Stiri din presa – Sezon 2011-2012

Home Forums Archive Sezon 2011-2012 Season – Liga I Stiri din presa – Sezon 2011-2012

Viewing 15 posts - 166 through 180 (of 242 total)
  • Author
    Posts
  • #90525
    dragos
    Member

    Varga şi Chipciu ar putea ajunge la Steaua.
    După Chiricheş şi Dănănae, Gigi Becali i-a anunţat pe cei din club, dar şi pe Ilie Stan că îi va aduce pe fostul elev al lui Dan Petrescu, dar şi pe mijlocaşul braşovean.

    Steaua îşi joacă mîine seară viitorul european pe axa Haifa – Arena Naţională, însă îşi face în mare secret şi campania de achiziţii pentru această iarnă. Gigi Becali deja l-a antamat pe Dănănae, însă nu se va opri aici şi următoarele două ţinte sînt şi mai importante: Dacian Varga şi Alexandru Chipciu.

    În privinţa lui Varga, imediat după ce Kuban Krasnodar a anunţat că nu e interesată să-l transfere definitiv, Becali a intrat pe fir şi a avut deja o rundă de discuţii cu Vasile Şiman, patronul Sportului, echipă cu care Varga se află sub contract. Şiman i-a transmis că Varga e de vînzare, iar cei doi s-au pus în mare de acord, urmînd ca după ultima etapă din 2011 să pună transferul şi pe hîrtie, însă venirea lui Varga e bătută în cuie în proporţie de 99 la sută.

    Şi pentru Chipciu s-au început negocierile. “Băiatul mi-a zis că nu se duce la CFR pentru toţi banii din lume fiindcă el e stelist, deci îl puteţi considera şi pe el cu un picior şi jumătate în curtea Stelei”, a declarat Becali la GSP TV.

    Unde ar juca Varga şi Chipciu
    Primul ar putea fi folosit ca mijlocaş lateral în 4-4-2 sau extremă în 4-3-3. Cel mai probabil la Steaua îşi va putea găsi loc ca mijlocaş stînga într-un modul 4-4-2, în timp ce Chipciu poate evolua şi pe stînga şi pe dreapta, dar aproape sigur Steaua îl vrea pentru a-l înlocui pe Nicoliţă. “Steaua trebuie reechilibrată pentru că echipa atacă aproape exclusiv pe partea stîngă”, a declarat ieri Anghel Iordănescu.

    Jumătate din primul “11” ar fi de la naţională
    După aducerea lui Varga şi Chipciu, la care s-ar adăuga ce mai are Steaua în lot acum, ar rezulta un prim “11” în care s-ar regăsi mai mult de jumătate dintre jucătorii pe care Piţurcă îi vede oameni de bază în campaniile viitoare: Tătăruşanu, Gardoş, Chiricheş, Varga, Tănase, Bourceanu şi Chipciu.

    Cum ar arăta Steaua în retur, în 4-4-2: Tătăruşanu – Dănănae (G. Matei), Gardoş, Chiricheş, Brandan – Chipciu, Bourceanu, Cr. Tănase, Varga – M. Costea, Rusescu (Tatu)

    CV – Dacian Varga
    – a împlinit 27 de ani în luna octombrie
    – are 1,73 metri şi 61 de kilograme
    – În 2011 a evoluat la Kuban Krasnodar, echipă pentru care a evoluat 27 de meciuri şi a marcat un singur gol şi acela din penalty
    – în Liga 1 a jucat pentru Sportul, Unirea Urziceni şi Rapid
    – are 4 selecţii şi nici un gol la echipa naţională

    CV Alexandru Chipciu
    – a împlinit în septembrie 22 de ani
    – joacă de 4 ani la Braşov, dar a debutat în prima ligă în mai 2010
    – are 50 de meciuri în Liga 1
    – în actualul sezon a jucat toate meciurile de campionat şi are o medie de 6,24, cea mai mare de la Braşov

    “Kuban nu-l ia pe Varga pentru că politica lor e să cumpere jucători foarte tineri pe bani foarte mulţi. Oricum, Varga a făcut aici cel mai bun sezon din cariera lui, Steaua ar da o mare lovitură dacă l-ar lua” (Dan Petrescu, antrenor Kuban Krasnodar)

    “Am vorbit cu Neculaie şi mi-a zis că dacă mi-l dă pe Chipciu va retrograda, iar eu i-am zis că punem clauză şi dacă Braşovul va pica îi voi mai plăti încă două milioane de euro” (Gigi Becali, patron Steaua)

    http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/urmatoarele-lovituri-ale-stelei-varga-si-chipciu-288483.html

    #90526
    Radu Dobrin
    Member

    Revoltă în Regie? Ferfelea: “Sper să plec la anul” / Isăilă: “Unde vor să plece cînd pe ei nu-i ia nimeni?”

    din gsp

    Antrenorul Sportului Studenţesc, Daniel Isăilă, a intervenit în direct la Radio GSP unde a comentat despre declaraţiile mai multor jucători din Regie care speră ca 2011 să fie ultimul an sub contract cu echipa. Isăilă spune că în acest moment nici un fotbalist al Sportului nu are o ofertă clară venită pe adresa clubului şi că nimeni nu s-a interesat de vreun jucător. Deasemenea, tehnicianul anunţă tăieri drastice în această pauză competiţională.

    “Nu ţine nimeni nici un jucător cu forţa la Sportul Studenţesc, dar cine a venit după ei să-i ia? Cine are vreo ofertă? Eu pun aşa problema, iar ei trebuie să înţeleagă un lucru foarte important: în viaţă nu ai doar drepturi, ai şi obligaţii. Ca să primeşti ceva, trebuie să oferi ceva. Ei se scaldă într-o mediocritate continuă, adică vor să plece, dar nu-şi fac treaba ca să-i vrea cu adevărat cineva, să vină cineva la echipă să propună asta! Ei sînt sub contract cu un club, dar nu-i ia nimeni. Nu contează că-l cheamă Isăilă, că eşti frumos, înalt şi că arăţi bine. Nu, trebuie să ai evoluţii bune, să joci…

    Dacă cîştiga Sportul meciul cu Chiajna sau cele din urmă cînd am făcut egal… Atunci poate atrăgeau atenţia dacă aveau evoluţii bune şi constante. Dar ei cîştigă azi un meci, zece etape pierd la rînd şi mai cîştigă unul peste nu ştiu cît timp, ei nu se pot impune niciodată. Eu momentan nu am ce să le reproşez, se pregătesc bine, dar vine o problemă atunci cînd vorbim de concentrare, pentru că avem oscilaţii mari de tot în timpul unui meci, dar şi de la meci la meci.

    Trebuie să avem un echilibru şi o constantă, avem perioada de iarnă, care vine la timpul potrivit şi să vedem ce putem să facem în această perioadă. Nu se mai poate continua aşa, trebuie să tăiem la sînge”, a precizat Isăilă la Radio GSP.

    #90527
    ngm
    Member

    Şiman a renunţat la 8 jucători! Şi Ferfelea vrea să plece

    Patronul Vasile Şiman a făcut curăţenie în echipă. Finanţatorul “studenţilor” a renunţat la portarii Popescu, Ormenişan şi Samoilă şi la jucătorii Raţiu, Secăreanu, Maxim, Cheţan, Nicola. Un alt jucător care ar fi vrut să plece din Regie este Viorel Ferfelea, dar Şiman aşteaptă oferte pentru a-i da drumul. Reunirea echipei este programată pe 10 ianuarie.

    #90528
    ngm
    Member

    Retrospectiva Ligii 1: Sportul Studentesc Bucuresti preluare http://www.romaniansoccer.ro

    Studenţii din Regie şi-au confirmat statutul de eternă candidată la retrogradare, cu care s-a obişnuit în ultimii ani, având în vedere că o bună perioadă au petrecut-o în Liga 2. Echipa a rămas pe aceiaşi piloni ca în sezonul trecut, Tibi Bălan, Curelea şi Ferfelea. Primele etape le-au început bine, optimist, cu 4 puncte în faţa a două nou-promovate, după care a urmat o perioadă lungă fără nicio victorie, lucru care a demobilizat întreaga atmosferă şi moralul echipei. Per total, atât jocul cât şi rezultatele au demonstrat un nivel slab, submediocru, care poate fi explicabil prin intermediul unor contexte.

    Parcursul din acest sezon este un pic mai bun decât cel de anul trecut, deoarece, deşi se află pe un loc retrogradabil, nu au terminat anul calendaristic chiar pe ultimul loc ca în 2010. Totuşi, echipa nu a avut o evoluţie superioară, fiindcă persistă aceleaşi probleme în cadrul clubului: restanţele financiare către jucători, memoriile prelungite, schimbările de antrenori, un nivel de pregătire lacunar. Legat de penultimul aspect, menţionez un lucru. Schimbarea lui Gigi Mulţescu a fost cauzată, conform declaraţiilor patronului, de problemele sale de sănătate. Tot acelaşi personaj, patronul, a declarat că renunţă la un număr serios de jucători care spuneau ceva în anii trecuţi: Maxim, Rațiu, Secăreanu, Chețan, Nicola, etc.

    Clasamentul primei părţi:
    Loc echipă M V E Î GM-GP puncte
    16. Sportul Studenţesc 18 2 8 8 17-31 14 puncte

    ACASĂ:
    Loc echipă M V E Î GM-GP puncte
    14. Sportul Studenţesc 10 1 7 2 10-13 10 puncte

    DEPLASARE:
    Loc echipă M V E Î GM-GP puncte
    16. Sportul Studenţesc 8 1 1 6 7-18 4 puncte

    Cea mai bună clasare: locul 4 (etapa 1)
    Cea mai slabă clasare: locul 18 (etapa 8)

    Parcursul rezultatelor în cele 18 etape:
    Sportul Studenţesc V E Î Î Î E Î E E E Î E Î Î V Î E E

    Cel mai lung şir fără victorii l-au avut între etapa a 2-a şi a 14-a, când echipa a înregistrat 6 egaluri şi 7 înfrângeri; e interesant de observat că din acele egaluri, 5 s-au înregistrat pe teren propriu. De altfel, aceste statistici susţin ideea parcursului slab a la long, dar şi terenul greu de acasă (unde media de spectatori nu depăşeşte 3 cifre). Cel mai bun şir de invicibilitate poate fi numit de fapt cel mai lung şir de egaluri consecutive al echipei (0-0 cu Steaua, 2-2 cu Sportul, 1-1 cu Tg. Mureş). Obiectivul principal ar fi salvarea de la retrogradare, dar având în vedere posibilele plecări ale lui Ferfelea şi Curelea, plus că întărirea unor rivale, e foarte posibil ca Sportul să lupte doar pentru baremul de 25 de puncte.

    Antrenor(i). La sfârşitul verii, Mulţescu şi-a anunţat plecarea de pe banca Sportului, nemulţumit fiind de nesiguranţa plăţii financiare către jucătorii importanţi, dar şi sănătatea şubredă, implicit stresul la care se supune în meciurile de Liga 1. O perioadă s-a ocupat Gabi Mărgărit, secundul său, de pregătirea echipei, dar Mulţescu a revenit asupra deciziei, chiar înainte de începutul campionatului. Însă, Sportul nu a reuşit să nu-şi treacă numele pe lista lungă de cluburi cu antrenori schimbaţi.

    Plecarea lui Gigi Mulţescu a fost cauzată, conform declaraţiilor patronului, de problemele sale de sănătate. Într-o perioadă a fost interimar secundul Daniel Timofte, până la venirea lui Daniel Isăilă, la prima ieşire ca antrenor principal din afara zonei Braşov. De apreciat că în 6 meciuri, fostul căpitan al Braşovului a obţinut cu un punct mai puţin decât a reuşit bătrânul Mulţescu, punând la socoteală şi victoria de pe teren propriu cu FC Vaslui, 1-0.

    Sportul Studenţesc a avut în prima parte 3 antrenori, cu următorul palmares:
    Gheorghe Mulţescu (1-9) 9 1 4 4 9-17 7 puncte
    Daniel Timofte (10-12) 3 0 1 2 2-4 1 punct
    Daniel Isăilă (13-18) 6 1 2 3 6-10 6 puncte

    Echipa tip (1-4-4-2): Popescu – Beţa, Patriche, Lung, Maxim – Lazăr, Lungu, Ghinga, Ferfelea – Curelea (C), Dobre. Rezerve: Ormenişan – Farmache, Cheţan, Târnăcop, Patriche, Nicola, Irimia.

    Din lotul avut la dispoziție în această primă jumătate de sezon, cei trei antrenori au folosit 23 de jucători, din care toţi autohtoni. Remarcăm un lucru aparent cinic, şi ironic, că tocmai fotbalistul cu cele mai minute jucate în tricoul Sportului a fost pus pe liber şi scos din echipă la finalul anului, Florin Maxim – 1504 minute; în schimb, Marius Nae a jucat cel mai puţin, 23 de minute. Niciun jucător nu a fost integralist, tocmai datorită politicii clubului de a rula jucători tineri şi de a-i creşte alături de cei experimentaţi. De asemenea, au existat jucători care au fost incluși la începutul sezonului în lot, dar care din diferite motive, concurență sau accidentări, nu au reușit să prindă niciun minut: Cătălin Samoilă (portar) – Constantin Secăreanu (fundaş). În această perioadă au debutat doi fotbaliști în Liga 1 (ambii autohtoni): Valentin Lazăr (mijlocaş) şi Alin Nistor (atacant).

    Lotul echipei a arătat astfel:
    Portari:
    34. Octavian Ormenişan (31.08.1992, 5 meciuri, 450 minute, 11 goluri primite)
    01. Andrei Popescu (20.02.1985, 13 meciuri, 1170 minute, 1 CG, 20 goluri primite)

    Fundaşi:
    02. Marian Beţa (11.05.1991, 13-0, 1146 minute, 2 CG)
    06. Codruţ Cioranu (10.01.1991, 1-0, 90 minute)
    29. Răzvan Farmache (01.11.1978, 13-0, 798 minute, 3 CG, 1 CR)
    13. Sebastian Ghinga (12.02.1987, 15-2, 1257 minute, 4 CG, 2 CR)
    05. Daniel Lung (02.03.1987, 14-0, 1260 minute, 3 CG)
    23. Florin Maxim (02.03.1981, 17-2, 1504 minute, 3 CG)
    24. Nichita Patriche (29.04.1986, 16-0, 1415 minute, 4 CG)
    27. Alin Raţiu (14.09.1982, 7-0 (+1g), 358 minute, 3 CG, 1 CR)

    Mijlocaşi:
    28. Tiberiu Bălan (17.02.1981, 5-0, 420 minute, 3 CG) *
    31. Lucian Cheţan (25.05.1986, 16-1, 609 minute, 3 CG, 1 CR)
    10. Viorel Ferfelea (26.04.1985, 18-2, 1435 minute, 3 CG)
    30. Cristian Irimia (07.07.1981, 5-1, 351 minute, 2 CG)
    14. Valentin Lazăr (21.08.1989, 15-1, 1039 minute, 2 CG)
    16. Andrei Lungu (29.01.1989, 16-2, 1224 minute, 7 CG)
    21. Vasile Nicola (15.12.1984, 10-0, 248 minute)
    14. Ionuţ Târnăcop (22.04.1987, 11-1, 551 minute, 3 CG, 1 CR)

    Atacanţi:
    09. Costin Curelea (C) (11.07.1984, 15-3, 1306 minute, 5 CG)
    25. Leonard Dobre (16.06.1992, 11-2, 548 minute, 3 CG)
    08. Marius Nae (09.02.1981, 1-0, 22 minute)
    22. Alin Nistor (09.11.1991, 8-0, 235 minute, 1 CG)
    17. Andrei Truţă (03.05.1991, 3-0, 85 minute)
    * Tiberiu Bălan a fost transferat la Steaua Bucureşti în mijlocul sezonului
    ** Secţiunea gen 13-0, sau 17-1, reprezintă numărul de meciuri jucate şi de goluri marcate.

    Media de vârstă: 24,8 ani
    Golgheter: Costin Curelea (3 goluri)
    Cel mai vârstnic jucător: Răzvan Farmache (33 ani şi 1 lună)
    Cel mai tânăr jucător: Octavian Ormenişan (19 ani şi 4 luni)
    Cel mai longeviv jucător: Costin Curelea (toamna 2003)
    Ponderea autohtoni-străini: 23–0 (100%-0%)
    Tinere talente: Leonard Dobre, Alin Nistor, Andrei Truţă, Marian Beţa, Codruţ Cioranu.
    * În acest calcul general intră doar fotbaliştii utilizaţi în campionat.

    Sportul Studenţesc a încasat 52 cartonaşe galbene: Andrei Lungu – 7 CG; Costin Curelea – 5 CG, Răzvan Patriche – 4 CG, etc. Remarcăm că jucătorii cu cele mai multe cartonaşe galbene, doi din acest top, au un profil defensiv accentuat. De asemenea, sunt jucători solizi, bine făcuţi fizic, care nu se tem de tacklinguri sau de intrări dure. Lungu s-a remarcat ca un mijlocaş central defensiv destul de puternic, înalt, dar şi un bun şuteur de la distanţă, dovadă fiind cele două goluri marcate în acest sezon. Prezenţa lui Curelea este explicată prin faptul că el e singurul vârf recunoscut, care joacă mult rolul de pivot, creând culoare şi spaţii pentru jucătorii din spate şi de pe benzi; în consecinţă, în unele faze se poate alege cu avertizări dacă faultul depăşeşte intensitatea cerută de arbitru. Cele mai multe cartonașe galbene le-au încasat jucătorii din defensivă, 22 la număr, fapt ce avertizează asupra tacticii deficitare de a aglomera spaţiul propriu, pentru a nu lăsa spaţii pentru a adversar.

    Sportul Studenţesc a încasat 6 cartonaşe roşii: Sebastian Ghinga – 2 CR – etapa a 12-a, Sportul Studenţesc – Pandurii Târgu-Jiu 0-0 (min. 71), etapa a 18-a, Sportul Studenţesc – Concordia Chiajna 2-2 (min. 65); Ionuţ Târnăcop – etapa a 5-a, CFR Cluj – Sportul Studenţesc 6-1 (min. 39), Alin Raţiu – etapa a 7-a, CS Mioveni – Sportul Studenţesc 2-1 (min. 68), Lucian Cheţan – etapa a 13-a, Sportul Studenţesc – U Cluj 2-4 (min. 18), Răzvan Farmache – etapa a 15-a, Sportul Studenţesc – FC Vaslui 1-0 (min. 89). Majoritatea jucătorilor eliminaţi sunt de profil defensiv, excepţie făcând Târnăcop; de altfel trebuie să remarcăm că în 4 meciuri când a fost în inferioritate numerică pe teren, 3 s-au terminat fără înfrângerea echipei studenţeşti. De asemenea, când cartonaşul roşu a fost acordat în prima repriză, în acel meci s-au marcat cel puţin 6 goluri, lucru care evidenţiază suplinirea şubredă a unor posturi.

    Cele mai multe minute le-au jucat: Florin Maxim – 1504 minute, Viorel Ferfelea – 1435 minute, Nichita Patriche – 1415 minute, Costin Curelea – 1306 minute, Daniel Lung – 1260 minute, Sebastian Ghinga – 1257 minute, Andrei Lungu – 1224 minute, Andrei Popescu – 1170 minute, Marian Beţa – 1146 minute, Valentin Lazăr – 1039 minute. Florin Maxim s-a remarcat ca jucătorul cu cele mai multe minute, datorită rolului tactic avut în echipă. El a pendulat mereu pe banda stângă ca mijlocaş sau fundaş lateral. De altfel, jocul său ofensiv l-a remarcat ca unul din cei mai activi jucători ai echipei (2 goluri din fază fixă şi 2 faze de gol create). Imediat după el urmează Ferfelea, care a bifat minute în toate meciurile, la fel ca şi Maxim, autorul a patru faze (2 goluri şi 2 faze create). În rest remarcăm mulţi jucători de profil defensiv, care, cumulat, prin rotaţie, au depăşit mia de minute. Probabil şi de aceea au o medie de 1,72 de goluri primite pe meci.

    Cele mai multe goluri le-au dat: Costin Curelea – 3 goluri, Sebastian Ghinga, Florin Maxim, Leonard Dobre, Andrei Lungu, Viorel Ferfelea – 2 g, etc. Costin Curelea îşi respectă statutul de marcator, după ce în sezonul trecut a marcat 9 goluri (tot 3 la finalul primei jumătăţi). El joacă bine postul de pivot, deoarece două dintre goluri le-a marcat cu o lovitură de cap, fiind nu foarte înalt, dar cu o detentă bună. Trebuie să subliniem şi prezenţa lui Leonard Dobre; el a marcat doar pe teren propriu şi de fiecare dată, echipa sa a rămas neînvinsă. Cam acelaşi lucru putem spune şi despre Sebi Ghinga, dar într-un alt context: el a marcat doar în deplasare, şi la fel, echipa sa a rămas neînvins (mai mult, de fiecare dată a marcat pentru scorul de 1-2, împotriva a doi antrenori, care au făcut junioratul chiar la Sportul Studenţesc – Laurenţiu Diniţă (Chiajna) şi Marius Şumudică (Astra) ).

    În altă ordine de idei, doar un jucator a marcat mai mult de un gol într-o partidă: Florin Maxim; acest lucru se întâmpla în partia de pe teren propriu, cu U Cluj, 2-4, când jucătorul de bandă stângă a fructificat 2 faze fixe (lovitură liberă şi penalti). De asemenea, s-a înregistrat o medie de 2,66 goluri marcate în meciurile cu Sportul protagonistă (cel mai animat fiind acel CFR Cluj – Sportul 6-1). În deplasare, a avut un comportament dezamăgitor cu doar 1 egal şi 1 victorie, obţinută chiar în prima etapă la Chiajna în faţa unei nou-promovate.

    De asemenea, echipa nu a beneficiat de niciun autogol, dar totuşi un jucător de la Sportul, Alin Raţiu şi-a trecut numele pe lista marcatorilor la adversari, în etapa a 7-a, în deplasare, cu CS Mioveni, 1-2. Cele 17 goluri marcate de studenţi au avut următoarea genealogie: 8 goluri marcate cu piciorul drept, 4 cu dreptul, iar 5 după o lovitură de cap. Cum şi poziţia contează în alegerea unui şut sau traiectorie, doar 2 goluri s-au marcat de o la distanţă apreciabilă, din afara careului (de fiecare dată pe teren propriu în meciuri în care echipa din Regie a marcat minimum 2 goluri – Maxim (Sportul – U Cluj 2-4) şi Lungu (Sportul – Chiajna 2-2) ).

    Vorbind de fazele fixe, echipa din Bucureşti a beneficiat de două lovituri de pedeapsă, ambele fiind transformate, de Viorel Ferfelea şi Florin Maxim. Totuşi, niciuna nu s-a dovedit atât de eficientă precum se aşteptau; de fiecare dată, aceste penaltiuri au fost acordate în meciurile în care Sportul a primit minim 3 goluri și au pierdut la o diferență de două goluri (1-3 cu Mediaş, 2-4 cu U Cluj). Pe de altă parte, doar un singur jucător a provocat o lovitură de 11m, tot într-un meci fără punct câștigat (Beţa la Grecu) în etapa a 13-a). Continuând pe acest segment, pe baza fazelor fixe s-au marcat aproximativ o treime din goluri, 6 – 2 din penalti, 1 din corner, 1 din lovitură liberă, 2 ca urmare a unei lovituri libere.

    Cele mai multe pase decisive le-a dat: Viorel Ferfelea – 2 pase, etc. Jucătorul crescut în Regie a rămas acelaşi jucător percutant cu izbucniri pe benzi, pendulări în centru, nr. 10 fiind unul dintre cei mai vechi şi importanţi jucători ai echipei. El s-a remarcat prin două pase, una fiind din acţiune, şi a doua din lovitură liberă; în ambele cazuri, meciul s-a terminat la egalitate, şi pe tabela marcatorilor s-a regăsit şi vechiul său coleg, Costin Curelea. De asemenea, în afară de Ferfelea, se mai regăsesc doi jucători care au participat la crearea a două goluri, prin fazele încercate de aceştia, dar care nu pot fi trecute la categoria goluri: Florin Maxim – a pasat la primul gol marcat de studenţi în acest campionat la Chiajna şi în meciul cu Ceahlăul, a centrat în careu, de unde mingea a fost deviată la Curelea; Valentin Lazăr – a pasat la un gol şi a creat altul, printr-un şut în transversală (de fiecare dată în faţa unei nou-promovate, Sibiu, respectiv Petrolul, ambele meciuri terminat la egalitate).

    Sportul a evoluat astfel în cele două reprize: În prima repriză, de cele mai multe ori s-a terminat egal (10 ori), continuând cu un palmares de 2 victorii şi 6 înfrângeri. De asemenea, în acest interval au marcat 7 goluri şi au primit 13. A doua repriză, ca parte fracţională a meciului, a adus 3 victorii şi 7 egaluri pentru Sportul, restul de 8 înfrângeri, prin care s-au pierdut puncte importante (golaveraj 9-19). Referitor la goluri marcate, cele mai multe le-a înscris între min. 75 şi 90 (4g) şi cele mai puţine între min.de prelungire (1g). Referitor la goluri primite, cele mai multe le-a încasat între min. 45 şi 60 (7 goluri).

    În privinţa arbitrajului, mai multe persoane au arbitrat la centru cel puţin două partide ale Mediaşului: Dragoş Istrate, Alexandru Tudor, Istvan Kovacs şi Augustus Constantin. Referitor la Istrate, în aceste meciuri a avut o medie scăzută cartonaşe galbene acordate, peste 3 pe meci (în total 5 pentru Sportul, dar şi un cartonaş roşu); Kovacs a avut o medie de 5 CG (8 pentru SS şi la fel ca Istrate, un cartonaş roşu), Tudor a avut o medie de 6 CG (în total 7 pentru SS), iar Augustus Constantin – o medie de peste 6 CG pe meci (în total 4 CG acordat studenţilor).

    De asemenea, arbitrul asistent cu cele mai multe prezenţe la meciurile Sportului este Miklos Nagy cu 4m. De asemenea, nu am uitat să menţionez arbitrul de rezervă cu cele mai multe participări: Florin Miron (4m).

    La meciurile Sportului a fost o medie de 2.072 spectatori: pe teren propriu – 1.130, iar în deplasare – 3.250. Cea mai mare audienţă s-a înregistrat la meciul din deplasare cu Rapid, 0-2 (acasă: 4.000 (cu Dinamo şi Steaua), deplasare: 5.500 (cu Rapid) ). Cea mai mică audienţă s-a înregistrat la un meci de acasă, 2-2 cu Chiajna (etapa 18): (acasă: 200 (cu Chiajna), deplasare: 1.000 (cu Astra) ).

    Propunerile pentru echipa toamnei Ligii 1 – 2011-2012 sunt: Viorel Ferfelea (mijlocaş stânga) – Curelea (vârf împins)

    #90529
    ngm
    Member

    Antrenorul formaţiei Sportul Studenţesc, Daniel Isăilă, a declarat, marţi, la reunirea după vacanţa de iarnă, că are nevoie de achiziţii, stabilizarea lotului fiind obiectivul principal în această perioadă pentru gruparea din Regie.

    “Este nevoie de transferuri pentru că am renunţat la o serie de jucători şi e nevoie. Avem un buget de transferuri, normal. Acum ăsta e obiectivul principal, să stabilizăm lotul. Sunt vreo opt la care am renunţat. De venit… sunt mai mulţi jucători cu care suntem în discuţii, dar nu pot să dau nume acum. Să vedem ce putem finaliza”, a spus Isăilă.

    Tehnicianul a avut la dispoziţie la primul antrenament al anului 21 de jucători. El a explicat că şansele echipei sale de a evita retrogradarea sunt egale cu ale celorlalte formaţii aflate în partea de jos a clasamentului Ligii I. “La reunire am 21 de jucători. Curelea nu este prezent pentru că are o problemă personală şi l-am învoit. Şansele noastre de a rămâne în Liga I sunt egale cu ale celorlalte echipe. Trebuie să acceptăm locul pe care suntem în clasament şi să muncim pentru a reuşi să ne îndepărtăm de acea zonă”, a precizat antrenorul.

    Isăilă susţine că este normal ca veteranii echipei, Costin Curelea, Viorel Ferfelea şi Dacian Varga să îşi dorească să se transfere la alte echipe. “Curelea, Varga şi Ferfelea sunt în lot acum, dar perioada transferurilor încă nu s-a încheiat. Orice este posibil. Fiecare jucător tinde să ajungă mai sus şi mi se pare corect. Nu poţi să ţii cu forţa pe absolut nimeni. Atunci când apare o ofertă avantajoasă atât pentru club cât şi pentru jucător eu nu mă pot împotrivi. Nu este nimeni de neînlocuit, soluţii găsim, mai bune, mai proaste, asta rămâne de văzut. Varga e un jucător de super-valoare, e clar, dar rămâne de văzut ce oferte vor veni pentru el”, a menţionat Daniel Isăilă.

    Mijlocaşul Viorel Ferfelea a declarat, marţi, că nu se simte bine în postura de veteran, precizând că pentru un jucător al echipei Sportul Studenţesc este mai greu să plece acum decât în anii trecuţi. “Nu prea e bine să fii veteran la Sportul Studenţesc, dar asta e, ce putem face? O să ne antrenăm, o să jucăm în continuare şi vom vedea ce ne rezervă viitorul. Deocamdată e prima zi, încă n-am discutat cu nimeni. În ultimul timp e greu să te transferi de la Sportul pentru că nu mai sunt ofertele care erau în anii trecuţi. Aşa că e mult mai greu pentru un jucător de aici să plece. După atâta timp orice jucător îşi doreşte să încerce altceva. Nu ştiu dacă pot să spun că mă simt plafonat aici, doar că simţi nevoia să încerci şi altceva. Când îşi doreşti ceva nou şi nu se realizează ai regrete, e normal” , a afirmat mijlocaşul.

    Ferfelea a adăugat că jucătorii şi-au primit înainte de vacanţă o parte din restanţele salariale. “Am avut bani pentru vacanţă. S-au mai rezolvat unele din problemele financiare înainte să intrăm în vacanţă, să sperăm că se vor rezolva toate”, a precizat Viorel Ferfelea.

    Până la reluarea campionatului, formaţia Sportul Studenţesc va avea două stagii de pregătire, primul la Izvorani (16-22 ianuarie) şi al doilea în Antalya (25 ianuarie – 12 februarie).

    #90530
    ovidiu
    Member

    Stiri confuze. Adevarul poate fi pe undeva pe la mijloc sau dincolo de noi :D .
    Iata ca dupa cea de mai sus, cei de la gsp zic altceva:

    “Jucătorii de la Sportul îşi cer salariile: “Sîntem disperaţi, daţi-ne banii!”

    Lucrurile nu merg deloc bine pentru trupa lui Daniel Isăilă. După ce au terminat sezonul de toamnă pe locul 16, cu doar 14 puncte acumulate, jucătorii din Regie îl acuză şi pe finanţatorul Vasile Şiman că nu a plătit salariile în ultimele 7 luni!
    “Domnul Şiman dă din cînd nişte bani şi crede că nu mai sînt datorii. Sînt unii neplătiţi şi de un an, alţii stau mai «bine», cu 6-7 luni restanţe”, s-au plîns “studenţii”. Bossul alb-negrilor a reacţionat dur la aflarea veştii şi anunţă că toţi fotbaliştii sînt cu banii la zi: “Cine zice că are bani de luat?! E nemulţumit cineva?! Să vină în faţă, să spună clar, să nu se mai plîngă pe la presă! Nu avem datorii la absolut nimeni”.
    În ultimul an, 8 fotbalişti ai Sportului au fost declaraţi liberi de contract de Comisiile Ligii. Cazan şi Postolache au fost primii, chiar la începutul lui 2011, au urmat T. Bălan, M. Nae, Vl. Niculescu, Ciupe, C. Gheorghe şi Cruceru, la sfîrşitul lunii septembrie, în timp ce cazurile lui Irimia şi Nicola încă se judecă. Comisiile i-au dat dreptate şi lui Florin Maxim, dar Sportul a făcut recurs.
    A revenit Varga
    Surpriza de la reunirea Sportului de ieri a fost prezenţa lui Dacian Varga, întors după împrumutul la Kuban Krasnodar. Isăilă crede că este doar o situaţie de moment şi că mijlocaşul de 27 de ani va pleca pînă la startul returului: “Varga e un jucător de supervaloare, e clar. Perioada de transferuri abia a început. Aş vrea eu să rămînă aici, nu cred că e posibil”.
    Şiman şi Isăilă se contrazic
    Aşa cum Gazeta a anunţat la sfîrşitul anului, Vasile Şiman şi Daniel Isăilă au renunţat la serviciile lui Raţiu, Secăreanu, Cheţan, Truţă, Nicola, A. Popescu, Ormenişan şi Samoilă. Dar şeful alb-negrilor a negat atunci şi a infirmat şi ieri această informaţie: “De unde ştiţi voi că am renunţat la ei? Poate i-am învoit, poate vor veni în cîteva zile”. Tehnicianul Sportului a deconspirat însă la reunirea de ieri că cei 8 fotbalişti au părăsit Regia la terminarea sezonului de toamnă.
    Lotul prezent la reunire
    Portari: –
    Fundaşi: Beţa, Farmache, Patriche, D. Lung, Cioranu, Maxim
    Mijlocaşi: Varga, Ferfelea, Ghinga, A. Lungu, V. Lazăr, Tîrnăcop, C. Nistor
    Atacanţi: L. Dobre
    Învoit: Curelea

    #90531

    LOTul PREZENT LA REUNIRE:

    Portari: –
    Fundaşi: Beţa, Farmache, Maxim, Patriche, Ghinga, Cioranu, Burcă, Măcirescu, Şerban, S. Stancu, Lung
    Mijlocaşi: Ferfelea, Lungu, Lazăr, Sârbu, Kassai, Varga, Zonea
    Atacanţi: Dobre, Nistor

    #90532
    07Ex
    Keymaster

    A trecut pe la Real Madrid şi Atletico, dar e pus la ZID în Liga 1: “L-am luat de pe stradă! Are fundul mai mare decât poarta”

    Patronul Sportului Studenţesc, Vasile Şiman, a reacţionat dur după declaraţiile făcute azi în ediţia tipărită a ProSport de către fostul portar al echipei din Regie, Adrian Viciu.

    Acesta declarase că nu a fost plătit timp de jumătate de an de către Sportul, iar după ce şi-a depus memoriu a fost interzis la antrenamentele primei echipe şi trimis să se antreneze cu juniorii.

    “Viciu a fost declarat liber de contract printr-o decizie neregulamentară a comisiilor LPF. Prima comisie i-a respins memoriul, l-a declarat jucătorul Sportului, în timp ce la apel a fost declarat liber de contract, dar noi nici până în ziua de azi nu am primit motivarea deciziei. De ce nu ne-a obligat să-i plătim restanţele salariale dacă era adevărat că nu l-am plătit?”, a declarat Vasile Şiman pentru ProSport

    “Viciu a fost data afara pe motiv de indisciplina! Are fundul mai mare decat poarta”

    “El a fost dat afară de la Sportul pe motiv de indisciplină. Ăsta e comportamentul unui om pe care l-am luat de pe stradă şi am vrut să-l facem fotbalist. El la Sportul a debutat în fotbalul mare, altfel stătea rezervă pe la Târgu Mureş. Are două mari probleme: caracterul şi cântarul. Mai bine s-ar pune pe cântar înainte să vorbească, are fundul mai mare decât poarta”, a explicat Şiman.

    #90533
    ngm
    Member


    Şiman: „Orice club din Liga I îşi permite arbitri străini“

    Finanţatorul Sportului Studenţesc, Vasile Şiman, şi-a expus punctul de vedere în privinţa scandalului iscat pe marginea aducerii sau nu a arbitrilor străini la meciurile din campionatul românesc din această a doua parte a campionatului.

    Vasile Şiman a explicat de ce pentru un club de talia Sportului, dar şi pentru alte echipedin aceeaşi categorie cu a „studenţilor“, nu sunt probleme pentru aducerea arbitrilor străini. „Tot aud că doar echipele mai mediatizate vor arbitri străini că ele au bani, şi noi nu. Dar nu este adevărat. Ştiţi cât plătim pentru un meci arbitrilor români. Cam 4.000 de euro. Ştiţi cât am plăti pentru o brigadă din străinătate? Vreo 6.000 de euro. Mi+au spus şi mie cei care au mai trecut prin astfel de experienţe. Şi dacă ar fi să zicem 8.000 sau 9.000 tot n-ar fi nicio problemă pentru nicio echipă din Liga I. Vă garantez eu asta“, a spus Şiman.

    Boos-ul echipei din Regie a subliniat însă că nu latura financiară este cea care se pune în acest caz. „Important este ce arbitri aduci, cum îi delegi şi aşa mai departe. Mă tot întreabă lumea care este poziţia Sportului. Vă spun eu care este. Noi vrem arbitri corecţi, români sau străini, dar corecţi“.

    #90534
    ngm
    Member

    Vladimir George Niculescu pleaca liber de contract la Gloria Bistriţa

    #90535
    ngm
    Member

    Încă un român ajunge în Ligue 1! Super VÂRFUL pentru care Liga I devenise un COŞMAR:

    E de aproape 20 de ani la aceeaşi echipă, iar în ultimii ani a fost aproape să facă pasul spre unul din granzii Ligii I, însă de fiecare dată mutarea nu s-a mai realizat.

    Costin Curelea e în curtea Sportului Studenţesc din 1993, când a făcut primii paşi în fotbal, iar în 2003 a fost promovat la prima echipă. Are 234 de prezenţe şi 77 de goluri în tricoul Sportului Studenţesc, iar anul trecut şi-a făcut şi debutul la echipa naţională. A fost dorit de Steaua şi Rapid, însă această iarnă i-ar putea aduce un transfer de vis. E dorit în Ligue 1, de Sochaux, formaţie clasată în acest moment pe penultimul loc.

    Curelea ar putea ajunge în Franţa sub formă de împrumut, cu opţiune de cumpărare din vară, Sochaux fiind dispusă să achite aproximativ un milion de euro pentru a-şi asigura serviciile atacantului şi din vară, dacă acesta va confirma.

    În vârstă de 27 de ani, Curelea a afirmat de mai multe ori că îşi doreşte un transfer la o formaţie mai puternică, însă cerinţele patronului Vasile Şiman au blocat în mai multe rânduri transferuri ce păreau ca şi făcute.

    “Nu e uşor nici pentru mine să ratez mereu câte un transfer la şase luni, dar când nu ai încotro trebuie să te resetezi, să te restartezi, nu ai ce face, altfel nu mai poţi să joci, nu mai poţi să impresionezi, nu mai poţi să faci nimic”, spunea Curelea în momentul revenirii din vacanţa de iarnă.

    750.000 de euro e cota de piaţă a lui Costin Curelea

    3 goluri a marcat Curelea în turul campionatului

    1 milion de euro ar plăti Sochaux pentru transferul definitiv al atacantului

    #90536
    ngm
    Member

    Sportul îşi pierde doi oameni de bază: Ferfelea şi Beţa, doriţi la Chiajna

    Aflată pe penultimul loc în clasament, la şase puncte de ultima poziţie neretrogradabilă, Concordia Chiajna se întăreşte pentru a încerca erămânearea în primul eşalon. Ilfovenii vor să-i aducă pe Viorel Ferfelea (mijlocaş lateral, 26 de ani) şi Marian Beţa (fundaş dreapta, 20 de ani) de la Sportul Studenţesc.

    Informaţia a fost confirmată de Mircea Minea, primarul Chiajnei şi preşedintele echipei. “Laurenţiu Reghecampf mi-a zis că cei doi îl interesează de la Sportul, aşa că vreau să demarez negocierile cu domnul Şiman. Deocamdată nu mi-a răspuns la telefon”, a declarat edilul pentru ProSport.

    Ferfelea este unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai “studenţilor”, el debutând în Liga I în 2004, timp în care a acumulat 95 de jocuri şi cinci goluri în primul eşalon. El a fost om de bază în sezonul 2005-2006, când Sportul a încheiat Liga I pe locul 4, dar apoi a fost retrogradată din cauza unor datorii care au împiedicat acordarea licenţei. Ferfelea a evoluat pentru Sportul şi în liga secundă, în 128 de meciuri, în care a înscris de 48 de ori.

    Marian Beţa s-a lansat la Reşiţa, oraşul său natal, iar în Regie a ajuns în 2008, debutând în Liga I în stagiunea precedentă. În total, a strâns 17 apariţii în prima divizie.

    23 de goluri a marcat jucătorul în sezonul 2009-2010, stagiune la finalul căreia echipa din Regie a revenit după patru ani în primul eşalon

    4 selecţii în naţionala U21 are Marian Beţa

    #90537
    ngm
    Member

    Curelea s-a accidentat şi va rata turneul de pregătire al naţionalei!

    Atacantul Costin Curelea , accidentat, a fost înlocuit cu Adrian Mărkuş (FC Bihor) în lotul echipei naţionale pentru turneul de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al FRF.

    #90538
    ngm
    Member

    Concordia vrea “studenţi” în contul unei datorii a lui Şiman la primarul din Chiajna

    Ferfelea şi Beţa pot ajunge la trupa lui Reghecampf, în contul unor bani pe care Şiman trebuie să-i returneze primarului de la Chiajna
    Concordia vrea să se întărească şi cu fotbalişti din Liga 1, nu doar de la Snagov, iar Laurenţiu Reghecampf a pus ochii pe jucătorii Sportului Studenţesc! Mijlocaşul ofensiv Viorel Ferfelea (26 de ani) şi fundaşul de naţională Marian Beţa (20 de ani) se află pe lista noului tehnician de la gruparea ilfoveană.

    Primarul Mircea Minea, care-i şi preşedinte de onoare al clubului, speră să reuşească să-i aducă pe cei doi “studenţi” în contul unei datorii mai vechi a lui Vasile Şiman. “Am tot încercat să-l sun pe Şiman, dar refuză să-mi răspundă. Apare pe la televizor mereu, iar pe mine mă ignoră”, s-a plîns edilul Chiajnei.

    DECI E CLAR CA NU VOR AJUNGE LA CHIAJNA.

    #90539
    dragos
    Member

    http://www.gsp.ro/liga1/bursa-transferurilor.html

    la sosiri: 0
    la plecari: Irimia, Ormenisan, A. Popescu, Truta, Chetan, Secareanu, Ratiu, Maxim

Viewing 15 posts - 166 through 180 (of 242 total)
  • The forum ‘Sezon 2011-2012 Season – Liga I’ is closed to new topics and replies.