Thread-ul cu articole interesante

Home Forums Miscelaneous Diverse / Miscelaneous Thread-ul cu articole interesante

Viewing 15 posts - 16 through 30 (of 34 total)
  • Author
    Posts
  • #72919
    ashone
    Member

    UEL DON BREVHART!!!!!!!CHIP IUR EIZ OPEN!!DA ENEMI IS EVRIUERE!!!

    #72920
    ultrasro
    Member

    Zona Crepusculara este printre noi 😯 😆

    #72921
    dragos
    Member

    deh, v-a pus dom’ ministru sa faceti pe “cainii din baskerville”…..asta e !!!
    patrule linistite !!!!
    oricum, ceea ce s-a intamplat nu ar trebui sa se repete…….

    #72922
    Ultras
    Member

    De ce nu? Te bagi in viata sexuala a omului…? 😈

    #72923
    ashone
    Member

    am inteles ca aia era dusa cu capu’.si ce cauta acolo nu am inteles din ziaru libertatea ca pa ala l-am lecturat…lucra acolo,venise ca il stia pa unu de acolo si pretenu ei era la suferinta(pirnaie)…ORICUM DE ACU INCOLO CU OVIDIU IN ECHIPA DE NIMENI NU NE E FRICA!!!

    #72924
    ultrasro
    Member

    Va pazim buteliile ;)

    #72925
    07Ex
    Keymaster
    #72926
    Zibling
    Member

    Unde draci incap usile alea? Micheteau faza 😮

    #72927
    dragos
    Member

    nu am stiu unde sa postez acest articol emotionant, trist si realist:

    http://www.gsp.ro/gsp-special/diverse/avioane-fantoma-oana-dusmanescu-scrie-despre-disparitiile-din-sport-la-noi-echipe-intregi-sint-sterse-de-pe-fata-pamintului-261769.html

    În Rusia, echipele mor în accidente îngrozitoare. În România, cluburile dispar lent şi chinuitor, iar reclădirea lor pare pasul imposibil.

    Săptămîna trecută, cerul a trimis nervos către pămînt o echipă întreagă de hochei. Avionul în care zburau liniştiţi către Belarus, spre un meci din Cupa Continentală, jucătorii de la Lokomotiv Iaroslavl a căzut, făcînd să dispară, ca din suflul acid al unui magician ostracizat, 43 de vieţi. Cehi, ruşi, germani, hocheişti, oameni. Fotografiile lor au fost aşezate pe gheaţă de adversarii ce urmau să le fie gazde şi au ajuns să le fie bocitoare. O arenă s-a umplut ochi şi i-a aplaudat printre plînsete, ca şi cum ei nu ar fi plecat niciunde.

    Din fericire, în România nu s-a prăbuşit vreodată o aeronavă care să poarte la bord sportivi. Cu toate acestea, şi la noi echipe întregi s-au şters de pe faţa lumii, cu violenţa şi neînţelesul unui bombardament atomic. Unirea Urziceni s-a preschimbat doar într-un crater scos la o licitaţie care nu pasionează pe nimeni. Universitatea Craiova s-a stins, în urletul suporterilor. Din baschet, Steaua a murit de două ori în 15 ani. Se mai aud ecouri de fantome familiare, cum ar fi Corvinul Hunedoara sau Progresul Bucureşti. Epidemia s-a extins chiar la următorul nivel – boxul autohton a fost lăsat să agonizeze, pînă ce s-a trezit legat la aparate, în moarte cerebrală, la mîna unor medici fără licenţă.

    La noi, sportul îşi dă, pe alocuri, obştescul sfîrşit din lipsă de finanţe şi nepăsare. Se poate spune că hocheiştii de la Lokomotiv au murit, paradoxal, pentru că aveau bani. Ca să străbaţi Rusia, de pildă, etapă de etapă, îţi trebuie bani, nu glumă. Distanţele lor rîd de ale noastre şi îşi iau uneori jertfa. Totuşi, Lokomotiv a dat lumii de ştire că trăieşte. Treizeci de jucători şi-au exprimat deja dorinţa de a juca pentru acest club. Mai exista şi varianta ca fiecare formaţie din prima ligă rusă să trimită cîte un hocheist la echipa din avionul blestemat, ca s-o reconstruiască.

    Telenovelele noastre sînt mărunte şi multe, intrate în ordinar şi, drept consecinţă, aşteptate, pîndite după colţ. Nu vorbim despre dacă, ci despre cînd vom nota în calendar următoarea dispariţie. Tragediile altora sînt rare, iar pe cenuşa lor începe să se clădească, aproape de a doua zi, altceva. Minţile şi voinţele nu par împietrite, chiar dacă sufletele sînt. Acolo, un motor mic şi neobosit lucrează, aici, totul rugineşte revoltător. La noi, sfîrşitul unor echipe e mai definitv decît moartea în sine.

    La alţii, moartea e o iluzie dureroasă. La noi, e o stare de spirit.

    http://www.gsp.ro/sporturi/hochei/video-si-foto-au-murit-dar-nu-vor-fi-uitati-niciodata-ceremonie-impresionanta-pe-patinoar-260919.html

    #72928
    07Ex
    Keymaster

    Am citit si eu pe internet despre acest accident. Trist, foarte trist. :(

    #72929
    dragos
    Member

    Două fotografii
    29 August, 2011

    Aţi văzut-o, probabil. E apăsător să o priveşti, apoi e dificil să-ţi iei ochii de la ea şi cine ştie cînd o vei putea uita. Greu. Fotografia suferinţei lui Steve Jobs, creatorul lui Apple, a făcut înconjurul lumii. Aparuta pe siteuri si in marile ziare ale lumii, ea e semnata ALL OVER PRESS.

    Însoţitorul cu tricou albastru, acel bleu de fapt care marchează bucuria verii pretutindeni în lume, îl ţine pe bolnav de umăr şi de şold. Pare mai degrabă că-l ghidează decît că-l sprijină.

    Îmbrăcat în negru, Steve Jobs e descărnat, efectul cancerului apărut la pacreas şi extins apoi la ficat, diagnostic cu care se luptă din 2003. Mîinile şi picioarele directorului de 56 de ani care a anunţat că renunţă la conducerea companiei pe care a transformat-o într-un mit al lumii moderne sînt imagini aproape imposibil de dus. Te chirceşti şi te înmoi pe dinăuntru ca un măr copt cînd îl vezi.

    Aşa a ajuns un om infinit de bogat, dar nu asta în primul rînd, ci mai degrabă respectat şi îndrăgit de miliarde de semeni ai lui, un om care a beneficiat, fără nici o îndoială, de cele mai strălucite minţi ale ştiinţei medicale şi de tratamentul cel mai înalt descoperit de specia noastră. E, totuşi, ceva care te susţine în fotografia surprinsă acum cîteva zile. Razele soarelui pun în evidenţă transparenţa pielii bolnavului şi îl îmbracă pe bărbat într-o lumină de un alb fin şi strălucitor. Jobs întoarce privirea puţin spre stînga.

    Trăsăturile lui filtrează ceva profund demn şi încurajator deopotrivă. Cum stă aşa fragil, însă drept, pare o fiinţă uşoară, fără greutate. O fiinţă străbătută de un înţeles doar al ei. Nu e nici un pic de frică în atitudinea lui Steve Jobs şi aproape că-i vezi amintirea surîsului de pe buze.

    Îl priveşti şi te gîndeşti cît de surprinşi şi de compătimitori am avea reflexul să fim dacă o a doua fotografie ni l-ar arăta pe Mihai Neşu, cel care va împlini în curînd patru luni de la accidentul care i-a rupt coloana şi l-a fixat într-un pat de spital. E greu de imaginat cum s-a transformat un bărbat sănătos tun, un sportiv de performanţă, un fotbalist entuziast care de 110 zile nu-şi mişcă decît, milimetru cu milimetru, degetele, ligamentele şi muşchii din partea dreaptă a corpului.

    Dar omul nu înseamnă doar ligamente şi ficat. Omul e şi altceva, imposibil de ataşat într-o poză şi de redus în cuvinte. Ceva care ne binecuvîntează ca să luptăm şi să acceptăm, ceva prin care Dumnezeu ne zîmbeşte şi, la rîndu-ne, îi zîmbim. Omul e lumină. Şi, dacă n-o vedem, nu-i nimic! Mai degrabă ghicim energia din care sîntem ţesuţi. Din cînd în cînd, lumina ne apare, neaşteptat şi blînd, prin semnătura discretă pe care o lasă în cîte o fotografie. Această fotografie şi altele, care poate nu vor veni niciodată.

    http://www.tolo.ro/2011/08/29/doua-fotografii/

    O veste cumplită a zguduit lumea: Steve Jobs, preşedinte al consiliului de administratie al Apple, a murit!

    Co-fondatorul Apple Steve Jobs a încetat din viaţă miercuri (joi dimineaţă în România), a anunţat pe site-ul oficial compania americană.

    Jobs, 56 de ani, a pierdut lupta cu o boală necruţătoare. Suferea de o formă rară de cancer pancreatic.

    El a fost creierul din spatele creaţiilor incredibile ale celor de la Apple, ca iPhone, iPad, iPod, iMac sau iTunes. În galeria foto de mai jos poţi vedea cum au evoluat acestea de-a lungul timpului, precum şi imagini inedite cu Steve Jobs.

    “Anunţăm îndureraţi trecerea în nefiinţă a lui Steve Jobs. Pasiunea, geniul şi energia lui au fost sursele unor inovaţii care ne-au îmbogăţit şi îmbunătăţit existenţa. Lumea este considerabil mai bună datorită lui. Marea sa iubire a fost soţia sa, Lauren, şi familia. Ne gîndim la ei şi la toţi cei care au fost atinsi de darul său extraordinar”, scrie pe site-ul Apple, care şi-a schimbat homepage-ul cu o imagine a lui Steve Jobs (foto). “Apple a pierdut un vizionar şi un geniu creativ, iar lumea a pierdut un om senzaţional”, mai notează site-ul citat.

    Jobs a fondat Apple în 1976, cu prietenul său din copilărie, Steve Wozniak, creînd ceea ce se consideră a fi fost primul computer personal din lume, Apple II.

    STEVE JOBS DESPRE VIAŢĂ

    Chiar şi înainte de a afla de boala ce avea să-i marcheze existenţa, Steve Jobs avea o filozofie de viaţă impresionantă. Iat-o exprimată chiar de creatorul Apple:

    «Cînd aveam 17 ani, am citit un citat de genul “Dacă trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, în mod sigur într-o zi o să ai dreptate”. M-a impresionat, iar de atunci, de 33 de ani, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: “Dacă asta ar fi ultima zi din viaţa mea, aş face ceea ce urmează să fac azi?”. Şi de cîte ori răspunsul a fost nu pentru mai multe zile la rînd, am ştiut că trebuie să schimb ceva.

    Amintindu-mi mie însumi că voi muri curînd e cea mai importantă unealtă care mă ajută să iau decizii în viaţă. Pentru că aproape orice, toate aşteptările pe care le avem, mîndria, frica de eşec – toate pălesc în faţa morţii, lăsînd doar ceea ce e cu adevărat important. Amintindu-ţi că vei muri e cea mai bună metodă să eviţi capcana de a te gîndi că ai ceva de pierdut. Eşti deja gol. Nu ai nici un motiv să nu îţi asculţi inima».

    “Oamenii suficient de nebuni să creadă că pot schimba lumea sînt cei care o vor face” – Steve Jobs.

    ADIO DE LA BILL GATES

    Co-fondatorul şi directorul Microsoft, Bill Gates, 55 de ani, a ţinut să-şi ia la revedere de la prietenul şi concurentul său: “Pentru cei suficient de norocoşi să-l fi cunoscut şi să fi lucrat cu el a fost o onorare incredibilă. Lumea vede rareori un om care să aibă un impact atît de profund asupra sa, iar efectul muncii sale va fi simtit de multe generaţii care vor veni. Eu şi Steve ne-am cunoscut acum 30 de ani, am fost colegi, competitori şi prieteni pentru mai mult de jumătate din viaţă. Sînt extrem de întristat de această veste”.

    Steve Jobs în Gazetă. “DOUĂ FOTOGRAFII.” “Steve Jobs şi FRUCTUL OPRIT”

    În urmă cu ceva mai mult de o lună, Steve Jobs a fost surpins cînd cobora dintr-o maşină, pregătit să fie transportat cu un scaun cu rotile. Fondatorul Apple era vizibil afectat vizibil de tratamentul dur pe care îl urma la acea vreme pentru a stopa efectele cancerului de pancreas. Din păcate, acesta din urmă nu i-a dat nici o şansă! Cele două fotografii au şocat şi emoţionat, deopotrivă, o lume întreagă.

    Citeşte un text emoţionant scris atunci de Cătălin Tolontan: “Două fotografii”
    “…Dar omul nu înseamnă doar ligamente şi ficat. Omul e şi altceva, imposibil de ataşat într-o poză şi de redus în cuvinte. Ceva care ne binecuvîntează ca să luptăm şi să acceptăm, ceva prin care Dumnezeu ne zîmbeşte şi, la rîndu-ne, îi zîmbim. Omul e lumină. Şi, dacă n-o vedem, nu-i nimic! Mai degrabă ghicim energia din care sîntem ţesuţi. Din cînd în cînd, lumina ne apare, neaşteptat şi blînd, prin semnătura discretă pe care o lasă în cîte o fotografie. Această fotografie şi altele, care poate nu vor veni niciodată”

    Citeşte un editorial impresionant al lui Cristian Geambaşu
    “…Ieşirea din scenă a lui Steve Jobs vorbeşte despre vulnerabilitate. Despre natura noastră perisabilă, despre înfrîngerea eternă a omului în lupta împotriva morţii. Tot ce ne lasă Steve Jobs este însă o victorie definitivă. Este o formă de viaţă neatinsă de cancer, de Alzheimer. O altă formă de viaţă. Împotriva a tot ce ştim, a convenţiilor şi a locurilor comune. Este o formă de revoltă împotriva creierelor odihnite şi condamnate la moarte prematură. Aici a umblat geniul lui Steve Jobs”.

    http://www.gsp.ro/gsp-special/tragedie/apple-anunta-ca-steve-jobs-a-murit-268814.html

    Steve Jobs şi fructul oprit

    Steve Jobs s-a retras din fruntea Apple. Deşi lumea ştia că este grav bolnav, anunţul a şocat, iar bursele s-au cutremurat. Acum cîţiva ani, cînd afla că suferă de cancer şi că urmează să moară mai repede decît îşi închipuia, Jobs a hotărît că trebuie să mai lase ceva în urma lui, ceva important. Şi a dat lumii iPhone şi iPad. Minuni tehnologice care seamănă cu nişte jucării pentru oamenii mari. De fapt, rodul muncii unor minţi sclipitoare.

    Într-un mod pe care mulţi din noi ne străduim să nu-l recunoaştem, Steve Jobs ne-a schimbat esenţial viaţa. El şi alţii cîţiva. Oameni ca Steve Jobs, ca Bill Gates şi ca Mark Zuckerberg ne-au îndrumat către noi frontiere. Microsoft, Facebook, Apple. Măr. Cei care au muşcat din mărul lui Steve Jobs şi i-au cumpărat invenţiile nu au devenit mai buni, poate că au şi fost izgoniţi dintr-un Paradis în care lucrurile nu se schimbă de mii de ani încoace. E sigur şi că utilizatorii programelor Microsoft nu au găsit neapărat legătura cu absolutul. Ce să mai spunem despre membrii clubului planetar Facebook, hulit de puritanii instituţiei sacosante numite viaţă privată şi identificat ca instrument malefic de control al fişelor personale.

    Ieşirea din scenă a lui Steve Jobs vorbeşte despre vulnerabilitate. Despre natura noastră perisabilă, despre înfrîngerea eternă a omului în lupta împotriva morţii. Tot ce ne lasă Steve Jobs este însă o victorie definitivă. Este o formă de viaţă neatinsă de cancer, de Alzheimer. O altă formă de viaţă. Împotriva a tot ce ştim, a convenţiilor şi a locurilor comune. Este o formă de revoltă împotriva creierelor odihnite şi condamnate la moarte prematură. Aici a umblat geniul lui Steve Jobs.

    http://blogsport.gsp.ro/geambasu/2011/08/26/steve-jobs-si-fructul-oprit/

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

    #72930
    dragos
    Member

    Trei poveşti cu Steve Jobs

    Printre invenţiile lui Jobs se numără Mac-ul, iPad-ul sau iPhone-ul, lucruri care au completat şi au îmbunătăţit lumea contemporană

    De ieri, părintele Apple nu mai e. Cancerul de pancreas l-a înfrînt, dar viaţa lui le va arăta mereu altora cum e să visezi, să înaintezi, să pierzi, să cîştigi la loc

    Steve Jobs nu a avut legătură directă cu sportul. De aceea o pagină dedicată lui în GSP poate părea un gest exagerat. Dispariţia unui om care a schimbat lumea (şi acestea nu sînt nişte cuvinte mari, venite în prag de priveghi) este un moment în care putem cu toţii să ne întrebăm dacă şi cum a schimbat şi lumea noastră. Viaţa acestui om peste măsură de inteligent nu a fost uşoară. Se pot învăţa multe din experienţele, obstacolele, încurcăturile lui Jobs. Pentru noi nu este prea tîrziu.

    Acesta este discursul ţinut de Steve Jobs pe 12 iunie 2005, la Universitatea Stanford. Discurs care însumează, pe scurt, biografia lui Jobs. O viaţă mărturisită în faţa unor studenţi, în faţa unor oameni la început de viaţă.

    Găseşte ceea ce iubeşti!

    Sînt onorat să mă aflu azi cu voi la închiderea anului la una dintre cele mai grozave universităţi din lume. Eu nu am absolvit facultatea. Ca să fiu sincer, acesta este cel mai apropiat moment de o absolvire pe care l-am trăit vreodată. Azi, vreau să spun trei poveşti din viaţa mea. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.

    Prima poveste este despre unirea punctelor.

    Am renunţat la colegiul Reed College după primele 6 luni, dar am rămas aproape de facultatea respectivă încă un an şi jumătate. Atunci, chiar am renunţat. De ce am renunţat la şcoală?

    Toată asta a început înainte să mă fi născut. Mama mea biologică era o tînără absolventă de colegiu, nemăritată, care a decis să mă dea spre adopţie. Dorea să fiu adoptat de nişte oameni cu facultate, aşa că am ajuns să fiu înfiat de un avocat şi de soţia lui. Doar că, atunci cînd am venit pe lume, ei s-au hotărît în ultimul moment că îşi doresc o fată. Aşa că părinţii mei actuali au primit un telefon în miez de noapte. “Avem un băieţel, îl doriţi?” Ei au spus “Sigur că da”. Mama mea biologică a aflat mai tîrziu că mama mea nu a absolvit facultatea şi că tatăl meu nu a absolvit nici măcar liceul. A refuzat să semneze actele de adopţie. A acceptat doar cîteva luni mai tîrziu, cînd părinţii mei i-au promis că eu voi merge la colegiu.

    Şi, 17 ani mai tîrziu, chiar am mers la colegiu. Dar naivul de mine a ales un colegiu aproape la fel de scump ca şi Stanford şi toate economiile părinţilor mei s-au dus pe taxa de învăţămînt. După şase luni, nu-i vedeam valoarea. Nu aveam idee ce o să fac cu viaţa mea şi nici cum facultatea avea să mă ajute. Şi iată-mă totuşi cheltuind toţi banii pe care părinţii mei îi economisiseră toată viaţa. Am decis deci să renunţ şi să cred că mă voi descurca. A fost înspăimîntător, dar şi una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. În clipa în care am hotărît să mă retrag, au încetat şi orele care nu mă interesau şi am început să merg doar la cele care mă pasionau.

    Nu era deloc romantic. Nu aveam loc în dormitor, aşa că am dormit pe podea în camerele prietenilor, returnam sticlele de Cola pentru 5 cenţi bucata ca să-mi cumpăr mîncare şi mergeam pe jos cîte 4 kilometri în fiecare duminică pentru a căpăta o masă caldă la templul Hare Krishna. Intuiţia şi curiozitatea mea au dat roade. Şi o să vă explic cum.

    La acea vreme, Reed College oferea cel mai bun curs de caligrafie din ţară. Toate afişele din campus, toate etichetele de peste tot erau impecabil scrise de mînă. Pentru că renunţasem şi nu trebuia să particip la orele normale, am decis să mă înscriu la caligrafie. Am învăţat despre caractere tipografice, despre spaţiul dintre litere, despre măreţia scrisului de mînă. Era ceva frumos, istoric, artistic de subtil într-un mod pe care ştiinţa nu-l înţelege. Şi asta mi s-a părut fascinant.

    Chestia asta nu părea să aibă nici un strop de aplicaţie practică în viaţa mea. Însă după 10 ani, cînd realizam designul la primul computer Macintosh, mi s-au întors amintirile. Şi am introdus totul pe Mac. A fost primul computer cu scris deosebit, frumos. Dacă nu aş fi abandonat cursurile la colegiu, acel Mac nu ar fi avut niciodată fonturi multiple şi minunat proporţionate. Şi cum Windows a copiat Mac-ul, nu există calculator care să nu le aibă. Dacă nu aş fi renunţat, nu aş fi ajuns la cursul de caligrafie şi computerele nu ar fi avut parte de acest scris minunat. Bineînţeles, nu am făcut legăturile acestea pe vremea cînd eram în colegiu. Dar totul era foarte clar zece ani mai tîrziu.

    Încă o dată spun, nu poţi uni punctele privind în viitor. Ci numai privind în trecut. Trebuie să crezi că punctele vor putea fi unite undeva, în viitor. Trebuie să crezi în ceva – în instinct, destin, karma, în orice. Această abordare nu m-a dezamăgit niciodată şi a însemnat diferenţa din viaţa mea.

    CITEŞTE ŞI: 3 lucruri mărunte care fac din Steve Jobs un geniu

    A doua poveste este despre iubire şi pierdere.

    Mă simţeam norocos – descoperisem ceea ce îmi plăcea să fac de devreme. Woz şi cu mine lansaserăm Apple în garajul părinţilor mei cînd aveam 20 de ani. Am muncit mult, iar în 10 ani Apple crescuse de la noi doi într-un garaj la o companie de 2 miliarde de dolari cu peste 4.000 de angajaţi. Tocmai realizaserăm cea mai fină dintre creaţiile noastre – Macintosh – iar eu aveam de-abia 30 de ani. Şi apoi am fost concediat. Cum ajungi să fii concediat de la o firmă pe care o fondezi chiar tu? Păi, pe măsură ce Apple creştea am angajat pe cineva pe care îl credeam foarte talentat să conducă firma alături de mine. În primul an lucrurile au mers bine. Dar apoi viziunile noastre au început să fie diferite şi pînă la urmă ne-am despărţit. Cînd ne-am separat, Comitetul Director i-a luat partea. Deci la 30 de ani eram out. Tot ce însemnase viaţa mea ca adult se terminase. Eram devastat.

    Nici măcar nu ştiu ce am făcut vreo cîteva luni. Mă simţeam de parcă dezamăgisem o generaţie întreagă de antreprenori. Că am scăpat ştafeta. M-am întlnit cu David Packard şi Bob Noyce şi am încercat să mă scuz că am dat-o în bară atît de rău. Eram un eşec public, tot ce făcusem o luase la vale. Dar ceva a început încet să mă lumineze – încă iubeam la nebunie ceea ce realizasem. Întorsătura pe care evenimentele o luaseră la Apple nu schimbase acest lucru. Fusesem respins, dar eram încă îndrăgostit. Şi am decis s-o iau de la capăt.

    Nu m-am prins de asta imediat, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat vreodată. Povara succesului se transformase în uşurinţa de a fi începător din nou. M-a eliberat şi m-a făcut să păşesc într-una dintre cele mai creative perioade din viaţa mea.

    În următorii cinci ani, am pus bazele companiilor NeXT şi Pixar şi m-am îndrăgostit de o femeie nemaipomenită care a devenit soţia mea. Pixar a creat primul film de animaţie generat de computer, Toy Story, şi este cel mai de succes studio de animaţie din lume. Într-o altă întorsătură remarcabilă de evenimente, Apple a cumpărat NeXT, eu m-am întors la Apple, iar tehnologia pe care am dezvoltat-o la NeXT este inima renaşterii actuale de la Apple. Iar Laurene şi cu mine avem o familie minunată.

    Sînt sigur că nimic din toate astea nu s-ar fi întîmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A avut un gust amar, dar aveam nevoie de aşa ceva. Cîteofată viaţa te loveşte cu o cărămidă în cap. Nu-ţi pierde speranţa. Sînt convins că singurul lucru care m-a ţinut la suprafaţă a fost iubirea pentru munca mea. Trebui să-ţi găseşti ceea ce iubeşti. În muncă şi în viaţa de cuplu. Munca îţi ia o mare parte din viaţă şi trebuie s-o faci în aşa fel încît să te satisfacă. Dacă nu ai găsit care e meseria aceea, nu te opri din căutare. Nu te linişti. Cînd o să-ţi găseşti pasiunea, vei şti. Şi, ca în orice relaţie, lucrurile se vor îmbunătăţi, an după an. Caută pînă găseşti. Nu te mulţumi cu puţin.

    A treia poveste este despre moarte

    Cînd aveam 17 ani, am citit asta: “Dacă îţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, la un moment dat vei avea dreptate.” M-a marcat şi de atunci, de 33 de ani, mă uit în oglindă şi mă întreb: “Dacă azi e ultima zi a vieţii mele, mai vreau să fac ceea ce aveam de gînd să fac?” Iar cînd răspunsul este “Nu” pentru prea multe zile în şir, mă gîndesc că trebuie să schimb ceva.

    Amintindu-mi că voi muri curînd este cea mai importantă unealtă pe care am întîlnit-o cînd a venit vorba de alegerile mele în viaţă. Pentru că aproape totul – aşteptările altora, mîndria, teama de eşec – toate acestea dispar în faţa fricii de moarte, lăsîndu-ne doar cu ceea ce e cu adevărat important. Gîndindu-mă că voi muri, am evitat gîndul că am ceva de pierdut. Eşti mereu neacoperit. Nu ai nici un motiv să nu-ţi urmezi inima.

    Acum un an am fost diagnosticat cu cancer. Am făcut o tomografie la 7:30 dimineaţa şi era clar că am o tumoră la pancreas. Nici măcar nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că e un tip de cancer incurabil şi că mai am de trăit maximum 6 luni. Medicul m-a sfătuit să merg acasă şi să-mi pun toate lucrurile la punct. Voia să spună că o să mor. Adică trebuie să-ţi anunţi copiii ceea ce te gîndeai că o să îi anunţi peste 10 ani. Adică să te asiguri că totul este pregătit şi că familiei nu îi va fi aşa de greu. Adică să-ţi iei “La revedere”.

    Seara am făcut o biopsie. Mi-au băgat un endoscop pe gît, prin stomac, prin intestine, mi-au vîrît un ac în pancreas şi mi-au recoltat cîteva celule din tumoră. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că la vederea celulelor la microscop, doctorii au început să plîngă. Era o formă foarte rară de cancer pancreatic, tratabilă doar cu operaţia. Am făcut operaţia şi sînt bine acum.

    Am venit aproape de moarte. Probabil nu mă voi mai apropia atît de mult de ea timp de zeci de ani. Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar cei ce vor să ajungă în Rai nu vor să moară doar pentru a merge acolo. Totuşi, moartea este destinaţia pe care o împărtăşim cu toţii. Nimeni nu a scăpat. Şi aşa trebuie să şi fie, căci Moartea este cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare al Vieţii. Face loc noului. Acum noul sînteţi voi, dar într-o zi veţi deveni bătrîni şi depăşiţi. Îmi pare rău că sînt dramatic, dar ăsta e adevărul!

    Timpul vostru e limitat, nu-l irosiţi trăind viaţa altcuiva. Nu fiţi prizonierii dogmei, adică nu trăiţi cu ceea ce gîndesc alţii. Nu lăsaţi opiniile altora să vă sufoce propria voce. Şi, cel mai important, aveţi curajul de a vă urma inima şi intuiţia. Orice altceva este neimportant.

    Cînt eram tînăr, era o publicaţie nemaipomenită, The Whole Earth Catalog, una dintre Bibliile generaţiei mele. Fusese creată de Stewart Brand. Asta se întîmpla la sfîrşitul anilor ’60, înainte de orice computer. Totul era făcut cu maşini de scris, foarfece şi camere polaroid. Era un fel de Google, înainte ca Google să existe.

    Stewart şi echipa lui au făcut ultimul număr la mijlocul anilor ’70, cînd eu eram de vîrsta voastră. Pe ultima copertă era o fotografie cu o şosea de ţară în lumina dimineţii, ceva care te invita la aventură. Sub ea stăteau cuvintele: “Rămîi flămînd. Rămîi nebun.” Era mesajul lor de adio la sign-off. Rămîi flămînd. Rămîi nebun. Şi exact asta mi-am dorit pentru mine. Şi asta vă doresc şi vouă, la absolvire.

    Vă mulţumesc mult

    Steve Jobs
    (24 februarie 1955-5 octombrie 2011)

    “Am dormit pe podea în camerele prietenilor, returnam sticlele de Cola ca să-mi cumpăr mîncare şi mergeam pe jos cîte 4 kilometri pentru a căpăta o masă caldă la templul Hare Krishna”

    “Am decis să mă înscriu la caligrafie. Am învăţat despre caractere tipografice, despre spaţiul dintre litere, despre măreţia scrisului de mînă”

    “Trebuie să crezi că punctele vor putea fi unite undeva, în viitor. Trebuie să crezi în ceva – în instinct, destin, karma, în orice”

    “Tocmai realizaserăm cea mai fină dintre creaţiile noastre – Macintosh – iar eu aveam de-abia 30 de ani. Şi apoi am fost concediat”

    “Faptul că am fost dat afară de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat vreodată”

    “Cînd o să-ţi găseşti pasiunea, vei şti. Şi, ca în orice relaţie, lucrurile se vor îmbunătăţi, an după an. Caută pînă găseşti. Nu te mulţumi cu puţin”

    Vezi pe tolo.ro discursul fabulos al lui Steve Jobs ţinut la Universitatea Stanford, în 2005!

    http://www.gsp.ro/gsp-special/tragedie/trei-povesti-cu-steve-jobs-269077.html

    #72931
    dragos
    Member

    Obsedat de caligrafie, cazon în comportamentul cu proprii angajaţi şi maniacal cu orice detaliu. Ştim cine a fost Steve Jobs. Dar poate geniul său e mai transparent în lucrurile mărunte. Iată 3 chestiuni pe care puţini dintre noi le ştiau, dar care sînt grăitoare vizavi de personalitatea unui om care a reformulat lumea:

    1. Cu cîteva zile înainte de lansarea iphone-ului, vicepreşedintele de la Google, domnul Vic Gundotra, primeşte un telefon: “Am o problemă urgentă pe care vreau să v-o adresez. Mă uitam la logo-ul Google de pe iphone şi nu sînt mulţumit deloc. Am observat că al doilea 0 nu are nuanţa de galben care trebuie. Nu e bine şi vreau să îl pun pe Greg să repare mîine dimineaţă. Am acceptul dumneavoastră?”. Era Steve Jobs.

    2. Ştim cu toţii “luminiţa” aceea care apare la orice calculatorul portabil atunci cînd acesta este în stand-by sau închis. Dar ştiaţi că “luminiţa” de la MacBook pîlpăie de 12 ori pe minut, numărul mediu de respiraţii pe care le are un adult? Atît de atent era Steve cu detaliile.

    3. Steve Jobs era uman. Atît de uman încît a căzut în capcana LSD-ului. Însă nu a ţinut niciun discurs moralizator pe seama asta, nu a condamnat şi judecat pe nimeni, ba din contră, a văzut partea plină a poveştii. Într-un interviu pentru biografia sa a bravat: “LSD-ul a contribuit la felul cum am început eu să văd lumea. E unul dintre cele mai bune 3 lucruri pe care le-am făcut în viaţa mea”.

    La finalul unei cariere impresionante, ar trebui să plîngem şi suta aia de ani care ne aşteaptă pînă la un nou Steve Jobs.

    #72932
    sircos
    Member

    http://www.romaniansoccer.ro/stiri/32010/yang-chanpeng-cel-mai-inalt-fotbalist-din-lume.htm
    El se numește Yang Chanpeng, are 23 de ani măsoară 2,09 metri și evoluează la formația Shenzhen Fengpeng.

    #72933
    dragos
    Member

    http://www.gsp.ro/sporturi/altele/maicuta-de-otel-sora-madonna-buder-o-americanca-de-82-de-ani-participa-la-concursurile-ironman-360675.html

    Născută în 1930 în St. Louis, americanca uimeşte prin rezistenţa sa la vîrsta senectuţii: înoată 3.8 km, merge pe bicicletă 180 km şi apoi aleargă maratonul, 42 km, totul în mai puţin de 17 ore.

    La peste 80 de ani, imensa majoritate a oamenilor au probleme cu mersul. O ştire despre o bătrînă care înoată aproape 4 km face senzaţie. Dacă afli că aceeaşi femeie poate să pedaleze imediat 180 de km, deja pare incredibil. Şi nu e tot.

    După ce coboară din şa, aleargă maratonul. Ţi-ai spune că e imposibil. Madonna Buder, o măicuţă de 82 de ani, ţi-ar zîmbi şi ţi-ar spune: “Nu crezi? Ţine-te după mine dacă poţi! Şi o să vezi că nu există imposibilul!”.

    A început să alerge la 48 de ani
    Nu avea nici 13 ani cînd copila născută în St. Louis a decis să urmeze calea bisericii. La 40 de ani s-a hotărît să părăsească ordinul din care făcea parte şi, împreună cu alte 38 de măicuţe, au înfiinţat un altul.

    De atunci a ales să ducă o altă viaţă, chiar dacă a continuat să şi-o dedice ajutîndu-i în special pe cei pierduţi, fără speranţe. În cartea sa autobiografică “Grace to Race” povesteşte cum, la 48 de ani, la ordinul tatălui său, Madonna a început să alerge.

    “Am fost mereu o fată ascultătoare. De fapt, cred că îmi plăcea să alerg din copilărie. Am o poză mai veche de cînd, copilă fiind, alergam spre tatăl meu. Aşa alerg şi acum, privind totul prin ochii copilului care am fost. Am avut o revelaţie, am descoperit bucuria spirituală de a fi mai aproape de Dumnezeu şi într-un alt mod”, explică ea. La 52 de ani a participat la primul ei concurs clasic de triatlon (1,5 km înot, 40 de km pe bicicletă, 10 km de alergare). Era o nimica toată. Doar 3 ani mai tîrziu termina primul concurs de Ironman. De atunci a început legenda, care continuă şi azi.

    Merge iar la Mondialele Ironman în octombrie
    În lumea triatloniştilor este conoscută ca “Iron Nun”, Măicuţa de fier. În ultimii 34 de ani a participat la sute de concursuri de triatlon şi are în palmares mai multe zeci de competiţii Ironman finalizate. Pentru că, în ciuda vîrstei, regulamentul este clar. Nu se consideră că ai terminat un Ironman (3,8 km înot, 180 de km ciclism şi 42 de km alergare) dacă nu te încadrezi în maximum 17 ore.

    Au fost concursuri cînd a depăşit timpul cu 2-3 minute. A fost devastată, dezamăgită, dar n-a renunţat niciodată. A avut ambele braţe rupte, de numărul degetelor fracturate nici nu îşi mai aminteşte, sau de alte accidentări, dar nu s-a oprit niciodată. Cînd pedala sau înota cu o mînă ruptă zîmbea şi spunea simplu: “Chiar mi se pare mai distractiv şi interesant aşa”.

    În august 2012 a terminat ultimul Ironman, în Canada, în 16 ore şi 32 de minute, obligînd federaţia internaţională să ridice încă o dată ştacheta imposibilului şi să înfiinţeze o altă grupă, cea rezervată sportivilor de peste 80 de ani. A depăşit astfel un alt record, stabilit de Lew Hollander, un sportiv care încheiase un Ironman anul trecut, la 81 de ani!

    De vreo 10 ani, Madonna tot stabileşte recorduri, pe care tot ea le doboară. Iar acum se pregăteşte să ia startul din nou la Campionatele Mondiale Ironman care vor avea loc în octombrie la Kona, în Hawaii. Imposibil? Pentru Madonna Buder nu există aşa ceva.

    Strînge bani pentru campanii umanitare
    Ce o motivează pe bunicuţa Madonna să meargă mai departe? Dorinţa de a dovedi că nu există limite atunci cînd crezi cu adevărat în ceva. În plus, în fiecare cursă reuşeşte să adune fonduri pentru diverse campanii umanitare, cărora le dedică mai tot timpul.

    Uneori recunoaşte că nici nu prea are tip să se antreneze, “dar fac asta de atît timp încît a devenit parte din mine. Pot să termin un concurs şi dacă nu mă antrenez mereu. Şi nu mi se pare nimic special în treaba asta”, transmite Madonna milioanelor ei de fani.

    “Visează, doreşte, aplică disciplină, dedică-te total ţelului tău, îndrăzneşte şi fă acel lucru! Şi vei vedea că imposibilul nu există!” (Sora Madonna Buder, cea mai bătrînă participantă la concursuri Ironman din lume)

    “Fie şi doar efortul de a încerca să împingi cît mai departe limitele spiritului şi ale propriului corp este o victorie. Ai avea senzaţia că ai trăit în zadar dacă nu ai răspunde provocărilor vieţii” (Sora Madonna Buder, cea mai bătrînă participantă la concursuri Ironman din lume)

    350 de concursuri de triatlon şi 50 de competiţii Ironman are sora Madonna Buder în palmares

    JOS PALARIA !!!!! :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause:

Viewing 15 posts - 16 through 30 (of 34 total)
  • You must be logged in to reply to this topic.