Acum stau si imi amintesc cum l-am legat cu fularele de gard, la Targoviste, ca sa nu il lege jandarmii, sau cum a iesit sa faca autostopul (nu am fost, mi-a fost povestita) cu degetul mijlociu la inaintare, la intoarcerea de la un meci la Brasov, de a iesit cu bataie. Orice s-ar spune, Viorel va ramane pentru mine unul dintre acei colegi de suferinta, am plans pentru retrogradari si ne-am bucurat pentru performante alaturi de el. A fost un inginer de elita, dar, din pacate, in ultimii 16 ani, proiectantii nu mai erau la moda, a avut problemele lui ca om, asa cum avem oricare dintre noi. Dar, cu toate acestea, a ramas mereu alaturi de echipa, chiar si in cele mai dificle momente, cand foarte multi dintre suporterii Sportului incepusera deja sa migreze spre cartierul vecin sau prin cine stie ce coclauri periferice, de langa cimitire. RIP.