George

Forum Replies Created

Viewing 8 posts - 1 through 8 (of 8 total)
  • Author
    Posts
  • in reply to: Muzeul clubului Sportul Studenţesc #91337
    George
    Member

    Salutare tuturor,

    Va rog, in masura in care este posibil, sa ma ajutati in realizarea unui blog al muzeului Sportului Studentesc. Eu am facut o pagina de facebook a muzeului, insa un blog ma depaseste… Daca exista amatori, va rog sa ma contactati la adresa muzeu@fcsportulstudentesc.ro sau prin intermediul forumului. Cat despre colectiile muzeului, acestea s-au imbogatit din august pana in prezent cu cateva reviste si fanioane si chiar cu cateva carti (cea a lui Sorin Satmari, despre Rica Raducanu, fiind poate cea mai spectaculoasa).

    in reply to: 04.12.2011 Rapid Bucuresti – Sportul Studentesc 2-0(2-0) #91888
    George
    Member

    Rapid Bucureşti – Sportul Studenţesc Bucureşti. Recurs la istorie (episodul 3)

    Paul Cazan – 464 de meciuri şi 10 goluri in prima divizie, numai la Sportul Studenţesc, in 16 sezoane consecutive. De asemenea, 13 meciuri în Cupa UEFA, în 6 sezoane (dintre care 5 consecutive), toate la Sportul. Probabil mulţi dintre voi l-aţi văzut jucând, în Regie sau pe Republicii. Acum aproximativ 10 ani (mai exact 26 august 2001), Paul Cazan era director sportiv, aţi ghicit, la Rapid!, calitate în care acorda un scurt interviu publicaţiei oficiale a clubului vişiniu, Forza Rapid (anul II, nr. 2 – din fericire există în colecţia muzeului), înaintea meciului cu Sportul Studenţesc.

    Paul Cazan: ,,Îmi doresc un meci frumos, cu respectarea blazonului fiecăruia’’

    – Ce părere aveţi despre meciul de azi?

    – Meci greu. Nu este de glumit cu Sportul. De altfel, au demonstrat că au o echipă valoroasă , pusă pe fapte mari. Oricum, am convingerea că vom învinge.

    – Se poate spune, privind puţin în urmă, că, în acest moment, Rapid este pe val?

    – Depinde din ce unghi privim. Sigur, rezultatele obţinute până acum, precum şi golaverajul, mai mult decât concludent, duc la concluzia că traversăm o perioadă fastă. Mai ales dacă ne gândim şi la frământările interne care ne-au măcinat nu cu mult timp în urmă.

    – Aţi activat o foarte lungă perioadă de timp la Sportul Studenţesc…

    – Sigur, sunt 25 de ani pe care nu îi poţi trece cu vederea aşa uşor. Din punct de vedere sentimental, pot spune că sunt legat de Sportul. Dar, profesional vorbind, sunt la Rapid şi voi face tot ce îmi stă în putinţă să învingem. Este firesc ca fiecare să îşi respecte locul său de muncă. De fapt, este o lege a profesionalismului.

    – Trebuie să ne temem de Sportul Studenţesc?

    – Nu e vorba de teamă. Este obligatoriu să nu îi tratăm cu superficialitate. Să nu ne culcăm pe o ureche şi să judecăm prin prisma meciului cu echipa lituaniană. Sper şi cred că jucătorii noştri sunt conectaţi la maxim şi pentru această partidă. În rest, îmi doresc să asistăm la un meci frumos, între două echipe care îşi respectă blazonul.

    – În Cupa UEFA, sorţii n-au fost de partea noastră…

    – Într-adevăr, aşa se poate spune. PSG este o echipă puternică, dar nu cea din trecut, pe care o cunoaştem cu toţi. Cred că ne putem lua la trântă cu ei. Nu exagerez şi nu sunt inconştient, dar dacă vom putea anihila geniul lui Ococha, sunt convins că avem şansele noastre.

    in reply to: 04.12.2011 Rapid Bucuresti – Sportul Studentesc 2-0(2-0) #91885
    George
    Member

    Rapid Bucureşti – Sportul Studenţesc Bucureşti. Recurs la istorie (episodul 2)

    Cel mai vechi derby care încă se joacă pe prima scenă a fotbalului românesc, Rapid – Sportul Studenţesc, şi-a consumat primul episod cu mai bine de 7 decenii în urmă, mai exact în data de 29 octombrie 1938.

    În potcoava Giuleştiului, realizată după modelul arenei celebrei (atunci ca şi acum) Arsenal Londra, ,,studenţii’’ detonau una dintre ,, bombele’’ campionatului, învingând Rapidul, una dintre marile favorite la câştigarea titlului alături de Ripensia şi Venus, cu 2-1 (2-0).

    Să reţinem, pentru istorie, componenţa primei echipe a Sportului care a îngenuncheat Rapidul: Mircea Constantinescu, Duce Coe (tatăl marelui căpitan al Rapidului din anii ”60-”70 Dan Coe), Mircea Bădulescu, Tache Dumitrescu, Alexandru Drăgan, Constantin Mitan, Dumitru Schulder, Ion Mihăilescu (care va face carieră chiar la …Rapid), Marin Marinescu, Traian Ştefănescu şi Gheorghe Popescu. Performanţa este cu atât mai meritorie cu cât în echipa feroviară evoluau aproape numai jucători de echipa naţională, în frunte cu ,,minunea blondă’’ Giussy Baratky – unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului românesc -, Ionică Bogdan (unul dintre favoriţii lui Ioan Chirilă), Ştefan Auer şi Ioachim Moldoveanu.

    Din cele 52 de partide pe prima scenă (în total sunt 55, însă le excludem pe cele din anii 1943-1944, care nu sunt luaţi în calcul de federaţia naţională), Rapidul a câştigat 21, Sportul Studenţesc 12, iar 19 s-au încheiat la egalitate, golaverajul fiind favorabil feroviarilor, 77-62. Giuleştenii conduc la numărul de victorii atât pe teren propriu (12-6), cât şi în deplasare (9-6).

    Sportul Studenţesc se consolează însă cu cel mai mare scor dintre cele două, un 7-2 (după ce la pauză scorul fusese 2-2) de acum 25 de ani (noiembrie 1986), perioadă în care steaua Sportului, cu Hagi la timonă, era la zenit, în timp ce Rapidul cunoştea un con de umbră prelungit, care avea să culmineze cu ultima retrogradare din istoria sa tumultoasă, cea din 1989.

    Diferenţa de 5 goluri a mai fost înregistrată o singură dată, în favoarea Rapidului, un 6-1 în mai 1940. Era pe vremea când Franţa capitula în faţa Reich-ului german, Polonia fusese de ceva timp ştearsă de pe hartă, în timp ce Finlanda şi URSS erau epuizate după episodul rămas în istorie drept ,,Războiul de iarnă’’ (episodul s-a dovedit ulterior decisiv în ce priveşte soarta celui de-al doilea război mondial, deoarece rezistenţa finlandezilor i-a determinat pe sovietici să îşi reformeze armata şi să readucă în posturile de răspundere ale Armatei Roşii militari de carieră, ceea ce, coroborat cu iarna ruseasca, a avut un rol major in infrangerea Germaniei ).

    Rapidul conduce şi la capitolul victorii consecutive, 6, realizate între 1992-1995. Sportul Studenţesc nu a reuşit să lege niciodată mai mult de două victorii în faţa vecinilor de cartier.

    Cea mai bună serie a studenţilor, de 8 meciuri fără înfrângere, datează din perioada 1987-1992 (2 victorii şi 6 egaluri), în timp ce cea mai bună serie a Rapidului este de 10 meciuri fara insucces (6 victorii şi 4 egaluri).

    Indiferent de forma celor două formaţii şi situaţia acestora în clasament, meciurile dintre Rapid şi Sportul Studenţesc au fost mai mereu caracterizate de imprevizibil. Cea mai recentă dovadă este victoria ,,studenţilor’’ din returul sezonului trecut, chiar în Giuleşti (aceasta fiind de altfel singura înfrângere pe teren propriu a jucătorilor pregătiţi de fostul echipier al Sportului, Marius Şumudică, înfrângere care a dus la demiterea acestuia).

    Să sperăm că şi de această dată partida Rapid – Sportul Studenţesc se va ridica la înălţimea aşteptărilor, că suspansul şi imprevizibilul nu vor lipsi din meniu, iar sportivitatea, respectul şi prietenia dintre suporterii şi jucătorii celor două echipe vor prevala, aşa cum se întâmplă mai mereu, de peste 70 de ani.

    https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=319183651442344&id=302514389775937

    Pe curand,
    George

    in reply to: 04.12.2011 Rapid Bucuresti – Sportul Studentesc 2-0(2-0) #91882
    George
    Member

    Recurs la istorie. Rapid Bucureşti – Sportul Studenţesc Bucureşti (episodul 1)

    Cu ocazia meciului Rapid – Sportul Studenţesc, care va avea loc duminică, 4 decembrie 2011 şi va conta pentru etapa a XVI-a a Ligii I, vă propunem o mică incursiune în timp, cu ajutorul materialelor existente în colecţiile Muzeului Sportului Studenţesc.

    Cum probabil cunoaşteţi, disputa cu vechea rivală din Giuleşti reprezintă cel mai vechi derby din prima ligă (prin derby înţelegând, pe lângă valoarea celor două echipe, mai ales accepţiunea britanică a termenului – faptul că ambele combatante sunt din acelaşi oraş). Totodată, meciul contra Rapidului reprezintă a doua dispută ca vechime în actualul prim eşalon (se joacă încă din sezonul 1938-1939), după duelul dintre Rapid şi o altă echipă studenţească, Universitatea Cluj-Napoca.

    Mai jos reproducem integral un text intitulat ,,Finala’’ şi semnat de Traian Ungureanu (TRU), apărut în programul de meci realizat cu prilejul meciului Rapid – Sportul Studenţesc din 20.09.1987. Pentru a completa pagina de istorie, să mai menţionăm că a) respectivul program de meci a fost tipărit în 30.000 (!!!) de exemplare, că b) TRU, pe atunci jurnalist la o publicaţie extrem de apreciată în epocă – ,,Viaţa Studenţească’’ (exponent, măcar oficial, al punctului de vedere al ,,studenţilor’’, însă totodată foarte curtenitor cu giuleştenii), care a fugit din ţară în 1988 după o serie de atacuri la adresa lui Dinamo şi a Securităţii (şi represaliile de rigoare) este în prezent parlamentar pe listele principalului partid de guvernământ, că c) Hagi fusese de ceva timp ,,împrumutat’’ de Steaua pentru Supercupa cu Dinamo Kiev şi că d) meciul s-a încheiat în cele din urmă cu scorul de 1-1.

    Finala

    Dacă până mai ieri puteam cocheta liniştiţi cu stilul, fraza şi cifrele, acum, în ziua partidei Rapid – Sportul Studenţesc, presiunea asupra rândului scris (despre Rapid) a crescut până la cota de alarmă. Prin urmare, iată momentul cel mai potrivit pentru o discuţie sau măcar pentru începerea unei discuţii deschise. Veţi tolera, deci, fără sentimente mica paranteză antifestivă a cărei primă bară o deschidem astăzi. Când va fi ea închisă, nu ştim. Sperăm, cât mai curând. Deocamdată să spunem că…

    Partida Rapid – Sportul Studenţesc aduce faţă în faţă două dintre cele mai autentice reprezentante ale „fondului (istoric) principal” al fotbalului românesc. Iar acest lucru măsoară cu cea mai fină unitate de măsură declinul Rapidului. Blazonul sacru (cum nu mai există poate vreun altul) e umbrit, ba chiar ascuns în ceţurile unor vremuri nu prea faste pentru Giuleşti. Dar, pătat acest blazon nu e. Şi, credem, nici nu va fi vreodată.

    Partida Rapid – Sportul Studenţesc este, în ciuda tuturor acestor amendamente neobişnuite, o şansă, un posibil şi dorit model. Vrem să spunem că, în perimetrul acestei partide, se va juca şi verifica ceva ce stă doar la îndemâna Rapidului şi a Sportului Studenţesc. Şi nu vrem să spunem că partida de azi va uimi neapărat prin frumuseţe. Nu, mai important şi mai important e altceva: angajamentul simplu, direct, lipsit de fast dar plin de o acurateţe fără egal în aglomeratul şi pestriţul nostru conglomerat fotbalistic. Iar în acest lucru înseamnă că, până la urmă, vom găsi în această ,,felie de fotbal” gustul mierii.

    Partida Rapid – Sportul Studenţesc este şi o întâlnire între ,,golurile’’ pe care cele două cluburi au prins a le acuza cel puţin de la începutul acestui campionat. Sportul Studenţesc, încă incomplet făcut după numeroasele variaţii de componenţă şi incomplet refăcut după teribilele sale accidente europene îşi joacă, în Giuleşti, ultima carte înaintea unui nou salt spre ştacheta de competiţie UEFA. Rapidul, care n-are nevoie de nimic spre a-şi menţine cota publică, are, în schimb, o sarcină infinit mai dificilă: aceea de a începe chiar de azi rescrierea ultimelor pagini de istorie rău scrisă a clubului. Cu publicul mereu alături, Rapid începe astăzi lupta cu vitregia. O să fim, o să fiţi cu toţii alături de Rapid măcar la primul pas al primului galop al primului asalt. Iar acest lucru înseamnă că va exista cândva, mai devreme sau mult mai puţin târziu, şi un ultim asalt. Apoi va veni, va reveni printre noi, adevărata imagine a Rapidului.

    Partida Rapid – Sportul Studenţesc este, fără ştiinţa celor din teren dar cu buna cunoştinţa noastră, o mare finală.

    T.R.U.

    Acest material a fost publicat si pe pagina de facebook a muzeului, pe care va invit sa o mai vizitati din cand in cand. https://www.facebook.com/pages/Sportul-Studentesc-Museum/302514389775937

    Toate cele bune,
    George

    in reply to: Muzeul clubului Sportul Studenţesc #91333
    George
    Member

    Eu sunt implicat punctual in proiectul muzeului, pentru orice alte aspecte privind clubul nu ma pot pronunta.

    @Cătălin wrote:

    @George
    Sunt off-topic, dar apropo de îndoielile unora referitoare la şansele de reuşită ale diveselor proiecte: ce se întâmplă cu contul de twitter al clubului http://twitter.com/#!/FCSportul? Din ce observ, a fost abandonat imediat după lansare. Păcat, pentru că e un mijloc de comunicare la modă, cu priză îndeosebi la tineri. Mi-ar plăcea să fie updatat constant, cu tot felul de informaţii legate de Sportul Studenţesc.

    in reply to: Muzeul clubului Sportul Studenţesc #91331
    George
    Member

    Multumesc pentru urare. Si eu sper sa nu fie un proiect singular.

    @Zibling wrote:

    Eu nu intru in categoria “nu cred pana nu vad”, dar stiu cat de dificil va fi ca acest muzeu chiar sa arate a muzeu. Bafta cu proiectul!

    Insam sper sa nu fie un proiect singular, deoarece dupa ce ca stam jalnic la capitolul campanii de marketing, nu avem sponsor principal si nici nu avem un CRM (Customer relationship management) implementat. Am o gramada de prieteni pe care i-am auzit ca m-ar ajuta daca am face o campanie de impartit fluturasi in zone frecventate de studenti. A nu se omite faptul ca incepe un nou an studentesc! Vine “carne tanara” in Bucuresti si care speram ca inca este neafiliata la marile 3 echipe din Bucuresti.

    Victoriile echipei Sportul Studentesc pot ajuta atragerea de suporteri in paralel cu desfasurarea unor astfel de campanii.

    in reply to: Muzeul clubului Sportul Studenţesc #91330
    George
    Member

    Raspunsul privind aceasta intrebare este de resortul factorilor de decizie din club. Desigur, ma preocupa si pe mine acest aspect, iar in momentul in care voi avea informatii suplimentare solide vi le voi aduce la cunostinta. In acest moment insa fundamentala este problema constituirii si imbogatirii patrimoniului.

    @Cătălin wrote:

    @George
    Sunt mai optimist decât Zibling şi vă urez baftă, ţie şi celorlalte persoane implicate în proiect. Întrebare: unde se va afla muzeul: la sediul clubului sau la stadion?

    in reply to: Muzeul clubului Sportul Studenţesc #91328
    George
    Member

    Salutare tuturor,

    In calitate de initiator si responsabil pentru materializarea acestui proiect, al muzeului clubului, va stau la dispozitie pentru orice intrebare, nelamurire, sugestie etc., fie prin intermediul acestei sectiuni a forumului, fie la adresa de email muzeu@fcsportulstudentesc.ro. Imi exprim speranta unui dialog constructiv, axat pe ceea ce putem face pentru ca muzeul sa prinda viata.

    Voi raspunde punctual celor scrise de Zibling – ,,un proiect neclar, care se va baza aproape exclusiv pe donatii si care este intins pe 4-5 ani”.

    1. comunicatul existent pe site-ul clubului contine informatiile esentiale despre muzeu; de ce consideri proiectul neclar? te rog detaliaza;

    2. muzeul nu se va baza aproape exclusiv pe donatii – am precizat ca nucleul il vor constitui materialele existente la sediul clubului; acestor materiale li se vor adauga cele donate de fostii jucatori, antrenori, conducatori si cele donate de suporteri si alte persoane; de asemenea, in limitele bugetului muzeului, vor fi facute si achizitii; o alta modalitate de imbogatire a patrimoniului o vor constitui schimburile cu diversi colectionari, pentru exponatele pe care muzeul le detine in mai multe exemplare; nu in ultimul rand, pentru obiectele foarte rare sau pe care muzeul nu le poate obtine altfel pot fi executate reproduceri/replici, daca este obtinut acordul proprietarului; exista si alte modalitati, pe care le voi dezvolta poate cu alta ocazie; revenind la subiectul donatiilor, as spune ca sper ca sprijinul suporterilor in acest sens sa fie unul consistent;

    3. nu rezulta de nicaieri ca proiectul este intins pe 4-5 ani (nemaivorbind de faptul ca un muzeu, prin natura sa, isi imbogateste in permanenta colectiile, nu doar pentru o perioada de 4-5 ani); in comunicatul de pe site se mentioneaza doar contextul initierii proiectului (apropiata aniversare a centenarului 1916 – 2016), nu si data deschiderii muzeului, la care probabil ai vrut sa te referi, data care depinde de mai multe variabile, insa care va fi cu siguranta mult anterioara anului 2016; din comunicat se poate admite ca rezulta faptul ca in 2016, la aniversarea centenarului, va exista acest muzeu, si prin extensie aceasta data ca fiind termenul cel mai tarziu posibil pentru deschiderea muzeului, insa doar atat.

    Voi incerca sa va tin la curent in permanenta cu evolutia proiectului, printr-un buletin informativ (probabil saptamanal, lunar sau bilunar – voi decide in cursul acestei luni in functie de volumul de informatie privind subiectul “muzeu”). Voi reveni zilele acestea cu detalii privind modul concret in care puteti sprijini muzeul (anticipand putin, precizez ca exclud sprijinul financiar), in vederea realizarii expozitiei de baza, a arhivei foto, video si de istorie orala, precum si pe partea de cercetare a istoriei clubului.

    @Zibling wrote:

    Un proiect neclar, care se ba baza aproape exclusiv pe donatii si care este intins pe 4-5 ani.

    Seamana cu propunerea lansata de Mircea Sandu la o intalnire mai veche a oamenilor care au avut sau au legatura cu Sportul Studentesc acum 2 ani, cand a promis ca va fi lansat cu DVD cu momentele cele mai importante din istoria clubului si… istorie s-a ales de aceasta promisiune/propunere. :ymsick:

Viewing 8 posts - 1 through 8 (of 8 total)