştiu dacă Mihai ar fi acceptat fotografii sau imagini filmate. Poate da, la urma urmei arată exact ca înainte de accident, dovadă că graficianul Dan Voinea a reuşit să-l reproducă exact cînd i-am oferit fotografii şi i-am povestit cîte ceva. Sau poate că nu ar fi acceptat. Nu i-am propus deloc să-l fotografiez sau să-l filmez. Nu ştiu exact de ce. Mă gîndesc la asta într-unul din puţinele momente în care s-a oprit din vorbă).

    – Eşti OK, Mihai?
    – Mă gîndeam. Cîteodată nu înţeleg de ce se întîmplă chestiile astea. Cel mai mult nu înţeleg la copii. Ce vină au ei? De ce se nasc aşa bolnavi, săracii? Că eu am avut, na, pot să zic că de ce am băgat alunecare?! Poţi să găseşti un motiv că m-am accidentat. Dar un copil care abia s-a născut?

    – Şi ai un răspuns?
    – Poate. Există Dumnezeu şi aici nu e Raiul ca să fie toate bune şi frumoase. Dar unele lucruri chiar nu merită să li se întîmple oamenilor respectivi. Accidente se pot întîmpla că e liberul arbitru şi te lasă Dumnezeu să faci şi ce gîndeşti! Dar apoi îţi mai dă o şansă.

    (Închid caietul a treia sau a patra oară. E foarte tîrziu. Maria stă lîngă patul său, pus în mijlocul restaurantului, aveam să-i zăresc aşa, în lumină, şi după ce am plecat printre pomii din faţa clinicii)

    – Auzi, înainte să pleci. Ai grijă de caiet. Dacă îl pierzi, o să trebuiască să mă mai asculţi încă o dată, de la început!

    O noapte întreagă
    Străzile din Utrecht sînt ude. O iau pe jos. Unde am citit asta? Liberul arbitru şi voinţa Divină şi explicaţia Răului. Unde?!

    Mi-a trebuit o săptămînă ca să regăsesc cartea lui Hans-Werner Schroeder, preot, profesor și teolog german.

    “Îngerul ne însoţeşte cu netulburată fidelitate”, scrie prelatul. “Într-un sens, viaţa noastră este condusă şi tot ceea ce mă pune în mişcare nu se întemeiază pe întîmplare, ci pe înţelepciune şi iubire”.

    Dar omul are propriul liber arbitru. “Îngerul nu-l poate constrînge pe om pentru că l-ar face neliber; aşa ceva nu trebuie să se întîmple, libertatea este sensul existenţei umane şi ea nu trebuie pusă la îndoială. Însă, totodată, libertatea oferă largi spaţii tragismului de orice fel. Şi atunci, indiferent ce faci, îngerul rămîne aplecat spre tine, cu infinită răbdare, ocrotindu-ţi destinul”.

    Unde ai citit asta, Mihai? Sau poate ţi-a şoptit-o cineva în noaptea asta decisivă de mai, după ce te-ai trezit din operaţie, la Reanimare.

    -Îmi e rău şi frică, dar nu vreau somnifer.

    -Stai liniştit, rămîn aici, lîngă tine, şi vorbim toată noaptea.

    Așa au venit zorile. N-ai dormit, dar te-ai trezit ca dintr-un vis bun.

    Îmi amintesc cum mi-ai spus că femeia a venit să te viziteze, după ce te-ai mutat din spital la clinică.

    O fi un mega înger sau un simplu om.

    „Aicea nu e Raiul” (IV)

    #84383
    dragos
    Member

    maine “nationala” va intalni Albania la Tirana, meciul va avea loc la ora 21.00
    este ultimul supliciu al acestei campanii amare si amicale :)) X(

    #84384
    sircos
    Member

    @07Ex wrote:

    Eu cred ca avem sanse sa ne calificam. N-o fi dracu’ chiar atat de negru.

    bai mai negru decat pare :-B

    #84385
    dragos
    Member

    hahaha, meciul cu albanezii il vom asculta (cine doreste) la radio :)) =)) =))

    Meci fără miză pentru calificare, Albania – România nu a fost considerat important nici de televiziunile româneşti.
    Ultima partidă din cursa pentru EURO 2012 a naţionalei lui Piţurcă nu va fi televizată :)) =))

    Posturile TV au preferat să difuzeze filme sau emisiuni la ora la care Mutu şi Torje se vor bate cu albanezii. Serialul “Anatomia lui Grey”, telenovela “Narcisa: Iubiri nelegiuite” sau emisiunea “Vocea României” sînt programele considerate mai importante decît ultima partidă a naţionalei lui Piţurcă din grupa D

    Preţul prea mare solicitat de Sport Five, deţinătoarea drepturilor pentru meciurile de pe teren propriu ale reprezentativei Albaniei, a speriat televiziunile româneşti. Digi Sport 1 preferă să transmită Franţa – Bosnia, în timp ce televiziunile generaliste dau seriale sau emisiuni.

    Deţinătoarea dreptului de televizare a partidei Albania – România a cerut iniţial 600.000 de euro, pentru ca mai apoi preţul să scadă la jumătate. Cu o zi înaintea partidei, televiziunile româneşti ar fi trebuit să plătească în jur de 50.000 de euro, sumă considerată prea mare. Ultimul meci netelevizat al naţionalei a fost cel cu Azerbaidjan, 1-0, în 1999.

    Albania – România se va disputa de la ora 21:00, liveTEXT pe GSP.RO şi va putea fi ascultat la Radio România Actualităţi, în emisiunea Fotbal Minut cu Minut – Gazeta Sporturilor.

    Echipele probabile pentru meciul de azi:
    Albania 4-4-2
    Ujkani – Dallku, Teli, Cana, G. Lika – Muzaka, Lala, Bulku, Hyka – Bogdani, Salhi
    Rezerve: Hidi, Januzi, Veliu, Lila, Bakaj, Roshi, Lilaj
    Selecţioner Josip Kuze

    România 4-3-3
    S. Lung jr – Luchin, Tamaş, D. Goian, Latovlevici – Nicoliţă, Bourceanu, Ad. Cristea – Torje, B. Stancu, Mutu
    Rezerve: Pantilimon, Măţel, Găman, Cociş, C. Lazăr, G. Bucur, Marica
    Absenţi: Raţ (suspendat), Moţi, Sînmărtean, Gardoş (accidentaţi)
    Selecţioner Victor Piţurcă

    Clasament Grupa D
    1. Franţa 20p
    2. Bosnia 19p
    3. România 13p
    4. Belarus 13p (un joc mai mult)
    5. Albania 8p
    6. Luxemburg 4p (un joc mai mult)

    #84386
    Radu Dobrin
    Member

    @dragos wrote:

    hahaha, meciul cu albanezii il vom asculta (cine doreste) la radio :)) =)) =))
    ….

    Daca l-a comentat cumva Ilie Dobre, a salvat toata campania de calificare =)) =))

    #84387
    dragos
    Member

    @Radu Dobrin wrote:

    @dragos wrote:

    hahaha, meciul cu albanezii il vom asculta (cine doreste) la radio :)) =)) =))
    ….

    Daca l-a comentat cumva Ilie Dobre, a salvat toata campania de calificare =)) =))

    nu l-am ascultat…..nici nu mai stiu daca “prind” radio romania actualitati :p

    am urmarit, in schimb, franta – bosnia 1-1
    ce meci !!
    am tinut cu oaspetii…..ah, ce m-am ofticat ca, nu merg la EURO de pe primul loc X(

    #84388
    dragos
    Member

    I : S-a nascut in Anglia, a crescut in Brazilia si a murit in Romania .. ce e ?
    R: Fotbalul .. :)

    #84381
    dragos
    Member

    Programul barajelor (11/12 – 15 noiembrie)

    Turcia – Croaţia
    Estonia – Irlanda
    Cehia – Muntenegru
    Bosnia – Portugalia

    #84389
    sircos
    Member

    vineri vedem prima mansa !

    in ceea ce priveste nationala noastra – bun, jucam si noi vineri in belgia un amical destul de valoros pentru noi. dar cel de marti cu grecia, din austria, ce rost are ? pai sa joace si luni unu prin germania, miercuri in ungaria s.a.m.d.

    #84390
    dragos
    Member

    Vineri, 11 noiembrie

    ora 21.00 Bosnia-Herţegovina – Portugalia

    Bosnia-Herţegovina porneşte cu a doua şansă în “dubla” cu Portugalia, dar foştii adversari ai României din grupa preliminară la EURO 2012 au demonstrat că pot pune probleme oricărui adversar.

    ora 21.05 Turcia – Croaţia

    În ultimii 16 cele două naţionale s-au întîlnit de 4 ori, 3 dintre partide terminîndu-se la egalitate (1-1, 2-2 şi 1-1), croaţii adjudecîndu-şi o victorie la limită (1-0), la EURO 96.

    ora 21.15 Cehia – Muntenegru (în direct pe DolceSport)

    Cehia s-a clasat în ultimul moment pe locul 2 în grupa I după o victorie cu 4-1 împotriva Lituaniei, în timp ce Muntenegru a ajuns la baraj luîndu-le faţa elveţienilor, la un singur punct distanţă.

    ora 21.45 Estonia – Irlanda (în direct pe DolceSport)

    Estonia şi Irlanda s-au mai întîlnit de două ori, în calificările pentru CM 2002, atunci cînd “oaspeţii” de vineri au învins de două ori, cu 2-0.

    * returul meciurilor de baraj va avea loc pe 15 noiembrie

    #84391
    sircos
    Member

    elvetia – romania 0-1 … bun scorul, dar evolutia alor nostri precum cea a SSului nostru. dupa mult timp am vazut la jucatorii romani o centrare (torje) exact pe capul atacantului (grozav), fara sa ridice privirea din pamant :ymapplause:
    putea fi lejer un 3 sau 4-1 pentru elvetieni, dar cu alde negri, arabi si albanezi greu sa faci ceva. ma mir cum de-au batut germania cu 5-3 acum cateva zile.

    #84392

    @sircos wrote:

    elvetia – romania 0-1 … bun scorul, dar evolutia alor nostri precum cea a SSului nostru. dupa mult timp am vazut la jucatorii romani o centrare (torje) exact pe capul atacantului (grozav), fara sa ridice privirea din pamant :ymapplause:
    putea fi lejer un 3 sau 4-1 pentru elvetieni, dar cu alte negri, arabi si albanezi greu sa faci ceva. ma mir cum de-au batut germania cu 5-3 acum cateva zile.

    Au batut Germania, deoarece Mannschaft-ul nu a stat cu posteriorul in poarta asteptand oportunitati pe contraatac cum am facut-o noi, a fost un joc deschis pe contre. Un alt motiv l-a reprezentat si faptul ca nu s-a putut conta pe jucatorii selectionati de la Bayern Munchen, motivul nu-l cunosc.

    Ma rog, o victorie este o victorie, nu conteaza cum este obtinuta, dar daca vom evolua asa si cu Olanda, sa stea Piti linistit, ca nu vom scapa fara gol primit cu tot cu apararea lui ermetica.

Viewing 12 posts - 61 through 72 (of 72 total)
  • You must be logged in to reply to this topic.