Stiri despre adversarii nostri.

Home Forums General Football Fotbal Intern / Romanian Football Stiri despre adversarii nostri.

Viewing 15 posts - 1 through 15 (of 90 total)
  • Author
    Posts
  • #50540

    Echipa intrata in faliment
    Nr.2774 / Miercuri, 9 August 2006
    GLORIA BUZAU (S1) Aflata în colaps financiar, divizionara secunda buzoiana este pe cale sa fie scoasa la vânzare din cauza datoriilor catre stat. Patronatul echipei are de achitat aproximativ 7 miliarde de lei vechi, însa acest lucru pare imposibil, deoarece prin vistierie bate vântul. Pentru recuperarea datoriilor, finantele publice au instituit sechestrul pe contractele jucatorilor, evaluate la 9,5 miliarde, si urmeaza sa procedeze la fel si cu brand-ul echipei.

    #75816
    dragos
    Member

    momentan, gloria joaca.

    PS: bacaul am vazut ca sunt penalizati datorita neindeplinirii baremului de “A”.

    #75817
    cameliu
    Member

    Jucatorii echipei Prefab au fost scosi de pe teren la meciul cu Petrolul

    Scandal la meciul Petrolul Ploieşti – Prefab Modelu
    Directorul tehnic al gruparii Prefab 05 Modelu, Dumitru Dumitru, a decis sa scoata echipa de pe teren la finalul meciului cu Petrolul Ploiesti, din Liga a II-a, Seria I, nemultumit ca arbitrul întâlnirii nu a dictat fault la portar în faza din care echipa ploiesteana a înscris golul victoriei.

    Echipa gazda Petrolul Ploiesti a înscris golul de 3-2 în minutul 90+3, ultimul al prelungirilor, faza la care oaspetii au reclamat un fault la portar.

    Imediat, Titi Dumitru, care nu a stat pe banca tehnica la acest meci, le-a cerut jucatorilor sa paraseasca terenul de joc. Arbitrul întâlnirii, Horea Abrudan, a asteptat câteva minute, cu mingea la mijlocul terenului, în vederea reluarii partidei, însa jucatorii formatiei oaspete nu au mai intrat pe teren. Abrudan a fluierat apoi finalul meciului.

    Nemultumiti de situatie, jucatorii echipei Prefab 05 Modelu au vandalizat vestiarul oaspetilor, fiind sparta usa de la intrare.

    Meciul s-a încheiat cu scorul de 3-2, prin golurile reusite de Costache ‘5 si Hadnaghi ’15, ’93, pentru Petrolul, si Gâtu ’19 si Doicaru ’83, pentru Prefab, însa formatia oaspete risca sa piarda cu scorul de 0-3 partida de vineri.

    #75818
    07Ex
    Keymaster

    Nu inteleg dece trebuie sa scoata echipa de pe teren daca nu sunt de acord cu arbitrajele. Dece nu joaca pana la sfarsit si pe urma daca nu le convine arbitrajul, sa faca contestatie la FRF.

    #75819
    sircos
    Member

    @97SiR wrote:

    Nu inteleg dece trebuie sa scoata echipa de pe teren daca nu sunt de acord cu arbitrajele. Dece nu joaca pana la sfarsit si pe urma daca nu le convine arbitrajul, sa faca contestatie la FRF.

    poate pentru ca o contestatie la frf ar zacea ascunsa printr-un dosar prafuit ?
    a nu se intelege ca sunt de acord cu ce-au facut prefabricatii :D

    #75820
    Giani
    Member

    S-a trezit si titi. A uitat ca aici este chiar tara tuturor posibilitatilor. Daca el crede ca putea obtine cu o echipa rurala ub rezultat bun la Ploiesti, visa prea frumos. Aici e rromanica, dom’ titi, nu merge chiar asa.

    #75821
    sorin
    Member

    Marin Barbu vede o lupta corecta

    Tehnicianul Petrolului, Marin Barbu vede în actualul lider, CS Otopeni, si în revenirea Sportului Studentesc principalele pericole pentru echipa sa, în retur, în lupta la vârf din seria I a Ligii a II-a. ”Este bine ca nu mai putin de 6-7 echipe au sanse teoretice la cele doua locuri ce duc în primul esalon, pentru ca în acest fel sunt mult mai multe meciuri ce pot fi considerate derby-uri si nu vor fi nici un fel de suspiciuni”, spune antrenorul “lupilor”, care si-a propus o victorie, etapa viitoare, la Galati, cu Dunarea, pentru a ramâne pe una dintre pozitiile ce asigura promovarea, obiectiv pe care l-a vizat înca de la venirea sa la echipa, când Petrolul era în jumatatea a doua a ierarhiei.

    Marian Dima / Prosport

    #75822
    Giani
    Member

    Gazarii devin periculosi cu Magiun antrenor. Pentru ca este un tip ambitios, corect, care stie ce vrea de la o echipa. Sunt in deplin acord cu el: cat timp sapte echipe vor avea la sfarsitul turului de campionat argumente serioase pentru a ataca promovarea, este greu de crezut ca mai exista loc pentru aranjamente. Decat poate cei din Otopeni si tractoristii, ale caror stadioane arata ca in anii 40.

    #75823
    07Ex
    Keymaster

    Hai mai Giani ca esti rau. Stadionul din Otopeni nu arata chiar asa de rau. Intr-adevar nu are mai mult de o tribuna, dar tribuna respectiva este OK, iar din cate am inteles facilitatile la stadion sunt din cele mai bune.

    De Forex nu stiu deoarece nu am fost la ei pe stadion niciodata, dar am vazut pozele din etapa trecuta si pot spune ca cel putin din poze stadionul e varza.

    #75824
    Giani
    Member

    Caz, au gazoane bune. Poate mai bune decat in Regie. Dar nu au 3000 de locuri, cat prevede minim manualul de licentiere UEFA.

    #75825
    adi
    Member

    În Liga a II-a se joacă mult fotbal pentru nimic

    http://www.capital.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=101482&cauta=fotbal

    Deşi nu obţin profit, patronii echipelor din Liga a II-a continuă să scoată bani din buzunar, din pasiune sau din inerţie, cu gândul la promovarea în eşalonul superior, care ar putea schimba radical sursele de venit.

    În 2004, Fotbal Club Botoşani SA a declarat la Fisc pierderi de aproape 190.000 de euro. Anul următor s-a încheiat tot pe minus. De această dată, pierderile au ajuns la aproape 400.000 de euro. Cu toate acestea, Valeriu Iftime, preşedintele şi acţionarul majoritar, spune că va continua să finanţeze echipa. „În mod cert, anul acesta şi în 2008 voi continua să fiu activ în acest domeniu. După, nu pot să promit nimic. Fotbalul mi-a schimbat viaţa – e şi frumos, dar şi obositor“, spune el. Iftime, care este şi patronul companiei Elsaco, principalul sponsor al clubului, spune că asigură cam 80% din bugetul anual, de 600.000-700.000 de euro, al FC Botoşani. „Am încercat să atrag şi alţi oameni de afaceri, dar fără succes. Aşa că acum încerc să obţin finanţare bancară, garantând cu firma mea, dar încercând să-i folosesc ca garanţie şi pe jucători, deşi, în România, acest lucru încă li se pare multora aberant“, dezvăluie el.

    De altfel, cele mai multe dintre partenerele de competiţie ale lui FC Botoşani au avut dificultăţi financiare în ultimii ani, potrivit bilanţurilor contabile, încheiate pe minus. FC Braşov, Petrolul Ploieşti şi Universitatea Cluj, de exemplu, au înregistrat pierderi de sute de mii de euro în 2005.

    Deşi la prima vedere situaţia e gravă, cunoscătorii domeniului spun că există şi reversul medaliei. „Bani se învârt în toate ligile din România. Toţi se plâng, dar punctele se trafichează pentru orice: cisterne cu benzină, contracte cu ciment, tranzacţii cu legume-fructe. Nimeni nu moare de foame în acest troc general, în care cel mai mult pierd, totuşi, fotbaliştii“, spune Dorin Chioţea, redactor-şef al cotidianului Pro Sport.

    Costuri mai mici, venituri pe măsură

    Cheltuielile unei echipe din divizia secundă sunt, evident, mai mici decât cele ale unui club din prima ligă. Un jucător primeşte, în general, între 5.000 şi 15.000 de euro pe an, la care se adaugă primele de joc. Acestea pot ajunge, în cazul în care echipa merge foarte bine, la alte câteva mii de euro pe an (prima de victorie este, de exemplu, de circa 200 de euro). În general, bazele sportive sunt folosite gratuit, iar deplasările se fac cu autocarul şi rareori presupun petrecerea nopţii în altă localitate.

    Însă şi veniturile sunt pe măsură. De exemplu, în sezonul 2005/2006, FC Universitatea Cluj (liderul Seriei a II-a din liga secundă) a primit, potrivit mass-media locale, circa 35.000 de euro din sponsorizări: cam 22.000 de la Banca Transilvania, 6.000 de la Oncos şi 7.000 de la Iulius Mall. Spre comparaţie, Rapid a încasat, în acelaşi sezon, spre cinci milioane de euro de la sponsori. „Nu poţi asigura finanţarea când încasezi câteva sute de lei pe lună pentru un banner afişat pe stadion. Noroc cu o firmă din Iaşi, Moldavia Oil, care are afaceri în zonă şi care este cel mai mare sponsor al nostru. Ne mai şi împrumută cu bani când e o situaţie de urgenţă“, afirmă Dan Pătruică, consilier local şi membru în adunarea generală a acţionarilor de la FCM Reşiţa.

    Sunt, desigur, şi excepţii. „Noi avem un singur sponsor – compania de salubritate Urban SA. Primăria ne dă 1.500.000 de lei pentru baza sportivă, deplasări, echipamente şi aşa mai departe, iar Urban le achită jucătorilor contractele şi primele de joc“, explică Mugur Porumbacu, directorul CS Otopeni.

    Un calcul rapid arată că firma care asigură curăţenia oraşului le-ar putea plăti fotbaliştilor cam 200.000 de euro pe an. Însă, după cum recunoaşte şi Porumbacu, Otopeniul este un caz aparte. „Suntem oraşul cel mai bogat din România, raportat la numărul de locuitori. Clubul sportiv este unul dintre cele mai bune din ţară în multe domenii, cum ar fi şah, karate sau baschet, şi îl avem legitimat aici până şi pe ambasadorul Finlandei, la departamentul de orientare sportivă“, arată el. În cazul în care Otopeniul va ajunge în Liga I (în prezent, ocupă locul doi, promovabil), Porumbacu dezvăluie că sunt o serie de mari companii din localitate care de-abia aşteaptă să devină sponsori. „Există şi posibilitatea să ne transformăm în societate pe acţiuni, Primăria rămânând majoritară“, spune el.

    Ocoliţi de televiziuni şi spectatori

    CS Otopeni este şi una dintre puţinele echipe din Liga a II-a ale căror meciuri sunt televizate. De altfel, doar TV Sport, OTV şi câteva posturi locale au transmis, în acest sezon, această competiţie. Prima TV, care difuza, în urmă cu câţiva ani, câte un meci din fiecare etapă, a renunţat, potrivit unor surse din cadrul postului, din cauza audienţei slabe. Oricum, echipele care au norocul să fie în graţiile unui post TV câştigă în două feluri: din drepturile de televizare (destul de mici, de ordinul miilor de lei, faţă de mii sau chiar zeci de mii de euro în Liga I) şi de la sponsori, cărora le pot oferi o mai mare vizibilitate.

    Nici vânzările de bilete nu reprezintă, în divizia secundă, o sursă de venit pe care să te poţi baza. „La Reşiţa, oferim gratuitate copiilor, femeilor şi pensionarilor, aşa că, la un meci cu 2.000 de spectatori, vindem, de fapt, cam 300 de bilete. La trei lei bucata, rezultă 900 de lei, adică o sumă infimă în raport cu cheltuielile“, spune Dan Pătruică. El spune că, paradoxal, pare să fie mai ieftin să joci în Liga I decât în cea secundă.

    Cei care investesc în fotbalul din Liga a II-a spun că nu au de luptat numai cu indiferenţa publicului, a mass-media şi a potenţialilor sponsori. Familiile lor reprezintă, în destule cazuri, un alt obstacol ce trebuie depăşit. „Din fericire, pe mine familia, ca şi asociaţii mei din firmă, mă înţelege şi mă susţine. Soţia mea vine la fiecare meci pe care FC Botoşani îl joacă acasă. Ca s-o atrag spre fotbal şi ca s-o fac să înţeleagă mai bine pasiunea mea, am dus-o la Londra, la un meci Chelsea – Arsenal şi i-am spus: „Uite, la asta s-ar putea ajunge!“, povesteşte zâmbind Valeriu Iftime.

    SURSE DE FINANŢARE LIMITATE

    BANI În general, cluburile din Liga a II-a sunt finanţate, parţial sau total, de autorităţile publice locale (consiliul local al oraşului sau comunei, mai rar consiliul judeţean). Cele care s-au constituit sub formă de societăţi pe acţiuni au acces mai greu la fondurile publice, aşa că se bazează pe banii acţionarilor principali.

    SPONSORI Lipsa de expunere media face ca sponsorii să nu se prea înghesuie către echipele de fotbal din divizia secundă. În multe cazuri, sponsorii sunt companii aparţinând acţionarilor sau care au legături cu autorităţile locale (de exemplu, firme din domeniul utilităţilor publice).

    TELEVIZIUNE În cea mai mare parte a situaţiilor, televiziunile locale nu au capacitatea tehnică pentru a transmite un meci de fotbal, iar posturile naţionale spun că Liga a II-a nu le aduce audienţă.

    #75826
    dragos
    Member

    Sambata am urmarit, intamplator, meciul Gloria Bz – FC Braila 0-0.
    opinia mea este ca, Gloria este o echipa UMFLATA, cu un joc MODEST !!!
    in tot meciul a TRAS DOAR 2 SUTURI pe poarta: unul din penalty (aparat de portat) si altul dintr-o actiune – ATAT !!!!
    fara Ion Viorel, echipa nu are ORIZONT de joc – ESTE ZEROOOOO !!!
    arbitrii care au prestat la acest meci, AU TRAS CU GAZDELE pe fata !!!
    ion viorel, care este un “CHIRURG”, ar fi meritat cel putin UN ROSU, insa a primit doar un GALBEN !!!!
    oaspetii au avut UN PENALTY CLAR, insa “cavalerii” AU INCHIS OCHII !!
    HUOOOO, RUSINE !!!!!!!!

    deasemenea, oaspetii au avut 2-3 MARI OCAZII pe finalul meciului, insa le-a fost teama sa traga la poarta si s-au multumit doar cu “pastrarea” balonului departe de propria poarta !!!

    nu trebuie sa ne facem calcule, caci ARBITRII SUNT CU EI si nu-i LASA pe adversari sa le puna probleme !!!!

    #75827
    07Ex
    Keymaster

    Ce bine mi-ar fi parut sa-i bata Braila pe Gloria si sa le mai scoata aerele din cap. Banuiesc ca tot se vor gasi unii care sa-i bata anul asta si atunci sa vedem.

    #75828
    Tavi
    Member

    … mai ales pentru cei care tot trambiteaza pe aici cate un “back in business” :)
    http://www.gsp.ro/index.php?a=80946&shift=1

    #75829
    Giani
    Member

    @Tavi wrote:

    … mai ales pentru cei care tot trambiteaza pe aici cate un “back in business” :)
    http://www.gsp.ro/index.php?a=80946&shift=1

    “Articolul solicitat nu exista in baza de date”. Dupa cat au batut campii cred si eu ca li s-a facut rusine si au sters articolul de pe site, din pacate a ramas in editia tiparita.

Viewing 15 posts - 1 through 15 (of 90 total)
  • You must be logged in to reply to this topic.