Licenta clubului Sportul Studentesc

Home Forums Archive Sezon 2006-2007 Season – Divizia B Licenta clubului Sportul Studentesc

Viewing 15 posts - 406 through 420 (of 956 total)
  • Author
    Posts
  • #65930
    sorin
    Member

    “Gasca nebuna”, retrogradata la masa verde
    23 Iulie 2006
    Dorin Focseneanu

    Sportul si-a pierdut licenta de club profesionist si va evolua in liga a doua in noul sezon.

    Echipa din Regie a fost sanctionata astfel pentru ca nu si-a achitat datoriile catre bugetul de stat. Comisia de Apel a Sistemului national de licentiere din Federatia Romana de Fotbal a decis sa taie in carne vie raul cel mai mic. Vineri seara, Sportul Studentesc a fost “executata” cu sange rece, echipa din Regie fiind retrogradata in liga a doua!

    “Studentilor”, care in sezonul precedent au terminat campionatul pe locul 4, fiind la un pas chiar de Cupa UEFA, le-a fost retrasa licenta de club profesionist din cauza datoriilor din 2005 fata de bugetul de stat – aproximativ 350.000 de euro. In schimb, FRF a pus batista pe tambal in cazul dosarelor celorlalte cluburi, care au datorii impresionante fata de Fisc.

    Om bogat, om sarac

    Vina e impartita. “Rechinii” i-au pandit pe “studenti”, dar si patronul acestora, lacomul Vasile Siman, a dat ocazia ca totul sa imbrace forme legale. Initial, Sportul primise licenta de club profesionist cu conditia sa depuna dovezi asupra sumelor neachitate si sa demonstreze ca se afla in litigiu cu Fiscul.

    FRF considera ca gruparea patronata de Vasile Siman n-a respectat “pactul”, motiv pentru care i-a retras licenta. Corecta in privinta Sportului, pedeapsa capata alte conotatii daca tinem cont de faptul ca aproape toate cluburile au datorii catre buget, iar Steaua, Dinamo si Rapid conduc in “top rusinica”.

    Ghinionul sau prostia gruparii din Regie a fost ca nu si-a schimbat, an de an, denumirea societatii, asa cum au procedat ceilalti rau-platnici. Proverbul “la omul sarac, nici boii nu trag” s-a potrivit ca o manusa in cazul Sportului.

    Se platesc polite

    Este foarte adevarat ca baza sportiva din Regie este intr-o stare deplorabila. Situatia este identica insa la majoritatea cluburilor. Sportul beneficiaza insa de un mare atu: are, poate, cea mai buna pepiniera de copii si juniori la nivel national. Cu toate acestea, FRF a mers “pe burta” si a intins o mana Pandurilor, echipa care va lua locul pe prima scena “Gastii nebune”.

    Retrogradarea “studentilor” poate fi catalogata drept compensatie pentru echipa din Targu-Jiu, dupa ce presedintele Marin Condescu a pus serios umarul la realegerea lui Mircea Sandu in fruntea FRF. Mai mult, Sportul a fost unul dintre cluburile “rebele”, Siman fiind un sustinator al celuilalt candidat, Gica Popescu.

    “Mergem cu sufletul impacat in prima liga!”

    Mircea Sandu, care a jucat la Sportul intre 1971 si 1986, a fost acuzat la mijlocul deceniului trecut ca a facut imposibilul pentru a salva formatia din Regie de la retrogradare. Acum, roata morii pare ca se roteste invers.

    “Ma doare sufletul de Sportul. E o tampenie sa creada cineva ca am dorit retrogradarea echipei la care am jucat ani buni. Stiu ca Sportul a fost pasuita de multe ori de Comisia de licentiere. Credeti ca, daca era sa incalc regulamentul, as fi facut-o impotriva Sportului?”, s-a aparat Nasul.

    Persoane din lumea fotbalului sustin insa ca exista o conspiratie “antistudenteasca” cu un scop precis: micsorarea pretului jucatorilor de la Sportul.

    Conform clasamentului din sezonul trecut, echipa care-i va lua locul Sportului in Liga 1 este Pandurii Tg. Jiu. Oltenii au terminat sezonul trecu pe locul 15. Retragerea licentei echipei bucurestene l-a facut pe Marin Condescu sa planga cu “lacrimi de crocodil”.

    In timp ce antrenorul Eugen Neagoe (foto mic) a declarat ca echipa nu e pregatita pentru prima liga, presedintele de la Pandurii a spus: “Daca federatia aplica acelasi regulament pentru toti, atunci mergem cu sufletul impacat in prima liga. Dar e vai de noi daca vom fi in prima liga!”.

    Bornele unei adevarate echipe studentesti

    > Infiintare: la 11 februarie 1916

    > Prima promovare in Divizia A: 1937

    > Trei finale ale Cupei Romaniei, toate pierdute: 1939 (0-2 cu Rapid), 1943 (0-4 cu CFR Turnu Severin) si 1976 (0-3 cu Steaua)

    > Cea mai buna clasare din istorie: 1986, locul 2 in campionatul intern

    > Doua finale ale Cupei Balcanice, una pierduta in 1976 (1-3 si 3-2 cu Dinamo Zagreb) si una castigata in 1979 (2-0 si 1-1 cu NK Rijeka)

    > Sase participari in Cupa UEFA, cea mai buna performanta fiind in editia 1987-1988: calificarea in turul III, dupa ce a eliminat GSK Katowice (1-0 si 2-1) si IF Brondby (0-3, 3-0 si 3-0 dupa lovituri de departajare). A fost eliminata de Hellas Verona (1-3 si 0-1).

    #65931
    cameliu
    Member

    Jos palaria pt declaratia lui Piturca… Mai sunt si oameni de fotbal care mai si gindesc in Romania…

    #65932
    sorin
    Member

    “Iau in calcul fuziunea cu Pandurii”
    23 Iulie 2006
    Dorin Focseneanu

    Patronul “studentilor” cauta disperat solutii pentru o situatie in care a ajuns din propria vina.

    Ca o ironie a sortii, e pentru a doua oara in ultimii trei ani cand Sportul retrogradeaza la “masa verde”! La finalul sezonului 2002/2003, “studentii” au luat drumul Diviziei B – culmea! – tot din incapatanarea patronului Vasile Siman, care, la fel ca si acum, a refuzat sa-si achite datoriile.

    Acesta n-a achitat 150.000 de dolari echipei Steaua pentru transferul jucatorului Florin Maxim, iar LPF a dat meci castigat cu 3-0 echipei FCM Bacau. Sportul a pierdut in acel moment orice sansa de a ramane pe prima scena. Vineri, “Gasca nebuna” a fost retrogradata tot pentru o serie de datorii ale patronului.

    “Fratia” dintre Sportul si Siman a inceput in 1998. La inceput, tanarul profesor de istorie a imprumutat clubul cu cateva sute de mii de dolari. In scurt timp, simplul investitor s-a metamorfozat intr-un patron zgarcit, acuzat de multe ori ca n-a trecut in contabilitate o parte din banii obtinuti din transferuri. Siman s-a mai facut remarcat si prin plata in natura a jucatorilor: televizoare, ceasuri, paltoane si parfumuri!

    “Multa incompetenta”

    EVZ: Domnule Siman, mai poate Sportul sa-si pastreze locul din prima liga?
    Vasile Siman: Este absurd ce s-a intamplat! Doar in Romania e posibil asa ceva. Am primit licenta pe 15 mai, iar dupa doua saptamani ne-a fost retrasa. Rusine!

    La ce va referiti?
    Comisia de licentiere ne-a informat pe 3 iunie ca ar fi trebuit sa ne ridice licenta, dar n-a facut-o pentru a nu se influenta castigarea campionatului. Regulamentul spune ca licenta poate fi retrasa doar in timpul sezonului. De ce se intampla acum? N-a inceput noua editie!

    Exista o mafie care doreste ca Sportul sa ia drumul ligii secunde?
    Nu stiu cu siguranta. Este multa incompetenta, dar cred ca e si ceva dirijat. I-am deranjat pe multi cand am decis sa jucam meciurile doar pe teren.

    Este posibila o fuziune cu Pandurii?
    Iau in calcul orice varianta. Totusi, vom lupta pana la capat. Ramanem in prima liga! Se va face dreptate! Daca am fi singurul club cu datorii, as accepta sa fim retrogradati si in Divizia D!

    “I-am deranjat pe unii…”

    Ionut Mazilu, golgheterul ultimei editii de campionat si titular in nationala lui Piturca, anunta ca Sportul a fost retrogradata in urma unui complot.

    Sportul Studentesc da fotbalisti pe banda rulanta selectionatelor de seniori si de tineret. Retrogradarea clubului din Regie nu poate fi privita cu ochi buni de selectioneri deoarece evolutia intr-un esalon secund s-ar rasfrange asupra valorii jucatorilor.

    Incepand de anul trecut, opt componenti ai “Gastii nebune” au fost convocati cu regularitate de catre antrenorii celor doua reprezentative. Ionut Mazilu este chiar titular in echipa lui Victor Piturca, in timp ce Tiberiu Balan si Costin Lazar fac parte din lotul nationalei de seniori.

    Cotat la 3 milioane de euro

    In echipa de tineret, portarul Andrei Popescu, fundasul Bogdan Cistean, mijlocasii Viorel Ferfelea, Costin Curelea si atacantul Dacian Varga au fost cu regularitate chemati “la arme”.

    Ionut Mazilu a fost golgheterul ultimei editii de campionat, cu 22 de goluri. Atacantul din Regie, care este evaluat de patronul Vasile Siman la trei milioane de euro, este dorit cu insistenta de granzii Bucurestiului, Steaua, Rapid si Dinamo. Totusi, formatiile din Capitala nu vor sa ofere mai mult de 1,5 milioane de euro.

    “Sper sa ma transfer”

    Decizia de retrogradare a Sportului l-a luat prin surprindere pe “bombardierul” din Regie.

    “Am crezut ca n-aud bine! Este nedrept sa lovesti intr-o echipa asa de frumoasa. Nu ne doreste lumea… I-am deranjat pe unii in ultimul sezon. Am o banuiala, dar nu spun mai multe pana nu aflu mai multe. Sper ca Sportul sa ramana totusi in prima liga. Avem probleme cu infrastructura si cu datoriile, dar aceste lipsuri se regasesc la majoritatea echipelor. Poate ca e bine pentru fotbalul romanesc sa retrogradeze Sportul”, a comentat, ironic, Mazilu.

    Atacantul “Gastii nebune” recunoaste ca viitorul sau la echipa nationala este incert. “Sportul m-a ajutat enorm. Asa am ajuns titular la nationala. Sper sa ma transfer acum. Daca nu voi reusi, am sa joc in liga secunda, dar va fi greu pentru mine sa mai vad nationala”, a concluzionat Mazilu.

    #65933
    sorin
    Member

    ‘Este un abuz!’

    Comisia de Apel a Sistemului national de licentiere a decis retragerea licentei clubului Sportul Studentesc, din cauza datoriilor inregistrate la bugetul statului pe anul 2005, a anuntat, vineri seara, directorul coordonator al Sistemului national de licentiere, Florin Prunea.

    Directorul departamentului de licente si afilieri din cadrul FRF, Viorel Duru, a precizat ca Sportul Studentesc are datorii la bugetul statului in valoare de 1,26 milioane RON.

    Patronul clubului Sportul, Vasile Siman, a fost audiat aproximativ doua ore, timp in care acesta a tipat si s-a plimbat nervos in sala de sedinte. La iesirea din sediul FRF, Siman a declarat ca deciziile la FRF nu sunt niciodata finale si ca viitorul campionat va incepe cu Sportul. “Nu a fost nici o agitatie din partea mea, am aratat doar ca retragerea licentei e ilegala si neregulamentara. Avem licenta acordata definitiv pe 31 mai si nu mai are cum sa ne fie retrasa. Tot ce s-a facut e abuziv. Procesul de licentiere s-a incheiat pe 31 mai si avem dreptul sa jucam in prima liga. Ei ce viseaza noaptea vor sa faca ziua. Fata de data respectiva (n.r. 31 mai) nu au aparut elemente noi, care sa duca la retragerea licentei. Viorel Duru chiar mi-a spus ca suntem o victima colaterala”, a precizat patronul clubului din Regie.

    La randul sau, Viorel Duru a explicat ca la data de 31 mai, cand se incheia perioada de licentiere, Sportul a primit licenta cu conditia sa depuna doua dovezi asupra sumelor neachitate la bugetul statului si ca se afla intr-un litigiu cu statul pentru sumele respective. “Clubul nu a respectat aceasta conditie si am cerut retragerea licentei pentru neindeplinirea obligatiilor. Înscrisurile prezentate atunci de Sportul nu erau valide. Azi (vineri – n.r.) am incercat sa-l conving pe domnul Siman ca nu poate continua pe aceasta linie de a nu-si plati datoriile, dar el a spus ca nu ne intereseaza pe noi, federatia, datoriile lui. În consecinta, Sportul nu va participa in Liga I”, a declarat Duru. Tituatia clubului Sportul a fost explicata si de Florin Prunea: “Cei de la Sportul au fost cu rea-credinta, pentru ca nu au facut nici un pas pentru a nu se ajunge aici. Vom informa conducerea FRF si LPF ca nu i-a fost acordata licenta, criteriu obligatoriu pentru a activa in prima liga. Aceasta decizie nu poate fi atacata, e definitiva si obligatorie”. Conform regulamentului, daca o echipa pierde licenta si nu e admisa in campionat, locul acesteia e luat de formatia retrogradata cel mai bine clasata, in acest caz fiind vorba de Pandurii. Tot vineri, Comisia de Apel a admis recursul Jiului, care a primit astfel licenta pentru sezonul urmator. Jiul are datorii la stat de 1,3 milioane RON, acumulate in anii 2004 si 2005. Florin Prunea a explicat ca oficialii clubului din Petrosani au venit cu acte doveditoare ca s-a platit o parte din datorie si ca gruparea este capabila sa achite intreaga suma. Florin Prunea a adaugat ca retragerea licentei clubului Sportul este o decizie dura, dar care trebuia luata: “Faptul ca unele echipe isi platesc datoriile, iar altele nu influenteaza competitia. De exemplu, jucatorilor de la Sportul nu li s-a mai operat in cartea de munca de cativa ani”.

    Pandurii nu este pregatita pentru Liga I

    Presedintele clubului Pandurii, Marin Condescu , crede ca formatia sa nu e pregatita sa evolueze in Liga I, daca gruparea va avea dreptul sa joace in primul esalon. “Daca numai Sportul nu ar primi licenta, asa cum s-a anuntat, nu mi se pare corect ca Pandurii sa evolueze in prima liga. Lumea ar intelege ca noi ne-am luptat sa ajungem aici si nu ma intereseaza principiile. Decat sa retrogradeze doar pe Sportul, am prefera sa stam in liga a doua si apoi sa promovam”, a afirmat Condescu.

    Articol semnat de Petre Dobrescu

    #65934
    sorin
    Member

    Victor Piţurcă critică dur decizia de a retrograda Sportul Studenţesc: „Cea mai oribilă decizie!”
    http://www.gsp.ro/index.php?a=50991&shift=1

    #65935
    sorin
    Member

    Cititorii GSP iau apărarea Sportului Studenţesc!



    Probabil ca nu exista ineresul de a se incerca o rezolvare favorabila echipei Sportul studentesc.
    S-a batut mult moneda pe revenirea la sistemul cu 18 echipe pentru interesul fotbalului romanesc.
    Care interes?
    Cum devine fotbalul romanesc mai purernic?
    Vin patru echipe din divizia B din care conform traditiei retrogradeaza doua sau trei si “exmatriculezi” la “masa verde”
    pe Sportul Studentesc, a patra in clasament anul trecut, cu fotbalul cel mai curat si cel mai putin implicata in scandalurile granzilor
    seriei A sau cum se mai numeste acum..
    Atata timp cat Mircea Sandu si Dumitru Dragomir sunt unde sunt, nu va fi aceasi balanta in luarea deciziilor.
    Cand spui Dinamo sau Steaua … spui Dinamo sau Steaua. Cand spui Poertul Studentesc este altceva
    Cu respect
    Butnariu Ioan

    #65936
    sorin
    Member

    Poate ar trebui cumparate niste tricouri, imprimate cu sigla clubului si eventual PROTESTEZ si impartite celor care vor sa sustina cauza…

    #65937
    sorin
    Member

    Retrogradaţi definitiv?
    Ionuţ Petrişor, Remus Răureanu

    Scandal imens între Sportul Studenţesc şi Federaţia Română de Fotbal, după ce Comisia de Apel pentru acordarea licenţei cluburilor a respins vineri recursul formaţiei din Regie pentru acordarea licenţei de a evolua în Liga 1. După o şedinţă maraton, din care nu au lipsit ameninţările, Sportul Studenţesc a fost retrogradată în Liga secundă, în locul său urmînd a reveni Pandurii Tîrgu Jiu.

    Ieri, patronul alb-negrilor, Vasile Şiman, a adus acuze grave FRF. “E o decizie abuzivă! Dosarele de licenţiere nu pot fi evaluate decît în timpul sezonului. Rezultatele au fost deja omologate. Pe 15 iunie aveam licenţă, iar acum, în aceleaşi condiţii, nu! Jucăm doar în Divizia A! Sînt interese mari la mijloc. Aştept ca marţi Comitetul Executiv să invalideze decizia. Dacă jucam în UEFA, nu îndrăzneau. În ROAF nu există nici un articol în care se precizează că nu poţi face parte din Divizia A dacă nu ai licenţă. Cel mult nu te programează la jocuri. Dar vom ataca această decizie”, a tunat Şiman. Mai mult, surse federale au afirmat că un Consiliu Executiv al Ligii se va reuni azi de urgenţă şi va valida decizia Comisiei. În concluzie, Sportul va juca în sezonul viitor în Divizia B.

    Florin Prunea l-a contrazis pe patronul “studenţilor”. “Această Comisie nici nu retrogradează, nici nu promovează. Noi doar am trimis o hîrtie către LPF, în care am comunicat că Sportul nu deţine licenţă”, a precizat fostul internaţional. De asemenea, Prunea a spus că spre deosebire de Sportul, care nu a plătiti deloc din datorii, Jiul a demonstrat printr-un extras de cont că a plătit 4 miliarde de lei vechi din cele 13 datorate către bugetul statului.

    “O decizie anormală. Au trimis în B o echipă cu zece jucători la echipa naţioanlă: trei sînt în lotul lui Piţurcă şi şapte la tineret”
    Grigore Sichitiu

    “Sîntem Juventus-ul României. Am fost trimişi de comisii în Liga secundă. Dacă va vi păstrată această decizie, vom rămîne uniţi şi la anul vom reveni în prima divizie”
    Costin Lazăr

    “Nu am primit nici un comunicat din partea LPF prin care să fim anunţaţi că vom evolua în A, dar conform regulamentelor, Pandurii este prima opţiune să evolueze în Liga I”
    Marin Condescu, preşedinte Pandurii Tîrgu-Jiu

    “E o decizie care nu mă bucură foarte mult, dar recunosc că e un început şi un demers”
    Marin Condescu despre retrogradarea Sportului

    “Probleme grave”
    Florin Prunea a declarat că Sportul a fost singurul club care nu a făcut dovada că a început să-şi plătească datoriile către stat. “Noi nu am luat decît ultimul an contabil al cluburilor, dar Sportul are de-a lungul timpului datorii mult mai mari”, a spus Prunea. Fostul portar s-a întîlnit în mai multe rînduri cu patronul ”studenţilor” şi a încercat să-l convingă pe acesta să plătească din datorii. Prunea a precizat că există mai multe nereguli la clubul din Regie, jucătorilor de la Sportul nefiindu-le lucrate cărţile de muncă de mai mulţi ani. “Este un abuz, au călcat în picioare regulamentele. Nu există nicăieri exprimarea «dacă ai început să plăteşti», ci de vorba numai de datorii sau nu”, a punctat Şiman.

    Se răzbună Naşu’?
    Surse apropiate lui Şiman au declarat că acesta l-ar fi sunat vineri seară pe preşedintele Mircea Sandu pentru a-i reproşa decizia Comisiei, dar că Naşu’ i-ar fi închis telefonul, spunîndu-i: “Nu am ce discuta cu tine!”. Sandu încearcă astfel să se revanşeze faţă de preşedintele Pandurilor Tîrgu-Jiu, Marin Condescu, cel care l-a ajutat anul trecut în lupta pentru preşedinţia FRF. În timp ce Condescu s-a dovedit a fi un aliat de nădejde, Şiman l-a susţinut pentru postul de preşedinte pe Gică Popescu.

    23 iulie 2006

    #65938
    sorin
    Member

    Vasile Şiman ameninţă cu UEFA

    Principalul finanţator al echipei din Regie spune că se va adresa forului european pentru a demonstra că în cazul echipei lui s-a făcut cel mai mare abuz.

    Răzvan IONAŞCU
    Vasile Şiman (foto) ameninţă că, dacă lucrurile nu se vor rezolva, va depune o plângere la mai-marii forului european.
    PRO Domnule Şiman, continuaţi să susţineţi că e o decizie aberantă?
    SIMAN Normal că da. Nu are nimic în comun cu regulamentele pe care ei pretind că le-au aplicat. La acea comisie se gândeşte şi se vorbeşte după cum visează fiecare noaptea. În acele comisii nu există oameni competenţi, doar prieteni, o parte fiind angajaţi ai FRF.
    PRO Ce alte cluburi credeţi că mai au, în clipa de faţă, datorii financiare?
    SIMAN Nu mă interesează acest aspect. Dar vom face toate demersurile necesare la UEFA pentru a demonstra care este atitudinea comisiei de licenţiere de aici.
    PRO Aveţi oferte pentru jucători?
    SIMAN Vom discuta la momentul potrivit. La ora actuală ne ocupăm de rezolvarea acestei probleme. Vreau să se ştie că noi nu am retrogradat, motiv pentru care vom juca în Liga I. În momentul în care s-a încheiat procesul de licenţiere a cluburilor, pe 31 mai, decizia a fost definitivă şi irevocabilă. Acum aceşti incompetenţi atacă această hotărâre.
    PRO A vrut cineva anume ca Sportul să retrogradeze?
    SIMAN Sunt foarte multe persoane care nu ne iubesc. Am deranjat prea mult sezonul trecut.

    #65939
    ultrasro
    Member

    Calcio: Calcio Estero: Generico
    Romania: non paga le tasse, retrocesso in serie B
    22/07/2006 11.33.04
    (DS) – Bucarest (ROM), 22 luglio – La federcalcio rumena ha deciso di far retrocedere in seconda divisione il club Sportul Studentesc Bucarest. La FRF ha optato per questa scelta dopo aver constatato che il club aveva un enorme debito con il fisco, non avendo pagato le tasse: `Lo Sportul Studentesc giochera` nella seconda divisione dopo che le autorita` locali hanno stabilito che il club deve circa tre milioni di euro allo stato`, ha detto Paul Zaharia, portavoce della federcalcio.

    All`inizio dell`anno, le autorita` locali avevano annunciato che i club di prima divisione hanno accumultato oltre 30 milioni di euro di debiti con lo stato negli ultimi 16 anni. Il budget medio dei 18 club di serie A e` di circa 4,5 milioni di euro: `Tutti le squadre di prima divisione hanno debiti con il fisco, ma lo Sportul Studentesc non ha mai iniziato alcun pagamento – ha precisato Zaharia – tutti gli altri club hanno, in qualche modo, manifestato la volonta` di colmare i debiti`. Il Pandurii Tirgu Jiu, retrocesso al termine della stagione, e` stato ripescato in serie A. Lo Sportul Studentesc, quarto nell`ultimo campionato, ha gia` annunciato che presentera` ricorso. Il campionato ricomincia il 28 luglio.

    Rivivete le emozioni di Germania 2006 nello speciale Datasport
    (L. Talotta, DTS)
    Copyright © 1995-2006 Datasport

    #65940
    Giani
    Member

    @cameliu wrote:

    Inregistrarea stirilor se poate vedea la:
    rtsp://212.54.100.33/video/DATA-2006-07-22-18-59.rm

    insa dupa declaratiile frf totul pare definitiv si irevocabil! Deci suntem in B cu acte!

    Cameliu, multumiri pentru link, intr-asdevar,foarte instructiv. Atentie mare insa la declaratia Ligii: Daca FRF nu cere in scris, in mod expres, neinscrierea Sportului in prima liga, LPF nu va lua aceasta masura. Mitica se teme de o eroare de judecata din partea FRF (ma rog, acolo eroarea de judecata este genetica, demna de incadrat in domeniul patologic) si ezita sa ia o decizie in acest sens. Nu stiu de ce am vaga impresie ca la FRF lipsesc “bilele” (ES: cojones) necesare pentru a trimite un asemenea document.

    #65941
    cameliu
    Member

    Griji baietzi ce scrietzi ca ajungetzi in presa:

    http://www.gardianul.ro/2006/07/24/sport-c10/facut_incompetent_prunea_vrea_sa_il_distruga_pe_siman_-s82015.html

    Facut incompetent, Prunea vrea sa il distruga pe Siman!

    24.07.2006
    Dupa ce, vineri seara, Comisia de licentiere din cadrul FRF a retrogradat-o pe Sportul Studentesc din cauza datoriilor la bugetul statului, un adevarat razboi a izbucnit intre „studenti“ si federali. S-au aruncat cu cuvinte grele si de o parte si de cealalta, dar cel mai grav este ca s-a ajuns pana la amenintari cu moartea, aparute pe site-ul oficial al gruparii din Regie.

    „De fiecare data cand voiam sa vorbim despre datoriile pe care le are la stat Sportul Studentesc, Vasile Siman ne spunea ca nu e treaba noastra ce datorii are el“, au dezvaluit oficialii FRF, arunci cand au anuntat decizie retrogradarii Sportului Studentesc. „Imi pare foarte rau ca s-a intamplat asa, dar s-a ajuns aici din cauza inconstientei unui om“, a punctat Mircea Sandu, presedintele FRF. De partea cealalta, patronul gruparii din Regie a tunat si fulgerat impotriva membrilor comisiei de licentiere, care il au in frunte pe Florin Prunea. El i-a numit „incompetenti“ pe acestia si i-a asigurat pe fanii Sportului ca echipa va juca tot in prima liga. Parca pentru a pune sare pe rana sangeranda a lui Siman, Prunea, care a fost si vicepresedinte AFAN, le-a recomandat jucatorilor din Regie sa depuna memorii pentru a deveni liberi de contract. Asta ar insemna, practic, sfarsitul aventurii in fotbal a lui Siman, al carui tel este sa obtina cat mai multi bani din vanzarea jucatorilor.

    Prunea, amenintat cu moartea
    Site-ul oficial al Sportului Studentesc este locul unde s-a comentat cel mai aprins decizia FRF. Fanii „studentilor“ si-au exprimat revolta, dar si-au pastreaza luciditatea necesara pentru a depista principalul vinovat pentru situatia creata: Vasile Siman. „Oricum, foarte multi considera ca Siman e un excelent manager, dar a doua oara retrogradam ca nu are bani-vezi cazul Bacau 2003! Siman a fost dezatrul Sportului. Cu un alt manager eram in Cupa UEFA! Asa ca pe langa toti sacalii din fotbal Siman e autorul principal al retrogradarii! Daca platea banii, problema nu exista! Daca jucatorii vor fi declarati liberi, asta inseamna practic sfarsitul de club profesionist al unei echipe de 90 de ani!“, a scris „Cezar Mihalcescu“. Ipoteza desfiintarii echipei l-a facut pe „Dan Valer Moldovan“ sa il ameninte pe Prunea: „Daca se intampla acest lucru, Prunea e un om mort!“. Totusi, acesta il „urecheaza“ si pe Siman, care „trebuia sa inceapa sa-si plateasca datoriile. Din presa reiese ca Jiul a primit licenta pentru ca a inceput sa plateasca. Simplu, asta ar fi trebuit sa faca si Siman, sa le dea mai putine motive celor de la comisii si comisioare sa o retrogradeze pe Sportul. Banii pe Cruceru ar fi trebuit sa-i vireze direct la stat. Sa dea dovada de bunavointa si nu de incapatanare“.
    Victor Partan

    #65942
    Giani
    Member

    Il cheama Partzan saracul, ce nume de basina are. Dan sa il ameninte pe Prunea cu moartea, este cel mai ilar lucru. Daca vroia(m) sa o faca(em), aveam un motiv serios in iulie 1994, cand calitatile lui de superportar ne-au eliminat din semifinalele Cupei Mondiale. In rest, urechila este o mare nulitate: a fost un jucator nul, este un om de fotbal la fel de nul, este un politician penibil, iar calitatile lui umane il duc spre zona nevertebratelor. Acesta este… cum dracu’ il cheama? ca parca fu candva porcar national.

    Si intrucat Dan nu l-a amenintat, ci doar a folosit o metafora, il amenint eu: daca decizia ramane definitiva, imi fac o piftie pe cinste din urechile lui (dar mai am nevoie de inca un porc ca sa iasa piftia buna… faceti-mi o propunere: Nasu, Mitica sau Jiji? ca Duru ala pute prea tare a jeg si transpiratie).

    EDIT: Cand o fi asta site oficial, il propun pe Cazimir sponsor, pe Florin manager general, pe Ovidiu director sportiv si pe Gâgă purtator de cuvant sau director cu aprovizionarea (prietenii stiu de ce).

    #65943
    ultrasro
    Member

    Ar trebui mentinionat ca jucatorul Cruceru a plecat liber de contract la FC Arges.

    #65944
    sorin
    Member

    FRF şi LPF îşi pasează pisica
    Ionuţ Petrişor, Marius Mărgărit

    Florin Prunea, Directorul de Relaţii internaţionale din cadrul FRF, spune că nu Comisia de Apel pentru acordarea licenţei cluburilor a retrogradat-o pe Sportul din prima divizie. “Această Comisie nu retrogradează şi nu promovează. Noi doar am constatat că Sportul nu a început să plătească din datorii. Am trimis la Ligă o hîrtie în care îi anunţam că am respins recursul Sportului, iar formaţia din Regie nu are licenţă pentru a putea evolua în Liga I. Unul dintre cele mai importante puncte din regulament spune că o echipă poate evolua în prima divizie doar dacă deţine licenţă. Acum LPF trebuie să ia o decizie”, a precizat fostul internaţional. Federalul a explicat şi motivele pentru care Jiul are licenţă: “Spre deosebire de Sportul, care nu a plătit nimic, Jiul a făcut dovada că a început să plătească. Ei ne-au adus acte bancare prin care dovedesc că au plătit deja circa patru miliarde de lei din datorie”.

    “Nu putem decide noi”
    Pe de altă parte, Valentin Alexandru, secretarul general al Ligii, infirmă varianta că organismul condus de Dumitru Dragomir ar avea prerogative să decidă retrogradarea Sportului: “Liga Profesionistă nu are comisii de decizie într-un asemenea caz. Normal ar fi ca un Comitet Executiv sau alt for să emită un comunicat oficial în acest caz. Deocamdată noi avem doar hotărîrea unei Comisii, că Sportul nu a primit licenţă. Asta nu înseamnă automat şi retrogradarea. Nu poate fi programată şi, la două neprogramări consecutive sau la trei neconsecutive, este automat trimisă în eşalonul inferior. Rămîne să aşteptăm să vedem ce anunţă federaţia cu privire la componenţa celor două serii de Liga a II-a. Dacă e Sportul acolo, înseamnă că Pandurii e la noi sau invers. Cel mult ar putea să intre în atribuţiile Campartimentului Competiţii al LPF. Probabil se vor lămuri lucrurile în Adunarea Generală a Ligii”

    S-a încălcat regulamentul
    Conducătorul de la LPF a adăugat că “normal, acest caz nu trebuia să apară acum. La Regulament spune că acordarea licenţelor se face pînă pe 31 iunie. Apoi erau 10 zile pentru Apel, deci pe 11 iulie trebuia să fie dat un comunicat în acest sens. Dar Liga Profesionistă nu se poate amesteca în treburile Federaţiei”.

    Condescu n-a fost invitat la Adunarea Generală LPF
    Astăzi, de la ora 11:00, are loc Adunarea Generală a LPF care precede noul sezon, Invitaţiile la adresa conducătorilor de cluburi din primul eşalon au fost trimise cu cîteva zile înainte, Vasile Şiman, patronul grupării din Regie, făcînd parte dintre aceştia. În schimb, deşi se preconizează ca iminentă revenirea echipei Pandurii Tg. Jiu în Liga I, preşedintele acesteia, Marin Condescu, nu a primit o astfel de invitaţie. La Adunare va fi însă prezent preşedintele FRF, Mircea Sandu.

    “Este cea mai oribilă decizie care se putea lua. Sportul era poate cea mai frumoasă şi mai corectă echipă. Sper să se revină asupra acestei hotărîri”
    Victor Piţurcă

    “Nu mă interesează Sportul. Nici nu mă bucur, dar nici nu sînt supărat”
    Gigi Becali

    “Indiferent de divizia în care vor evolua, jucătorii Sportului sînt de valoare. Ei rămîn în vederile mele, indiferent de următoarele decizii”
    Emil Săndoi, antrenor naţionala de tineret

    Reacţii cititori:

    Este cea mai mare prostie făcuta de Mircea Sandu şi ai lui. Eu sînt un suporter stelist, care trăieşte în Anglia. Nu mi se pare corect ca o echipă să fie retrogradată pentru faptul că are datorii la stat. Sportul a dovedit pe teren că îşi merită locul în prima ligă.
    Yachtsman

    Cea mai mare mîrlănie care se poate întîmpla: Să retrogradezi o echipă care chiar a jucat fotbal în campionatul nostru mort în proporţie de 90%. Nu se poate să tai aripile unor jucători care şi-au dedicat tinereţea jocului adevărat şi plăcerii cîştigului corect. Dar ne-am obişnuit ca piesa să se joace în spatele scenei, iar noi, cei ce mergem la stadion pentru spectacol, sîntem, de fapt, bufonii.
    west west

    Este încă o dovadă că Mircea Sandu nu mai are ce să caute în fotbalul românesc. Păcat că Prunea şi ceilalţi îşi pătează cariera pe care au avut-o ca fotbalişti intrînd în jocurile murdare ale acestui Mircea Sandu care acum trebuie să-şi ţină promisiunile pe care le-a făcut în campania pentru Federaţie. Să vă fie ruşine, domnilor de la FRF!
    Papala Alisa

    Nu este corect ce a făcut această comisie . Dacă sînt corecţi, să le retogradeze pe acele echipe care au datorii istorice, cum ar fi: Steaua, Dinamo sau Rapid. Asta dacă vor să dovedească că sînt imparţiali!
    Dienuca 91

    Mult prea multă mizerie în acest campionat românesc! Şiman este un personaj care a deranjat anul trecut în campionat şi trebuia într-un fel “eliminat”. Sandu avea o datorie în faţa unui om cu un caracter deosebit, cum este Condescu, şi trebuia să-l ajute cumva.
    Marian 25

    De ce doar Sportul şi Jiul
    Multă lume se întreabă de ce numai Sportul şi Jiul au fost judecate de Comisia de Licenţiere pentru datorii către stat, cînd marea majoritate a cluburilor din prima divizie sînt în litigiu cu ANAF pentru diverse restanţe financiare. “La noi, la Federaţie, doar aceste două echipe sînt înregistrate cu datorii. Restul cluburilor s-au afiliat pe noi societăţi, care sînt . Nu e treaba noastră să verificăm dacă noile societăţi au preluat sau nu pasivele celor vechi, statul trebuie să facă asta”, a declarat Florin Prunea.

    Caruselul deciziilor
    15 mai 2006 – Comisia de primă instanţă a Sistemului Naţional de Licenţiere (SNL) acordă Sportului licenţa pentru 2006-2007
    2 iunie 2006 – directorul Direcţiei de Licenţe şi Afilieri, Viorel Duru, propune reanalizarea “cazului Sportul”, invocînd vicii de procedură
    19 iunei 2006 – Comisia de primă instanţă a SNL retrage licenţa Sportului; clubul din Regie depune apel
    30 iunie 2006 – Comisia de Apel a SNL amînă judecarea “cazului Sportul” pînă pe 6 iulie
    6 iulie 2006 – Comisia de Apel a SNL retrimite spre judecare “cazul Sportul” la Comisia de primă instanţă a SNL
    10 iulie 2006 – Comisia de primă instanţă a SNL retrage licenţa Sportului; clubul din Regie depune iar apel
    21 iulie 2006 – Comisia de Apel a SNL menţine decizia de a nu acorda licenţă Sportului, “hotărîre definitivă şi obligatorie”

    24 iulie 2006

Viewing 15 posts - 406 through 420 (of 956 total)
  • The forum ‘Sezon 2006-2007 Season – Divizia B’ is closed to new topics and replies.