Tanase Dima, 12.01.1936

[razvanR]

INTERVIU Omul care i-a descoperit pe Raţ, Maftei şi Sepsi: “Chipciu e viitorul naţionalei”

Nu există microbist în Piteşti să nu fi auzit de Dobrin şi de Tănase Dima, antrenorul care l-a promovat pe “Gâscan” la echipa mare a argeşenilor şi i-a fost mereu aproape lui Gicu din postura de sfătuitor, colaborator şi prieten.

Tănase Dima are acum 75 de ani şi îşi continuă, cum spune el, rostul în viaţă: sapă în solul fertil din Trivale după fotbalişti de valoare, din postura de preşedinte al Şcolii de fotbal Sporting Piteşti. După 45 de ani de carieră, timp în care a antrenat la Piteşti, la Dinamo sau la naţionala de tineret, alături de nume mari precum Pişti Covaci, Nunweiller, Angelo Niculescu, Halagian sau Tinel Stănescu, Dima e un reper între trecut şi prezent. Prin mâna lui au trecut majoritatea jucătorilor naţionalei, printre care Hagi şi Dobrin, însă ultimul lui pariu este un produs sută la sută al Sportingului: Alexandru Chipciu.

-Domnule Dima, cu ce se laudă Sporting Piteşti?
-Cu Pulhac, Aelenei, Sepsi, Chipciu, Raul Costin, Rareş Vârtic şi mulţi alţii. Mai avem un jucător de bandă stângă, Ionuţ Burlea, extrem de talentat, la Dinamo II, născut în ’92, care în mod cert va face performanţă. Dar n-aş vrea să sar peste perioada 1996-2000, când am fost la Şcoala “Dobrin” şi au fost lansaţi Raţ, Maftei, Bilaşco, Ionilă, Moldovan şi alţii.

-Ar avea loc Chipciu în naţionala mare?
-Cert este faptul că naţionala noastră nu mai este naţională, nu spun că joacă prost, însă nu practică un fotbal la cerinţele actuale. Sunt mai mulţi factori negativi care au dus la această stare: patroni, jucători, conjunctura şi dezinteresul total al factorilor de decizie. Nu vorbesc de federaţie, ci de faptul că statul nu are niciun fel de contribuţie la dezvoltarea fotbalului, spre deosebire de ce se întâmplă peste tot, lăsând lucrurile la bunul plac al unui patron. Mai strică şi infuzia de străini, şi nepromovarea jucătorilor români talentaţi. Da, Alexandru Chipciu, produs sută la sută al Şcolii Sporting, ar avea loc la naţională. Răzvan Lucescu nu l-a promovat, cu toate că ar fi meritat, a mers pe mâna jucătorilor cu experienţă.

-Haideţi să ne întoarcem la Dobrin! Cum era ca fotbalist?
-L-am cunoscut când avea 14 ani şi l-am promovat la tineretul lui Dinamo Piteşti, care în 1961‑1962 activa în Divizia A. A devenit treptat-treptat un adulat, un artist al fotbalului, pentru că, realmente, când punea piciorul pe minge, făcea ordine pe teren. Reuşea să înscrie şi să aducă victorii cam de unul singur. De fapt este perioada de glorie a lui FC Argeş, cu obţinerea titlurilor în 1971-1972 şi 1978-1979 şi cu participare în Cupa Campionilor şi în Cupa Oraşelor Târguri.

Prea multe tentaţii în mexic

-Doar pentru calităţile lui de fotbalist a fost adulat la Piteşti?
-Nu doar. Dobrin a fost şi un om minunat. El este nemuritor şi va rămâne în memoria multora ca unul dintre produsele cele mai de seamă ale fotbalului românesc.

-De ce n-a jucat Dobrin la CM Mexico ’70?
-A fost ales neinspirat locul de şedere al naţionalei, s-a mers în plin centru, într-un loc cu multe tentaţii, de aceea jucătorii nu au putut discerne cum să se comporte, pentru că au fost expuşi. Era o ieşire a naţionalei într-o ţară cu o viaţă mai libertină şi exuberantă. Apoi, lui Gicu i s-au dat asigurări că va fi titular în toate jocurile. Probabil că Gicu a avut mici probleme de aclimatizare. Este cert că grupul – Dobrin, Răducanu, Coe – a făcut puţine excepţii faţă de ceilalţi, iar colectivul nu a fost în măsură să le corecteze atitudinea. Tare mult l-aş fi vrut pe Gicu pe teren la acel meci cu Brazilia sau cu Anglia şi atunci am fi văzut ce înseamnă un talent veritabil faţă de un brazilian!

-Cum a fost “dubla” FC Argeş – Real Madrid, din 1971‑1972, din Liga Campionilor?
-Înaintea jocului cu Real
Madrid, m-am dus la Madrid să văd echipa. Am avut privilegiul de a fi primit de preşedintele Santiago Bernabeu şi aş îndrăzni să spun că am fost factorul determinant în a-l aduce la Piteşti, preşedintele acuzând o stare de sănătate precară. În perioada aceea, cursele Bucureşti – Madrid erau două pe săptămână, am plecat sâmbătă şi ar fi trebuit să mă întorc, în mod normal, după disputarea meciului de la Piteşti. Am explicat cum stau lucrurile şi mi-au zis că voi face parte din delegaţia lor. La Piteşti li s-a făcut o primire deosebită, în ciuda faptului că era trecut de ora 24:00. Am câştigat acasă (n.r. – 2-1), dar puteam să îi batem şi mai rău, iar meciul retur a fost extrem de disputat (n.r. – 1-3). Am fost foarte aproape de calificare.

Dobrin le-a înnodat picioarele celor de la Real madrid

-Oferta de la Real pentru Dobrin?
-La o fază pe stânga, aproape de fanion, l-au atacat doi fundaşi, iar Gicu, printr-o fentă, i-a înlăturat, a pătruns către poartă, a centrat, dar nu s-a marcat. Faptul că Gicu a avut o evoluţie deosebită l-a determinat pe marele fundaş al Realului, Francisco Gento, să-l invite la meciul lui de retragere la Madrid. De aici interesul lui Bernabeu pentru Dobrin de a se duce la Real. Lucrurile au fost foarte aproape de a se realiza, cred că în afara banilor pe care clubul i-ar fi primit era vorba de îmbunătăţiri aduse la stadion, instalaţia de nocturnă şi reciprocitate. Nu s-a valorificat acel moment extraordinar şi din ideea că nu ne vindem jucătorii, lucru nedrept şi frustrant.

Are doi copii, dintre care unul şahist nevăzător!

Fiul cel mare al lui Tănase Dima este unul dintre cei peste 100.000 de români nevăzători. Mihai (34 de ani) a absolvit Facultatea de Litere, conduce o revistă şi practică sportul minţii, fiind component al naţionalei de şah a României. Cel de-al doilea băiat, Teodor (29 de ani), are o firmă de publicitate.

Crescut în spiritul “şcolii vechi”, Tănase Dima nu putea să fie îngăduitor cu ieşirile lui Adi Mutu, chiar dacă atacantul Fiorentinei este, la rându-i, unul dintre produsele de top ale fotbalului piteştean.

-Se poate face comparaţie între Mutu şi Dobrin?
-N-aş îndrăzni să fac o comparaţie între Gicu şi Adi. Dobrin era altceva, el rămâne ca o icoană sfântă pentru toţi. În faţa lui poţi să adresezi o rugă, ceea ce nu cred că ai putea să faci lângă Adi.

-Cum a fost cu titlul furat Sportului de către Steaua?
-Sportul devenise o cetate a culturii, iar stadionul era arhiplin. Au fost trei ani de glorie şi ne-a lipsit foarte puţin să câştigăm titlul de campioni. A intervenit nefericit jocul cu Steaua din Regie (n.r. – 1-2, sezonul ’85-’86). Ca valoare, eram mai buni ca Steaua, indiscutabil. Meciul cu Steaua a ridicat multe suspiciuni înaintea jocului: probleme de culise pe care nu le-am ştiut şi care nici azi nu se pot defini, pentru că oamenii nu vor să vorbească. Bölöni a fost jucătorul numărul 1 al Stelei în acel joc, a fost motorul.

-Aţi refuzat poza de grup cu campioana Argeş în 1979…
-Da, pentru că atunci eram antrenor secund la Dinamo, care a pierdut titlul şi meciul acela din cauza unei gândiri greşite a jocului. În acel meci am avut stări psihice deosebite. Pe undeva am fost trist că am pierdut acel meci, pe de altă parte m-am bucurat că FC Argeş a câştigat titlul. Cred că am avut o atitudine corectă şi elegantă refuzându-i pe băieţii de la FC Argeş să particip la fotografia de campioni. Nu se cuvenea, însă recunoştinţa lor a rămas, ei apreciind că am avut în timp o contribuţie la asta.

La Sportul, Hagi a avut probleme cu Gino şi Coraş

-Cum e să-l ai în echipă pe Hagi?
-Hagi era un jucător extrem de ambiţios, care îşi idolatriza părinţii. La Sportul a avut ceva peripeţii la început cu vechea gardă, a lui Gino, Coraş şi ceilalţi, dar s-a adaptat. Era tânăr, era curios, îl interesa tot ce era eficient şi în acelaşi timp aveam o relaţie foarte bună. A promovat la o vârstă fragedă la echipa naţională. Este un jucător de altă nuanţă decât Dobrin. Un artist de-o parte, iar de partea cealaltă un jucător cu un palmares impresionant. După aceea el a plecat la Steaua, mi-a părut rău, dar, pe undeva, nu a greşit, pentru că au venit trofeele câştigate şi afirmarea lui.

-Aţi lucrat cu Pişti Covaci. Cum era?
-Era o figură aparte în peisaj, dezinvolt, extrem de comunicativ, sensibil, care ştia să-şi aleagă colaboratorii. Eram la Dinamo când mi-a zis să vin să văd cum pregăteşte meciul cu Anglia. Pişti avea darul de a monopoliza şi de a-i polariza pe toţi în jurul lui. Prima parte a antrenamentului a fost condusă de colaboratorii dânsului, iar la un moment dat, ceilalţi antrenori am fost întrebaţi de generalul Dragnea dacă avem vreo şansă să îi batem pe englezi. A intrat Pişti în partea a doua a antrenamentului şi ne-a impresionat pe toţi. La acel meci, căpitan a fost Bebe Barbu. Lui Pişti îi plăceau teribil agapele. Am colaborat cu el la echipa olimpică şi la echipa de tineret.

-Perioada Dinamo?
-Acolo am întâlnit oameni speciali, pe Nelu Nunweiller, pe Angelo Niculescu, apoi pe Valentin Stănescu. Marele meu regret este că nu am câştigat niciun campionat şi că am ratat şi de două ori Cupa. Am lucrat cu Dinu, Dudu Georgescu, Cheran, apoi am adus jucători tineri, care ulterior au ajuns la naţională şi au adus titlul la Dinamo imediat după plecarea mea. E perioada în care am activat şi în cadrul Colegiului Antrenorilor, eram copilul oamenilor de atunci din fotbal, Teaşcă, Oană, Vogl, Angelo Niculescu, Drăguşin.

INTERVIU** Omul care i-a descoperit pe Raț, Maftei și Sepsi: „Chipciu e viitorul naționalei”

[Author]

Posts