Stiri din presa – sezon 2005-2006

Home Forums Archive Sezon 2005-2006 Season – Divizia A Stiri din presa – sezon 2005-2006

Viewing 15 posts - 91 through 105 (of 299 total)
  • Author
    Posts
  • #72554
    cameliu
    Member

    Prosport:

    Tot acasă, în Regie

    Deşi au sperat ca în această iarnă să prindă un contract la o echipă mai bună, Ionuţ Mazilu,Tibi Bălan şi Costin Lazăr au rămas pe loc şi vor juca, cel puţin în retur, tot pentru alb-negri.

    Mădălina BUHAT
    Perioada de transferuri din pauza competiţională a campionatului se anunţa a fi una profitabilă pentru Sportul Studenţesc, care pregătea cu mare tam-tam plecarea vedetelor Mazilu, Lazăr şi Bălan.
    Spre uimirea tuturor, deşi a curs cu oferte din toate părţile, Steaua, Dinamo, Rapid şi Poli Timişoara arătându-şi interesul faţă de jucători, “studenţii” se antrenează tot cu echipa din Regie. În urma plecării celor trei fotbalişti, patronul Vasile Şiman ar fi băgat în buzunar câteva milioane de euro. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, sumele cerute pe jucători fiind considerate de oficialii grupărilor care îi curtau mult prea mari. Dorinţa lui Şiman ar fi fost să primească în schimbul golgeterului Ionuţ Mazilu aproximativ 3 milioane de euro, în timp ce ceilalţi doi jucători erau estimaţi la câte 1,5 milioane fiecare. După cinci sau şase ani petrecuţi în curtea din Regie, Mazilu, Bălan şi Lazăr vor îmbrăca echipamentul alb-negru şi în acest retur, sperând ca în vară să obţină un contract bun la una dintre grupările mari ale Diviziei A sau chiar la unele din străinătate.

    “Mi-aş fi dorit să ajung la o echipă mai mare, însă nu a fost să fie nici în această iarnă. Sper totuşi ca aşteptarea mea să fie de bun augur .”
    Tibi Bălan

    “Mă aşteptam ca în această iarnă să ajung la altă echipă. Nu am intrat în criză, întrucât nu s-a încheiat încă perioada transferurilor.”
    Ionuţ Mazilu

    “Aşteptam un transfer, dar nu a fost să fie. Sunt puţin dezamăgit, dar în acelaşi timp mă voi ambiţiona să joc mult mai bine în continuare la Sportul.”
    Costin Lazăr

    Tiberiu Balan

    A venit la Sportul Studenţesc în 2001
    Palmares:
    În Divizia A 65 meciuri/13 goluri
    În Divizia B 26 meciuri/ 8 goluri
    La echipa naţională 2 meciuri/ 0 goluri

    Ionut Mazilu

    A venit la Sportul Studenţesc în 1999
    Palmares:
    În Divizia A 94 meciuri/ 30 goluri
    În Divizia B 74 meciuri/ 39 goluri
    La echipa naţională 5 meciuri/ 0 goluri

    Costin Lazar

    A venit la Sportul Studenţesc în 1999
    Palmares:
    În Divizia A 82 meciuri/ 3 goluri
    În Divizia B 63 meciuri/ 7 goluri
    La echipa naţională 2 meciuri/ 0 goluri

    #72555
    Ultras
    Member

    @dragos wrote:

    echipa noastra si-ar putea anula turneul din turcia datorita pericolului gripei aviare, care a provocat 3 decese in aceasta tara……..au plecat spre rep.moldova, dupa ce au renuntat la pregatirea din bulgaria (albena).

    Ce vorbesti? Si sa piarda doua saptamani moka? Nu-l sperie pe Sile nici ciuma bubonica…

    #72556
    cameliu
    Member

    Şiman: “Poli Timişoara şi Rapid sunt interesate de Mazilu”

    Patronul clubului Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că grupările Poli Timişoara şi Rapid sunt interesate de transferul atacantului Ionuţ Mazilu.

    “Există interes pentru Mazilu din partea a două cluburi, Poli Timişoara şi Rapid. Dar sunt doar discuţii, n-au fost oferte. Nu putem să propunem noi altor cluburi jucătorii. Majoritatea ştiu numerele de telefon, deci cine doreşte fotbalişti de la Sportul poate să sune”, a explicat patronul grupării din Regie.

    Vasile Şiman a negat că Poli Timişoara a propus un schimb Ionuţ Mazilu – Gigel Bucur plus o sumă de bani: “Nu e adevărat. S-a propus Mansour. Apoi am fost întrebat ce jucător vreau, şi de aici am înţeles eu că s-ar putea ca ei să se refere la Bucur. Dar Bucur nu putea să vină la Sportul având în vedere condiţiile salariale pe care le are acolo. Bucur poate intra în tranzacţia aceasta numai dacă există o ofertă pentru el din altă parte”.

    Noul antrenor al Sportului Studenţesc, Gheorghe Mulţescu, a afirmat că lotul de jucători ar mai avea nevoie de unele completări. “Mai sunt posturi descoperite, care mai necesită dubluri. De exemplu la stoperi, unde suntem descoperiţi pentru că avem jucători accidentaţi”, a spus Mulţescu.

    Tehnicianul a menţionat că a stabilit în mare programul echipei din această pauză competiţională, care cuprinde o săptămână de pregătire la Braşov şi două turnee, unul de nouă zile în Republica Moldova şi altul în Antalya de 16 zile.

    #72557
    dragos
    Member

    Urmează Mazilu
    Radu Oprişan

    Eventuala plecare a lui Daniel Niculae va fi acoperită prin achiziţionarea internaţionalului din Regie

    “I-am luat pe Pancu şi pe Moldovan. Urmează Mazilu! Daniel Niculae poate pleca oricînd şi trebuie să fim acoperiţi”, a declarat George Copos. El negociază intens cu Vasile Şiman cedarea atacantului echipei naţionale în Giuleşti. Afacerea ar putea să îl coste pe vicepremier aproximativ un milion de dolari, cît cere finanţatorul Sportului. Şiman mai vrea să obţină şi un procent dintr-un transfer ulterior al jucătorului.

    Giuleştenii intenţionează să mai aducă un atacant, în ciuda faptului că i-au luat pe Viorel Moldovan şi pe Pancu, pentru că Daniel Niculae este în vizorul francezilor de la Auxerre. El are o clauză de reziliere de 3.300.000 de euro, iar cine e dispus să dea Rapidului aceşti bani şi se înţelege cu jucătorul îl ia imediat. “Nu trebuie să ne surprindă această eventuală mişcare, de aceea trebuie să ne luăm măsuri”, spun conducătorii rapidişti.

    68 de goluri
    a marcat Ionuţ Mazilu în cele 7 sezoane petrecute la Sportul. În prima divizie, atacantul de 24 de ani are 30 de reuşite în 94 de partide

    #72558
    cameliu
    Member

    Prosport:

    “Cupa UEFA, o provocare”

    Gheorghe Mulţescu, noul tehnician al “studenţilor”, este tentat de o participare în cupele europene.

    Bogdan SAVIN
    Preşedintele alb-negrilor, Vasile Şiman, l-a prezentat ieri, la conferinţa de presă, pe Gigi Mulţescu drept noul antrenor al Sportului.
    Chiar din start, Şiman a subliniat că lui Mulţescu nu i s-a impus un obiectiv anume. Amândoi au lăsat de să se înţeleagă că şi-ar dori ca Sportul să evolueze în Cupa UEFA, ceea ce într-adevăr ar fi o provocare. Noul şi totodată vechiul tehnician al “găştii nebune”, Mulţescu revenind în Regie după cinci ani, este mulţumit de lotul actual, singurele probleme fiind în defensivă, acolo unde trebuie să găsească soluţii pentru dublarea postului de fundaş central. “Jocul echipei noastre va fi unul ofensiv şi fiecare meci îl vom trata ca pe o finală. Dar recunosc că este o provocare accederea în Cupa UEFA”.
    Conducătorul clubului, Vasile Şiman, a întărit cele spuse de antrenor, accentuând faptul că Sportul este capabilă să se califice în competiţii internaţionale, pentru că diferenţa valorică dintre alb-negri şi celelalte echipe din campionatul intern nu este una însemnată.

    Gsp:
    Nemulţumit de lot!
    Remus Răureanu

    Revenit în Regie după 5 ani, Gigi Mulţescu s-a declarat îngrijorat, întrucît “nu există dubluri pe posturi şi echipei îi va fi mult mai greu decît în tur”

    “Andone, Balint şi Petrescu au antrenat fiecare Sportul de cîte două ori de cînd sînt eu preşedinte. L-am ales pe Mulţescu pentru că şi în cazul lui e vorba de al doilea mandat”, a explicat Vasile Şiman criteriul în stabilirea noului “principal”. Fostul antrenor al lui FC Braşov a susţinut că “în retur fiecare meci va fi asemeni unei finale, pentru că şi echipe ca Oţelul şi FC Vaslui s-au întărit”.

    Referindu-se la proprii jucători, Mulţescu a atras atenţia asupra lipsei soluţiilor în defensivă: “Nu am la dispoziţie decît doi stoperi, pe Raţiu şi pe Secăreanu”. Noul tehnician al Sportului va colabora cu secunzii Cezar Zamfir şi Costel Pană, cu antrenorul de portari Gheorghe Niculescu şi cu preparatorul fizic turc Yukceel Yeşilova, care urma să se alăture aseară echipei în cantonamentul de la Braşov.

    Oferte pentru Mazilu şi Stancu
    Dacă Gigi Mulţescu a apreciat că “în cazul în care vor exista oferte foarte bune pentru jucători, trebuie să respect politica acestui club şi să accept transferurile”, preşedintele Vasile Şiman a susţinut că “propuneri de transfer există doar pentru Mazilu, de la Rapid şi de la Timişoara, şi pentru Stancu”. Şiman a adăugat că Sportul nu va renunţa la turneul din Antalya: “Avem gripă aviară aici, ce, putem să o luăm doar din Turcia?!”.

    18 ianuarie 2006

    #72559
    cameliu
    Member

    Costin Curelea, atacantul pacifist

    Vârful echipei din Regie n-a supărat pe nimeni în 2005, reuşind “performanţa” de a nu înscrie nici un gol în 29 de meciuri.

    Radu DRĂGUŢ
    Lângă anchetele care desemnează merituoşii anului îşi fac loc şi cele care evidenţiază nereuşitele unui sezon.
    La capitolul celor mai ghinionişti atacanţi, Costin Curelea este lider detaşat. Atacantul de 21 de ani al Sportului Studenţesc era considerat una dintre speranţele fotbalului românesc. A fost convocat cu regularitate la naţionala de tineret a lui Florin Marin, iar la echipa sa de club a fost mereu soluţia de înlocuire a golgeterilor Bucur sau Mazilu. Cât timp ultimii doi au făcut pereche în linia de atac a formaţiei antrenate atunci de Dan Petrescu, Curelea prindea doar finaluri de partide. O dată cu transferul lui Bucur la Timişoara, lui Costin părea că i s-au deschis larg porţile titularizării. Petrescu a preferat însă o formulă cu un singur vârf împins, Curelea păstrându-şi statutul de soluţie de avarie.
    Cifra zero din dreptul golurilor sale îşi poate găsi astfel o justificare prin faptul că numărul de minute jucate este foarte mic, chiar dacă a bifat aproape fiecare partidă. Din păcate, tânărul atacant nu a putut să ne dezvăluie secretul “performanţei” sale, Vasile Şiman, patronul Sportului, impunând întregii echipe “silenzio stampa”.
    Alături de Curelea, care conduce în această ierarhie, atât în tur, cât şi de-a lungul anului 2005, pot fi regăsite câteva nume grele ale Diviziei A. Steliştii Andrei Cristea, Diniţă şi Opriţa, rapidistul Burdujan sau constănţeanul Liviu Mihai au plătit, pe rând, tribut accidentărilor, lipsei de formă sau ghinionului.

    #72560
    wislafan
    Member

    se citeste la presa poloneza ca Dan Petrescu doreste ca Mazilu si Lazar plec la Polonia la Wisla Krakow unde el este antrenor

    🙄 🙄

    #72561
    ultrasro
    Member

    Pentru 70% din drepturile federative asupra celor doi jucatori cred ca suma corecta se invarte pe la 1.8 milioane euro daca se plateste la semnarea contractului (pastrand proportiile cu suma obtinuta la transferul lui Bucur).

    #72562
    cameliu
    Member

    Petrescu insistă pentru Lazăr şi Mazilu

    Antrenorul Wislei Cracovia, Dan Petrescu, doreşte să întărească echipa şi cere conducerii transferarea foştilor săi elevi de la Sportul Studenţesc, Costin Lazăr şi Ionuţ Mazilu, anunţa publicaţia poloneză “Gazeta Wyborcza”.

    Antrenorul Wislei Cracovia, Dan Petrescu, doreşte să întărească echipa şi cere conducerii transferarea foştilor săi elevi de la Sportul Studenţesc, Costin Lazăr şi Ionuţ Mazilu, anunţa publicaţia poloneză “Gazeta Wyborcza”.

    Marea problemă e că patronul echipei din Regie, Vasile Şiman, cere pentru cei doi internaţionali 2.000.000 Euro! Dar conducerea Wislei nu pare dispusă încă să cheltuie o sumă aşa mare, dar speră ca după unele negocieri să ajungă la o înţelegere cu patronul studenţilor.

    Lazăr şi Mazilu sunt internaţionali, primul debutând în naţionala României în amicalul cu Coasta de Fildeş în timp ce al doilea, a debutat cu Armenia, având 5 prezenţe la echipa naţională. De notat că Mazilu e golgheterul la zi a Diviziei A.

    Sorin Arotăriţe

    #72563
    07Ex
    Keymaster

    Stăncioiu, blocat de Vasile Şiman!

    Portarul putea ajunge în Ghencea, dar preţul de 600.000 $ solicitat de cei de la Sportul a fost considerat piperat.

    După ce Hamutovski a părăsit prima dată gruparea din Ghencea, în vara anului trecut, după un conflict cu Zenga, Mihai Stoica a luat legătura cu Stăncioiu.
    În aceste condiţii, conducătorii roş-albaştrilor s-au orientat către mai mulţi portari din campionatul intern, cel mai aproape de a evolua în Ghencea fiind apărătorul buturilor echipei din Regie. Deşi jucătorul dorea să se alăture roş-albaştrilor, tranzacţia nu s-a finalizat, reprezentanţii “militarilor” considerând preţul de 600.000 de dolari, atât cât solicita Vasile Şiman, preşedintele “studenţilor”, mult prea mare. Stăncioiu a fost din nou în atenţia roş-albaştrilor în această iarnă, însă conducerea Sportului n-a dorit să-l cedeze pentru mai puţin de 600.000 de dolari.
    Astfel, “studentul” a ratat pentru a doua oară înregimentarea în echipa finanţată de Gigi Becali, între timp portughezul Carlos Fernandes alăturându-se elevilor lui Olăroiu în cantonamentul din Cipru.

    “Eu nu am treabă cu transferurile de jucători, pentru că de acest aspect se ocupă cei din departamentul administrativ. Într-adevăr, am fost interesaţi de serviciile lui Stăncioiu.”
    Gigi Becali, finanţator Steaua

    “Am purtat discuţii cu cei de la Steaua în vara anului trecut, dar l-au luat pe Cornel Cernea. Oricum, nu era stabilită nici o sumă de transfer. Urma să mai aibă loc nişte tratative.”
    Vasile Şiman, patron Sportul Studenţesc (Daniel VLAD)

    #72564
    cameliu
    Member

    Totalsport:

    Mazilu si Lazar vor ajunge mai tarziu in Turcia pentru a se prezenta la judecata LPF

    Antrenorul Sportului Studentesc, Gigi Multescu, a explicat pentru TotalSport FM ca a trebuit sa le permita jucatorilor sai Ionut Mazilu si Costin Lazar sa-si amane plecarea spre Antalya, unde formatia din Regie va sustine un turneu de pregatire.

    “Este o situatie destul de neplacuta, am fost nevoiti sa anulam biletele rezervate lui Mazilu si Lazar in avionul spre Antalya, pentru ca ei sa poata ramane in tara si sa se prezinte in fata Comisei de Apel. Eu personal nu voi putea veni, deoarece sunt obligat sa ma ocup de pregatirea echipei in Turcia”.

    Situatia survine in urma suspendarilor dictate de Comisia de Disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) impotriva fotbalistior si a tehnicianului, din cauza incidentelor de la partida amicala cu Tractorul Brasov, cand cei doi l-au bruscat si injurat pe arbitrul Robert Dumitru. Se pare ca, pentru a putea sa-si reduca pedepsele, cei doi jucatori vor trebui sa se prezinte personal in fata Comisiei de Apel, ei primind sanctiunile maxime de la Comisia de Disciplina si din cauza neprezentarii.

    Mazilu spune ca nu-l intereseaza situatia

    Contactat telefonic de TotalSport FM pentru a-si preciza pozitia in legatura cu intarzierea fata de programul echipei, atacantul “studentilor” si al echipei nationale a Romaniei, Ionut Mazilu, a spus ca nu stie nimic de vreo amanare a plecarii, si ca vrea sa se concentreze asupra antrenamentelor cu echipa sa.

    “Eu nu stiu nimic de nici un bilet anulat. N-am fost informat de nimeni despre data la care trebuie sa ma prezint la LPF. Eu stiu doar ca am antrenament maine (n.r. vineri) si ca urmeaza sa plecam in Turcia”.

    La meciul amical dintre Sportul Studentesc si Tractorul Brasov (3-0), disputat in data de 26 ianuarie in orasul de sub Tampa, din cauza neacordarii unei lovituri de pedeapsa in favoarea oaspetilor, arbitrul Robert Dumitru a fost impins de Ionut Mazilu si a cazut pe teren, el refuzand ulterior sa reia desfasurarea partidei, dupa ce jucatorii eliminati de el, Mazilu si Lazar, au refuzat sa paraseasca terenul.

    Cristian Doandes

    #72565
    Ultras
    Member

    În Turcia, fără Lazăr şi Mazilu
    “Studenţii” au plecat aseară în Antalya, pentru al doilea stagiu de pregătire, după cel de la Braşov. Din lotul ce va face deplasarea în Turcia vor lipsi Costin Lazăr şi Ionuţ Mazilu, care rămîn în ţară pentru a fi prezenţi luni la Comisia de Apel, unde va fi rejudecat cazul în care cei doi fotbalişti şi antrenorii Gigi Mulţescu şi Cezar Zamfir au fost suspendaţi cîte două etape în urma incidentelor de la amicalul Sportul-Tractorul (3-0). y Remus Răureanu

    Lotul pentru Turcia
    Portari: Stăncioiu, S. Popescu, D. Mutu
    Fundaşi: Ciupe, N. Patriche, Raţiu, Secăreanu, Tîrnăcop, L. Rusu, Maxim
    Mijlocaşi: St. Stancu, N. Vasile, Cruceru, T. Bălan, Ferfelea, Oae, D. Varga
    Atacanţi: M. Nae, Curelea, C. Gheorghe

    O fi tot Ceausila? 😈

    #72566
    dragos
    Member

    @Ultras wrote:

    O fi tot Ceausila? 😈

    este fiu-sau……

    #72567
    cameliu
    Member

    gsp:

    Mulţescu îl înţeapă pe Robert Dumitru
    Antrenorul echipei din Regie, Gigi Mulţescu, spune că nu s-a consolat cu ideea suspendării sale şi a jucătorilor Ionuţ Mazilu şi Costin Lazăr pentru prima etapă a returului. “Speranţa moare ultima şi trebuie să se ia decizia corectă! A fost vorba despre teribilism din partea arbitrului Robert Dumitru şi ştiu sigur că şi el regretă acum ceea ce s-a întîmplat”, a spus tehnicianul. Mulţescu, Mazilu şi Lazăr au fost sancţionaţi după conflictul avut cu “centralul” Robert Dumitru într-un amical cu Tractorul. y Remus Răureanu

    “Ciupe se chinuie!”
    “Raul se chinuie, trage de el, săracul, dar nu şi-a recăpătat încă reflexele”, a descris antrenorul Gigi Mulţescu situaţia internaţionalului de tineret al “studenţilor”. Raul Ciupe a suferit o dublă fractură, de tibie şi peroneu, şi nu a mai evoluat într-un meci oficial pentru Sportul de aproape un an. Mulţescu spune că mai are nevoie de cel puţin doi jucători în lot. “Ne trebuie neapărat un portar şi un fundaş dreapta. Din păcate, pe cei pe care mi i-aş fi dorit eu nu i-am putut lua”. y Remus Răureanu

    #72568
    Ultras
    Member

    gsp

    Antrenorul Gigi Mulţescu va decide astăzi, după un joc-şcoală cu echipa a doua a clubului, dacă îi păstrează în lotul pentru retur pe fundaşii Florin Pătraşcu (18 ani) şi Bogdan Cistean (19 ani). Fotbaliştii aduşi de la FC Bihor se antrenează de o săptămînă alături de “studenţi”. y Remus Răureanu

Viewing 15 posts - 91 through 105 (of 299 total)
  • The topic ‘Stiri din presa – sezon 2005-2006’ is closed to new replies.