Home › Forums › Archive › Sezon 2006-2007 Season – Divizia B › Stiri din presa, INTERSEZON, vara 2006
- This topic has 145 replies, 26 voices, and was last updated 15 years, 10 months ago by
07Ex.
-
AuthorPosts
-
June 14, 2006 at 9:55 pm #50522
cameliu
MemberO sa inceapa stirile cu trasnferurile. Cred ca trebuie deschis alt topic pina la inceperea campionatului.
Prosport:
Stăncioiu a ajuns la spital
Portarul s-a ales pe litoral cu o toxiinfecţie alimentară.
Răzvan IONAŞCU
Aflat în vacanţă în staţiunea Mamaia, portarul Sportului, Eduard Stăncioiu (foto), numai de distracţie n-a avut parte.
Şi asta din cauza unei toxiinfecţii alimentare, care a necesitat chiar internarea lui în spital. “Am stat o oră şi ceva cu perfuzii. Totul mi s-a tras de la nişte fructe de mare. Numai vacanţă nu a fost asta. În tot cazul este ultima dată când mai vin pe litoralul românesc. Am zis că, dacă renunţ la o vacanţă în Turcia, va fi mai bine acasă. Am făcut o mare greşeală”, a precizat el. Referindu-se la viitorul lui fotbalistic, Stăncioiu a declarat: “Nu cred că voi mai rămâne la Sportul. Am avut ceva oferte din campionatul intern, dar şi de la echipe din Grecia, respectiv Cipru. Aş vrea să plec într-un campionat puternic”.June 15, 2006 at 5:35 pm #7501107Ex
Keymaster@cameliu wrote:
O sa inceapa stirile cu trasnferurile. Cred ca trebuie deschis alt topic pina la inceperea campionatului.
De acord. Mersi Cameliu.
June 22, 2006 at 10:31 am #75012cameliu
MemberSPORTUL
Stancioiu nu mai sta
El va pleca liber de contract Dupa un campionat in care elevii lui Gigi Multescu au terminat pe un nesperat loc patru, Gasca Nebuna ar putea ramine fara citiva jucatori, daca finantatorul Vasile Siman nu va veni cu oferte mai consistente financiar. De altfel, din cite se pare, unul dintre jucatorii de baza din sezonul trecut este deja hotarit sa plece din Regie. Este vorba de Eduard Stancioiu, cel care a fost titular intre buturile alb-negrilor.‘Ne vom intruni luni, la ora zece dimineata, pentru primul antrenament oficial. Oricum, eu mai am contract cu Sportul pina pe data de 30 iunie si nu cred ca il voi mai prelungi daca domnul Siman nu imi ofera ce am discutat. I-am spus ce vreau, si cred ca lucrurile sunt destul de clare”, a declarat portarul studentilor. In aceeasi situatie, sint mai multi jucatori care vor dori sa-si renegocieze contractele.
Autor: Mihai Voinea
Publicat pe http://www.spt.roJune 27, 2006 at 8:40 am #75013cameliu
Membergsp:
Fără antrenor
Gigi Mulţescu nu a decis încă dacă va continua sau nu la cîrma echipei din Regie. “Principalul” Sportului va hotărî în zilele următoare, după o nouă discuţie cu preşedintele Vasile Şiman, dacă îi va mai pregăti sau nu pe “studenţi” şi în sezonul viitor. Mulţescu trebuie să aleagă între oferta Sportului şi alte două propuneri, una din ţară şi una din străinătate. Interimar e Cezar Zamfir. (Alexandru Mihăescu)June 27, 2006 at 9:15 am #75014cameliu
MemberProsport:
Aleargă fără antrenor…
De la reunirea de ieri a echipei din Regie a lipsit tehnicianul Gigi Mulţescu, care negociază cu Vasile Şiman prelungirea contractului. Situaţia e deocamdată confuză.
Daniel VLAD
În jurul orei 10:00, pe o căldură insuportabilă, jucătorii bucureşteni şi-au făcut apariţia la stadion.
Pregătirea a fost condusă de antrenorul secund Cezar Zamfir, pentru că Gigi Mulţescu ezită să semneze un nou angajament cu “studenţii”, fiind ofertat şi de formaţii din Turcia. Tehnicianul a avut sezonul trecut unul dintre cele mai mici salarii din rândul antrenorilor din prima ligă. După finalul campionatului, acesta a avut mai multe serii de negocieri cu finanţatorul Sportului, Vasile Şiman, privind prelungirea contractului iar răspunsul final îl va da în cursul zilei de azi. La reunire a participat şi portarul Eduard Stăncioiu, care pe 30 iunie îşi va încheia contractul cu echipa din Regie, acesta anunţând că îşi va prelungi înţelegerea doar dacă i se va mări salariul, care în prezent se situează în jurul sumei de 17.000 de dolari. Căpitanul echipei, Tibi Bălan, a fost ieri la stadion, însă nu a participat la şedinţa de pregătire, nefiind refăcut în urma accidentării suferite la meciul cu Rapid şi care s-a agravat în partida cu Gloria Bistriţa. De altfel, Tibi Bălan, Ionuţ Mazilu, Costin Lazăr, Cruceru şi Dacian Varga fac parte dintre jucătorii Sportului care au primit oferte de a activa la cluburi din prima ligă, dar şi din străinătate.June 27, 2006 at 10:20 am #75015Ultras
MemberGalerie foto de la primul antrenament…
http://www.prosport.ro/index.php?c=605&a=117418Nu numai ca nu a plecat nimeni pana acum, dar au aparut unele fete noi si au reaparut altele… gen Stere…
June 27, 2006 at 11:53 am #75016Radu Dobrin
Membercine e lunganul ala de peste 2 m?? 😯 😯
June 27, 2006 at 12:09 pm #75017cameliu
Member@Radu Dobrin wrote:
cine e lunganul ala de peste 2 m?? 😯 😯
Paraca aveam odata pe Stanga la 2 m. Tot el e?
June 27, 2006 at 12:52 pm #75018black@white1916
Member@Ultras wrote:
Galerie foto de la primul antrenament…
Parca l-am vazut pe Maxim sau mi s-a parut ?!!
June 27, 2006 at 1:47 pm #75019Ultras
MemberE Andrei Stanga, refacut dupa accidentare la ligamente.
Este Maxim, care si el revine dupa accidentare la genunchiArticol din ProSport: Alearga fara antrenor…
http://www.prosport.ro/index.php?c=1&a=117258June 27, 2006 at 3:48 pm #75020Giani
Member@Ultras wrote:
E Andrei Stanga, refacut dupa accidentare la ligamente.
Este Maxim, care si el revine dupa accidentare la genunchiArticol din ProSport: Alearga fara antrenor…
http://www.prosport.ro/index.php?c=1&a=117258Ne-ar prinde bine si noua o “clona” a lui Crouch, poate asa mai apar si goluri la centrarile inalte in careul advers.
June 27, 2006 at 3:58 pm #75021cameliu
Member@Giani wrote:
Ne-ar prinde bine si noua o “clona” a lui Crouch, poate asa mai apar si goluri la centrarile inalte in careul advers.
Important e sa avem adversari cu par lung si coada…
June 27, 2006 at 4:03 pm #75022Giani
Member@cameliu wrote:
@Giani wrote:
Ne-ar prinde bine si noua o “clona” a lui Crouch, poate asa mai apar si goluri la centrarile inalte in careul advers.
Important e sa avem adversari cu par lung si coada…
Indeplinesc conditiile: am parul lung si strans in coada. La ce echipa sa ma bag ca sa devin adversar
June 27, 2006 at 4:03 pm #75023Ultras
MemberSi antrenorul, Multescu sau care o veni, sa il reprofileze din fundas, atacant…
June 27, 2006 at 4:05 pm #75024Giani
Member@Ultras wrote:
Si antrenorul, Multescu sau care o veni, sa il reprofileze din fundas, atacant…
Te referi la Stanga? Sa joace orice, numai sa marcheze.
AuthorPosts- The forum ‘Sezon 2006-2007 Season – Divizia B’ is closed to new topics and replies.