Licenta clubului Sportul Studentesc

Home Forums Archive Sezon 2006-2007 Season – Divizia B Licenta clubului Sportul Studentesc

Viewing 15 posts - 916 through 930 (of 956 total)
  • Author
    Posts
  • #66440
    sorin
    Member

    Liga lui Mitica intra la apa in septembrieDaniel Spataru(62 vizualizari)


    Print Trimite articolul prin e-mail Scrie opinia ta
    Federatia a prins curaj dupa retrogradarea Sportului Studentesc. Primul esalon va ramine cu doar 17 echipe in trei saptamini in cazul in care Jiul Petrosani nu isi va achita datoriile.

    Jiul nu e inca sigura de locul in Liga 1, in ciuda celor doua meciuri disputate in sezonul 2006/2007. Conducerea Comisiei de Licentiere din cadrul FRF a anuntat ieri ca echipei ii va fi retrasa licenta de joc in primul esalon in cazul in care Alin Simota nu va plati datoriile clubului in termen de trei saptamini.

    „Le-am trimis o hirtie prin care i-am avertizat ca trebuie sa isi respecte angajamentele si sa vireze banii, pina pe 31 august, in contul Directiei Finantelor Publice Petrosani. Pina pe 4 septembrie vom astepta documentele care sa ateste aceasta plata, in caz contrar urmind sa solicitam ridicarea licentei Jiului, campionatul urmind sa continue cu doar 17 echipe“, a avertizat ieri Viorel Duru, presedintele Comisiei de Licentiere din cadrul FRF.

    Siman a tinut la bani

    In ceea ce priveste „precedentul“ Sportul Studentesc, Duru a tinut sa sublinieze incapatinarea patronului Vasile Siman de a-si achita datoriile, fiind data publicitatii cronologia scufundarii echipei din Regie. Astfel, desi procesul de licentiere s-a incheiat pe 31 mai, Sportul ar fi fost salvata in cazul in care Siman ar fi achitat 30% din datorii in perioada 9-19 iunie. Siman a refuzat cooperarea si in al 12-lea ceas, pe 21 iulie fiind consemnata la procesul-verbal o declaratie a patronului prin care acesta nu dorea sa faca nici un fel de plati. Pe de alta parte, Duru a transferat in curtea ANAF problema datoriilor pe care le au majoritatea celorlalte cluburi, precizind ca schimbarea formei de organizare juridica, din asociatii in societati pe actiuni, nu implica transferul de patrimoniu, astfel ca recuperarea lor e problema autoritatilor statului.

    Vine falimentul

    De partea sa, Nicolae Stoina, directorul executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice Bucuresti, subliniaza ca se vor intensifica actiunile de recuperare a datoriilor din fotbal si se poate ajunge pina acolo incit cluburile sa fie declarate insolvabile.

    #66441
    sorin
    Member

    FRR – Jiul si Poli Iasi, in pericol
    09 August 2006 | de Ovidiu Ciutescu
    Viorel Duru a venit iar in fata presei. Tot cu justificari despre dosarul “Sportul Studentesc”. Finalul a aratat ca in Divizia lui Mitica vom mai avea surpize de licentiere. Adica nimic nou…

    Sifonata serios in urma retrogradarii Sportului Studentesc in Liga 2, Comisia de Licentiere a FRF a incercat sa dreaga busuiocul prin argumentele date de legea care sta la baza agrementarii unui club pentru primul esalon. Desi, legal, Duru poate dormi linistit, moral, lucrurile stau cu totul altfel.

    VINOVATUL. “Ati spus ca noi am fost impotriva lui Siman. Nimic mai fals. Domnul Siman a fost somat inca din 2004 sa intre in legalitate. El nu a facut nimic, desi trebuia sa inteleaga ca legile sunt pentru toti. Pana la urma, Sportul a avut de suferit din cauza faptului ca el nu a respectat nici un punct din statutul de licentiere”. Intrebat despre datoriile istorice ale celorlalte cluburi din Liga 1, Viorel Duru s-a spalat pe maini: “Acele datorii sunt pe vechile societati. Cele noi, afiliate in prezent la FRF, nu au astfel de debite catre stat”. Cu alte cuvinte, daca Siman era baiat destept, si facea o alta structura comerciala pe care sa o afilieze la FRF, Sportul statea bine mersi in primul esalon.

    PERICOL. Prezent la discutia cu presa, Florin Prunea a tinut sa arate ca si “Jiul Petrosani a fost somat ca pana la 4 septembrie sa plateasca datoriile. Daca nu, va pierde licenta primita. O alta grupare cu probleme este Poli Iasi. Aici treaba e mai complicata, pentru ca an-trenorul si jucatorii ar trebui sa faca demersuri legate de situatia existenta acolo catre Federatie. Insa ma indoiesc ca vor face asa ceva. Ei stiu ca s-ar desfiinta singuri!” Chiar daca Jiul va pierde licenta, conform lui Duru, lucrurile sunt destul de incurcate: “Nu stiu daca vor fi scosi din competitie. Sunt comisii abilitate sa ia aceasta decizie.” Asadar, mult zgomot pentru nimic pe coridoarele FRF.

    #66442
    Giani
    Member

    Acum mai ramane sa vina cu cei de la “Iarta-ma” in Regie, eventual cu un buchet de flori albastre; daca aveam si un cal era perfect. Si acest duru isi demonstreaza clar incompetenta (sau cel putin incultura): fentarea fiscului prin sistemul “suveica”, pe care el il recomanda, este ilegala si se incadreaza in domeniul penal.

    Cat despre declaratia lui Stoina, mi se pare foarte corect. Dar in cazul asta s-ar incepe exact cu teparii care au datorii foarte mari si schimba societatile precum ciorapii, a scapa de SDR ar fi un gest de iginea publica.

    #66443
    Giani
    Member

    FRF spune că Sportul trebuia retrogradată acum trei ani
    de Sorin ION http://www.adevarulonline.ro

    Seful Direcţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, acuzat că şi-a luat concediu în momentul în care trebuia să explice de ce Sportul Studenţesc a fost retrogradată în Liga II, a ţinut, după două etape de la reluarea campionatului, să răspundă declaraţiilor venite din Regie. “Cu Sportul s-a întâmplat ce trebuia să se întâmple de acum trei ani. Aduceţi-vă aminte că echipa a avut probleme şi când trebuiau să-şi pună scaune în tribune. Am tot spus că va veni ziua când va curge sânge. Îmi pare rău că a curs sânge studenţesc. Nu puteam risca ca la următorul audit din partea UEFA să fie scoasă echipa naţională din competiţii”, a precizat oficialul FRF. Duru a explicat şi de ce multe din echipele care mai au încă datorii evoluează în primul eşalon. “Aceste echipe au datorii pe vechile structuri, care nu mai sunt afiliate la noi. Deci, datoriile sunt problemele statului. Sportul nu a prezentat nicio dovadă că este în litigiu cu statul pentru acele datorii”, a adăugat Duru. Acesta a prezentat şi o soluţie care ar fi putut fi adoptată de Sportul pentru a scăpa de retrogradare. “Sunt de acord cu ce este legal. Sportul se putea transforma în SC şi putea afilia această structură la noi, fără datorii, iar vizavi de datoriile vechii, asociaţii trebuiau să aibă de-a face doar cu statul”, a declarat Duru.

    Jiul riscă suspendarea
    Florin Prunea şi Viorel Duru nu au uitat de Jiul Petroşani, echipă care a fost foarte aproape de a avea aceeaşi soartă cu a Sportului. “Am pus în vedere Jiului că, dacă nu-şi plăteşte, până la 31 august, toate datoriile, îi va fi retrasă licenţa. Dacă se va întâmpla acest lucru, campionatul va rămâne cu 17 echipe”, a spus Prunea. Oficialii petroşănenilor au declarat că încearcă să se ţină de promisiunea pe care au făcut-o. “Dacă numai noi am fi singura echipă cu datorii şi nu le-am plăti, atunci merităm să fim excluşi din campionat. O să facem tot posibilul. E ciudat totuşi că aceste datorii se văd numai la unele echipe”, a precizat vicepreşedintele Jiului, Marin Spiru. “Suntem o echipă prea mică pentru acest război. E clar că deranjăm. Suntem monitorizaţi mai rău decât este România de către UE, parcă e pe urmele noastre KGB-ul”, a adăugat oficialul alb-negrilor.

    ” Duru habar n-are pe ce lume trăieşte. Cine e Duru pentru mine? N-are ce să-mi răspundă şi nici eu lui. O să răspundă în faţa UEFA.”
    Vasile Siman

    Comentarii:
    1. Sportul Studentesc a retrogradat acum trei ani. Care este logica, de ce “trebuia” sa se intample ceea ce de fapt s-a si intamplat. Mai mult, atunci nu exista notiunea de licenta de club profesionist in acceptiunea actuala, aceasta a intrat in vigoare in 2004.
    2. In 2004 nu s-a pus problema licentei, intrucat Sportul abia promovase si beneficia de o perioada de gratie de un an.
    3. Prima amenintare a venit in 2005, datorita starii tehnice a bazei din Regie. Intrucat baza a fost reabilitata, licenta a fost mentinuta.

    Chiar asa, Duru pe ce lume traieste?

    #66444
    dany33
    Member

    Conform directorului Direcţiei Licenţe şi Afilieri din cadrul FRF, Viorel Duru, acest procedeu, precum şi alte ‘chichiţe’ avocăţeşti erau cunoscute de Şiman, dar acesta a refuzat să le aplice şi în nici un moment nu a îndeplinit condiţiile necesare de acordare a licenţei.

    Viorel Duru a menţionat că oficialii clubului Sportul Studenţesc aveau la dispoziţie trei căi pe baza cărora clubul putea primi licenţa: să achite datoriile, să facă o cerere de amânare de la plata datoriilor şi să dea în judecată statul pe motiv că sumele datorate sunt nefondate. Viorel Duru a spus însă că Şiman nu a folosit nici una dintre aceste metode. ‘E adevărat, cei de la Sportul au contestat plata unor datorii, dar numai până în luna decembrie 2004, fără ca datoriile din 2005 să le achite’, a spus Duru.

    Oficialul federaţiei a mai spus că în cazul în care Sportul Studenţesc se reorganiza în societate comercială, putea obţine licenţa fără probleme, pentru că datoriile ar fi rămas pe numele vechii asociaţii. Duru a explicat de ce datoriile fostelor asociaţii sportive nu pot fi preluate de noile cluburi, care şi-au schimbat forma juridică: ‘Nu societăţile au administrat cluburile înainte, ci asociaţiile. Acestea funcţionează pe baza OG 26 / 2000, aprobată prin Legea 127 / 2001 privind asociaţiile şi fundaţiile.

    O a doua formă juridică de organizare a cluburilor este societatea comercială, care funcţionează pe baza Legii 31 / 1990. În Legea Sportului se vorbeşte de transformarea asociaţiilor în societăţi comerciale, dar nu există norme de aplicare. Juridic nu este posibil pentru că cele două forme de organizare funcţionează pe legi diferite’. Cu alte cuvinte, dacă o asociaţie sportivă se transformă în societate pe acţiuni şi se afiliază la FRF, licenţa poate fi acordată societăţii pe acţiuni, care, fiind nou înfiinţată, nu are datorii la stat.

    Datoriile vechii asociaţii rămân doar problema statului şi nu mai privesc Federaţia Română de Fotbal. Duru a adăugat că în adoptarea deciziei de retrogradare a Sportului Studenţesc a avut o mare contribuţie şi UEFA, care a ameninţat că în cazul în care nu se respectă procedurile de licenţiere, echipa naţională a României riscă să fie exclusă din preliminariile Campionatului European de fotbal.

    #66445
    stefan
    Member

    Marturisesc ca azi l-am vazut si eu pe acest Duru cum arata, într-o poză. Un oligofren, pur si simplu.
    Are un loc de cinste asigurat lângă Prunea – faţă de mardeiaş şi Lupescu – un ochi la slănină un ochi la făină.
    Eu am terminat cu şleahta asta de cretini, mă pregătesc pentru următoarea mişcare magistrală a lui Şiman – Geniul din Carpaţii de Nord – şi mă concentrez pe liga II.

    #66446
    sorin
    Member

    Azi începe Liga II

    În acest sfârşit de săptămână va debuta şi Liga II, care are, din acest sezon, două grupe a câte 18 echipe. Cea mai mare parte a meciurilor se vor desfăşura sâmbătă, Petrolul, echipă din Seria I, care are ca obiectiv promovarea în primul eşalon, urmând a juca astăzi de la ora 21.00 cu Cetate Suceava, în baza FRF de la Mogoşoaia. Sportul Studenţesc, echipă din Seria I, retrogradată din cauza neplăţii datoriilor la bugetul de stat, va debuta mâine pe terenul formaţiei Dunărea Giurgiu. Din Liga II, vor promova primele două clasate ale celor două serii şi vor retrograda ultimele patru echipe.

    #66447
    sorin
    Member

    Mazilu, scos din lotul Sportului
    2006-08-10 23:12:00

    Conducerea Sportului a trimis ieri la FRF lotul cu care “studenţii” vor evolua în liga a doua. Pe lista alb-negrilor nu se găseşte Ionuţ Mazilu, pentru transferul căruia George Copos şi Vasile Şiman au discutat şi ieri. Atacantul “naţionalei” ar putea semna în zilele următoare pentru Rapid, în cazul în care Şiman nu va primi o propunere superioară celei făcute de Copos, cifrată la 2 milioane de dolari pentru coproprietatea fotbalistului.

    #66448
    07Ex
    Keymaster

    Alertă la FRF

    În urma unui audit efectuat de firma SGC, acreditată de UEFA, s-a descoperit că Sportul în primă instanţă şi Jiul, la Apel, au primit ilegal licenţele

    Deşi păreau încheiate, cu tot scandalul dintre Vasile Şiman şi Federaţie, cazurile legate de licenţierea Sportului şi a Jiului revin în actualitate, cu ocazia unui audit al UEFA, la FRF, efectuat de firma SGS. Iniţial, gruparea din Regie primise dreptul de a evolua în Liga I şi în acest sezon, din partea Comisiei de acordare a licenţelor, dar sub condiţia de a-şi achita datoriile la stat pînă pe 31 mai. Astfel au fost însă încălcate prevederile Manualului de Licenţiere. Ilegalitatea comisă de Comisia de acordare a licenţelor a fost însă anulată de Comisia de Apel, care nu a acordat în cele din urmă licenţa Sportului. (Marius Margarit)

    Restul articolului poate fi citit aici.

    #66449
    07Ex
    Keymaster

    TAS a respins apelul clubului Sportul Studentesc

    Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a respins memoriul conducerii clubului Sportul Studentesc, prin care contesta decizia Comisiei de Apel a Sistemului national de licentiere din cadrul Federatiei Române de Fotbal (FRF) privind retragerea licentei gruparii din Regie.

    Avocatul angajat de conducerea Federatiei Române de Fotbal pentru acest caz, Justin Stefan, a invocat exceptia de necompetenta a TAS, motivând ca forul de la Lausanne nu poate solutiona, în ultima instanta, decât litigiile având un element de extraneitate, se precizeaza într-un comunicat al FRF.

    Comisia de Apel a Sistemului national de licentiere a decis, pe 21 iulie, retragerea licentei clubului Sportul Studentesc, din cauza datoriilor înregistrate la bugetul statului pe anul 2005, hotarâre consfintita si de Comitetul de Executiv al FRF, care a dispus retrogradarea gruparii din Regie în liga secunda. Conducerea FC Sportul Studentesc a atacat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

    Patronul clubul Sportul Studentesc a spus ca TAS a respins cererea pe baza unor regulamente aplicate retroactiv de Federatia Româna de Fotbal. “Cei din Federatie au invocat faptul ca nu este de competenta Tribunalului de la Lausanne sa judece acest caz, pe baza unui regulament aplicat retroactiv. Noi ne-am adresat în iulie la Tribunalul de la Lausanne, iar pe 1 august am primit regulamentul de la Federatie prin care apare modificarea ca nu ne mai putem adresa forului de la Lausanne. Este o gainarie marca FRF”, a acuzat Siman.

    Patronul clubului din Regie sustine ca urmatorul pas ar fi trimiterea dosarului atât la UEFA, cât si la FIFA. “Ei au prezentat respingerea cererii noastre ca pe o victorie a lor, dar nu au obtinut nimic. Tribunalul de la Lausanne nu s-a pronuntat pe problema de fond, ci pe cu totul altceva. Acum vom analiza caile de atac, dar cred ca vom trimite dosarul complet atât la UEFA, cât si la FIFA”, a afirmat Siman.

    Vasile Siman sustine ca angajatii din cadrul Federatiei Române de Fotbal sunt “oameni de nimic”. “O sa luam regulamentele la puricat sa vedem cine si când a aprobat aceste regulamente. Pentru mine, federatia este un capitol închis. Acolo sunt oameni de nimic, care striu sa faca numai smecherii”, a încheiat Siman.

    #66450
    cameliu
    Member

    si din gsp:

    Tribunalul Arbitral al Sportului a respins cererea AS FC Sportul Studenţesc

    La data de 1 august 2006, AS FC Sportul Studenţesc a atacat la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne decizia Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere, prin care s-a admis cererea de retragere a licenţei formulată de dl. Viorel Duru, directorul Direcţiei Licenţe şi Afilieri din cadrul FRF, precum şi decizia Comitetului Executiv al FRF, prin care s-a dispus retrogradarea clubului în Liga a II-a.

    Federaţia Română de Fotbal, reprezentată de dl Justin Ştefan, avocat în Baroul Bucureşti, a obţinut câştig de cauză în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Arbitral al Sportului, care, în data de 14 septembrie 2006, a decis admiterea excepţiei de necompetenţă a TAS formulată de avocatul FRF şi respingerea cererii AS FC Sportul Studenţesc. Tribunalul Arbitral al Sportului nu poate soluţiona, în ultimă instanţă, decât litigiile având un element de extraneitate.

    #66451
    adi
    Member

    Daca ne-am fi calificat in UEFA si ulterior am fi fost retrogradati in B, TAS ar fi avut competenta de judecare?

    #66452
    Giani
    Member

    Comepetenta TAS este de fapt o mare incompetenta. Rezultatul este vizibil si confgirma starea de ilegalitate (sau extra-legalitate) promovata de mafia FIFA: singura instanta la care te poti adresa legal este TAS, dar acesta nu este cometent sa solutioneze un litigiu pe plan intern. Daca actionezi ca in orice stat de drept, in instanta civila, esti dezafiliat pentru ca o actiune in insdtanta reprezinta o “ingerinta politica” in functionarea federatiilor de fotbal. De fapt, se demonstreaza foarte clar ca o afacere de sute de miliarde de dolari, la scara globala, se autoprotejaza abuziv in fata legii si a institutiilor statului de drept.

    Concluzia: FOTBALUL ESTE ILEGAL, intrucat se scoate singur in afara legii.

    #66453
    franz_kafka
    Member

    Eu cred ca, in pofida acestui semiesec, a inceput sa ne bata vant prielnic din pupa, spre incapacitatea jalnicilor pirati FRF si LPF, care vor sa scufunde corabia SS, de a sti sa citeasca semnele timpului: nici macar un sfert din actuala editie nu s-a desfasurat si au aparut primele suspiciuni legate de numeroase meciuri trucate…, iar daca se va continua astfel, tot mai multi oameni de sport, jurnalisti si microbisti isi vor reaminti de fotbalul de calitate (moral si profesional) practicat de SS si-i vor regreta disparitia de pe prima scena… Chiar si gestul arbitrului, care a refuzat sa fie partas marsaviilor specifice FRF, este un semn al vremurilor care se vor napusti ca o fiara asupra acestor sarmani pigmei, sfasiindu-i…

    #66454
    Giani
    Member

    Am discutat cuniste cunostinte formate in decursul tentativei mele de a deveni functionar UE; deja se discuta la nivelul comisiei juridice a parlamentului european un proiect de lege care sa aduca UEFA in legalitate, adica sa poata raspunde, si aceasta grupare mafiota, si federatiile sau asociatiile afiliate, in fata legii, fara nici un fel de restrictie. Daca s-ar fi adoptat constitutia comunitara, ar fi fost mai simplu, asa lucrurile se imput un pic. In cazul in care UEFA ar fi fortata sa renunte la aceasta imunitate artificiala in fata instantelor judecatoresti, este foarte greu de crezut ca va fi dezafiliata de FIFA, prietenii stiu de ce.

Viewing 15 posts - 916 through 930 (of 956 total)
  • The forum ‘Sezon 2006-2007 Season – Divizia B’ is closed to new topics and replies.