Stiri din presa – Sezon 2013-2014

Home Forums Archive Sezon 2013-2014 Season Stiri din presa – Sezon 2013-2014

Viewing 15 posts - 16 through 30 (of 52 total)
  • Author
    Posts
  • #94670
    ramos
    Member

    Se pare ca mai existam…

    http://sportulialomitean.com/2013/07/unirea-slobozia-a-doua-victorie-in-amical-cu-mihalcea-pe-banca/

    Unirea Slobozia, a doua victorie în amicale cu Mihalcea pe bancă

    Liga 2

    by Sportul Ialomitean

    Echipa de ligă secundă Unirea Slobozia a cîştigat duminică, 28 iulie, scor 6-2, amicalul disputat la Tîrlungeni cu Sportul Studenţesc. Pentru ialomiţeni este cel de-al doilea succes din perioada de pregătire, după 4-0 cu Dunărea Călăraşi şi, inveitabil, noul antrenor Adrian Mihalcea se păstrează neînvins de la preluarea băncii tehnice a Unirii. După cum se ştie, Unirea Slobozia este în cantonament la munte, la Predeal, unde băieţii lui Mihalcea se pregătesc în perioada 24 iulie-2 august. Aflat la început de drum, Mihalcea şi-a reafirmat dorinţa de a ajunge pe banca echipei sale de suflet, Dinamo Bucureşti. „”Nu mă gândesc acum să ajung la Dinamo, sînt la început, mai am foarte multe de învățat, așa că îmi voi aștepta rîndul, poate va veni într-un sfîrșit“ a declarat tehnicianul ialomiţenilor.
    Altfel, Sportul Ialomiţean vă anunţă în exclusivitate că alături de Unirea Slobozia se pregăteşte şi prietenul lui Adrian Mihalcea, Vlăduţ Munteanu, 32 de ani, ultima dată în Germania, la Erzgebirge Aue. Din cîte se pare, sînt ceva tatonări cu clubul Unirea pentru o eventuală înregimentare a fostului dinamovist în rîndurile echipei noastre de liga a 2-a

    #94671
    ramos
    Member

    Inca o dovada ca Sportul Studentesc este …inca in viata.

    http://sportdambovitean.ro/fotbal/liga4/877-amicale-atletic-fieni-a-pierdut-cu-sportul-ii-studentesc

    Amicale. Atletic Fieni a pierdut cu Sportul II Studenţesc

    Sportdambovitean.ro vă prezintă rezultatele înregistrate de divizionarele D dâmboviţene în amicalele disputate în weekend.

    Atletic Fieni – Sportul II Studenţesc 2-3

    AS Doiceşti – Bradul Moroeni 0-1

    Chindia Târgovişte – FC Aninoasa 1-2

    Petrolul Valea Mare – Voinţa Perşinari 2-2

    Avântul Produleşti – Unirea Cobia 2-2

    #94672
    dragos
    Member

    in editia tiparita a GSP de astazi:

    Un club uriaş din România îşi alege antrenorul prin tragere la sorţi, dintre jucători! Plus alte 3 episoade de rîsu’-plânsu’
    UTA, Farul, Argeş şi Sportul, cîndva centre puternice ale fenomenului, au ajuns locurile în care sărăcia şi haosul nasc întîmplări neverosimile.

    #94673
    CIPIKA
    Member

    EXCLUSIV Sportul nu s-a prezentat în Cupă la Baloteşti! ”Studenţii” ar putea fi excluşi din Liga 2
    În această după-amiază, la Baloteşti, ar fi trebuit să se dispute meciul dintre echipa locală CS şi Sportul, contând pentru turul IV al Cupei României.

    Spre surprinderea celor prezenţi, gruparea patronată de Vasile Şiman nu a trimis pe nimeni pentru această confruntare. Conform regulamentului, arbitrii au aşteptat 15 minute după care au fluierat sfârşitul partidei.

    În mod normal, Baloteştiul obţine calificarea la masa verde, iar pentru neprezentarea în Cupă, Sportul ar urma să fie exclusă din Liga a II-a. Singura şansă a “studenţilor” este să demonstreze la FRF că a avut un motiv întemeiat pentru a nu ajunge la meci.

    Aşadar, FRF urmează să decidă cât de curând ce se va întâmpla cu gruparea din Regie.

    Rămâi pe Liga2.ro pentru detalii

    #94674
    ngm
    Member

    PAREREA LUI FLORIN ALBOIU

    Surpriza neplăcută din faza a patra a Cupei României a venit din partea Sportului Studențesc, care nu s-a prezentat la Balotești, din motive încă necunoscute oficial. Consecințele neprezentării sunt incerte, deoarece exprimarea din ROAF art. 31 alin.13 este interpretabilă. Sancțiunea prevăzută este excluderea din competiția în care participă echipa, numai că Sportul Studențesc nu participă încă în nicio altă competiție, deoarece Liga 2 va lua startul peste o săptămână și jumătate.

    #94675
    ngm
    Member

    Vasile Șiman a cotestat la TAS declararea mai multor jucători de la Sportul liberi de contract

    Mai mulţi fotbalişti ai echipei Sportul Studenţesc au câştigat la comisiile din cadrul FRF litigiile cu gruparea condusă de Vasile Şiman privind salariile restante şi au devenit jucători liberi de contract. Nemulţumit de aceste decizii, Vasile Şiman a atacat hotărârile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

    Preşedintele AFAN, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, că sindicatul va apăra interesele jucătorilor care au fost la Sportul, în litigiul deschis la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de finanţatorul Vasile Şiman.

    “Azi am aflat că domnul Şiman, după ce a făcut praf echipa Sportul Studenţesc şi îşi bate joc sistematic de jucătorii pe care i-a avut sub contract, acum a contestat şi deciziile luate de comisiile româneşti la TAS. Aceleaşi tertipuri, unii au învăţat că atunci când nu îţi convine ceva, hop-ţop, te duci la TAS. De preferinţă îţi iei un avocat care a lucrat înainte la TAS şi care s-ar putea să aibă nişte conexiuni pe la judecători şi aşa mai departe… Eu de data asta o să trimit un avocat de-al nostru să îi apere pe jucători la TAS. Nu poţi să te trezeşti acum, după ce i-ai umilit un an, să mergi la TAS şi să anulezi toate hotărârile luate în plan intern.”, a spus şeful sindicatului fotbaliştilor

    http://www.digisport.ro/

    #94676
    cameliu
    Member

    sportfm

    Sportul Studentesc este in colaps! Echipa din Regie este la un pas de desfiintare, iar jucatorii pot deveni liberi de contract

    Situatia echipe din Regie este una extrem de grea, inca din timpul sezonului trecut. Jucatorii sunt in razboi cu patronul Vasile Siman, care se foloseste de tot felul de tertipuri pentru a evita plecarea fotbalistilor de la Sportul. Angajatii sai au scos faxul din priza pentru a nu primi hotararile comisiilor, sau au refuzat primirea curierului, din aceleasi motive.

    Nici in acest sezon spiritele nu s-au calmat, situatia fiind in continuare critica. Gruparea din Regie nu s-a prezentat la meciul din Cupa Romaniei, cu CS Balotesti, din turul IV. In urma neperezentarii la acest meci, “studentii” risca sa fie exclusa din campionat. Vasile Siman incearca si acum sa se salveze, si a comunicat oficialilor de la FRF ca echipei i s-a defectat autocarul, scrie digisport. Un paragraf din regulamentul FRF permite unei echipe sa rejoace meciul, daca nu s-a putut prezenta dintr-un motiv intemeiat.

    In realitate, lucrurile sunt mult mai grave la Sportul. Dupa cum mai scrie sursa citata, echipa din Regie nu mai are nici, jucatori nici antrenori. Fotbalistii echipei mari si-au depus toti memorii, dar la fel au procedat si cei 100 de juniori ai clubului. Vasile Siman cauta acum jucatori care sa formeze o echipa si sa poate tine clubul pe linia de plutire.

    Daca echipa va fi exclusa din Liga a doua, toti jucatorii vor deveni liberi de contract, veste ce o asteapta cu nerabdare multi fotbalisti, care s-au vazut titnuti cu forta in Regie. Curelea, Varga si Ferfelea sunt trei dintre jucatorii care asteapta de mult sa poate pleca de la Sportul, pana acum Siman cerand sume enorme pentru transferul lor.

    #94677
    cameliu
    Member

    liga2.ro

    JONGLERIE 11:16 MECIUL CS BALOTEŞTI – SPORTUL A FOST CONSIDERAT NEPROGRAMARE
    Sportul a mai fentat încă o dată excluderea! Azi e zi decisivă la comisii!

    UPDATE: „Sportul nu a achitat baremul de arbitraj pentru meciul cu Rapid CFR Suceava din sezonul trecut şi din acest motiv nu a fost programată în Cupa României. Dacă nu plăteşte nici până vineri, nu va fi programată nici în prima etapă din campionat şi poate fi exclusă”, a explicat Aurel Braşoveanu, unul dintre reprezentanţii cluburilor de Liga a II-a în Comitetul Executiv al FRF.

    Oficialul Dunării Galaţi este convins că se va merge în continuare pe tabela Berger de 14 echipe, chiar dacă se va ajunge la excluderea Sportului din Liga a II-a: “Nu poţi să vii vineri să le spui celorlalte echipe, unele aflate pe drum spre partidele din runda inaugurală, că dăm afară Sportul şi că mergem pe sistemul cu 12 echipe. Aşa că indiferent ce va face Sportul Studenţesc vom continua pe ţintarul cu 13 participante”

    O vorbă din popor spune că pisica are nouă vieţi, însă gruparea patronată de Vasile Şiman pare a avea vieţi infinite, de parcă ar folosi coduri ca să trişeze. Returul sezonului trecut i-a adus o rafală de şocuri, în urma cărora altă echipă nu ştim dacă supravieţuia, de la greva jucătorilor, continuând cu circoteca pelerinajului de antrenori, dar şi a antrenamentelor în condiţii incredibile şi terminând cu haosul provocat de meciul neprogramat şi reprogramat cu Rapid CFR Suceava.

    Noul sezon a adus o altă aventură de domeniul incredibilului, de data aceasta în Cupa României. Programată în competiţie în turul al patrulea, echipa lui Şiman nu s-a prezentat la Baloteşti, confirmând bănuielile tuturor, în condiţiile în care echipa în teorie nu mai există din lipsă de jucători – sub contract mai sunt doar cei cu memorii în curs de judecare, iar la federaţie nu s-au operat transferuri.

    Articolul 31.13 le era fatal!

    Neprezentarea în Cupa României se lasă în mod normal cu sancţiuni sau cel puţin aşa ar trebui conform ROAF, care spune la articolul 13, alineatul 13 următoarele: “Echipele programate în Cupa României nu pot renunţa la jocuri şi nici nu pot disputa meciuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancţiunea eliminării lor din campionatul în care participă”. Logic, acest lucru ar însemna că neparticiparea Sportului în cupă trebuia să ducă la excluderea din Liga a II-a a grupării patronate de Vasile Şiman. Imediat au apărut şi interpretări ale regulamentului, vehiculându-se că Sportul nu poate fi exclus din Liga a II-a din simplul motiv că sezonul nu a început încă şi, practic, echipa nu participa în vreun campionat la ora neprezentării la meciul de la Baloteşti.

    Interesant de remarcat că sancţiunile conform articolului 31.13 apar menţionate pe siteul FRF doar în comunicatul privind programul meciurilor din turul I al Cupei României. După aceea, în comunicatele privind celelalte tururi (II, III, IV, V) lipseşte cu desăvârşire

    Au scăpat cu neprogramare în Cupă!

    Mai trebuie remarcat ceva: pe siteul FRF, rezultatele turului al IV-lea au fost actualizate a doua zi după meciuri, mai puţin cel de la Baloteşti – Sportul, care şi acum apare fără rezultat! Iniţial a existat scuza întârzierii cu care a ajuns raportul arbitrilor la FRF, însă în condiţiile în care ieri a fost publicat deja programul turului al V-lea, în care Baloteştiul va juca împotriva Berceniului, e clar cine a câştigat.

    Stupefiant este însă modul în care Sportul a scăpat cu faţa curată, fără a primi vreo sancţiune. Astfel, gruparea bucureşteană a rămas datoare cu baremul din meciul de pomină Sportul – Rapid CFR Suceava, motiv pentru care s-a făcut adresă pentru neprogramarea acestora până la achitarea datoriei. Sancţiunea a fost ratificată, dar se pare că a “existat” o problemă de comunicare între Comisia de Disciplină şi Comisia Centrală a Arbitrilor, astfel că au fost trimişi la meciul de la Baloteşti atât arbitri, cât şi observatori, ca şi cum meciul urma să se joace.

    Rămâne de văzut cum se va proceda cu baremul pentru acest meci, în condiţiile în care CCA ar fi trebuit să emită factură Baloteştiului pentru barem de arbitrare şi observare de Liga a III-a, dar meciul nu s-a mai jucat din vina Sportului!

    Zi decisivă la comisii

    Azi, toată suflarea seriei I va sta cu ochii pe sediul federaţiei pentru a vedea ce se va întâmpla la comisii, acolo unde se judecă un număr însemnat de memorii ale jucătorilor Sportului. În funcţie de verdictul dat în aceste speţe, există o posibilitate ca Sportul să nu mai aibă pe nimeni legitimat şi să ajungă în situaţia de a nu avea pe cine să trimită la Suceava, acolo ar trebui să joace sâmbătă contra aceluiaşi Rapid CFR cu care a avut atâtea probleme în finalul sezonului trecut.

    Dacă se va ajunge la retragerea Sportul din competiţie, atunci în seria I ar mai rămâne doar 12 echipe, context în care s-ar putea trece la ţintarul alternativ făcut la sediul FRF pe 14 august. Atunci se luase în calcul posibilitatea retragerii Farului din cauza insolvenţei, problemă rezolvată temporar de gruparea de la malul mării. În formatul de 12 echipe, marinarii ar putea prelua programul Sportului şi s-ar merge pe o formulă cu 12 echipe şi 22 de etape, la fel ca şi în seria a II-a şi nu 13 echipe şi 26 de etape ca acum.

    Cum ar arăta etapa I fără Sportul:

    – varianta I: se trece la ţintarul pe tabela Berger de 12 echipe, cu Farul în locul Sportului:

    SC Bacău – FC Clinceni
    Gloria Buzău – CSMS Iaşi
    ACS Berceni – Rapid Bucureşti
    Tărlungeni – Rapid Suceava
    Unirea Slobozia – Farul
    CF Brăila – Dunărea

    – varianta a II-a: se rămâne la ţintarul pe tabela Berger de 14 echipe, dar cu două locuri libere:

    CF Brăila – Unirea Slobozia
    SC Bacău – FC Clinceni
    Tărlungeni – CSMS Iaşi
    Gloria Buzău – Farul
    ACS Berceni – Rapid Bucureşti
    Rapid Suceava şi Dunărea stau

    Articol scris de Mihai ANDRIEŞ

    #94678
    ramos
    Member

    http://www.sportulardelean.ro/florin-prunea-nu-stiu-daca-este-legal-ca-dinamo-ii-sa-fuzioneze-cu-sportul-i-332

    Florin Prunea: “Nu stiu daca este legal ca Dinamo II sa fuzioneze cu Sportul”

    27.08.2013 – 01:54 | 0 comentarii

    CSMS Iasi isi continua pregatirile pentru noul sezon de Liga a doua. Presedintele moldovenilor a facut o radiografiei a situatiei in care se gaseste echipa pe care o conduce. “Azi am terminat stagiul de pregatire de la Chisinau. Am stat la baza lui Zimbru Chisinau, am jucat si 4 amicale bune. Important este ca nu am avut niciun jucator accidentat. Avem o zi, doua libere apoi incepem treaba, ca incepe si campionatul in scurt timp.E prematur de facut o comparatie intre Costel Enache si ceilalti care au mai fost aici. Am ales intre el si Ioan Viorel, si am decis a-l alegem pe Costel Enache”, a spus Prunea.

    Noi avem o echipa total schimbata, am adus 18 jucatori noi

    “ Nu cred ca suntem favoriti la promovare. Sunt jucatori de calitate, cu vechi state in prima liga, dar inca nu suntem acolo unde ne-am dori. Daca mai putem aduce jucatori peste ce avem acum o vom face. La noi nu exista probleme financiare. Am achitat totate datoriile si catre jucatorii care au plecat de la noi. Noi am fost un partener onest in Liga 1, nu am pacalit-o. Noi vom juca un meci cu FC Vaslui, ultimul inaintea startului de Liga a doua. Este un adversar puternic, foarte bun, este important sa joci cu adversari puternici. Rezultatul conteaza mai putin, important este ce acumulari ai. Noi am avut o medie de spectatori de 3-4000 pe meci. Suporterii sunt extrem de pretentiosi, din pacate noi suntem datori publicului nostru“, a declarat fostul international la Sport Total FM.

    Oficialul iesean a vorbit si despre anuntul conform caruia Dinamo II si Sportul Studentesc ar urma sa fuzioneze

    Nu stiu daca este legal, pentru ca si noi am incercat o fuziune cu o echipa de liga a treia. Cred ca este imposibil sa fuzioneze doua echipe de acelasi nivel. Eu as contesta dreptul de participare, pentru ca fiecare trebuie sa respecte aceleasi reguli. Sa vedem cum vor fuziona Sportul si Dinamo“, a adaugat acesta in emisiunea “Fotbal la matineu”

    #94679
    ngm
    Member

    MECIUL A FOST CONSIDERAT CA NEPREZENTARE
    Sportul a fost sancţionat cu 500 de lei penalitate sportivă!

    Cum la omul sărac, nici boii nu trag, Sportul Studenţesc a mai primit o lovitură după decizia de miercuri a Comisiei de Disciplină. Aceasta a judecat cazul CS Baloteşti – Sportul, meciul de cupă de marţea trecută, la care studenţii nu s-au prezentat şi “conform articolului 79/1 RD, jocul se omologhează cu scorul de 3-0 (neprezentare) în favoarea echipei CS Baloteşti, iar clubul Sportul Studenţesc va suporta o penalitate sportivă de 500 de lei”.

    Articolul 79/1 din Regulamentul Disciplinar spune că “neprezentarea la un joc oficial, întârzierea la joc peste termenul regulamentar sau neprezentarea carnetelor de legitimare se sancţionează cu pierderea jocului prin forfait”. De remarcat totuşi că în cazul meciului CS Baloteşti – Sportul a fost vorba de o neprogramare a studenţilor ca urmare a neachitării baremului din meciul cu Rapid CFR Suceava din sezonul trecut.

    În altă ordine de idei, debutul studenţilor în noul sezon al Ligii a II-a este învăluit în mister, pentru că meciul de mâine cu Rapid CFR apare ca programat, dar nimeni nu a putut da un răspuns concret dacă echipa lui Şiman va faca deplasarea până la Suceava sau nu. În plus, oficialii clubului sucevean îşi pun semne de întrebare cum de a fost posibilă programarea meciului de mâine în condiţiile în care nici până azi nu le-a fost achitată suma de 9.500 de lei de către Sportul, echivalentul cheltuielilor de cazare şi transport de la meciul de pomină din sezonul trecut, aşa cum a decis FRF.

    liga2.ro

    #94680
    ngm
    Member

    Rapid CFR – Sportul nu se dispută! ”Studenţii” n-au fost programaţi
    Meciul de maine dintre Rapid CFR Suceava si Sportul Studentesc, contand pentru prima etapa din cadrul seriei intai a Ligii a II-a, nu se mai disputa, a anuntat FRF.

    Intrunita astazi, Comisia de Disciplina din cadrul Federatiei Romane de Fotbal a decis sa nu programeze gruparea din Regie la jocul de pe Areni, dupa ce clubul bucurestean nu a achitat la termen datoria de circa 9.500 de lei pe care o are catre clubul Rapid CFR Suceava. Suma reprezinta cheltuielile de deplasare, cazare si masa pe care “ceferistii” le-au suportat la data de 30 mai, cand a fost programat pentru prima oara meciul cu cantec din sezon trecut dintre Sportul si Rapid.

    “Cei de la Sportul au avut termen pana azi, la ora 13.00, sa ne vireze acei bani in cont. Am verificat impreuna cu cei de la Federatie la banca, nu au achitat acea datorie, iar drept urmare nu au fost programati in prima etapa a campionatului. Asadar nu mai jucam cu Sportul, arbitrii fiind anuntati sa nu prezinte la meci”, a confirmat directorul sportiv al clubului Rapid, Mihai Pilat, pentru Gazeta de Suceava.

    #94681
    ramos
    Member

    Stirea aceasta o fi avind legatura….. cu o eventuala fuziune cu Dinamo II ?

    http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/in-sfirsit-ciine-ionut-serban-a-semnat-cu-dinamo-are-tupeu-pe-teren-baga-piciorul-fara-frica-407922.htmlhttp://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/in-sfirsit-ciine-ionut-serban-a-semnat-cu-dinamo-are-tupeu-pe-teren-baga-piciorul-fara-frica-407922.html

    În sfîrşit, ”cîine”! » Ionuţ Şerban a semnat cu Dinamo: ”Are tupeu pe teren, bagă piciorul fără frică”

    Șerban a jucat în două amicale în Anglia, dar nu va evolua diseară, cu Șahtior, fiind selecționat la “naționala” Under 19

    Dinamo a rezolvat ieri transferul unui fotbalist polivalent, Ionuţ Şerban, 19 ani, ce poate evolua şi stoper, şi fundaş dreapta, şi închizător.

    Preşedintele Constantin Anghelache a oficializat ieri transferul lui Ionuţ Şerban, 19 ani, fotbalist curtat de trei luni de către roş-albii. “Ne-am înţeles cu domnul Şiman, Sportul va avea nişte procente, totul s-a rezolvat, dar nu are rost să dăm detalii”, a comentat Anghelache.

    Şerban, care poate evolua atît stoper şi fundaş dreapta, cît şi închizător va semna un acord pe 4 ani, mai ales că el se înţelesese din luna iunie cu dinamoviştii.

    Şerban s-a antrenat vreme de-o săptămînă cu roş-albii în stagiul din luna iulie din Anglia, apoi n-a mai fost lăsat de Şiman la pregătiri, mai ales că fotbalistul depuse actele să devină liber de contract.

    Ionuţ a fost cerut în mod insistent de către Mulţescu, mai ales că tehnicianul dorea încă un mijlocaş central. Şi coechipierii îl apreciază pe fostul “student”: “Are tupeu pe teren, bagă piciorul fără frică, parcă dă un randament mai bun ca mijlocaş”.

    2.000 de euro va fi salariul lunar al lui Şerban la Dinamo

    ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

    Zougoula a trecut un prim test
    Sosit joi seara în Bucureşti, atacantul ivorian Kevin Zougoula a efectuat ieri dimineaţă un prim set de analize medicale, le-a trecut, dar mai are luni o ultimă vizită de acest gen. Pînă atunci, roş-albii îl vor verifica pe mignonul vîrf, de 1,66 metri, în amicalul de diseară cu Şahtior.

    Gazeta a informat ieri despre faptul că ivorianul are două date de naştere, 20 martie 1984 şi 20 aprilie 1988, conform site-ului oficial al federaţiei africane, dar Anghelache spune: “E născut în 1988, am văzut în paşaportul lui şi-n documentele cu care a fost înscris la Champions League în Africa”.

    Il Luce nu iartă Steaua
    Diseară, în Ştefan cel Mare, de la ora 18:30, Dinamo are amical de lux cu Şahtior, Mircea Lucescu sosind ieri dimineaţă în Bucureşti cu 19 fotbalişti, printre care vedetele Luiz Adriano, Teixeira, Ilsinho şi Cigrinski.

    Într-un interviu acordat site-ului fcdinamo.ro, Il Luce a declarat: “Cînd am preluat eu Dinamo, echipa era pe locul 7, iar Steaua triumfa în Europa. Am întinerit echipa şi-n doi ani deveniserăm atît de puternici încît era nevoie ca adversarii să se retragă de pe teren pentru a triumfa cu noi!”.

    #94682
    ramos
    Member

    Chiar NU mai existam…

    http://sportb.ro/rezultate-juniori-si-b-juventus-dubla-victorie-cu-rapid/

    Iată programul primei etape și arbitrii delegați de CCA

    ….
    FC Clinceni – Sportul Studențesc 3-0 / 3-0, oaspeții nu s-au prezentat
    Arbitru JA: Alexandru Filip (Târgoviște)
    Asistenți: Ionuț Cătălin Duțu și Gheorghe Mihai (Târgoviște)
    Arbitru JB: Cristian Catană (Târgoviște)
    ….

    #94683
    ramos
    Member

    Poate reuseste…sa salveze Sportul in ultimul moment…

    http://www.ziuanews.ro/sport/siman-merge-pe-doua-fronturi-negociaza-cu-astra-giurgiu-si-csu-craiova-pentru-ce-a-mai-ramas-din-sportul-studentesc-102913

    Şiman vrea să dea lovitura în ultima zi de transferuri. Discută cu Astra pentru transferurile lui Costin Curelea şi Dacian Varga, dar şi cu Universitatea Olguţei, pentru Viorel Ferfelea.

    Şiman este aproape de a băga Sportul Studenţesc în faliment şi speră să vândă ultimele vedete ale echipei din Liga2. Conform fanatik.ro, luni, în ultima zi de transferuri, omul de afaceri i-a propus patronului Astrei Giurgiu, Ioan Niculae, pe Costin Curelea şi Dacian Varga, ambii aflaţi în litigiu cu clubul şi cu şanse mari de a deveni liberi de contract. Numai că Şiman cere pe ei, “la pachet”, cel puţin 500.000 de euro. În acelaşi timp, Vasile Şiman discută şi cu echipa Olguţei, CS Universitatea Craiova, posibilitatea transferului lui Viorel Ferfelea.

    #94684
    ramos
    Member

    http://sptfm.ro/2013/09/09/exclusiv-sportul-studentesc-este-in-pragul-desfiintarii-emilian-hulubei-a-anuntat-ce-se-intampla-cu-jucatorii-echipei-din-regie/

    luni, septembrie 9, 2013 9:01 pm, a consemnat: Octavian Arsene 4 | FOTBAL INTERN, Liga II
    EXCLUSIV / Sportul Studentesc este in pragul desfiintarii! Emilian Hulubei a anuntat ce se intampla cu jucatorii echipei din “Regie”
    Cuvinte cheie: desfiintare, Emilian Hulubei, jucatori, memorii, sportul studentesc, vasile siman

    Sportul Studentes nu a fost pragramat la primul meci al noului sezon al ligii secunde. Echipa din “Regie” risca sa fie exclusa din campionat daca nu va juca nici meciul urmator. Emilian Hulubei a anuntat ca toti jucatorii clubului si-au depus memorii si pot deveni liberi, chiar daca Vasile Siman a depus memorii impotriva memoriilor jucatorilor.
    “Se pare ca Sportul va disparea. Sunt 70 de memorii depuse de jucatori, atat la juniori cat si la seniori. Domnul Siman a facut recurs pentru vreo 50 din ei. Nu cred ca va avea castig de cauza si va ramane fara jucatori. Nu mai are cu cine sa joace. Probabil ca domnul Siman va mai vinde vreo doi jucatori si apoi va inchide portile. Ferfelea negocia chiar acum cu CSU Craiova. Serban a mers la Dinamo“, a spus noul presedinte al AFAN la Sport Total FM.

Viewing 15 posts - 16 through 30 (of 52 total)
  • The forum ‘Sezon 2013-2014 Season’ is closed to new topics and replies.